Țigări, baruri și proprietatea privată

Înainte de toate, o scurtă precizare: NU sunt fumător (am fumat, m-am lăsat, șansele de a mă reapuca sunt nule) și NU dețin un bar/local/club.

Unde ne aflăm acum

Acum 3 săptămâni a avut loc un foarte trist și tragic eveniment, care a ridicat niște semne de întrebare și a declanșat o serie de schimbări la nivelul țării noastre (inclusiv demisia guvernului). Nu o să insist asupra aspectelor deja discutate (cele politice), ci aș vrea să aduc în discuție un alt subiect (a fost și el atins, la un moment dat): fumatul în spațiile închise. Atenție, însă, la un aspect care scapă din vedere: legea despre care se vorbește și care așteaptă să fie votată, numită „interzicerea fumatului în spații publice (publice, da?).

Fumatul și spațiile publice private

În Uniune Europeană se interzice de ceva vreme fumatul în toate spațiile închise , inclusiv cele de divertisment (discoteci, baruri, pub-uri, cluburi etc.), aflat în proprietate privată.

Acum, se discută și la noi de așa ceva. Ba chiar s-a votat în „comisia de sănătate” (ce-o fi însemnând și aia) și urmează să fie votată în Camera Deputaților (ce-o fi însemnând și aia).

Din ce știu eu (vă rog să mă corectați dacă greșesc), există deja o lege care interzice fumatul în instituțiile publice, lege pusă în aplicare și respectată (cu mici excepții, că nouă ne place să mai „păcălim” legea).

Acum, se pune întrebarea: sunt localurile, cluburile, barurile etc. istituții publice sau private? Evident, în proporție de peste 90% sunt private. Bun, și atunci cum rămâne cu dreptul la proprietate? Nu cumva dreptul de proprietate cuprinde dreptul de uzufruct, adică să mă folosesc cum vreau eu de spațiul pe care-l dețin? Ba da! Nu cumva ar trebui ca fiecare patron/administrator de bar/club/local să decidă singur dacă permite sau nu fumatul în propria locație? Cu siguranță, da!

Cum procedăm cu nefumătorii?

Pare complicat, dar nu este deloc – sunt 2 aspecte: business-ul propriu-zis, respectiv bunul simț.

În ceea ce privește business-ul, un patron cu ceva spirit antreprenorial și apetit de risc, ar putea încerca să deschidă/ transforme un local într-un spațiu unde fumatul este interzis (se poate fuma afară, așa cum se întâmplă și în localuri din Occident) – sunt destui nefumători în țară (în special în orașele mari) încât să poată exista localuri pentru ei. Au dovedit-o la Cluj (vezi aici), Sibiu (citește aici) și chiar București (aici și aici). Se pare că funcționează și din proprie inițiativă, nu? Am mai zis-o: nu există responsabilitate socială (CSR) sau corporatistă, există interesul clientului. Și dacă lui îi place mai mult să nu se mai înece cu fumul de la țigările altora și să nu-i mai duhnească hainele a fum, când ajunge acasă, localul se va alinia la aceste dorințe. Mai mult decât atât, nimeni nu oprește patronul barului de nefumători să crească prețurile pe care le practică pornind de la ideea că oferă clienților un beneficiu pe care alte baruri nu-l oferă.

Al doilea aspect pe care îl menționam mai sus este bunul simț. Și nu mă refer la bunul simț al patronului – să nu uită că scopul oricărei afaceri este să facă profit, nu să aibă grijă de clienți – ci la cel al oamenilor care frecventează baruri/cluburi. Unde este bunul simț și altruismul (cel care a scos oamenii în stradă) când vine vorba de fumatul în locuri închise? Câți dintre cei care au protestat și au deplâns situația din clubul Colectiv se gândesc la cei din jurul lor atunci când își aprind țigară după țigară în baruri sau cluburi? Foarte puțini, vă zic eu. Știu că motivul protestelor a fost corupția, dar incendiul a fost cel care a produs „declicul”, mai exact sentimentul de empatie cu oamenii care au avut de suferit.
A nu se intelege greșit: orice local, bar etc cred că ar trebui să fie pus la punct împotriva incendiilor, inclusiv în cazul unor artificii. Dar și aici, clienții ar trebui să se informeze în prealabil și să poată alege în ce local merg. Cum? Fiecare local să aibă la vedere documente care să ateste că au sau nu avizul ISU/pompierilor, că este construit din materiale ignifuge sau cu un anumit grad de rezistență la foc etc.

Fumatul în economia statului

În fine, pentru că sunt un mare fan al lui Gary Becker și îmi place să abordez lucrurile și din punct de vedere economic, vă propun următoarea analiză:

Dacă oamenii renunță la fumat (datorită interzicerii acestui obicei în toate spațiile închise), se pierd bani de la bugetul statului – taxele din piața de profil din România însumau, în 2014,  2.7 miliarde euro (!) (sursă). Și, dacă ne gândim că 80% din totalul pieței (conform aceleiași surse) ajunge în buzunarul statului, rămân vreo 800 milioane euro cifra de afaceri totală. Din acești bani, se plătesc și câteva mii de oameni (salariați ai companiilor). La rândul lor, acești oameni plătesc taxe și impozite la bugetul statului. Ce s-ar întâmpla dacă toată această industrie s-ar „prăbuși”? Pe termen scurt, ar fi destul de nasol.

În loc de concluzie

Așa cum (probabil) mă știți, sunt de părere că fiecare e liber să aleagă unde iese în oraș – pe mine nu mă obligă nimeni să ies în locuri în care se fumează, e alegerea mea. Dacă nu-mi place să stau în fum și nu există localuri de nefumători, stau în casă. Da, mi-ar plăcea să văd inițiativă din partea patronilor, dar, mai ales, a clienților.

This entry was posted in economie, viața de zi cu zi and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s