10 piese (remix-uri) necomerciale (VI)

Recunosc că nu mi-a fost ușor să găsesc 10 remix-uri care să-mi placă atât de mult încât să le postez aici. Trebuie să fac precizarea că cele pe care le veți asculta sunt, după mine, mai bune decât piesele originale. Nu mă înțelegeți greșit: îmi plac și piesele originale și apreciez artiștii-este strict o chestiune de gust. În plus, sunt de părere că, fără creațiile originale, remix-urile nu ar fi existat niciodată, cu atât mai puțin ar fi fost la un nivel „calitativ” atât de bun.

Atenție! Pentru a gusta pe deplin din aceste creații muzicale aveți nevoie fie de boxe cu sunet de calitate (de preferat, și un subwoofer, dar sunt bune și cele cu difuzor de bass dedicat), fie de o perche de căști performante (care să redea foarte fidel atât înaltele, cât și bass-ul, de preferat supraauriculare).

Probabil că puțini dintre voi își amintesc de trupe precum Music Instructor sau Flying Steps – poate doar cei din aceeași generație cu mine… Cele două trupe au fost, cred, primele formate din crew-uri de breakdanceri, care au apărut și pe TV. Este un fenomen mai puțin obișnuit, dat fiind faptul că oamenii respectivi aveau ca principală activitate dansul, și nu cântatul. Însă tind să cred că și ei au avut contribuția lor la răspândirea muzicii electronice, dar mai presus de toate, la dăinuirea fenomenului născut din cultura hip hop, breakdance-ul, pe care l-au dus la un alt nivel.

Dacă vă amintiți de Music Instructor, sunt mari șanse să vă amintiți de cea mai cunoscută melodie a lor, Super Sonic. Personal, prefer Rock Your Body (atât din punct de vedere muzical, cât și al videoclipului), însă în jurul primei piese s-a creat la vremea respectivă o adevărată pasiune printre cei care ascultau altceva decât Fun Factory, DJ Bobo, 3 Sud Est și alte asemenea. Am avut șansa să acult întregul album Electric City (de pe care fac parte și piesele menționate mai sus), pe o casetă (!) cumpărată de fratele meu mijlociu. Se întâmpla prin anul 1999, dacă îmi amintesc bine.

Deși am ascultat-o de nenumărate ori (recunosc, mai mult fața A), nu mi-a rămas în minte și remix-ul piesei Super Sonic. Prin 2007, căutând piesele de-ale trupei pe soulseek (un fel de DC++, dar la nivel global), am dat și de varianta Super Sonic (Brainbug mix). Gusturile muzicale mi s-au schimbat destul de mult de-a lungul celor 8 ani, așa că am reținut-o și, de atunci, o păstrez în Winamp și pe iPod și o ascult mereu cu plăcere, în special când călătoresc.

Rămân în zona anilor ’90/începutul anilor 2000 cu o piesă care, fără excepție, se auzea în orice discotecă și la orice petrecere. Aș zice că s-a creat chiar o isterie în jurul ei și, probabil (s-ar putea să mă înșel, nu sunt neapărat un expert în ale istoriei muzicii moderne), a fost prima melodie „comercială” cu mai mult de 1-2 remix-uri. Pentru că mi s-a părut mereu o melodie mai degrabă pentru fete și pentru că era ultra-difuzată (eram un fel de rebel în adolescență și nu prea ascultam melodii gustate de marea majoritate), nu m-am dat niciodată în vânt după ea.

După destul de mulți ani (prin 2008, cred), am descoperit un remix la această piesă, care îmi place tare mult. Autorii sunt 2 DJ-i „specializați” în remix-uri apreciate de către critici și public. Unul dintre ei, Axwell, are și piese cunoscute produse de el, precum I Found You sau Watch The Sunrise și a făcut parte din cunoscutul (și recent contestatul și desființatul) trio Swedish House Mafia, poziționat pe locul 10 în clasamentul anual întocmit de DJ Magazine, în 2011.

