România mea…?

CFR – trecut, prezent (?) și… cam atât

Acum vreo 10-15 ani trenul (accelerat) Sibiu-București făcea drumul în mai puțin de 5 ore. Prețul nu era unul foarte ridicat. Astăzi el face drumul în mai mult de 6 ore și jumătate, iar un bilet întreg costă 55,5 lei. Un autocar face drumul în 5 ore și costă mai puțin de 50 lei.

Ce s-a întâmplat în ultimii ani? Prețurile la bilete au crescut și continuă să crească an de an – aproape proporțional cu creșterea duratei drumului, aș zice. Și cireașa de pe tort o reprezintă datoriile CFR. Cine plătește datoriile? Fiind o companie de stat, desigur că noi, contribuabilii. Cine câștigă? Doar nu credeați că debitorii companiei feroviare rămân cu ochii-n soare… Are grijă statul român să încheie cu ei diverse alte afaceri, ca „să fie bine pentru toată lumea”.

Confortul vagoanelor a crescut abia în ultimii 1-2 ani, când s-au modernizat compartimentele din trenurile accelerate, iar istoricele scaune acoperite cu piele (un adevărat „deliciu” pe timp de vară) au fost înlocuite cu unele ceva mai confortabile, acoperite cu tapițerie din material textil. S-a introdus vestita Săgeată Albastră, care urma să garanteze viteze mai mari și, deci, acoperirea distanțelor într-un timp mai scurt. Cum se poate realiza acest lucru în condițiile în care infrastructura (rețeaua de linii ferate) este într-o stare deplorabilă? În niciun caz nu atragi fonduri europene special destinate pentru astfel de proiecte. Așa au procedat și guvernele care s-au perindat la cârma țării. Mai există o variantă: atragi fonduri europene și construiești linii pe tronsoane mai puțin circulate, pe care există deja linie ferată. Cineva îmi zicea zilele trecute că ar fi vorba de tronsonul Mediaș – Sighișoara. Tot guvernul (doamna blondă, de la minister) poartă răspunderea.

Ah, și ca să nu uit: Săgeata Albastră este un tren folosit  în Germania și Austria de către navetiști, adică pe distanțe scurte. Dacă ați circulat vreodată cu el, știți de ce – accentul se pune pe a fi cât mai spațios, nu pe confort. La noi se folosea la un moment dat pe ruta București-Sibiu…

Cine are de câștigat? Să facem un calcul simplu: nașu’ (controlorul de bilete) primește bani de la contribuabili pe două căi: prima, sub formă de salariu, a doua sub formă de șpagă. Nu vă imaginați că nașu’ nu cotizează, la rândul său, mai sus. Pe băieții care au dus pierderile CFR până la 1 milion euro nu îi trage nimeni la răspundere. În schimb, ei continuă să facă tranzacții dubioase și să adâncească mai tare pierderile. Pentru ca ei să poată fura în continuare, se concediază angajați ai companiei. Doar nu credeați că optimizarea costurilor este motivul…

Cum construim drumuri în România

Cine circulă, chiar și ocazional, pe traseul Râmnicu Vâlcea-Sibiu (și invers) nu are cum să nu-și aducă aminte cum se mergea pe Valea Oltului, la Cârligu Mic (nu prea departe de Căciulata, în sensul de mers spre Rm. Vâlcea). Acum câteva luni, cei de la Drumuri și Poduri (a.k.a. CNADR) s-au gândit că ar fi cazul să repare podul plin de gropi de pe viaductul menționat mai sus. Ideea a fost una lăudabilă… până la un punct: de fiecare dată când treceam pe acolo cu autocarul staționam cel puțin jumătate de oră la semaforul provizoriu, podul era decopertat pe un sens, iar muncitorii făceau orice altceva decât să lucreze la repararea podului (în marea parte a timpului „staționau” și ei). Am auzit de șoferi care au stat și câte 2 ore în ambuteiaj…

După 45 de zile, CNADR ajunge la concluzia că „executantul lucrării a dat dovadă de neseriozitate”, reziliază contractul și îl „pasează” Consiliului Județean Vâlcea. Să nu cumva să credeți că s-a supărat cineva… Doamne ferește (sic)! Executantul „neserios” și-a luat banii pe care trebuia să-i ia, Consiliul Județean Vâlcea a avut grijă să-l atribuie cui se cuvenea… S-au spălat bine banii și toată lumea a fost fericită. Mă întreb cum de noul executant a reușit să asfalteze podul în doar 2 zile…

Un lucru similar se întâmplă pe centura ocolitoare a orașului Alba Iulia, unde se lucrează de zor (sau nu?) de câteva luni, iar circulația este îngreunată. Se stă în ambuteiaj între o jumătate de oră și o oră… autocarele care merg de la Cluj la București ajung mereu cu întârziere la Sibiu.

