Vineri, după alegeri

De când s-au terminat alegerile, am văzut atât de multe păreri, atât de mulți susținători ai unei idei sau ai alteia, încât mi-am zis că e cazul să exprim și eu o părere, în scris.🙂

A câștigat Johannis sau a pierdut VV?

Asta-i ca la fotbal – se zice că penalty-urile nu se apără, ci se ratează.

Ideea asta cu votul anti-ceva mi se pare atât de folosită în ultimii 4-5 ani încât începe să-și piardă din valabilitate. Am auzit-o în 2009 (când oamenii pesemne că au votat anti-PSD), în 2012 (vot „masiv” anti-PDL), la alegerile parlamentare, dar și locale, iar acum, din nou… Am încercat să fac un fel de sondaj, printr-o postare pe facebook (soldată cu doar 4-5 raspunsuri), în care să aflu câți oameni au votat pro-Johannis și câți au votat anti-VV. Vă invit și pe voi, dragi cititori, să lăsați un răspuns la finalul articolului.

Vă propun, în continuare, o analiză a ambelor situații – a pierdut VV, respectiv a câștigat Johannis. Nu uitați că, la final, aștept și părerile voastre.

Unde a pierdut VV?

Deși a avut absolut toți „așii în mânecă” (bani de la bugetul statului pentru pomeni electorale, omul potrivit la MAE, care să împiedice votul românilor din afară, alianțe cu absolut toate partidașele, partidulețele și pseudo-partidele – partide-remorcă, după cum le numeam în articolul precedent), este clar că ceva nu a funcționat cum trebuia…

În primul rând, a fost vorba de autosuficiență. VV se dădea singur (ca și cum sondajele și propaganda televizată n-ar fi fost de ajuns) învingător, nu avea absolut niciun dubiu. Și probabil că, oricare dintre noi, având la dispoziție „armele” lui, ne-am fi crezut la fel de învingători. Încercați un exercițiu de strategie politică – ai de partea ta 4 televiziuni (printre care și televiziunea națională) care, împreună, fac un rating mediu de vreo 20%, ai o grămadă de bani ca să împarți pomeni electorale, ai la dispoziție cea mai tare armă de propagandă – instituția cu cel  mai mare nivel de încredere din România, Biserica -, matematic ți-ai asigurat încă peste 10 procente, cu voturile simpatizanților de la partidele cu care ai încheiat alianțe, te-ai asigurat că în străinătate nu vor putea vota mai mult de vreo 200.000 de oameni (că n-a ieșit calculul, e o altă poveste), ai în spate cel mai mare partid politic din România pe care tocmai l-ai făcut mai mare prin racolarea politicienilor de ocazie din celelalte partide (câteva sute!)… What could possibly go wrong? Serios, încercați să vă puneți în pielea lui -date fiind condițiile, ați fi crezut că puteți pierde alegerile?

Ei bine, se pare că VV nu prea a citit din filosofia asiatică și nici nu a practicat arte marțiale. Dacă ar fi făcut-o, ar fi reținut două principii de bază: niciodată să nu-ți subestimezi adversarul, respectiv niciodată să nu te consideri învingător dinainte de a începe lupta.

Din toată această autosuficiență (insuflată, probabil, și de echipa lui de campanie), VV a uitat sau nu a luat deloc în calcul nehotărâții, mai ales că, „tradițional”, în turul al doilea prezența la vot este mai crescută decât în primul. S-a mulțumit cu cifrele de prezență pe care le dădeau sondajele, între tururi, de vreo 55%. Rămâneau 45% din populația cu drept de vot (undeva la vreo 8 milioane de oameni), ai nimănui. Ei bine, prin multitudinea de cărți citite pe teme economice (nu rareori se întrepătrundeau cu politica), am dat de o vorbă înțeleaptă spusă de un autor: ca și În calitate de candidat (vă rog, cineva să facă o petiție împotriva folosirii eronate a expresiei „ca și”), ai de făcut două lucruri: 1. Te asiguri că simpatizanții tăi te vor vota și, mai important, încerci să câștigi cât mai mult din electoratul nehotărât; niciodată nu alergi după simpatizanții oponentului tău fiindcă este un efort prea mare, cu rezultate prea mici. Ei bine, Viorel a făcut doar prima parte: s-a asigurat că simpatizanții lui îl vor vota și, după calculele lui (și ale celor din echipa de campanie), ar trebui să fie „arhi-suficient”.