Cât despre Dirty South, pot spune că este mai mult un DJ decât un producător și, conform Wikipedia (nu neapărat o sursă de specialitate, dar cea mai la îndemână), a produs și mixat muzica unor artiști cunoscuți, printre care Snoop Dogg, Pussycat Dolls sau chiar U2.

Piesa originală se numește Missing și aparține duo-ului englez Everything But The Girl. Remix-ul poate fi considerat și un mash-up între remix-ul piesei Missing și piesa celor doi DJ-i, Open Your Heart. Dacă vă plictisește începutul, puteți derula până pe la 1:40-1:50

Recunosc, nu am fost niciodată un fan Eric Prydz (totuși, are o piesă sub alias-ul Cirez D care îmi place – Glow), dar și numai să încerci să remixezi una din formațiile rock clasice îți trebuie mult tupeu, iar pentru faptul că a avut acest tupeu (dar mai ales pentru rezultat) l-am apreciat. În primul rând pentru că, în general, oamenii gustă foarte rar remix-uri la piese „clasice” (cu atât mai puțin rock transformat în muzică electronică) – originalul este apreciat pentru că încă sună bine după mulți ani. În al doilea rând, este foarte greu să îmbunătățești ceva ce este deja clasificat ca „una din clasicele rock-ului”. Ei bine, domnul Prydz a respectat blazonul nordic în ale muzicii (sunt de părere că în Marea Britanie și în zona Scandinaviei există, la momentul actual, cei mai buni producători și DJ-i de muzică electronică; ar fi câțiva, nu mulți, și în Olanda) și a transformat „Another Brick In The Wall” într-o piesă dance foarte ritmată și plăcută la auz, printr-o ajustare destul de fină: a mărit BPM-ul, a înlocuit, pe alocuri, chitara cu sintetizatorul și a mai adăugat puțin sunet de fundal. Cel mai important: a păstrat-o în varianta vocală. A făcut treabă bună, zic eu.

Doi dintre pionierii muzicii electronice din Marea Britanie au pus bazele trupei în 1997, pe vremea când alți britanici, The Prodigy începeau să prindă la publicul mondial. Au trecut, de-a lungul timpului, prin numeroase stiluri: rock (Madder, Purple Haze etc.), chillout (Think Twice, My Friend, Lazy Moon), rap (Suntoucher, feat. Jeru The Damaja), funk (Groove is on, Raisin’ The Stakes) sau house (Superstylin’- câștigător al unui premiu Grammy-, Easy) și altele (albumul Soundboy Rock este format dintr-un amalgam de stiluri).

Mai cunoscută poate că vă este piesa But I Feel Good, pe care o mai difuzează și Radio Guerrilla din când în când. Mai sunt și altele, dar mie îmi plac mai mult ca DJ-i decât producători. Spun asta după ce am ascultat Essential Mix-ul lor de la BBC Radio 1, din martie 2007 (vă recomand să-l căutați, ascultarea lui este o experiență deosebită), în care fac un fel de trecere cronologică prin toate genurile muzicii electronice. Finalul este unul demn de Essential Mix, cu un remix la piesa lor „de club”, să zicem, Get Down.

Cei doi producători și DJ-i se numesc Andy Cato și Tom Findlay și formează Groove Armada. Remix-ul de care vorbeam mai sus este realizat de Adam Form (producător britanic de drum and bass), este din zona mai „agitată” a muzicii electronice și înclin să cred că-i dă originalului un sound aparte. Mie îmi vine să sar prin casă de fiecare dată când o ascult pe calculator.🙂

Cine nu a auzit de Adele? Cine nu știe, oare, că Rolling In The Deep este melodia care i-a adus succesul muzical? Dar cine a auzit de „The xx”? Câțiva dintre voi sigur au auzit. Dar cine știe că fondatorul trupei este Jamie XX, producător și „remix artist” (să-l numim, deci DJ). The xx a luat ființă în 2007, având în componență 4 colegi de liceu (același la care au studiat Burial și Four Tet), iar la scurt timp au primit Mercury Prize (cel mai distins premiu muzical din Anglia – este acordat de critici, nu de public) pentru albumul lor de debut, intitulat xx, apărut sub label-ul XL Recordings, care găzduiește artiști precum The Prodigy (încă de la primul lor album), Adele, Radiohead, SBTRKT, Beck sau M.I.A.

