cine este Vladi(mir) Mărtinuș

M-am născut în oraşul cunoscut drept Capitala Culturală Europeană 2007 (de departe, cel mai fain oraş din România), în aceeaşi dată cu Joia Neagră de la bursă din New York, în anul care dă titlul cunoscutului roman scris de George Orwell. Am crescut „pe asflat”, cum zicea tatăl meu când eram mici, adică la bloc, împreună cu 2 frați mai mari. Băteam mingea în curtea școlii aproape zilnic și făceam tot felul de trăznăi cu copiii de vârsta mea (foarte mulți – era un cartier de blocuri predominant cu 10 etaje).

De mic am fost pasionat de sport și muzică. Încă mai țin minte cum ascultam Michael Jackson pe discuri de magnetofon și cum ne trezea tata, în weekend-uri, cu discuri de vinil Pink Floyd, Deep Purple Led Zeppelin, Phoenix sau Guns ‘N Roses pe pick-up-ul Electrecord. Șansa a făcut să cresc într-o casă în care se asculta multă muzică clasică, în special simfonică și să rețin nume (și opere ale lor) precum Beethoven, Mozart, Prokofiev, Bernstein, Karajan și altele. Nu aveam bani de casete originale și, de cele mai multe ori, copiam casetele altora pe un dublu casetofon sau, dacă erau CD-uri, puneam casetofonul în fața boxei pe care cânta acesta și înregistram pe casetă. Prima casetă originală pe care am cumpărat-o din banii mei (alocața școlară) a fost albumul „Blackout!” – Method Man&Redman- prin anul 2000, iar primul CD, Paraziții – „Nici o problemă” (rămân la părerea că este cel mai reușit album al lor – nu prea i-am mai ascultat după „Categoria Grea”), tot prin 2000. Am fost pe rând raver, punk-ist și rapper. Ascult în continuare cele 3 genuri (rap-ul, cu preponderență) alături de altele, însă mai mult ascult muzică electronică, în special cea derivată din dub, drum&bass, techno sau electronica.

Am visat, pe rând, să devin căpitanul echipei de baschet a Sibiului, mare tenisman sau campion mondial la karate, în funcție de sporturile pe care le-am practicat. Pe la 18-19 ani m-am trezit la realitate și mi-am dat seama că, cel puțin în România, nu poți trăi doar din sport de performanță, moment în care m-am apucat serios de carte și am reușit să ajung (printr-o oarecare conjunctură) la o facultate foarte bună (Studii Europene, din Cluj Napoca), unde am studiat discipline din sfera economică, cu precădere management.

Visele mele s-au schimbat și am ajuns să mă văd psihiatru, psiholog, sociolog (până să ajung la facultatea din Cluj Napoca), iar mai apoi copywriter și chiar director de agenție de publicitate.  Am cochetat o vreme (ceva mai mult de 1 an) cu viața de agenție (de branding, nu de publicitate) și am ajuns la concluzia că „rolul” de client mi se potrivește mai bine, moment în care am ajuns în departamentul de marketing al unui lider de piață în industria în care activează – aici am învățat bazele Brand Management-ului, ale trade marketing-ului și (o spun fărăr niciun fel de exagerare) am făcut din companie un adevărat „benchmark” în comunicarea online în cadrul industriei de lacuri și vopsele. Mă bucur de șansa care mi s-a ivit (la sfârșitul lui 2009, când majoritatea companiilor din România intrau în „febra disponibilizărilor”, iar piața muncii era una foarte aglomerată) și sunt mândru că am contribuit și eu la rezultatele bune ale departamentului. După vreo 5 ani petrecuți „sub aripa” liderului, ambiția de a fi mereu mai bun m-a făcut să accept provocarea de a lucra pentru „challenger-ul” industriei, în calitate de Brand Manager.

Îmi place teribil marketing-ul, am descoperit pasiunea pentru el prin 2006, la un seminar dedicat studenților, susținut de un om de publicitate din Cluj Napoca (devenit, între timp, director de agenție)- acela a fost și momentul în care mi-am dorit să lucrez într-o agenție. De aceea, a merge „la muncă” înseamnă, pentru mine, a practica ceea ce îmi place și a mă perfecționa în pasiunea mea. Dacă n-ar fi existat acest domeniu distinct, cel mai probabil aș fi lucrat în vânzări.

