Despre valoarea artiștilor sau cine a fost Adam Yauch (MCA)

Pe la începutul anilor ’90, când eram prea mic ca să identific stilul muzical care mi se potrivește, care mi-ar plăcea. După ce isteria Michael Jackson se mai atenuase, de Guns N Roses eram plictist, la televizor apărea un videoclip destul de violent, cu niște polițiști la fel de agresivi și pe un fundal sonor care te scotea din cea mai profundă stare de letargie: niște băieți efectiv strigau versuri din care nu înțelegeam prea mare lucru, dar înțelegeam din refren (și din titlul melodiei) că este ceva cu „Sabotage”. Videoclipul îmi prezenta ceva total atipic pentru filmele polițiste pe care le văzusem pe la tv, adică 3 polițiști care făceau legea pe cont propriu: spărgeau uși, se aruncau prin piscine cu infractorii, nu aveau prea mare grijă cu bunurile sau proprietățile publice etc., iar la final apăreau cei 3 foarte calmi, în stilul Clint Eastwood din western-uri. De fiecare dată când prindeam clipul pe MTV și părinții nu erau acasă, dădeam televizorul la maxim și săream prin casă.🙂 Era piesa Sabotage, aparținând trupei Beastie Boys.

Pentru că Cristi, cel mai mare dintre frați, era un mare împătimit al muzicii și îi plăcea formația, iar tata avea grijă mereu să aducă din delegațiile prin străinătate (puțin prin Europa Centrală și mai mult prin cea de Est) casete audio cu artiștii îndrăgiți de fratele meu, pe la 11-12 ani ascultam deja pe casetofon piesa care îmi plăcea atât de mult. Tata cumpărase albumul „Ill Communication”, de pe care ascultam doar 2 piese (cred că erau una după alta, la începutul părții A a casetei)🙂 Sabotage și Sure Shot.

Timp de câțiva ani nu am mai prea auzit de ei (principalul motiv fiind, desigur, faptul că nu mai prea aveam acces la casetele lui Cristiș al doilea ar fi că începusem să ascult foarte mult The Prodigy), începând să ascult cam ce ascultau frații mei (și nu, nu ascultau Coco Jumbo, Fun Factory, Ace of Base sau altele asemănătoare). Și totuși, într- vacanță de vară (aveam vreo 13-14 ani), la bunicii mei de la Miercurea Ciuc, văd pe MTV un videoclip Beastie Boys – era videoclipul pentru „Intergalactic”. „Ce evoluție în stilul lor”, îmi spuneam. Hip Hop amestecat cu electronic, stilul agresiv, așa cum îl știam… deveniseră cu adevărat unici (în percepția mea de atunci; ei au fost unici încă de la început). Iar videoclipul mi se părea foarte amuzant, parcă mă uitam la un episod din Power Rangers. Făceam exact cum făcusem și cu Sabotage cu câțiva ani înainte – urmăream MTV-ul și abia alteptam să difuzeze clipul lor – deveniseră cunoscuți și lumea începea să-i aprecieze cu adevărat. Pe atunci, internet-ul era prea puțin cunoscut la noi, ca să nu mai zic de youtube, iar dacă aveai internet în mod sigur nu găseai muzică ce poate fi descărcată gratuit.

Prin 2000, Luci (celălalt frate mai mare :P) a venit acasă cu un dublu CD (aveam o stație audio cu CD Player încorporat, cumpărată de Cristi – îi sunt și îi voi fi mereu recunoscător pentru acest gest – am descoperit frumusețea muzicii cu ajutorul său) intitulat DJ Dance – Vol… (nu mai știu ce volum era). Erau câteva piese care pe care le ascultam în mod repetat (The Prodigy – Castbreeder era una dintr ele) și altele care-mi plăceau. Printre acestea era și un remix al piesei Body Movin’, realizat de Fatboy Slim (habar n-aveam, pe atunci, cine este Fatboy Slim). Îmi plăcea mult ritmul, însă nu prea-mi venea să cred că originalul aparținea Beastie Boys – după albumul Ill Communication și piesa Intergalactic părea o schimbare destul de radicală… Eram prea mic ca să realizez că o trupă nu trebuie neapărat să aibă același stil pe toate piesele sau albumele sale.