Cea mai cunoscută piesă a lor este, probabil (cel puțin la noi), re-work-ul piese You’ve Got The Love, aparținând Florence And The Machine, o variantă mai lentă a piesei originale, ce a rulat și pe la radio-urile noastre.

Multe remix-uri sau re-edit-uri au apărut după succesul piesei Rolling In The Deep, a lui Adele, însă niciuna nu se compară cu opera lui Jamie XX. Personal, apreciez muzica lui Adele și, în special vocea ei, dar varianta Jamie XX Shuffle de la Rolling In The Deep depășește chiar și originalul, după mine.

Spuneam mai sus că englezii și scandinavii sunt, în momentul actual, cei mai buni producători de muzică electronică. Aș adăuga că, atunci când am scris, mă gândeam și la un foarte bun DJ danez, cel mai bun remixer, înclin să cred. Este vorba de nimeni altul decât Trentemöller, care a fost prezent și la B’estFest prin 2006 (pe atunci habar n-aveam cine este; dacă ar mai veni o dată, aș da mulți bani ca să-l văd live).

Cine este Trentemöller? Un foarte bun producător, a cărui muzică merge mai degrabă în zona grime-ului sau dub-ului, cu influențe de tot soiul. S-a făcut remarcat la începutul careierei prin diferite remix-uri care au atras atenția criticilor, a oamenilor de radio și chiar i-au adus premii. Printre ele se numără cele de la piesa Go, a lui Moby sau What Else Is There, a celor de la Röyksopp. Abia în 2006 își lansează propriul album, The Last Resort. S-ar putea sa vă fie cunoscute piese de pe acesta, precum Moan, Miss You, The Very Last Resort sau Always Something Better. În 2010 a scos al doliea său album, Into The Great Wide Yonder care conține și melodia tematică a filmului „La pel que habito” (regizat de Pedro Almodovar și cu Antonio Banderas în rolul principal – dacă nu l-ați văzut, ar fi bine să-l vedeți), Shades Of Marble.

Între 2006 și 2010 s-a mai ocupat și de alte remix-uri, cum ar fi cel al piesei We Share Our Mother’s Health aparținând duo-ului suedez The Knife, dar și remake-ul pe care l-am considerat eu a fi cel mai bun pentru clasica Wicked Game, a lui Chris Isaak. Dacă vă place stilul lui Trentemöller, merită să-i ascultați și essential mix-ul de la BBC Radio 1, din 2006 (desemnat și The Essential Mix Of The Year).

Ne apropiem ceva mai mult de prezent cu piesa Get Free, a lui Major Lazer. Dacă încercați o căutare pe youtube a acestei melodii, cred că găsiți cel puțin 10-15 remix-uri numai în primele 2 pagini de rezultate. Printre ele, și varianta de mai jos, preferata mea.🙂

Cine este Major Lazer? Un producător mai puțin cunoscut pentru melodiile sale și mai mult pentru artiștii a căror muzică a produs-o: M.I.A., Beyoncé, Snoop Dogg (Snoop Lion, mai exact), Santigold și, recent, a colaborat cu No Doubt pentru albumul care a marcat reuniunea trupei – Push and Shove (feat. Busy Signal) este piesa de promovare a albumului.

Despre Yellow Claw nu am găsit prea multe informații, însă din ce am văzut și ascultat pe site-ul lor și pe contul lor de soundcloud par a fi o trupă stabilită în Olanda, ce produce un fel de reggae-hardcore-dubstep. Ce face ca această piesă să-mi placă mai mult decât originalul? Are un oarecare echilibru între partea vocală (pe care o lasă „curată”, totuși, adăugând doar câteva efecte) și negativ, este mai ritmată și se simt influențe în zona drum ‘n bass-ului.