Am lucrat sporadic prin diverse locuri- garderobier, comis-voiajor, agent de distribuție a pliantelor în cutii poștale sau chiar spălător de vase (timp de 3 luni, prin programul Work&Travel in US)- iar adevărata carieră am început-o abia la 24 de ani (târziu, ar spune unii). Consider că, deși am intrat târziu în „câmpul muncii”, la 27 de ani am dobândit mai multă experiență și am ajuns mai departe decât alții care și-au început carierele chiar din facultate. Și asta fiindcă am preferat să-mi văd de școală, să învăț cât mai multe lucruri pentru ca, atunci când termin școala să fiu pregătit profesional și să cunosc cât mai multe noțiuni din domeniu. Nu m-am limitat la cursurile/cărțile scrise de profesori, ci am citit fie bibiliografia recomandată de aceștia, fie chiar alte cărți de specialitate (de preferință, în engleză, fiindcă în domeniul marketing-ului este destul de greu ca autorii români sau traducerile românești să țină pasul cu evoluția din Occident). Nu puțini au fost cei care mi-au spus că „ce ai învățat tu la școală e pură teorie, n-are legătura cu practica”. Nu este chiar așa… Un exemplu la îndemână: pentru partea practică a lucrării de licență am organizat singur un focus group (desigur, sub îndrumarea coordonatorului și citind din cărți sau articole pe acest subiect). Am avut privilegiul de a urma cursurile (și seminariile, într-unul din cazuri) unor oameni școliți în Franța, Statele Unite, Londra etc. care au știut să aplice în România ceea ce au învățat „afară”.

Îmi plac înălțimile, în special culmile dealurilor sau munților – acestea sunt locurile care îmi dau sentimentul de libertate deplină.  Sunt un adept al liberalismului (după cum se poate observa și din articolele pe teme economice, scrise pe blog-ul de față)- economic, nu politic (în politică cele 2 doctrine opuse – socialism și liberalism- ajung să aibă o relevanță prea mică în discursurile sau acțiunile partidelor)- nu de dragul de a fi altfel sau pentru că mi-am propus „să pot face orice vreau eu” (nu stau chiar așa lucrurile), ci pentru că libertatea este cel mai de preț lucru din lume. Am învățat că odată cu libertatea vine și responsabilitatea (nu pot funcționa decât împreună) și că, dacă vrei să fii liber, trebuie să-ți asumi consecințele (nu doar pe cele pozitive) ale vorbelor sau faptelor tale. De aici și motivul principal pentru care, cred eu, majoritatea oamenilor preferă să fie conduși de alții (politicieni/stat, șef, nevastă etc.) – e mai ușor să fugi de răspundere, să nu fii nevoit să îți asumi consecințele pentru greșelile comise și să arăți cu degetul către alții.

Consider că am devenit ceea ce sunt prin alegerile pe care le-am făcut în viață și, în mare parte, prin influența pe care alți oameni au avut-o asupra mea: tata (plecat spre altă lume, încă mai sper că mă poate vedea și că am reușit să-l fac mândru de mine), mama, frați mai mari (în special Cristi), rude, prieteni, colegi (actuali, dar și foști), profesori (îmi permit să-i menționez pe Radu Nechita și Veronica Armașu, doi oameni care m-au îndrumat și m-au ajutat enorm, printre puținii profesori pe care sistemul de educație superioară din România îi mai are, de o calitate și o moralitate exemplare).

Îmi place să comunic cu oamenii (recunosc, mai comunic din când în când și cu motanul meu), în special cu cei mai în vârstă, de la care mereu am câte ceva de învățat. Îmi place să lucrez cu ei şi, mai ales, să vorbesc cu ei, să le aflu părerile.  În același timp, savurez compania celor mai tineri ca mine, energia lor mă binedispune mereu. Polemicile îmi plac cel mai mult (Olimpicu’ știe cel mai bine) – îmi stimulează gândirea și intelectul.

NU sunt trendy, nici măcar la modă; NU sunt “cool” şi nici “emo”; NU sunt lăudăros, dar nici modest. Încerc doar să fiu diferit prin a fi eu însumi. Unii mă consideră o persoană incomodă, cu care se lucrează greu. Alții mi-au spus că sunt arogant. Eu mă consider doar un om cu personalitate, cu multă încredere de sine şi care preferă să spună lucurilor pe nume.

