Cuvânt înainte… și după alegeri

Departe de mine ideea sau gândul că aș putea face analiză politică, cu atât mai puțin pe tema alegerilor prezidențiale – sunt oameni mai informați și mai bine pregătiți ca mine, care au făcut-o deja și, probabil, o vor mai face până la alegeri. Mi-ar plăcea, totuși, să împărtășesc câteva idei desprinse nu din perspectiva analistului politic, ci cea a alegătorului.

La ce tip de campanie electorala am asistat

Din punct de vedere profesional (marketing/promovare, să-i zicem), recunosc că niciunul dintre alegători nu m-a surprins cu absolut nimic – aceleași modalități vechi de când lumea (bannere la șosea, steaguri pe stâlpi), combinate cu ceva comunicare online (între noi fie vorba, din mulții așa-ziși fani ai lui VVP (Victor Viorel Ponta), de pe pagina sa de facebook, am convingerea că există un procent semnificativ de conturi false) și neobosita manipulare TV (Antena 3 rămâne campioană la acest capitol). În rest, liniște totală… Noroc cu DNA, care mai „întreține atmosfera” cu noi arestări în rândul clasei politice, în fiecare zi (nu degeaba circulă pe facebook hashtag-uri cu #DNApresedinte). Înclin să cred că, dacă d-ul Antonescu ar fi candidat în locul lui Johannis, cu totul altfel ar fi stat lucrurile. Dar nu înseamnă că ar fi fost bine pentru noi, alegătorii – probabil am fi asistat la un circ nemaivăzut după ’89.

Din punct de vedere etic (da, știu, etica poate fi relativă), în schimb, lucrurile se întâmplă de o manieră de-a dreptul mizerabilă. Și mă refer în special la atacurile declanșate de cei din PSD la adresa principalului contracandidat al lui VV. Când un gest ca cel al Gabrielei Vrînceanu ajunge să fie condamnat inclusiv de către un coleg de trust media, înseamnă că s-a înjosit foarte mult. Să acuzi un om de faptul că nu are copii, în secolul 21 (când copilul tău ia o notă de toată jena, la BAC) nu doar că e total deplasat, dar denotă o lipsă crasă de inteligență și gândire logică.

S-a încercat apoi (și încă se mai încearcă, dar nici eu, nici voi, cei care citiți articolul, nu ne numărăm printre „clienții fideli” ai bisericilor, astfel că nu vedem aceste lucruri) atacul pe tema religiei, pe faptul că Johannis nu este ortodox. Oare de ce o fi donat guvernul (guvern care, din ce-mi amintesc, parcă era în vacanță în această perioadă) 20 milioane lei bisericilor taman acum, în plină campanie electorală? Nu cumva pentru propagandă politico-religioasă? Că doar nu i-o fi pălit dragostea de Dumnezeu tocmai acum, pe guvernanții noștri…

Încercați să căutați primele declarații ale lui VV de după momentul anunțării oficiale a candidaturii sale și veți observa că bate monedă pe cele două aspecte fundamentale, aspecte care (cel puțin, din ce se pare că știa VV la vremea respectivă) au o importanță capitală în mentalitatea populației românești (fie că se află la nivel conștient sau subconștient): familia și religia. Dacă tema familiei a avut grijă să o abordeze public (prin alții, dar și mai discret, prin vocea lui), cea a religiei a lăsat-o în seama partenerilor săi de afaceri, preoții.

Ironia sorții face că tocmai fondatorul partidului-mamut PSD, Ion Iliescu, a pierdut alegerile din 1996 exact din cauza religiei (nu aveam încă 12 ani, dar îmi amintesc dezbaterea finală dintre el și Emil Constantinescu, cu întrebarea fatală: „domnule Iliescu, credeți în Dumnezeu?” – mai jos găsiți înregistrarea video, întrebarea are loc cam pe la 1:31:54), ceea ce ar face ca Victoraș să-i dea o „palmă ideologică” celui care declara, imediat după anunțul candidaturii lui VV, că acesta este încă „necopt” pentru un asemenea post.