Începând cu 2001 mi-am diversificat destul de mult gusturile muzicale și am început să ascult mai mult muzică electronică (urechile mele manifestă o atracție teribilă pentru bass), însă rap-ul a rămas și rămâne stilul meu muzical preferat. Țin minte că eram în liceu și mama cumpăra mereu TV Mania (parcă încă mai există), o revistă cu programele canalelor de televiziune din România. Aveau și câteva articole introductive în care mai scriau uneori lucruri interesante, pe care le citeam. Într-unul din numere am dat peste un articol în care se scria despre noul album Beastie Boys și piesa care atrăsese multe remarci pozitive din partea criticilor, dar și a publicului, „An Open Letter To NYC ” (cred că singura care a avut și videoclip). „Băieții ăștia încă mai cântă?” mă întrebam… Da, și mesajele lor deveniseră mai puternice, iar versurile piesei amintite tind să cred că au fost o alinare pentru mulți newyorkezi, după evenimentele din septembrie 2001. Mi-aș dori să aud așa ceva și în România…

În fine, anul trecut, când puteam să jur că Beastie Boys s-au „pensionat”, Cristi îmi trimite un site și-mi spune că trebuie neapărat să văd și videoclipul. Era noapte, destul de târziu, iar video-ul avea 30 de minute. Citesc textul din link și-mi dau seama că este vorba de Beastie Boys și un videoclip lansat de ei cu ocazia noului album. „Are you fuckin` kdding me?!”, mă gândeam… Ce album? Mai trăiesc oamenii ăștia??? M-am uitat, totuși la videoclip și pot spune că a meritat din plin.🙂 Era un videoclip regizat de însuși Adam Yauch (a.k.a. MCA), cu un fel de paralelă Beastie Boys la început, acum și în viitor. Printre actori se numără: Elijah Wood, Danny McBride, Seth Rogen (pe Elijah Wood sunt convins că îl știți din „Stăpânul Inelelor”, iar pe ceilalți doi sunt sigur că i-ați văzut prin filme de comedie), dar și alți actori cunoscuți. Desigur, dacă vezi vidoeclipul și ai idee despre cine au fost Beastie Boys și videoclipurile lor, n-are cum să nu te distreze filmul. În aproximativ 1 an de la lansare, a strâns peste 5 milioane de vizualizări. Vă rog, insist, dacă vă plac Beastie Boys, sacrificați 30 de minute din timpul vostru liber și urmăriți întregul film. Duelul dintre cele 2 trupe Beastie Boys, pe ringul de dans, este absolut demențial. :))

Albumul este intitulat „Hot Sauce Comittee Part Two” și a fost lansat exact acum 1 an, în luna mai, marcând 25 de ani (un sfert de secol!) de la înființarea trupei și conține și colaborări cu artiști precum Nas sau Santigold. Vârstele membrilor Beastie Boys… în jur de 45 de ani. Să fii capabil să cânți atât de bine la 45 de ani, nu doar în studio ci și în concerte (au avut și concerte de lansare pentru acest album), pentru mine este ceva incredibil. Dar cât marketing a avut în spate acest album… Până si publicația specializată în advertising, Adweek, le-a dedicat un articol. Au postat acest clip cu vreo 2 luni înainte de lansare, după puțin timp au postat întregul album pe net, pe site-ul dedicat albumului (cred că hyperlink-ul conținea exact titlul), urmând ca și site-ul beastieboys.com să te direcționeze tot pe acest site. Au declarat, în articolul din Adweek, că știau că vor „scăpa” piese pe youtube, așa că s-au hotărât să creeze acest site conținând un podcast cu absolut toate piesele de pe album. Nebunie? După vreo 2 săptămâni aveau sute de mii de like-uri pe pagină și zeci de mii de tweet-uri. Firma de distribuție a albumului nu a făcut față comenzilor de discuri de vinyl și CD-uri. Mie mi l-au putut trimite abia după o lună din momentul în care am plasat comanda. Atenție! Fiecare material audio venea cu un bonus (proporțional cu valoarea comenzii, desigur) – eu am primit, pentru CD, un tricou cu „The Therapist” – foarte haios. La pachetul Deluxe (79$) primești Vinyl-ul în 2 exemplare (180 grame), CD-ul, digital download card, 2 extra-piese și un remix în format digital, tricoul și varianta HD video-ului de promovare a albumului.