NU sunt „blogger”. Am creat blog-ul de față în 2007, nu de dragul de a scrie chestii sau pentru a vinde publicitate (de cele mai multe ori, pasiunea pentru artă începe să se piardă atunci când ești principala ta sursă de venit o reprezintă creația artistică), ci pentru că aveam (și încă am) de spus lucruri… interesante sau mai puțin interesante (cititorii hotărăsc asta, nu eu) și vroiam să le împărtășesc cu cât mai multă lume. De ce „blog-ul nimănui”? Pentru că dragostea mea de sine nu este atât de mare încât să pun propriul nume blog-ului (cum am observat că fac destul de mulți – o fi secretul succcesului în blogging) și pentru că „blog-ul tuturor” (ceea ce se dorește a fi acesta) nu prea se potrivea cu orientarea mea individualo-liberalistă. Am competențe lingvistice în engleză dovedite la olimpiade sau prin certificate obținute, însă prefer să scriu în limba română și fac tot posibilul s-o folosesc cât mai corect.

Artiști preferați: prea mulți, însă The Prodigy rămân trupa mea preferată „all-time” – va mai trece mult timp până ca cineva să realizeze ce au reușit ei (în special Liam Howlett, DJ-ul) în muzică.

Scriitor preferat: F.M. Dostoievski

Sportiv preferat: Îmi vine greu să aleg între Michael Jordan şi Pete Sampras, cu ale căror meciuri fantastice am copilărit.

Economist preferat: Milton Friedman

20 Responses to cine este Vladi(mir) Mărtinuș

  1. oake says:

    Vladi e ala cu care nu te poti certa usor si daca te certi iese de obicei ceva constructiv, e ala cu principii pe care maj mi le insusesc si eu, e ala pe care l-as ajuta oricand si care stiu ca daca ar fi bai ar veni, e ala cu care mi-as face o afacere si as ajuta la consumul de gratare si beuturi alcoolice. E un om pe care desi il stiu de cca 4 ani…hai sa zicem ca nu mult…e suf ca sa stiu ca…mere treaba. Pa!

  2. radu says:

    Salut,

    Am vazut ca esti open minded in privinta drogurilor usoare…
    De curand am deschis doua magazine spice shop in Bucuresti de genul celor din galati.
    As vrea sa-mi faci un articol despre asta,evident si contra cost daca e cazul.
    Te rog sa ma contactezi pe mail!

    Cu stima,Radu

  3. Vladi Martinus says:

    Salut, Radu!
    Multumesc pentru aprecieri. Apreciez ca ai avut curajul sa-ti deschizi un asemenea magazin in Bucuresti si te respect ca om de afaceri, dar am spus-o in mai multe randuri: blog-ul de fata este dedicat exclusiv comunicarii cu oamenii, si nu voi promova produse sau servicii pe el, nici chiar contra cost.
    Tot ce pot face este sa spun de existenta acestui magazin si unde anume se situeaza. Dar cred ca asta poti face si tu, printr-un comment.
    Numai bine!

  4. lamya777 says:

    salut, ce mai faci?🙂 iti scriu aici pentru ca dintr-un motiv nestiut de mine momentan, id-ul tau de mess a disparut din lista mea de contacte… este posibil ca cineva care imi stie parola sa te fi sters. te deranjeaza daca imi dai un buzz?😀 multumesc🙂

  5. raluka says:

    Buna! Imi place foarte mult cum scrii si ce scrii! Chiar ai talent! Si nu trebuie sa fii jurnalist de top, sau ambasador sau mai stiu eu ce ca sa arati acest lucru celor din jur;)

  6. Vladi Martinus says:

    Multumesc, “raluka”!
    Ma bucur ca iti place si te mai astept si cu comentarii pe marginea articolelor!🙂

  7. Vladimir Martinusi says:

    Uite ca am un tiz… si inca in Sibiu🙂. Salut si incantat de cunostinta.

  8. Vladi Martinus says:

    hahaha!😀
    N-as fi crezut ca mai exista cineva in toata Romania cu numele asta, dar iata ca mi-ai infirmat crezul (chiar daca exista o diferenta, este insesizabila :P).🙂
    Salut si imi pare bine si mie de cunostinta!
    Daca zici ca esti din Sibiu, poate ne intalnim pe acolo, intr-o zi (momentan sunt “relocalizat” in Bucuresti, pentru cel putin inca un an, dar mai trec pe acasa, cand am timp).
    Numai bine, Vlad(imir)!

  9. Vladimir Martinusi says:

    Salut. Nu sunt din Sibiu, sunt iesean, insa am copilarit acolo, intr-o casa de pe strada Baicoi (de la gara spre Gusterita). Acum locuiesc in Iasi. Prin Sibiu trec acum rar de tot, ultima data am fost in 2005 acolo, insa s-ar putea sa ajung toamna asta, undeva prin octombrie.
    Sunt destul de surprins si eu de coincidenta de nume, singura diferenta e i-ul final, iar mie toti imi spun Vlad, tie vad ca iti spun Vladi.