Ca să fie siguri că își ating scopul (denigrarea completă a contracandidatului principal), au recurs, mai apoi și la alte tertipuri mizerabile: că Johannis are 6 case, că a făcut trafic cu copii, că părinții săi locuiesc într-o vilă de lux etc. În afară de cele 6 case (între noi fie vorba, VV are vreo 4 declarate și 3 nedeclarate), toate celelalte au fost dezmințite. Astăzi citeam în presă că (îl citez pe Johannis care a făcut o ironie fină) „Ponta candidatul îl trimite pe premierul Ponta să trimită Corpul de Control la Primăria contracandidatului” pentru a verifica niște retrocedări de terenuri de acum mulți ani. Vă dați seama la ce nivel a ajuns disperarea…

Cum și-au propus candidații să câștige

Mă refer aici la cei doi candidați ajunși în turul al doilea, fiindcă ei sunt cei care contează.

Victor Viorel

Ei bine, VVP a „pompat” șpăgi electorale (mai revoltător decât faptul în sine este că toți acești bani vin de la noi, fraierii contribuabili, cei care își plătesc taxele și impozitele în mod corect și la timp) cum nu cred că s-au văzut nici pe vremea lui Iliescu:

1. A crescut veniturile actorilor „și categoriilor asimilate” – de aici și scrisoarea deschisă, de susținere a lui VV, din partea lui Radu Beligan

2. A dat pomeni către Biserica Română cât pentru 20 de ani de propagandă, de acum încolo – am relatat mai sus

3. Multe mult multe alte “pomeni” sub forma de promisiuni – la ora la care scriu acest articol, știu doar de impozitul de 16% care, cică, se va menține; acum câteva ore am văzut un titlu care zicea ceva de genul că asistaților social care au fost nevoiți să returneze banii pe nedrept și cărora (te vezi Doamne!) li s-a făcut o mare „amnistie ficală” li se vor returna banii nu eșalonat, nu anul viitor, ci acum, printr-o ordonanță de urgență

3. A promis mărirea pensiilor, cu 4,5%, din ianuarie 2015 și a alocației pentru sprijinul familiei, cu 100% (sursă: Hotnews.ro)

4. Electorata, căreia i-am dedicat un întreg articol

5. A promis că va reduce impozitul pe construcții speciale (cunoscut și drept „impozitul pe stâlp”).

6. Cea mai mare și mai mizerabilă manevră politică de după era Iliescu – ordonanța „traseismului politic”, cea prin care PSD și-a asigurat (nu pe principii politice sau etice, sper că e clar pentru toată lumea) sprijinul a câteva sute de primari (am văzut, la un moment dat, vehiculându-se numărul 400, dar la momentul scrierii acestui articol, n-am mai găsit situația la zi pe nicăieri), din întreaga țară.

6. Da, știu că deja devine un stereotip, dar o altă modalitate de a câștiga alegerile a fost, pentru VVP, să se asigure că vor vota cât mai puțini dintre românii din afara granițelor (avea sondaje la îndemână, a fost și în vizită pe acolo și a văzut cu ochii lui părerea oamenilor despre el). A avut grijă, însă, nici să nu „bată la ochi”, adică a lăsat același număr de secții de votare ca în 2009, însă le-a dispersat în orașe/localități în care locuiesc foarte puțini români (cel puțin, în Italia și Spania).

Klaus Johannis

Ei bine, omul pe care („PE care”, da?), până acum câteva luni, nu-l știau decât sibienii și câțiva dintre cei care ajunseseră pe la Sibiu și văzuseră „minunea” (orașul în sine), a ales să facă un fel de anti-campanie electorală. Deși era un necunoscut pentru mare parte din electorat, s-a gândit sau cineva l-a sfătuit (prost) să stea retras și să nu se abată de la ideea de „a tace și a face”. Din păcate, în foarte puținele apariții pe care le-a avut, a reușit s-o dea în bară, cu „politruc” și „ghinion” (voi reveni la „ghinion”).

Noi, ardelenii, am fost și suntem adepții unui astfel de gândiri. Din păcate, însă, am descoperit pe propria piele că, cel puțin în zona de Sud a țării, are de câștigat nu cel care tace și face, ci cel care face puțin și se laudă/se plânge mult. Considerați-mă regionalist dacă vreți, dar este purul adevăr (este, totuși, o generalizare, nu o afirmație universal valabilă – am întâlnit/văzut și altfel de oameni, dar mult mai rar). De aceea, personal cred că strategia lui Johannis a fost una greșită. Pe undeva, este de înțeles – toată cariera sa din mediul public a fost legată de primărie („gospodărire”, cum s-ar zice), nicidecum de politică. El a devenit politician abia odată cu intrarea în PNL, în februarie 2013 – poate prea puțin timp pentru a se face cunoscut, dar și pentru a se familiariza cu politica, așa cum se face ea în România – multă gargară și prea puține decizii în folosul populației.