Doar că undeva, cineva a greșit calculele. Așa cum ziceam în articolul anterior și așa cum au spus-o și unii analiști politici, nu toți simpatizanții partidelor-remorcă, afiliate peste noapte la „mărețul” PSD, au ales să meargă în al doilea tur pe mâna celor aleși în primul. Spre deosebire de politicieni, alegătorii au dat dovadă de coloană vertebrală și au arătat că voturile lor nu sunt o marfă, care să fie plimbată de la un partid la altul, după cum dorește politicianul. Păi câtă credibilitate să mai ai tu, Dan Diaconescu, care te-ai „luptat cu ciocoii” atâția ani de zile, după ce ai trecut în tabăra lor ca un mielușel? Câtă credibilitate să ai tu, Călin Constantin Anton, după ce ieși tu la rampă cu Partidul Liberal Reformator (reformator, auzi tu la el!), susții puternic că vrei să reformezi „Dreapta”, iar după nici o săptămână te dai cu socialiștii? Câtă credibilitate să ai tu, Kelemen Hunor, când încerci s-o Vadim Tudor, cel mai extremist naționalist din politica românească, este primit în marele partid-mamă, fără niciun fel de rezerve, iar tu încerci să spui că nu ești de acord, dar rămâi în continuare în alianță cu PSD? Deci, cele 10 procente în plus luate în calcul s-au diminuat simțitor. Personal, aș zice că doar vreo 2-3 procente (din cele 10; la final, dată fiind prezența mai mare la vot în turul 2, au devenit 1-2 procente) s-au adăugat la cele câștigate în primul tur.

Toate aceste alianțe au contribuit și ele la a doua mare problemă a lui VV – lipsa de unitate și consistență. În cei 6 ani de când practic marketing (din care 5, în zona de brand) am învățat, printre altele, un lucru fundamental (un coleg mi l-a adus aminte zilele trecute): un brand trebuie să fie consistent și unitar, în comunicare. În momentul în care deviază de la aceste două principii, imaginea devine tot mai neclară și, în timp, se pierde. Același principiu se aplică în politică (să nu uităm că vreo 90% din politică este, de fapt, marketing), iar VV n-a ținut cont de el. A fost atât de disperat să câștige alegerile încât s-a preocupat mai mult de promovare și „achiziție” de electorat decât de imagine – aceasta pur și simplu nu a mai contat pentru el. Așa se face că, la un moment dat, nici măcar simpatizanții lui n-au mai prea înțeles ce se întâmplă… Președintele care unește și președintele pentru toți românii nu face nimic pentru alegătorii din diaspora… Președintele care ne unește îi discriminează (nu el personal, ci prin madam Firea) pe cei care nu au copii, președintele care ne unește încearcă din răsputeri să ne împartă în „băsiști” (afirmând că Johannis este copia lui Băsescu) și „oameni normali”… ce să mai înțelegi? În ceea ce privește „achiziția” de electorat, dați-mi voie să cred că o signifiantă parte din acesta a luat mita fără a oferi la schimb ceea ce se cerea/aștepta de la ea. Și aici a mai pierdut ceva VV…

Ca și cum n-ar fi fost de ajuns, lipsa de consistență a fost însoțită de o mare lipsă de profunzime a discursului. Încercați să urmăriți dezbaterile televizate cu Johannis și veți observa că reia în mod obsesiv două laitmotive: Johannis = Băsescu, iar el vrea să unească românii. În rest, nu a făcut decât să citească niște statistici și cifre de pe hârtii pregătite de alții, respectiv să-și contraatace contracandidatul ori de câte ori acesta vorbea despre neregulile înfăptuite de guvernul PSD. Din păcate pentru el, nici măcar acele două laitmotive nu a fost în stare să le susțină cu argumente clare și logice. Pur și simplu le arunca în vânt. Mie, personal (sunt mari șanse să fiu subiectiv și părtinitor, recunosc), mi-a dat în permanență impresia că cineva i-a dat o poezie pe care să o învețe pe de rost, iar el nu făcea altceva decât să o recite.

De ce a câștigat Johannis

Au planat săptămâna asta o mulțime de teorii despre cum a reușit să iasă învingător, deși toată lumea (toți pseudo-analiștii și sociologii, dar și oamenii de rând) nu-i dădeau nicio șansă… Cei mai mulți au spus că a câștigat datorită mobilizării masive de pe facebook, alții au zis că datorită evenimentelor din afara țării (știu că aș putea folosi termenul de „diaspora”, dar nu-mi place cum sună) – fie că a fost vorba de ceea ce s-a văzut la tv, fie de imaginile propagate pe diverse site-uri și (apoi preluate de) facebook, fie de telefoanele date „acasă” de acei oameni pentru a mobiliza prietenii sau rudele să voteze anti-PSD. Dați-mi voie să vin cu câteva alte argumente, pe care eu unul le consider la fel de importante.