Omul care a pus bazele acestui trio, cea mai tare trupă de rapper-i albi din istoria muzicii, și care a produs câteva din albume și regizat videoclipuri se numește Adam Yauch (MCA) și a decedat acum 2 zile. Pentru mine, a lăsat un mare gol în ceea ce înseamnă cu adevărat muzică și, mai ales, hip hop. Am crescut cu această trupă, le-am ascultat muzica și anul trecut am început să le cunosc istoria. Vă recomand să citiți o scurtă biografie a acestui om extraordinar pe site-ul oficial Beastie Boys. Amărăciunea îmi este cu atât mai mare cu cât nu am văzut citit nicio știre la TV despre moartea sa și nu cred că vreun ziar sau vreo revistă de la noi va scrie despre el, un om cu o carieră muzicașă de peste 25 de ani și care a revoluționat muzica. Din fericire, fanii Beastie Boys și-au făcut simțită prezența online și au postat multe mesaje, fie pe facebook, fie drept comentarii la videoclipuri cu Beastie Boys, de pe youtube.

Nu pot să nu compar această situație cu alte situații. Îmi vine acum în minte moartea artistei Amy Winehouse, (căreia nu-i contest talentul muzical) care a avut o adevărată carieră de maxim 5 ani până la deces, iar toate publicațiile din lume au plâns-o, s-au organizat concerte in memoriam etc. Dacă s-ar face un eveniment in memoriam MCA, cred că n-ar fi de ajuns o noapte pentru a pune toate piesele înregistrate de Beastie Boys… Dacă aflați de un asemenea eveniment, vă rog să mă anunțați și pe mine.

Tind să cred că, din respect pentru MCA, ceilalți 2 componenți ai trupei se vor opri din cântat, eventual vor finaliza proiectele începute cu el.

This entry was posted in muzică, oameni and tagged , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

6 Responses to Despre valoarea artiștilor sau cine a fost Adam Yauch (MCA)

  1. Propun boicotarea acestui articol din cauza denigrarii si mesajelor subliminale implicit cu tendinta negativa din fraza: ‘ începând să ascult cam ce ascultau frații mei (și nu, nu ascultau Coco Jumbo, Fun Factory, Ace of Base sau altele asemănătoare’. Este de-a dreptul o insulta la adresa unor legende care au fost idolii unei intregi generatii. Incepand cu ‘ Balul bobocilor’ si ‘ Discoteca BTT’ si pana la cea de trista amintire ‘ Discoteca studentilor’ (care nu prea era frecventata de studenti si unde debitul de apa consumat la robinete depasea pe departe pe cel al bauturilor vandute la bar), sutele si miile de fani transpirati cantau la unison ‘ Ay Ay Ay Cooco…’ si care presupunem in ziua de azi ca sunt cetateni onorabili ai urbei de pe Cibin cu siguranta nu ar fi incantati de sugestiile ascunse in fraza mai sus citata. Daca ar intelege despre ce e vorba. Oare cate povesti de dragoste intre romanticii tineri simpatici cu sacou mov, adidasi ( pardon – abibasi) albi si codita ‘ a la Cotabita’ si perechile lor tot atat de asortate nu s-au intrupat pe refrenul atat de fredonat: iz anaza beeeibi ? Ceea ce se poate totusi folosi ca si circumstanta atenuanta autorului articolului este excluderea ( voita sau nu – ramane de investigat) a unei alte formatii celebre provenind de pe aceleasi meleaguri nordice ca si blonzii de la Ace of Base.
    Cu toate acestea, cerem autorului sa-si prezinte scuzele de rigoare…
    Incheiem cu o oda generatiei anilor 90 , hitul hiturilor : http://www.youtube.com/watch?v=Lcy7g05AbC0

  2. Vladi Martinus says:

    Nu am insultat pe nimeni, am zis doar ca nu ascultau aceste formatii…🙂 nu inteleg de ce sa boicotezi un intreg articol din cauza unei singure fraze. M-as fi asteptat la un comentariu mai amplu pe marginea subiectului acestui articol, din partea unui om care ii asculta pe Beastie Boys cu placere, in adolescenta…

  3. adfafsd says:

    si eu as astepta simtul umorului. in afara de sfarsitul lumii

  4. Vladi Martinus says:

    replica era impartita in doua – prima parte raspundea la gluma ta, a doua spunea ca, pe langa partea amuzanta, as fi asteptat si ceva mai serios.🙂

  5. Vladi Martinus says:

    fain articolul, dar recunosc ca ma asteptam ca Wax Poetics sa dezbata mai pe larg subiectul…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s