“București, unde ești?” România tânără, unde ești?

„București, unde ești?” este doar una din lozincile care s-au strigat astăzi în Piața Universității (unde m-am aflat și eu, timp de o oră-două, pentru „a lua pulsul”), alături de altele (mai mult sau mai puțin ofensatoare la adresa președintelui-jucător).

România, unde ești? aș întreba eu, întrebare venită după ce luni întregi am observat un fenomen social care, chiar și în timpul protestelor de la această oră, continuă să se manifeste. Este vorba de „petițiile online” și „dă like pentru a salva…”.

Sunt convins că vă sunt familiare aceste fenomene și că o parte dintre cei care citesc acest articol au dat like paginii „salvează SMURD” (sau cum îi zice) sau au „semnat” cel puțin o petiție online (nu-mi dau seama cum poți semna o asemenea petiție). Nu de puține ori și nu puținor persoane le-am semnalat faptul că a semna o petiție online sau a plăcea (a da like) o pagină de facebook nu rezolvă absolut nimic. Pentru că acest lucru nu schimbă absolut nimic din ceea ce se întâmplă în viața reală sau în administrația politico-economică a țării. Însă a sta în casă și a semna petiții online este cel mai simplu, nu?

Și iată că, într-un final, oamenii au luat atitudine cu adevărat. Și nu este vorba de a-l susține pe doctorul Raed Arafat fiindcă, vă pot spune din ceea ce am văzut și auzit personal, protestatarii au renunțat astăzi la a scanda pro-SMURD sau pro-Arafat și toate nemulțumirile lor sunt legate de președintele-jucător. Și eu cred că oamenii nu au ieșit, așa cum se spune la televizor, în urma unor inițiative pe Facebook. Spun asta fiindcă am fost printre ei și 80-90% erau oameni trecuți de 40 de ani. Și am mari dubii că oamenii pe care i-am văzut în această după-amiază în Piața Universității sunt utilizatori de internet, ca să nu mai vorbesc de a utiliza Facebook-ul. Erau oameni simpli, mai degrabă din clasa mai puțin înstărită („clasa de jos” mi se pare un termen ofensator), ale căror principale nemulțumiri erau legate de nivelul lor de trai.

Ceea ce m-a dezamăgit și continuă să mă dezamăgească este absența tinerilor la aceste manifestări. Nu exagerez când spun că sub 10% din cei prezenți astăzi, în Piața Universității, aveau sub 30 de ani. Cu alte cuvinte, tinerii sunt absolut impasibili la ceea ce ar putea reprezenta viitorul lor, iar cei în vârstă sunt cei preocupați de prezentul lor. Probabil mall-urile, barurile, cluburile sau programele TV sunt mai tentante…

De ce la mineriadele din ’90 sau ’91 studenții au fost cei care au inițiat protestele, iar acum ei reprezintă sub 10% din numărul protestatri? Diferența este că atunci ei au protestat în virtutea unor principii în care ei credeau cu tărie, acum prea puțini sunt interesasți de democrație, libertate sau principii. Oamenii au ieșit acum în stradă pentru că nu au locuri de muncă, cei care au un loc de munca au salarii prea mici pentru a-și întreține familiile etc.

Nu pun în discuție principii poltice sau economice (le-am enunțat în alte articole scrise pe acest blog), ci lipsa atitudinii din partea celor care reprezintă viitorul țării în care eu și ei locuim. Nu am nimic împotriva celor care inițiază proiecte online (fie că este vorba de blog-uri, fie că este vorba de rețele de socializare), însă aș vrea să-i văd măcar pe jumătate din cei care aderă la aceste proiecte online că iau cu adevărat atitudine. Cei mai în vârstă ca noi au luat inițiativa și ne-au oferit nouă, generației tinere, șansa de a ne schimba viitorul. Ce vom face…?

Un lucru este sigur: ca să parafrazez o veche zicală, cu o petiție online nu se face primăvară….

This entry was posted in de-ale mele..., oameni, viața de zi cu zi and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to “București, unde ești?” România tânără, unde ești?

  1. i says:

    Pai ‘ia fa tu bine’ ( ca sa citez pe cineva) si dezvolta un articol despre ‘De ce la mineriadele din ’90 sau ’91 studenții au fost cei care au inițiat protestele, iar acum ei reprezintă sub 10% din numărul protestatri?’. Cred ca nu sunt singurul care crede ca poti sa dezvolti o concluzie sau cel putin un debat mai exhaustiv decat ‘Diferența este că atunci ei au protestat în virtutea unor principii în care ei credeau cu tărie, acum prea puțini sunt interesasți de democrație, libertate sau principii’

  2. Vladi Martinus says:

    Voi incerca zilele urmatoare. Astept sa vad cum se termina protestele din strada

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s