Acum, după pierderea primului tur la o diferență de 10 puncte procentuale, Johannis pare să joace pe cartea „totul sau nimic” – pur și simplu nu este dispus să negocieze cu alte partide. Putem fie să-l credem pe cuvânt, că-și dorește voturile„curate” ale românilor, fie că se bazează pe obligația partidelor de dreapta față de PPE, și anume să-l susțină pe el în turul al doilea. Oricare variantă ar fi valabilă, mi-i imaginez pe cei doi, la un joc de poker, unde Ponta este dealer-ul și și-a aranjat cărțile pentru un careu, iar Johannis, cu 4 cărți succesive de aceeași culoare, se aruncă „all in” înainte de a vedea ultima carte (la „river”, cum se zice în termeni de specialitate), care speră să fie cea care-i lipsește pentru quintă royală. Dacă va fi acea carte, vom afla pe 17 noiembrie.

Dreapta românească din ’96 vs cea din 2014

„Inexistentă, cea din 2014”, veți fi tentați să spuneți. Poate că aveți dreptate, poate că nu. Dați-mi voie, însă, să remarc un alt lucru: ceea ce s-a întâmplat în 1996, când toate partidele de dreapta s-au reunit sub o singură aripă (Convenția Democrată din România), pentru a-l susține pe Emil Constantinescu, nu se va întâmpla anul acesta și nici nu se va mai întâmpla în următorii… (să fiu optimist) 15 ani (3 mandate prezidențiale). De ce? foarte simplu:

1. Unele partide de dreapta sunt, de fapt, de stânga – așa-zisul partid liberal al lui Tăriceanu este liberal doar cu numele. Practic, este un partid-remorcă al PSD-ului, ce urmează să fie înghițit de acest mamut (parcă îmi imaginez scene din romanul „1984”); urmează extrema (!) dreaptă, partidul lui Gheorghe Funar, dar și „independentul” CV Tudor. Citeam azi prin presa online, asocierea ironică dintre Tudor și Gheorghe Oprea (sau cum îl cheamă pe președintele UNPR), cel pe care îl făcea nu cu mult timp în urmă, „țigan”.

2. Să zicem că există partide sau candidați de dreapta și că ei/ele ar fi PMP, Monica Macovei și alți câțiva (Meleșcanu e prea senil ca să știe pe unde se situează -încă mă mai întreb cu ce a putut să-l mituiască/șantajeze VV, ca să renunțe la postul de director SIE), inclusiv UDMR, al doilea partid-remorcă al PSD (îl știm și pe al treilea – Partidul Conservator). Foarte mare mi-ar fi mirarea ca vreunul din candidați să-l susțină pe Johannis, în lupta cu socialiștii. Principalul motiv este orgoliul: decât să-l susținem pe candidatul de dreapta, mai bine ne creștem/formăm propriul partid și, cine știe, poate avem șanse să întrăm în parlament, în 2016. Nu suținem alți candidați fiindcă noi suntem mai buni ca ei.

Al doilea motiv este balcanismul dus la extrem, „șmechereala” de București: vrea Johannis voturi? păi să vină să mi le ceară, să-mi propună un post de premier sau ministru, ceva pe-acolo. Că doar n-o să-i dau „moca” voturile mele (discutăm și despre acest aspect). S-a auzit, bă, Santa Klaus, sau cum te cheamă? Vrei voturi, vii să negociem.

Ca o concluzie la acest capitol: sigur nu sunt singurul care se aștepta la „aliații” (remorcile) care s-au anunțat deja pentru VV, în turul 2. Mă mai așteptam, însă, la o mișcare deșteaptă (zic eu) din partea lui Johannis, și anume să o propună pe Monica Macovei ca viitor ministru al justiției. Dar poate că doamna Macovei are acum prea mari ambiții politice, de când cu voturile de pe facebook și ridicările în slăvi ale lui Moise Guran. Deocamdată, nu ne pronunțăm.