Numele de Amon Tobin s-ar putea să vă sune cunoscut (dacă nu, n-ar strica să-i cunoașteți muzica). Este, cred, cel mai prolific producător sud-american (ce-i drept, s-a mutat în Anglia la o vârstă  destul de mică) de muzică electornică. Și, poate, singurul care a avut un succes atât de mare. Și-a făcut apariția pe scena muzicală prin 1995, iar un an mai târziu a semnat cu casa de discuri Ninja Tune, cea care astăzi găzduiește și nume precum Bonobo, The Cinematic Orchestra, Daedelus, Antibalas, DJ Vadim, Dorian Concept, The Qemists, Toddla T și alții. Printre acești alții se numără și mai nou apărutul Lorn.

Sub label-ul Ninja Tune, Amon Tobin a produs 7 albume apreciate de critici, dar și de „cunoscători” și a compus coloane sonore pentru diverse filme. În 2005 a compus și coloana sonoră a jocului „blockbuster” Splinter Cell, versiunea Chaos Theory, iar în 2011, sub numele aceleiași case de discuri (Ninja Tune) avea să iasă și versiunea Chaos Theory Remixed, cu remix-uri realizate de artiștii Ninja Tune. Vă recomand cu căldură să ascultați întregul album, sună fabulos și poate fi găsit la link-ul pus de mine cu 2 rânduri mai sus. Personal, am remarcat 2-3 remix-uri foarte bune, unul din el aparținând lui Lorn, The Clean Up.

Lorn este un producător american de muzică… s-o numim electronic-experimentală (nu sunt neapărat un fan al clasificării genurilor muzicale). Primul său album, Nothing Else, produs în 2010 sub label-ul lui Flying Lotus, Brainfeeder, a adus o cu totul altă perspectivă asupra muzicii electronice, cu piese precum None An Island, Army Of Fear sau, preferata mea (de pe acest album), What’s The Use. Timp de 2 ani, Lorn și-a îmbunătățit stilul, iar în iunie 2012 a scos albumul Ask The Dusk, folosindu-se și de vocea sa (continuând ce a început cu What’s The Use) și revenind la stilul mai agresiv din 2009 (ascultă Suicide Note) cu piese precum Ghosst și, pe alocuri, alunecând spre macabru, cu Everything Is Violence sau Ghosst(s).

Mai jos, The Clean Up (remix), de pe Chaos Theory Remixed. Dacă vă plictisește începutul (personal, cred că face parte din farmecul piesei), derulați până pe la 1:40.

Ultimele 2 remix-uri au la bază aceeași melodie, ultra-hiper-remixată de mulți DJ-i și producători, Smack My Bitch Up. Poate veți crede că am rămas în „pană de melodii” și, negăsind un al 10-lea remix, m-am oprit la cele două. Adevăratul motiv pentru care le-am ales este acela că mi se pare destul de dificil să le „departajez”, având fiecare farmecul său. Sunt sigur că știe toată lumea cui aparține originalul, așa că voi face o scurtă prezentare a celor doi producători.

Pe Sub Focus l-am auzit prima dată prin 2008, cred, pe BBC Radio 1 (posibil să fi fost show-ul lui Annie Nightingale, ea este cu drum ‘n bass-ul), după care am ascultat și Essential Mix-ul lui, la același post de radio. Printre piesele incluse în mix era și această variantă a arhi-cunoscutei piese Smack My Bitch Up, care mi-a încântat foarte mult auzul.

Sub Focus (Nick Douwma) este un producător de muzică electronică și a început cariera muzicală în 2003, mixând artiști precum The Prodigy, Deadmau5, Rosko, Dizzee Rascal ș.a. În 2009 a ajuns în topurile britanice cu Rock It (probabil cea mai cunoscută piesă a sa), cea care a fost difuzată și pe BBC Radio 1 și care m-a făcut să caut mai multe piese de-ale lui. Auzindu-i opera, directorul Ram Records, „veteranul” Andy C, l-a convins să semneze cu casa lui de discuri, iar în același an 2009, profitând de succesul Rock It, a scos LP-ul omonim Sub Focus, pe care apare și mai vechea Timewarp.

