Despre oameni, melci și Roșia Montană

Despre oameni și melci

Întâmplător (sau nu), sâmbătă seara mă aflam la Sibiu. Ajuns în Piața Mare, împreună cu G., am descoperit că era foarte liniște. Aveam să aflăm câteva momente mai târziu care era motivul: la Sibiu avea loc (deja) tradiționala prezentare a filmelor din cadrul TIFF/FIFT. Se montase un ecran uriaș pe care era proiectat cel mai recent film al lui Tudor Giurgiu, „Despre oameni și melci”. Filmul începuse deja de ceva vreme și, desigur, că ne-a luat puțin să ne dăm seama ce caută ecranul respectiv acolo și despre ce film era vorba. Până l-am văzut pe Andi Vasluianu (joacă rolul principal în film), pe care, întâmplător (sau nu?) îl știu din câteva reclame. Erau mulți oameni așezați pe scaune și câțiva în picioare, în afara perimetrului împrejmuit de garduri. Ne-am zis să rămânem și am plătit și noi suma modică de 1 Leu (!) pentru a lua loc pe scaun.

Chiar dacă trecuse aproape jumătate din film, am reușit să deduc că acțiunea se desfășura în jurul fostei companii Aro Câmpulung: cum au venit francezii să cumpere uzina, au promis că oferă 300 de locuri de muncă pentru o fabrică de conserve de melci (se pare că era o zonă propice unei astfel de activități) care să exporte produsele. Francezii n-au făcut nicio fabrică, au cumpărat utilajele la preț de nimic și le-au vândut mai departe unor nemți (așa spune filmul), iar angajații au creat o revoltă, avându-l ca lider (de sindicat) pe George (Gicu). Ce se întâmplă mai departe, vă las să descoperiți, însă este, din punctul meu de vedere, mai puțin important decât mesajele pe care regizorul încearcă să le transmită.

Un mesaj al filmului, pe care eu l-am dedus, mi-a lăsat un impact puternic. Regizorul a reușit să redea în obișnuita manieră tragi-comică destinul acestui popor, de după Revoluție: am primit investitorii -fantomă cu brațele deschise, ne-am amăgit cu visele „vândute” de aceștia și am rămas cu buzele umflate. Și, oricât am fi încercat să ne revoltăm, nu am reușit să schimbăm nimic. Poate de aceea românii de rând au ajuns să fie atât de indiferenți la ceea ce se întâmplă în orânduirea țării lor, mergând la vot în număr tot mai mic, la fiecare 4 ani.

Despre oameni, guvernanți și Capitalism

„Capitalism nenorocit!” vor exclama unii dintre voi. Alții, ca mine, se vor gândi că, în spatele oricărei afaceri dubioase care a avut loc pe teritoriul acestei țări (RAFO Onești, Petrom, Rompetrol, Roșia Montană, Autostrada Transilvaniei-Bechtel, Aro Câmpulung, Automobile Craiova și multe altele) au stat, întâi de toate, cei aleși de noi, guvernanții, cei care ar trebui să ne apere interesele.

Și un alt aspect important surprins de domnul Giurgiu în acest film consider că a fost aversiunea pe care oamenii o manifestă, în astfel de cazuri, față de străini, aversiune inoculată de sistemul comunist prin slogane de tipul „Nu ne vindem țara!” Oamenii respectivi sunt oameni de afaceri. Unii pun preț pe etică în afaceri, alții nu. Am dezbătut subiectul eticii în afaceri într-un articol anterior, nu-l voi relua acum. Scopul oricărei afaceri este de a face profit, nu acțiuni de caritate. Am tot respectul pentru cei care le fac pe ambele, din proprie convingere (nu ”CSR”).

Despre Capitalism și Roșia Montană

Același lucru se întâmplă și în cazul Roșia Montană, încă de când a apărut mișcarea „Salvați Roșia Montană” (prin 2006-2007, din câte-mi amintesc): oamenii au început prin a condamna compania (RMGC/Gabriel Resources) că omoară oamenii care muncesc acolo, au continuat prin a spune că, de fapt, toată zona va fi afectată de extragerea aurului, iar în final au ajuns la concluzia că întreaga Românie va fi afectată. Aștept cât de curând să aflu că întreaga Europă va fi afectată… Ca și în cazul filmului amintit, mult scandal, nicio reacție fermă din partea guvernanților.

După un timp, au cerut să se interzică exploatarea minieră pe bază de cianuri la Roșia Montană și chiar ruperea contractului cu firma canadiană. Între timp, s-a lansat și o amplă campanie de PR pentru sensibilizarea publicului, în care apar locuitori din Roșia Montană, fără loc de muncă, oameni care, în momentul de față, nu au cu ce să-și întrețină familiile.

