O naţie de indiferenţă

 Cazul 1

Astă-seară am fost până la un supermarket (nu contează care), ca să fac câteva cumpărături. Ajung la casă, iar în fața mea, o doamnă/domnișoară (pe la vreo 30-32 de ani, aș zice), nu pusese niciun produs pe bandă. Doamna casieră dă să scaneze produsele mele, însă clienta îi întinde mâna, sfioasă, cu un produs și zice pe un ton plăpând:

– (aproape în șoaptă) Am cumpărat acest produs … (nu am auzit când) și aș vrea să-l returnez. (Cu o jenă vizibilă) Se poate?

– (pe un ton sictirit) Da’ de ce vreți să-l returnați, e stricat ceva la el?

În sinea mea: De ce ți-ar păsa ție?!

– (vizibil încurcată de întrebare) Mmm… nu, doar vreau să-l returnez.

– Nu îl mai vreți sau are vreun defect?

– (Cât să audă doar casiera) Vreau să îmi iau banii pe el.

– Dați-mi bonul.

Timp de un minut, casiera execută diverse operațiuni, îi dă banii înapoi clientei și îi returnează bonul. Mai scoate din casa de marcat încă un bon fiscal. Clienta întreabă, la fel de sfioasă:

– Îl iau și pe acesta?

– Nu, ăsta nu e pentru dumnevoastră, vi l-am dat deja.

– (rușinată că a pus o asemenea întrebare) ah, ok. Mulțumesc

– La revedere!

Mai mult sau mai puțin, cam așa a decurs un proces de retur al unui produs. Dacă aș fi scos discuția din context și din locație, aș fi putut să jur că rolurile erau tocmai invers – clienta era casiera, iar casiera era clienta.

Din păcate, nu este primul (și, cu siguranță, nu ultimul) astfel de caz la care asist. Noi, românii, am crescut și trăim în continuare cu ideea că ni se face o favoare atunci când un anumit magazin/producător ne returnează banii pe produsele cumpărate. În mare parte, ține și de atitudinea vânzătorilor/producătorilor, dintre care unii chiar au impresia că ne fac o favoare- foarte mulți uită că, fără clienți, business-ul/ slujba lor nu ar mai exista. Aici intervine, însă, indiferența noastră, a celor care acceptăm astfel de comportamente și prea des le trecem cu vederea. Există ANPC (telefonul consumatorului), rețele de socializare sau chiar blog-uri. Prea rar, însă, apelăm la ele. Un lucru e cert: ne lipsește „cultura” de client/educația consumatorului: mă întreb ce procent din populația țării știe că are dreptul să returneze produsele achiziționate într-un anumit interval de timp (în funcție de categorie sau sursa de achiziție – magazin online sau magazin fizic) și, mai ales, câți s-au informat.

Cazul 2

Azi-dimineață mă aflam acasă, în Sibiu, și, prin anumite împrejurări (chestiuni familiare familiale), am ajuns la Oficiul de Eliberare a Pașapoartelor (sau cum i-o zice). Acolo stătea la coadă fratele meu cu scopul de a depune actele necesare eliberării unui pașaport pentru fiul lui. Eu eram pe hol, unde aveam grijă de nepotul meu. Atent fiind și la ce se vorbea pe acolo, aud pe cineva spunând că trebuie plătită, în prealabil, o taxă la încăperea alăturată – cu alte cuvinte, trebuie să stai la 2 cozi separate pentru a putea solicita eliberarea unui pașaport…

Îi zic fratelui meu să stea la coada la care se plătește taxa respectivă, iar eu îi țin rândul la coadă (care era atât de lungă încât ieșea din încăperea în care se depuneau cererile, deși era prevăzută cu 3 ghișee). Zis și făcut.

Coada la care stăteam eu se mișca aproximativ cu un om la 5 minute (dacă am reținut bine, la fiecare ghișeu se prezentau anumite documente, dovada plății unor taxe și se făcea poza pentru pașaport), astfel încât în momentul în care fratele meu a plătit taxa la încăperea alăturată, eu abia intrasem în încăperea de care vorbeam mai sus. Și, ca să fie birocrația pe deplin înfăptuită, aflăm că mai trebuie să se deplaseze până la CEC, pentru a plăti încă o taxă (tare, nu?). Norocul (dacă îl pot numi așa) a fost că tocmai după ce a plătit el taxa de la Oficiu, doamna de acolo s-a simțit, brusc, obosită de atâtea încasări de bani și a hotărât să ia o pauză de o jumătate de oră, în condițiile în care (atenție!) programul afișat pe ușă era 8:30-16:30, fără vreo pauză.

Credeți că a vociferat cineva sau a tras-o la răspundere pe doamna de la ghișeul de plăți? Au fost câteva glume ironice în rândul oamenilor de pe la ghișeuri, dar nu am auzit pe nimeni să o întrebe „de sănătate” pe doamna ghișeistă, cu atât mai puțin să sune la un număr de telefon destinat cetățenilor care se adresează Oficiului de Eliberare a Pașapoartelor.

Credeți că a luat cineva atitudine pentru faptul că a stat mai mult de o oră la coadă, pentru a depune cererea de eliberare a pașaportului (în situația în care, repet, funcționau 3 ghișee)? Vă zic eu… nimeni. Majoritatea au plecat acasă fericiți că au trecut cu bine peste încă un hop al birocrației. Restul a rămas (pentru a câta oara?) cu un gust amar, poate s-au plâns pe acasă, dar cam atât… Din nou, indiferența își intră în rol. De ce? Poate din cauza „sechelelor” comuniste, unde aparatul de stat avea o putere foarte mare și nimeni nu îndrăznea să aibă vreun comentariu la adresa instituțiilor sale. Sau poate că încă mai credem că structurile statului nu pot fi schimbate. Sunt convins că aceeași credință stă și la baza absenteismului ridicat la vot – despre acest subiect am scris deja, dar voi relua în viitorul apropiat.

Ce putem face?

Aceștia suntem noi, o nație de indiferență… Pentru cei care nu vor să facă parte din această categorie, am creat pagina de facebook NU sunt indiferent (se pare că sunt primul care a avut ideea de a înregistra o astfel de pagină). Puteți lăsa acolo texte, poze, video-uri sau orice credeți că poate ajuta să schimbăm ceva.

This entry was posted in viața de zi cu zi and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s