În primul rând, din punct de vedere politic, a făcut exact opusul contracandidatului său. Și a gândit-o foarte bine: atâta vreme cât adversarul are acces la anumite resurse (șpăgi electorale, politicieni traseiști, Biserica etc.) în cantități foarte mari, cel mai indicat este să-ți cauți alte resurse. Și cea mai importantă resursă pe care o avea la dispoziție, iar VV a neglijat-o complet („ghinion!”, ca să-l citez pe Johannis) a fost populația, în special nehotărâții. Johannis a evitat orice fel de scandaluri politice, atacuri la adversar și circ pe perioada campaniei (și-a atacat adversarul doar când a fost atacat de acesta) și a preferat să se concentreze pe nevoile și dorințele alegătorilor nehotărâți – de ce au ajuns să fie atât de indiferenți față de politică și administrația statală, de ce s-au scârbit de țara în care trăiesc etc. Și a găsit câteva motive pe care le-a „atacat” în mod constant: corupția,  la nivel înalt, nepotismul, sărăcia și altele. A spus, în fiecare apariție oficială, că va face tot posibilul să garanteze independența justiției, că va respinge cu fermitate propunerea de lege a amnistiei și grațierii, că el nu este „marioneta” nimănui, că nu are un grup de interese în spate (deci, nu este dator nimănui) și că vrea să fie președintele tuturor românilor. Iar pentru a adresa problema prosperității a precizat, într-un amplu program (am înțeles că sunt vreo 70 de pagini), câteva lucruri la care eu unul ader: scăderea TVA la 19%, menținerea cotei unice de impozitare, o mai bună colectare a taxelor, atragerea de investiții în infrastructură ș.a. Dar cel mai important punct îl consider a fi următorul: „Regândirea rolului statului, prin restrângerea prezenţei sale în economie şi întărirea pre­zen­ţei sale instituţionale, prin rolul său definitoriu de ga­rant al drepturilor constitu­ţio­nale, al echităţii şi al bunei funcţionări a economiei de piaţă.”

Iar în toate aceste mesaje a avut exact ce ziceam mai sus că i-a lipsit adversarului său: unitate și consistență: le-a repetat în mod aproape obsesiv, în fiecare apariție publică, și a venit mereu cu argumente logice în sprijinul lor – nu au fost doar vorbe aruncate-n vânt. Iar la nivelul faptelor, a dat dovada supremă de coloană vertebrală atunci când a dat o declarație care, zic eu, a transmis o „undă de șoc” în percepția populației (eu am considerat-o riscantă la nivelul respectiv, însă se pare că a fost un risc bine calculat): „nu voi negocia cu niciun politician. Îmi doresc votul tuturor românilor, dar îmi doresc votul direct.” Ei bine, în acest moment, cei care nu-i dădeau prea multă atenție lui Johannis au devenit, brusc, foarte receptivi la ceea ce spune și face acesta. Unii s-au gândit că e naiv, unii l-au apreciat pentru curaj, alții pentru faptul că se adresează direct alegătorilor… fiecare și-a făcut, în acel moment, o părere despre acest personaj care părea, până atunci, mai degrabă absent, poate chiar invizibil.

Strâns legat de paragraful anterior, un alt motiv pentru care a câștigat a fost, zic eu, faptul că nu avea nimic de pierdut. Aceia dintre voi care urmăresc frecvent meciuri oficiale de fotbal sau tenis (dar și alte sporturi) la TV știu foarte bine că o echipa/un jucător care nu are nimic de pierdut (de obicei, considerat(ă) outsider) joacă întotdeauna mai bine fiindcă o face mult mai relaxat. Așa a fost și cazul viitorului președinte: el n-a avut presiunea baronilor, nu a fost „împins” de nimeni (deci nu are vreo datorie), nu a ținut cu dinții de această funcție (am mari dubii că îi displăcea în vreun fel funcția de primar al Sibiului). Au fost momente în care m-am întrebat dacă, pentru el, nu cumva această candidatură a fost doar un fel de test al spiritului civic din România.