Vineri, a apărut pe net (youtube, mai exact) un video care susține mișcarea „Salvați Roșia Montană” care, cred eu, a bătut orice record de vizualizări în 3 zile, pentru un material non-muzical și non-comercial: la momentul în care scriu aceste rânduri, are exact 265.793 vizualizări. Pe mine, unul, mă sensibilizează teribil și mă impresionează asemenea, nu doar prin decorul și actrița alese, ci și prin muzică (Dead Can Dance – Host of Seraphim, pentru curioși).

Recunosc că, oricât de mult m-ar sensibiliza fiecare din cele două campanii, nu am reușit performanța de a mă lăsa influențat (emoțional) de vreunul. Și asta, pentru că am câteva idei și întrebări de natură logică, pe care le voi adresa în cele ce urmează.

Despre Roșia Montană

1. Nu sunt nici pro, nici contra proiectului Roșia Montană. Sunt pro transparență, desecretizarea contractului și contra înălcării dreptului de proprietate dobândit de RMGC în urma contractului încheiat cu statul român.

2. Ideea aceasta aparține unui mare profesor de economie, de la Cluj Napoca: Liberalismul economic (și, implicit, social) are la bază 3 principii: libertate, proprietate, responsabilitate. Statul român a garantat, în urma contractului cu RMGC libertatea (de a efectua activități de extracție minieră) și proprietatea (asupra sitului minier), însă nu a responsabilizat compania. Din câte se știe, compania nu este răspunzătoare în niciun fel de efectele pe care le produce asupra mediului și, implicit, asupra unei proprietăți comune (apele din zonă care, ca în orice sistem socialist, aparțin „tuturor cetățenilor țării” – de fapt, nimănui- și vegetația).

3. Este de apreciat faptul că multă lume a adoptat o anumită atitudine, pe care și-o exprimă în diverse locuri (forumuri, youtube, rețele sociale etc.). Întrebarea mea este: Câți dintre cei revoltați au avut ceva de comentat atunci când companiei OMV i s-a garantat, prin contract, monopolul asupra extracției de țiței, în România? Câți dintre ei/voi au/ați luat atitudine atunci când companii precum Romtelecom, BCR au fost vândute în lipsa unei oferte publice, 100% transparente (listare la bursă), prin care orice cetățean român să aibă posibilitatea de a achiziționa o parte din companie, bazându-se pe toate informațiile despre companie? Câți dintre ei/voi s-au revolat când guvernanții „ștergeau” datorii ale companiilor de stat, de milioane de euro (chiar peste 1 miliard, în cazul Tractorul Brașov)? Nu știu, că nu v/i-am auzit atunci.

4. Câți dintre cei revoltați au tras la răspundere guvernanții sau i-au blamat pentru contractele dezavantajoase și deloc transparente încheiate cu companii străine? Câți dintre ei au fost la vot, în 2008 sau 2009, ca să arate că le pasă de ceea ce se întâmplă în țara lor? Nu știu, că am văzut doar vreo 40% dintre oameni mergând la vot…

5. Există, în România, mine în care cantitatea de cianură folosită la extracție depășește cu mult cea prevăzută pentru mina de la Roșia Montană. N-am auzit de vreun manifest de tipul „opriți exploatarea minieră pe bază de cianură”. Or fi pădurile și apele de la Roșia Montană mai importante decât altele…? Cine știe…?

6. București este cea mai poluată capitală europeană datorită noxelor de monoxid de carbon emise de motoarele mașinilor. De ce nu face nimeni o campanie de promvare pro-bono cu titlul „salvați orașul București de poluare!” în care să îndemne șoferii să renunțe la mașini și să treacă la biciclete? O fi din cauză că mare parte dintre susținătorii „Salvați Roșia Montană” sunt ei înșiși șoferi de autovehicule poluante? Cine știe…?

Impresia mea este că regula nescrisă a oricărei polemici, „adevărul se află întotdeauna la mijloc” pare să se aplice și în cazul de față. Pe de o parte, sunt oamenii de acolo care, personal, am convingerea că își doresc să aibă venituri din care să-și susțină familiile, iar momentan un loc de muncă la RMGC este singura opțiune.

Pe de altă parte, desigur că nu putem fi indiferenți la degradarea mediului înconjurător din zona Roșiei Montane. Dar nu pot să nu mă întreb câți dintre cei care susțin cu tărie această idee ar fi gata să renunțe la automobilele lor, să consume mai puțin curent electric și mai puțină apă? Câți dintre ei ar fi gata să renunțe la hârtie sau mobilierul din locuință, pentru a salva cu adevărat natura? Nu cred că am auzit… Câți?!

Pe cei care propagă ideea conform căreia oamenii angajați la RMGC primesc salarii de nimic și lucrează în condiții mizere, îi îndemn să vorbească personal cu aceștia, să afle ce gândesc oamenii care au de ales între a fi șomeri și a munci într-o zonă cu risc ridicat pentru sănătatea lor. Nu mai încercați să gândiți pentru alții, este dăunător; este ceea ce face guvernul vostru (pentru că îi permiteți): gândește pentru voi și ia decizii care consideră că sunt bune pentru voi.