Ah, și dacă tot am amintit de orgoliul politicienilor, nu pot să nu amintesc de lipsa totală de caracter (nu că ne-ar surprinde, dar parcă ne-am fi așteptat la altceva) a lui Crin Antonescu, omul care, după părerea mea, și-a cam compromis viitorul în PNL. Să fii invitat la emisiune politică, la TVR, în prime time, și să spui despre colegul tău de partid, cel pe care, la nivelul declarațiilor publice, îl declarai prieten, că nu este omul potrivit pentru această funcție, mi se pare cel mai mizerabil și mai josnic lucru. OK, te-a afectat foarte tare faptul că te-a dat jos de la cârma partidului (în mod democratic, să nu uităm), nu îți cere nimeni să-l susții, dar nici să-l compromiți. Un „îi urez mult succes” ar fi fost suficient…

Voturile cui?

De când a apărut democrația în țara noastră (în ’96, după adevărata cădere a sistemului comunist), nu-mi amintesc să fi văzut vreodată alegeri parlamentare sau prezidențiale, la care să nu se formeze alianțe între partide. principalul motiv al acestor alianțe a fost și este (și, zic eu, va continua să fie) „migrarea voturilor”, adică voturile acordate partidului tău să ajungă la partidul meu (în cazul alegerilor actuale, cu partidele-remorcă) sau să adunăm voturile partidelor naostre (în cazul adevăratelor alianțe).

Și atunci, mă întreb… suntem oare o nație de oi? Dacă al nostru candidat favorit nu a ajuns în turul al doilea, o să votăm partidul la care s-a remorcat/cu care s-a aliat, chiar dacă nu există nicio legătura doctrinală între cele două? Chiar dacă l-am votat pe candidatul nostru în primul tur, tocmai ca să nu iasă cel la care s-a remorcat în turul al doilea? Nu suntem în stare să gândim singuri, să ne dăm seama ce e mai bine pentru noi? Suntem niște oi care se lasă îndrumate, orbește, de câini? Sunt politicienii stăpânii noștri?

Tolontan zice că da, că turul al doilea pornește cu avantaj net de partea lui VV. Dacă urmărim istoricul alegerilor de după 2000 și alianțele care s-au făcut de fiecare dată, înclin să cred și eu la fel. Nu judec și nu jignesc pe nimeni – după cum susține și Radu Nechita, omul și profesorul de la care am învățat atât de multe, fiecare dintre noi, cei capabili să gândească pentru ei și să emită judecăți de valoare este dator să-i învețe, la rândul său, pe cei din jur, să gândească și ei singuri. Până când acest lucru nu se va întâmpla, vom continua să votăm după cum ne dictează partidul.

Una amuzantă/ironică

Un coleg de-al meu (știe el cine) punea o foarte pertinentă întrebare, ieri, într-o discuție pe tema alegerilor: ce va face maghiarul de rând, pus în fața momentului istoric de a avea ca președinte un reprezentant al unei minorități etnice (sași) din România? Va vota, în speranța că, dacă el va ajunge președinte, minoritățile vor fi mai respectate (va face o paralelă cu SUA-Obama) sau va merge cu „ai lui” (UDMR)? Ironia sorții, nu…?

Două Românii, trei… sau câte?

harta alegerilor prezidentiale 2014 turul 1. Sursa foto: digi24.ro

Româniile din interiorul granițelor

Cred că deja ați văzut cu toții harta de mai sus. Pentru cine nu a văzut-o, legenda este următoarea: cu roșu sunt marcate județele în care a câștigat VV, cu albastru cele în care a câștigat Johannis, iar cu verde, cele în care a câștigat UDMR. După cum se poate vedea, cu excepția Hunedoarei și a Carașului, întreaga Transilvanie și Banatul au votat majoritar cu Johannis, iar restul țării, cu VV.

Putem vorbi de „vechiul regat” și „dominația austro-ungară”? Ar trebui să deschidem o întreagă discuție pe tema istoriei și, recunosc, eu unul, nu sunt un expert în așa ceva. Totuși, n-am putea scăpa din vedere două aspecte: 1. Zona albastră (și verde) s-a unit cu „vechiul regat” acum mai puțin de 100 de ani, deci putem spune că România, ca nație, este încă foarte tânără și are o istorie prea scurtă (aproape jumătate din ea e marcată de regimul comunist, care a avut grijă să ne dezbine); 2. Oamenii din Transilvania și Banat au o mai mare deschidere către Vest (Ungaria și Austria, în mod special), sunt zone în care limba germană se învață din școala generală și, mai ales, singurele în care există minorități de sași sau șvabi. Nu în ultimul rând, influența culturală, felul de a face lucrurile și etica austro-ungară încă predomină aceste zone. Din nou, considerați-mă regionalist, dar am crescut și am trăit în Sibiu, iar în București locuiesc de 6 ani, timp suficient ca să sesizez diferențele (zic eu). Voi reveni mai târziu puțin la tema diferențelor.

