Cine este vinovat…?

Sunt sigur că mulți dintre cei care citesc articolul de față și-au pus nu doar o dată întrebarea „la modă” în ultima vreme: „cine este vinovat pentru criza economica?” La fel de sigur sunt că peste 90% dintre aceștia (plus cei care nu și-au pus întrebarea, dar li s-a servit răspunsul) au găsit și răspunsul: băncile. Nenorocite de bănci și bancheri hapsâni, nesătui! Câte blesteme și-or fi auzit săracii oameni…

Ei bine, răspunsul meu este: politicienii. Ei sunt cei care au intrat într-un fel de parteneriat cu băncile (și nu numai- veți vedea pe parcursul articolului) și au ajuns să practice același tip de gândire: dacă se poate, de ce să nu ne îmbogățim, respectiv să dăm bani pentru niște voturi?

Nu condamn această mentalitate. Până la urmă, este, așa cum am repetat-o în nenumărate situații, în natura oricărei societăți comerciale și chiar a oamenilor: să obțină un venit cât mai ridicat cu cheltuieli (efort) minim(e), dacă se poate. „Ah, iar începe capitalistul ăsta cu teorille lui. Din cauza lui și a celor ca el am ajuns aici.”, veți spune.

Diferența este, însă, că politicienii („statele”, cum le place socialiștilor să-i numească) ar trebui să acționeze nu în interesul propriu, ci al cetățenilor statelor în care au fost aleși.

Haideți să vedem cum au acționat politicienii lumii în ultimii ani:

1. Too big to fail…?

Le-a fost prea frică de o nouă Mare Criză (1929-1933) și nu au lăsat economia să se „curețe” de infecții, pe principiul „too big to fail”. În schimb, au „pompat” bani (ai lor? În niciun caz! Ai noștri, ai cetățenilor? Categoric!) în bănci falimentare, ca nu cumva ele să fie nevoite să-și închidă ușile. Cu alte cuvinte, au ținut în viață, prin intermediul aparatelor (și continuă să țină) un organism aflat în moarte clinică.

Cine avea cele mai multe depozite și investiții în aceste bănci? Clasa de mijloc? Cei săraci? Îmi vine greu să cred… Cine avea cele mai multe credite la aceste bănci (și nu numai) clasa de mijloc? Cei săraci? Întreprinderile mici și mijlocii? În mod cert. Cine ar fi avut de pierdut dacă aceste bănci erau lăsate să falimenteze? Să ne gândim doar că cei care aveau depozite și investiții s-ar fi trezit că banii lor au „dispărut”…

Date fiind condițiile de mai sus, câți oameni bogați ați auzit că și-ar fi văzut averile micșorate, raportat la cazurile de oameni care s-au trezit că nu-și mai pot plăti ratele la credite?

2. Sfârșitul epocii de consumerism?

Da, consumerismul de masă a intrat într-un impas. Consumeriști au rămas cei cu bani (mare parte din cei care erau și înainte, de fapt). Pe lângă ei, a mai apărut un tip de consumeriști, statele (din nou, mare parte din cei care erau și înainte, în multe cazuri). Ei au început să „consume” din panii publici pe diverse „programe” (denumire generică). Exemplul meu preferat este și va fi „programul prima casă”. Ce drăguț a fost statul (sic), a venit cu această idee măreață de a-i ajuta pe cei aflați în căutarea unui cămin pe care să-l dețină. A pus niște dobânzi mici la creditele imobiliare, pentru ca toată lumea (în special cuplurile de tineri) să-și poată permite o locuință. Care a fost, de fapt, efectul pe care prea puțini dintre noi l-au sesizat? Au susținut artificial o piață care se afla într-un declin uriaș și care, după părerea mea, se îndrepta spre o adaptare a prețurilor la realitățile economice. Astfel, în loc ca prețurile să scadă la nivelul la care poate că orice om de rând și-ar fi permis să cumpere, s-a stimulat cererea, ceea ce a dus la menținerea sau declinul foarte scăzut al acestora. Cine garantează pentru aceste credite? Ați ghicit! Statul român. Câți oameni din clasa de mijloc sau cea inferioară dețin un imobil pe care ar vrea să-l vândă? Cred că undeva pe la 5%… Câți „prieteni” are statul (politicienii) printre afaceriștii cu imobiliare? Destui. Din nou, cine a avut de pierdut din intervenția statului?