La final, vreau să întăresc ideea că nu sunt nici pro, nici contra proiectului Roșia Montană, ci sunt pro găsirea de soluții care să împace cât mai bine ambele tabere (lucru aproape imposibil de realizat). Există un economist (îmi scapă acum numele) care a demonstrat că, în orice stat, există o relație între veniturile populației și grija față de mediu. Astfel, dacă într-un grafic cu două coordonate, pe axa x (verticală) avem veniturile populației, iar pe axa y (orizontală) preocuparea față de mediu, se poate observa, în timp, o evoluție de tip „clopotul lui Gauss”, adică de la un anumit nivel al veniturilor, odată cu creșterea acestora, crește si grija față de mediu (într-un ritm mai rapid decât veniturile).

Aceeași situație cred că se regăsește și în cazul de față: avem, pe de-o parte oameni fără venituri, cărora le pasă mai mult de ziua de mâine decât de mediul înconjurător, iar pe de altă parte oamenii cu venituri suficient de ridicate încât să nu-și mai pună astfel de probleme și să se gândească la „binele comun” (ca și cum ar fi altruiști până în măduva oaselor). De aceea, eu văd următoarea soluție: fiecare om care se opune proiectului și are peste salariul mediu pe economie, să ia în grija lui cel puțin un locuitor (de preferat o familie) din Roșia Montană sau să-i găsească de lucru și să-i ofere un cămin. În momentul în care toți locuitorii din Roșia Montană își vor fi găsit o sursă de venit, RMGC se va vedea nevoită să renunțe la proiect, din lipsă de resurse umane.

Ce ziceți?

This entry was posted in oameni, viața de zi cu zi and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Despre oameni, melci și Roșia Montană

  1. Olimpicu says:

    Subiectul Rosia Montana e unul complicat, are multe dedesubturi si tine de interese ce depasesc spatiul Romaniei. La Rosia Montana s-a exploatat aur pana nu foarte de mult, cand datorita nerentabilitatii, exploatatia a fost inchisa. In acest context firma canadiana a cumparat drepturile de exploatare de la statul roman, acum vreo 10 ani, in contextul in care pretul aurului era mult mai mic fata de cel prezent, iar Rosia Montana nu parea “äfacerea secolului”. De altfel, mi se pare ca G Resources (atunci parca se chema altfel) a fost singura companie interesata sa poarte negocieri cu guvernul. Intre timp pretul aurului a crescut simtitor, apoi, desi se vb mai putin despre asta, se pare ca in zona exista zacaminte de metale industriale si strategice care depasesc cu mult valoare estimata a zacamintelor de aur. Deci Rosia Montana a devenit o miza internationala, foarte atractiva ptr marii jucatori de pe piata mondiala. Ei bine, cred ca dezbaterea pro/contra Gabriel Resources trebuie analizata si din acest punct de vedere. Personal, consider ca miscarea Salvati Rosia Montana este orchestrata ptr a determina rezilierea contractului cu GR, pentru a face loc unui alt investitor, ptr care face lobby puternic un stat din UE, prin intermediul unui partid politic din Romania (intradevar greu de crezut). Bineinteles, si GR are clientii sai politici, deci lupta e dura.

    Argumentele mele sunt urmatoarele:

    1. Proiectul Rosia Montana nu a fost demarat in ciuda dorintei exprese a presedintelui T.B., manifestata chiar public in repetate randuri de a se incepe cat mai repede lucrarile miniere, in conditiile in care TB se afla in acel moment la apogeui puterii sale politice iar guvernul facea cam tot ce i se transmitea de la Cotroceni. Ori tocmai, in aceste conditii, proiectul nu primeste avizele de la MIn Mediului si Min Culturii (vezi cine erau ministrii atunci la aceste ministere) Atentie, proiectul nu este insa nici respins, ci pur si simplu ministerele in cauza refuza sa se pronunte, intr-un sens sau altul vizazi de Rosia Montana.
    2. Referitor la miscarea Salvati Rosia Montana, imi ridica semne de intrebare ca nu ia atitudine si fata de alte probleme de mediu, poate la fel de grave si care isi fac simtite efectele in prezent, si nu intr-un viitor ipotetic. De asemenea este dubioasa implicarea politica aproape vadita a acestei organizatii. MSRM a fost unul dintre principalii agitatori ai protestelor din iarna acestui an. Au actionat coordonat, concertat, la nivel national. au folosit din plin arsenalul de tehnici de agitatie publica, iar liderii lor au demonstrat in aceste ipostaze un pic cam mult “profesionalism” ptr niste bravi luptatori ptr salvarea padurilor patriei.

    PS, Aceste idei reprezinta o speculatie, si trebuie tratate ca atare. Se bazeaza insa pe niste surse de informare in care eu am incredere, de aceea am ales sa le transmit mai departe.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s