România din afara granițelor

Am văzut/citit păreri mai mult sau mai puțin pertinente legate de conaționalii noștri aflați în străinătate – presa din țară (acea parte care nu s-a remorcat la PSD) și din afară, precum și susținătorii candidaților Johannis sau Macovei găsesc că ceea ce s-a întâmplat la secțiile de votare din diaspora este de-a dreptul scandalos. Și, personal, le dau dreptate.

Există, desigur, și oameni cărora le place să fie în dezacord cu majoritatea, de dragul de a fi altfel. Mare parte din ei opiniază că românii plecați din țară ar trebui să-și vadă de treburile lor și să nu se implice în ceea ce se întâmplă în țara pe care au părăsit-o. Pe undeva au partea lor de dreptate – oamenii care nu au de gând să mai revină vreodată în țară n-au de ce să voteze la alegeri… dar atunci, te întrebi ce motiv ar avea oamenii ăia să voteze, chiar să stea ore întregi la cozi, pentru a vota? Nu cumva și-ar dori ca, la un moment dat, să se întoarcă într-o Românie mai bună? Nu cumva sunt doar studenți plecați temporar din țară? Dacă niciunul din motivele de mai sus nu este valabil, atunci sunt de acord că nu prea au ce căuta la vot acești oameni. Dar dați-mi voie să cred că nu e cazul.

Alții, treziți mari economiști peste noapte, scriu pe facebook că n-avem de ce să-i tot protejăm și să-i ridicăm în slăvi pe românii din diaspora, pe motiv că, oricum, toți banii pe care i-au trimis de-a lungul timpului în țară nu s-au dus în investiții, ci în consum. Păi bine, băi economistule-de-duminică, consumul de care vorbești tu a creat și continuă să creeze locuri de muncă. Ai încercat măcar să afli câți oameni lucrează în toate hypermarket-urile și mall-urile din România? Categoric nu. După mintea ta, probabil ar trebui să lucrăm toți în industrie, infrastructură și cercetare și, dacă se poate, să ne investim toți banii în bănci (falimentare) sau pe la burse. Bine că ești tu deștept…

Mă întreb, totuși, cum de nu zice nimeni nimic de basarabeni, cei care l-au ajutat pe Băsescu să ajungă președinte, în 2009, și care acum au votat masiv cu VV.

Un fel de concluzie

O să încep cu ultimul capitol, cel al așa-zisei segregări. Dragi cititori, oameni, români, cred că acum este cel mai bun moment (de după Revoluție) să arătăm că suntem o singură nație, că nici ardelenii, nici oltenii, nici moldovenii, nici muntenii, nici bănățenii și, cu atât mai puțin regățenii, nu sunt cu nimic mai buni decât ceilalți. Cu siguranță există diferențe, așa cum am zis-o și mai sus și, chiar dacă uneori ne place să ne luăm peste picior (să-i numim „mitici” pe bucureșteni, să râdem de lentoarea ardelenilor sau de impulsivitatea oltenilor etc.), istoric vorbind, aparținem aceleiași nații și, mai mult decât atât, avem multe de învățat unii de la alții. Acum aproape 100 de ani au murit sute de mii de oameni pentru ca noi să putem fi o singură țară. Comuniștii au încercat, timp de aproape jumătate de secol, să ne dezbine (și au reușit), iar acum, post-comuniștii se bazează, în urmărirea victoriei lor, tot pe principul „divide et impera”.

Nu îi mai judecați pe cei din jurul vostru, nu judecați oamenii fără școală sau bătrânii (apropos, citeam că doar 17% din alegători au fost pensionari, în primul tur – ce ziceți de asta?). Țara asta are mai mult de câștigat dacă încercați să-i înțelegeți și dacă le explicați cu argumente logice că opțiunea lor electorală ar putea fi greșită pentru viitorul țării. Dacă acum nu vom fi uniți, regimul post-comunist ne va dezbina și mai mult.