3. Non-consumerism = investiții?

Într-o piață liberă, da. În situația globală actuală, nu. De ce? Foarte simplu: pentru a atrage investiții este nevoie să oferi anumite condiții favorabile. Una din ele ar fi scăderea taxelor și impozitelor. Din 2009 și până acum, discursurile politicienilor, cu câteva mici excepții (Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia) au mers în aceeași direcție: trebuie să acoperim deficitele bugetare prin creșterea taxelor și impozitelor. Adicătelea, „bă, fraierilor, vedeți că vă mai luăm niște bani ca să acoperim găurile pe care tot noi le-am făcut.” Doar nu credeați că „deficitul bugetar” este ceva care ia naștere de la sine sau că ar fi vreun rezultat al consumerismului? Nu. Nivelul deficitului bugetar arată cât de bun administrator este un stat.

Deci, cum s-au stimulat investițiile în toată această perioadă, când avem cea mai mare nevoie de ele? Prin ridicarea nivelului de taxe și impozite sau introducerea altora. Dacă ați fi proprietarul unei companii ați investi bani acolo unde sunt taxe și impozite mai mari? Adică dacă ați avea de ales între a plăti statului 5% din profit și a plăti 16% ați alege prima variantă? Dacă da, să nu vă faceți niciodată antreprenori.🙂

4. Bă, dacă nu merge, hai s-o lăsăm baltă!

Revin la finalul ideii nr.3: aveți idee cât din deficitul bugetar al României îl reprezintă deficitul fondului de pensii? Vă zic eu: două treimi, adică 66%(!) Cum s-a ajuns aici? Sistemul clasic de pensii (prin cotizare) și-a dovedit limitele în absolut toate țările în care a fost aplicat. De ce credeți că în majoritatea statelor vestice s-au crescut vârstele de pensionare? Că le face o plăcere oamenilor să munecască? Să-l văd eu pe ăla! Că nu reușesc să acopere fondurile de pensii din contribuțiile actuale? Foarte probabil. Populația Europei nu doar că trece printr-un proces de îmbătrânire (deci, mai mulți pensionari decât înainte), ci și printr-o scădere (mai puțini nou născuți-> mai puțini oameni în câmpul muncii->mai puțini cotizanți la fondul de pensii). Ei bine, în aceste condiții, politicienii continuă să mizeze pe acest sistem falimentar. Trecerea la sistemul de pensii privat (prin capitalizare) a început, mai puțin decât timid, la noi, prin 2006 (sper să nu mă înșele memoria). Trecerea la pilonul 2 trebuia să se facă încă de acum 2 ani, însă se tot amână pe diverse motive stupide. Astfel, astăzi, fiecare salariat din România pune deoparte pentru el doar 2,5% din contribuția la fondul de pensii. Cum ar fi, oare, să alegi tu cât din salariul tău să pui deoparte pentru când vei ieși la pensie? Ar fi ceva, nu? În Peru au reușit să facă asta și nimeni nu a suferit nimeni (decât, evident, cei care ar fi luat pensii uriașe pe criterii mai mult sau mai puțin corecte). În România, mare parte din pensionari trăiesc în mizerie (mama mea are o pensie de aproximativ 600 RON; sunt alții cu pensii sub 300 RON), iar politicienii vor să se asigure că la fel va trăi și actuala tânără generație atunci când se va pensiona. Important este să-și asigure lor pensii de zeci de milioane (mii de lei, dacă ne raportăm la „leul cu greutate”).

5. Avem o monedă unică, hai să ținem cu dinții de ea

De câteva luni, orice post internațional de știri vizionezi, n-ai cum să nu auzi de „criza monedei euro”, care, fir-ar să fie! nu vrea să rămână stabilă. Ba mai mult, ar vrea să dispară. Păi cum? Nu se poate așa ceva! Trebuie să intervenim! Cam acesta este discursul politicianist. Discursul economic ar fi: bun, dispare moneda euro… ce se întâmplă? Apare concurența monetară. A dăunat cuiva această concurență până să apară moneda? Nu am auzit de așa ceva. Dacă nu mă credeți, întrebați un economist (prof. dr. Radu Nechita, pe numele său- îi găsiți articolele și prin revista Capital, iar ideile, pe site-ul CISED). De ce nemții și-ar dori să revină la marcă, iar restul țărilor se opun? De ce Marea Britanie a refuzat să adopte moneda Euro? Simplu: economiile cu performanțe slabe nu se mai pot „ascunde” în spatele monedei unice. Germania are, după mine (au spus-o alți specialiști înaintea mea), una din cele mai stabile economii din Uniunea Europeană. Nu trebuie să fii mare economist ca să-ți dai seama că atunci când o economie suferă sau merge prost, acest lucru se va reflecta imediat în cursul de schimb al monedei naționale (raportat la dolar, în special, pentru că acesta este etalonul monetar). Ceea ce se întâmplă cu moneda Euro seamănă destul de mult cu un „fenomen” similar de prin 2005-2007. Pe atunci, se vorbea foarte mult despre o cotă unică de impozitare la nivelul întregii Uniuni Europene, pentru a evita „dumping-ul fiscal” (între noi fie vorba, dumping-ul nu poate fi decât de un singur fel, cel pe care îl știm cu toții). Ar fi fost o idee nemaipomenită și aș fi fost întru totul de acord cu ea, dacă s-ar fi fixat cota la 0%.🙂 Desigur, cota vehiculată se ridica la nivelul celor din Germania sau Franța, cele mai ridicate din UE.