Versiunea lui pentru Smack My Bitch Up este un drum ‘n bass pur (primul remix de acest gen, cred), foarte alert și cu o rupere de ritm excelentă pe la 2:40. Sunt sigur că împătimiții genului vor aprecia mai mult această versiune decât următoarea.

Pe la finalul anului trecut citeam o știre care spunea că The Prodigy lansează o ediție aniversară (împlinirea a 15 ani de la prima lansare) a albumului Fat Of The Land. Mi-am zis că așa ceva nu are cum să lipsească din colecția mea de originale și m-am pus pe căutat de unde îl pot comanda (în final l-am comandat de pe amazon.co.uk și l-am primit după o serie de peripeții – puteți citi în articolul precedent de pe blog). Am ajuns pe site-ul lor și am descoperit că, pe lângă CD-ul cu piesele originale, mai există un CD cu remix-uri. Și aș putea spune că au ales cu atenție remixer-ii: NOISIA, Baauer, Zeds Dead, Major Lazer, The Glitch Mob și Alvin Risk. Remix-urile sunt, desigur, la piesele mai cunoscute: Breathe, Smack My Bitch Up, Firestarter și Mindfields. Sunt excelente toate. Când pun CD-ul în mașină, dau volumul aproape de maxim, bass-ul la fel și, pe lângă muzică, ascult și tremuratul geamurilor (sper să nu citească și iubita mea, proprietara mașinii, acest articol :)).

Cel mai reușit dintre ele mi se pare cel al trio-ului NOISIA  (VISION, întors la 180 de grade, după numele unui producător de casete video), la Smack My Bitch Up. NOISIA este format din trei producători olandezi care dețin și 3 label-uri (Vison, Division și Invisible Recordings). Au pornit cu drum ‘n bass, iar în 2003 au avut primele „incursiuni” în acest gen, prin remix-uri sau colaborări cu alți producători, dar și piese proprii sub numele celor mai cunoscute label-uri drum ‘n bass de la vremea respectivă. În 2005 au atras atenția publicului cu remix-ul piesei Messiah, aparținând Konflict. După acest succes cei 3 s-au hotărât să pună bazele propriei case de discuri, Vision Recordings, iar celelalte două au urmat.

Dacă vă vine să credeți, abia în anul 2010 au scos primul lor album. Biografia de pe site-ul lor spune că „This was a culmination of seven years of studio knowledge and musical experimentation”. Și, într-adevăr, așa este. Și-au sofisticat stilul, adăugând dubstep, techno, breakbeat sau chiar house. Dacă-mi permiteți comparația, au reușit să țină pasul cu evoluția muzicii electronice, așa cum a reușit și Photek, unul din pionierii muzicii techno.

Cei 3 au continuat să remixeze artiști precum Moby, Pendulum, Skrillex, Deadmau5, The Prodigy și alții. Au compus și coloane sonore pentru diverse jocuri video (Gran Turismo, Devil May Cry 5, SSX Snowboarding) sau filme (Transformers 3: Dark Of The Moon).

Deși remix-ul de mai jos are la bază, să zicem, drum ‘n bass-ul (hardcore), el trece și prin dubstep sau breakbeat, stiluri care le-au format sound-ul, de-a lungul vremii. Începutul este absolut demențial, cu un drop uriaș la 0:20, continuă cu un bass foarte apăsat (credeți-mă, cu un set de boxe bune și un subwoofer, sunt mari șanse să crape vreun geam din casă), iar înainte de seria de la 1:29 efectiv îmi vine să dau volumul la maxim și simt că mă transpun într-o stare de euforie maximă. Și, când ai impresia că s-a terminat piesa, că nu mai au ce să-i facă, vine partea de la minutul 3 și 45 de secunde, în care beat-urile de frecvență teribil de joasă, amestecate cu fade-uri  techstep (sau ce-o fi) te fac să te întrebi cum au reușit să scoată o piesă atât de bună.

This entry was posted in muzică and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s