    De asemenea, vad ca esti cam la fel de “uschit” ca si mine, si esti tot toamna nascut (eu sunt nascut pe 5 noiembrie, insa vreo 8 anisori mai devreme ca tine). Tot scorpion, deci, desi nu prea dau doi bani pe zodii.

    Eu sunt matematician, vad ca tu esti economist. Interesant.

    E-mailul meu (daca nu-ti apare pe blog) este: vladmartinus@gmail.com. Blog nu am, ca nu-s “dibace” la scrieri artistice, am un site “de servici” doar, care este irelevant insa incontextul de fata.

    Poate ne mai auzim, ca e prea mare coincidenta !!! Ciudat ar fi sa mai fie si altele.

    Toate cele bune,

    Vlad.

  10. halil says:

    Esti un gaozar terminat. Ai o fatza de sclav ochelarist. Tu cu fatza aia iti permiti sa emiti opinii? Date-n gatu matii de sclav infect bagati-ai pula-n mata de distrus.

  11. Vladi Martinus says:

    ma amuza replicile ca asta. Cel mai tare ma amuza “smecherii” ca tine, care sunt atat de lasi incat folosesc pseudonime si adrese de e-mail false. De data asta ai postat comentariul de la servici (BNR, as fi tentat sa zic, dar analfabetismul si agaramatismul de care dai dovada ma contrazic din plin) sau de la vreo cafenea de pe strada Smardan, unde le aratai amicilor tai cat de tare esti tu. Astept si un comentariu de la tine de acasa, poate ne intalnim in fata blocului la un suc.

  12. ringtonuri says:

    Vlad, sterge astfel de comentarii, nu-si au rostul.

  13. iulian says:

    Nu am prea multe de spus sunt incantat sa vad si o alta fata a ta.Pare sa te prinda bine O sa fac bine sa mai vad ce mai postezi

  14. Vladi Martinus says:

    salut, Iulian

    Multumesc pentru aprecieri si te mai astept pe aici.

  15. a.r.d. says:

    hahalil, cum ai ajuns tu aici, tati? ţi-a căzut “cauntăr straicu”?

  16. Miki says:

    hello colegu’
    ma bucur sa te gasesc, chiar si aici.. si daca nu am mai vorbit de muuuult timp face to face, poate ca mai vorbim prin felul acesta! Te salut!
    Si.. felicitari cu ceea ce faci! Bafta multa in continuare!

  17. si…mai da si tu un semn cand vii prin SB.

  18. Vladi Martinus says:

    da, sa traiti!😛

  19. motanicika says:

    Salut
    Aveti un blog foarte interesant, dar fiind eleva nu as putea sa nu remarc o greseala gramaticala care imi bate la ochi. Sper sa nu ma credeti una din oamenii ceia @annoyng care corecteaza pe toata lumea, dar, totusi….cred ca blogul nu se scrie prin cratima deoarece e un substantiv articulat hotarat…🙂

  20. Vladi Martinus says:

    motanicika (nu inteleg de ce folosesti pseudonim), n-as vrea sa incep sa-ti explic ce varsta aveai cand invatam eu despre articole hotarate si nehotarate – fii convinsa ca stiu ce-i un articol hotarat, dar probabil ti-a fost lene sa citesti 1-2 articole de pe blog, de unde ti-ai fi dat seama ca stapanesc limba romana destul de bine. Nu esti “annoying”, esti doar la varsta la care-ti place sa critici si sa judeci inainte sa analizezi lucrurile / persoanele / faptele in profunzime. Te inteleg, si eu eram la fel la varsta ta.
    In cazul de fata, “blog-ul nimanui” se scrie cu cratima fiindca, la vremea crearii sale (cand iti traiai copilaria, cel mai probabil), termenul de blog era unul din limba engleza si, ca orice cuvant provenit din alta limba, sa pune cratima dupa el (ca atunci cand scrii “weekend-uri”, de exemplu) – eu asa am invatat, dar poate intre timp s-au schimbat regulile. Pe de alta parte, termenul pare sa fi fost “absorbit” in limbajul curent, asa ca ar putea fi o idee sa renunt la cratima.
    In sfarsit, o recomandare pentru tine: nu spui niciodata “Salut”, pentru ca apoi sa folosesti un verb la persoana a doua, plural. Ori ne tutuim, ori nu ne mai tutuim…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s