Oameni buni, nu mai luați de bun tot ce se vehiculează în mass-media (în special la TV) despre cauzele crizei economice și, mai ales, vinovații apariției acesteia. Gândiți pentru voi! Citiți câteva cărți serioase de economie (ar fi bine să începeți cu bazele, adică microeconomie și macroeconomie), articole scrise de economiști (nu de jurnaliști) etc. Nu în ultimul rând, nu îi mai lăsați pe alții să ia deciziile în locul vostru. Un principiu al liberalismului spune că fiecare om de pe planetă știe cel mai bine ce este bine sau ce este rău pentru el- nu statul știe ce este mai bine, ci fiecare dintre noi.

Vinovați suntem, în primul rând, noi, ca oameni, pentru că ne lăsăm conduși de alții, că acceptăm ca banii și proprietățile noastre să fie gestionate de alții (numiți și „instituții ale statului”) și, mai ales, pentru că acceptăm ca alții să gândească în locul nostru, că fugim de responsabilitate. Când vom fi capabili să ne asumăm riscuri, dar și responsabilitatea eșecurilor, lumea în care trăim va fi una mai bună.

Băncile și bancherii au fost cea mai la îndemână variantă, pentru politicieni, de a arunca vina pe care ei ar fi trebuit să și-o asume.

Nu mă înțelegeți greșit, nici mie nu-mi plac băncile din varii motive (lăcomia ar fi unul, lipsa crasă de etică în afaceri ar fi al doilea), însă de aici până la a condamna/judeca este cale lungă. Chiar ieri citeam un articol (îl găsiți aici), primit de la o persoană pe care o stimez foarte mult, despre clauza de reziliere a directorului Bank of America, de 11 milioane $. Da, o sumă absolut exorbitantă, mai ales în condițiile în care Bank of America se numără printre cele salvate de statul american. Înainte de a arunca cu noroi în bancherul respectiv, gândiți-vă la următorul lucru: contractul a fost, cel mai probabil, semnat înainte de apariția crizei și, ulterior, a salvării băncii de la faliment. El, ca mine, ca voi, ca oricine, și-a urmărit interesul propriu, și anume să obțină un venit compensatoriu cât mai mare dacă va fi dat afară. Și orice contract semnat trebuie respectat. Problema nu este aici; ea este la politicienii care au plătit această sumă din banii contribuabililor, bani care au și salvat banca de la faliment. S-ar fi întâmplat acest lucru dacă banca ar fi fost lăsată să intre în faliment?

Sunt la curent și cu evenimentele de pe Wall Street, sunt un adept al acestui gen de manifestări (din păcate, la noi, nu vom vede prea curând așa ceva – ne lipsește atitudinea) și apreciez ceea ce au făcut oamenii. Consider, însă, că protestele lor nu sunt îndreptate în direcția potrivită…

La final, o dedicație specială pentru socialiștii, keynes-iștii și intervenționiștii din toată lumea.🙂 De fapt, două.

This entry was posted in economie and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Cine este vinovat…?

  1. fermecatu says:

    Sunt convins ca sunt mai numerosi cei care stiu cati copii are cuplul Beckam sau cat castiga Oprah decat cei care stiu diferenta dintre liberal si socialist. Ceea ce se intampla la ora actuala nu e decat rezultatul atitudinii noastre. In ceea ce priveste miscarea Ocuppy Wall Street sau similare, marele sau merit e de a pune intrebari, de a starni vreo constiinta, de a indica factorilor de decizie ca lucrurile nu merg bine. Deciziile trebuie sa apartina intelectualilor, oamenilor de stiinta si specialistilor in economie.

  2. Trist e ca majoritatea romanilor chiar cred toate tampeniile pe care ni le baga astia pe gat. Politicienii sunt ceva de genu’ : “noi? vinovati pentru criza? noooooooo! Bancile, frate! Aia iau bani de la oameni, nu noi!” Da’ taxele si impozitele ce sunt?

    Daca nu ar fi spiritul asta de turma telenovelista si s-ar uita din cand in cand si pe un discovery channel, le-ar exploda capul de la inteligenta subita, pe bune.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s