Am auzit pe la TV o teorie care, din punct de vedere matematic, nu prea stă în picioare: Johannis a câștigat turul al doilea exclusiv datorită telefoanelor/mesajelor pe care cei din afara țării (acolo unde au fost cele mai mari probleme, adică Italia, Spania, Anglia, Franța și Germania) le-au dat prietenilor și rudelor din țară. Ei bine, conform datelor furnizate de BEC (găsiți detalii în acest articol, din EVZ, în aceste țări au fost, în total ~250.000 alegători; în turul al doilea, prezența la vot a fost cu 10% (~1.800.000 oameni) mai mare decât în primul. Să zicem că 90% dintre cei de „afară” (225.000) l-au votat pe Johannis. Asta ar însemna că fiecare om din străinătate a convins exact 8 oameni de „acasă” să iasă la vot. Să fim serioși…

Sunt de acord că ceea ce s-a propagat în mediul virtual, legat de evenimentele din Spania, Italia, Franța, Germania sau Anglia a avut un mare impact (eu unul nu voi uita prea repede imaginile cu cozile kilometrice la secțiile de votare), însă este foarte important și să știi să folosești în avantajul tău aceste informații, iar echipa care s-a ocupat de pagina de facebook a lui Johannis a știut să speculeze foarte bine aceste situații, dar a și gestionat nemaipomenit întreaga campanie. Vă recomand să citiți interviul acordat de omul din spatele „social media” a lui Johannis (Vlad Tăușance, pe numele lui), o să vă placă (conține destul de mult jargon de marketing, sper să fie pe înțelesul tuturor). Cunoscătorii vor spune că nu a făcut mai mult decât ceea ce se cerea. Personal, tind să cred că a făcut mai mult. Și a mai contat foarte mult un aspect: „Am avut o comunicare directă cu domnul Iohannis, cu răspunsuri prompte și un feedback incredibil de constructiv, dar și independență totală față de restul echipei de campanie.”

Una la care sigur nu v-ați gândit

Câți dintre voi cred că a contat votul (și susținerea în stradă) a sibienilor? Eu cred că nu este deloc de neglijat. Și vă spun și de ce: aduceți-vă aminte de anul 2009, când Johannis a fost propus prim-ministru de către Mircea Geoană, candidatul USL la președinție, la acea vreme… În turul al doilea, Sibiu a fost printre județele cu cel mai ridicat procent de vot pentru Băsescu. Am remarcat, (punctul 4 din articol) la vremea respectivă, că au existat oameni atât de egoiști sau, pur și simplu, bătuți în cap, încât să-l voteze pe Băsescu ca nu cumva să le plece primarul gospodar. Iată că, în 2014, oamenii au devenit mai altruiști acolo și s-au decis să facă un gest frumos și să-l susțină (atât la vot, cât și în stradă) pentru cel care a făcut dintr-un oraș situat în centrul țării, o veritabilă atracție turistică (atât pentru străini, cât și pentru români) și o localitate cu economie prosperă. Felicitări lor, recunosc că am fost plăcut surprins. Ca să-mi duc argumentul până la capăt, imaginați-vă ce lovitură grea ar fi fost pentru Johannis ca sibienii să voteze, din nou, cu tabăra adversă… ce ar fi gândit restul țării și ce subiect numai bun de propagandă anti-Johannis ar fi fost pentru televiziunile „roșii”. Dați-mi voie să fiu și eu naiv și să cred că au existat oameni care au ținut cont de prezența ridicată la vot din turul 1, din Sibiu (dacă nu mă înșel, a fost primul, după județele „de tranzit”) și procentul primit de Johannis.

Ce zice un non-specialist

Cât timp vor exista specialiști, aceștia vor susține mereu exclusiv argumente ce țin de aria lor de specialitate: analiștii politici judecă rezultatul de duminică doar din prisma mișcărilor politice (cine ce partid a avut în spate, cine cu cine a făcut alianțe etc.), sociologii (cei care n-au fost capabili să prezică rezultatul final, în special datorită faptului că n-au fost capabili să prezică o prezență la vot atât de ridicată) vor susține că imaginile și îndemnurile venite din afara țării au fost decisive, (online) marketer-ii vor susține că facebook-ul a fost cel care a mobilizat populația la vot și tot așa. Noi, oamenii de rând (non-specialiștii), credem că, de fapt, a fost vorba de un cumul de factori – toți cei enumerați mai sus, dar și alții (vă rog să-i menționați voi pe cei care credeți că i-am omis). O diferență de aproximativ 4,5 milioane de oameni (alegătorii lui Johannis din turul al doilea minus cei din primul tur) n-are cum să se datoreze unui singur factor.

p.s. vă rog nu uitați că aștept răspunsuri la propriul sondaj: ați votat pro-Johannis sau anti-Viorel?

This entry was posted in politică and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s