Oameni buni, voturile voastre nu aparțin nici lui VV, nici lui Johannis, nici lui Tăriceanu, nici Monicăi Macovei, nici vreunui alt candidat. Voturile sunt ale voastre. NU vă lăsați conduși ca oile de ceea ce vă dictează politicienii să faceți. NU votați cum vă zic perdanții („o să dăm voturile noastre candidatului X sau Y”), ci cum vă dictează rațiunea, oricare ar fi opțiunea voastră. NU fiți oi, fiți oameni!

Dreapta românească se pare că nu prea există, iar Macovei pare să-mi confirme teoria legată de orgoliul politicienilor – cică „îl voi susține pe Iohannis dacă respectă principiile statului de drept”. Nu cumva a declarat deja Johannis, în nenumărate rânduri, că asta va face? Nu puteai să zici, pur și simplu, că îl susții fiindcă a promis asta, nu? N-ai fi dat bine în fața electoratului…

De aceea, pentru Johannis, situația actuală este și mai grea decât a fost cea a lui Constantinescu, în 1996. Nu știu ce vârste aveați pe atunci și cum ați trăit momentul, dar personal, simt că starea de spirit este aceeași. Aveam doar 12 ani pe atunci, dar îmi aduc aminte perfect ce îngrijorați erau părinții mei și cum ne spuneau că, dacă iese Iliescu președinte, viitorul țării este compromis (dacă îmi aduc bine aminte, duceau și muncă intensă de convingere cu fratele meu, care abia împlinise 18 ani, să meargă la vot). Și-mi aduc aminte ce stare de optimism aproape euforic a cuprins întreaga presă și populația (cel puțin, cei pe care îi cunoșteam), când s-au aflat rezultatele oficiale ale turului 2 de alegeri.

Nu doar că dreapta suferă, dar VV, pe lângă șpăgile pe care le oferă din banii contribuabililor, are un „aparat de propagandă” foarte bine pus la punct, care îl întrece cu mult pe cel al precursorilor săi post-comuniști – nu una, ci 4 (grupuri de) televiziuni care îl ridică în slăvi mai ceva decât se făcea cu Ceaușescu sau care, pur și simplu, transmit mesaje subliminale de propagandă, prin știri „imparțiale” care vorbesc de deciziile și promisiunile guvernului. Vorbesc aici de Antene, România TV, TVR, B1 TV.

Un punct de vedere personal sau cu cine votează autorul

Nu-mi place să dezvălui opțiunile mele electorale, din 2 motive: 1. fiecare dintre noi este liber să aleagă și nu vreau să îndemn pe nimeni să facă anumite alegeri; 2. cititorii mei sunt destul de inteligenți încât să-și dea seama de opțiunea mea, din conținutul articolului.

Un lucru este, însă, sigur: dacă un om care și-a plagiat aproape în întregime teza de doctorat și care nu a fost, de fapt, niciodată procuror, ajunge să conducă România, e trist… locul meu nu mai e aici. Prefer să spăl vase într-un restaurant din Austria decât să-mi pierd 5 ani de tinerețe blestemând „sistemul” zi de zi și făcându-mi griji în ceea ce privește viitorul familiei mele. Nu, însă, înainte de a mă alătura celor care vor ieși în stradă. Deci, dacă vreunul din voi va participa la o eventuală manifestație prin București, ne vedem pe acolo.

Pentru a treia oară, după 1989 (prima dată a fost, cred eu, în 1996), avem de ales între un bun și un rău, nu între două rele. Sper să nu repetăm greșeala din turul 2 al alegerilor din 1992… Alegeți cu capul, nu cu inima, dragilor!

This entry was posted in politică, viața de zi cu zi and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Cuvânt înainte… și după alegeri

  1. Olimpicu says:

    Foarte bun articolul tau! Mai bun decat multe analize ale asa zisilor profesionisti! Din pacate Ponta are 3-0 la pauza si sansele de revenire sunt destul de mici. Mai ales ca arbitrii tin cu el! Pacat ca l-am suportat pe Basescu 10 ani degeaba…ne intoarcem in 2004…o situatie in care un singur partid (si din pacate si cel mai rau) va controla toate institutiile statului.

  2. Vladi Martinus says:

    Important este ca există șanse. Mai important este să credem în ele.
    Merci pentru aprecieri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s