Magia există… și la Poșta Română

„Magia există” este sloganul de promovare a Festivalului muzical „George Enescudin acest an. Nu dețin niciun drept intelectual asupra acestuia.

Pentru că m-am hotărât să respect munca artiștilor și să cumpăr, atât cât îmi permite „buzunarul”, operele acestora, în luna mai am comandat cel mai recent album al trupei Beastie Boys (veți vedea într-un viitor articol de ce), pe CD, și l-am și plătit online. Nu a fost o avere, dar nici o sumă de neglijat.

Ei bine, băieții (firma care se ocupa de vânzarea CD-urilor și a altor materiale) au zis că îl voi primi în luna iulie. Nu mi-a convenit, am făcut ceva scandal (pe site-ul oficial scria doar că discurile de vinil se livrează în luna iulie), dar am așteptat… Am trecut la adresa de corespondență adresa companiei în care lucrez.

Undeva pe la începutul lunii iulie mă întâlnesc cu responsabilul nostru cu „treburi administrative” care îmi spune că a sosit pentru mine un colet din străinătate și că trebuie să ajung la oficiul poștal de la Banu Manta. Mi-a înmânat o bucată de carton pe care era scris numele meu și numărul de telefon de la oficiu. Sun acolo și întreb ce program au- evident, unul care nu îmi permitea să mă deplasez pentru că se suprapunea cu ora la care plec eu de acasă ca să ajung la birou și cea la care plec de la birou. Desigur că nu lucrează sâmbăta și, când am întrebat dacă nu se poate livra coletul printr-un curier (cu costul suportat de mine) mi s-a răspuns că nu. Aveam să aflu ulterior care era și motivul: coletele venite din afara UE se opresc la acest „birou vamal”, de unde trebuie ridicate personal.

În ultima săptămâna a lunii iulie reușesc să ajung la oficiu.

– Bună dimineața, am de ridicat un colet pe numele meu.

– Am nevoie de un aviz

– (Îi inmânez bucata de carton pe care o primisem) Nu am decât asta.

– Dom’le, vă bateți joc de mine? Ce să fac eu cu cartonul ăsta? Am nevoie de un aviz, cu dată și număr.

– Păi asta am primit de la oficiul Poștal din Popești-Leordeni.

– Sunați-i pe ei și spuneți-le măcar un număr de aviz să vă dea.

– Nu aveți cumva dumneavoastră numărul de acolo să sunați?

– Aveți cumva impresia că aici sunt informațiile?

-…..

O sun pe colega mea de la recepție, aflu numărul oficiului din Popești-Leordeni și sun acolo.

– Bună ziua, mă numesc Vladimir Mărtinuș și am primit un colet din SUA, pentru care m-am deplasat la oficiul din Banu Manta. Mă aflu aici și doamnele îmi cer măcar un număr de aviz, pentru a-mi putea da coletul.

– Păi ce treabă avem noi?

– Am trecut la destinatar adresa companiei, din Popești-Leordeni și colegul meu care se ocupă de corespondență a primit de la dumneavoastră o hârtiuță și i-ați spus că am primit eu un colet și trebuie să mă deplasez la Banu Manta pentru a-l ridica.

– Păi și pe hârtie nu scrie o dată și un număr?

– Nu, doamnă, e o bucată de carton tipizata, iar pe verso sunt scrise numele meu și numărul de telefon de la Banu Manta.

– Mai știți în ce dată l-ați primit?

– A fost acum 3-4 săptămâni, chiar nu știu exact.

– Bine, sunați peste 10 minute, că acum avem clienți la ghișeu care așteaptă.

Sun peste 9 minute.

– Bună dimineața, am sunat acum 15 minute, mi-ați zis să revin în 10 minute.

– Da… Să știți că am căutat prin avize, dar nu am găsit nimic.

– Dar avizele nu le aveți înregistrate undeva?

– Nu, domnule, ne vin hârtiile și le arhivăm în dosare.

– (în gândul meu) whatta fuck??!!!

– Dar mai bine trimiteți-ne bucata de hârtie, ca să vedem dacă nu scrie ceva acolo.

– Ce să scrie, doamnă, este o bucată de carton tipizată, nu are nimic completat, iar pe spate este scris numele meu și numărul de telefon de la Banu Manta.

– Trimiteți-l, sunt unele lucruri pe care noi le știm mai bine.

Mă întorc la ghișeu

– Doamnă, am încercat să vorbesc acolo, dar e haos la oficiul de la Popești-Leordeni, sunt pe altă lume. Spun că nu au avizul. Puteți, vă rog, să vă uitați dumneavoastră măcar dacă a sosit coletul respectiv.

– Haideți că mă uit. Dar de unde știau că ați primit coletul? Pentru că noi primim coletele, distribuim avize către oficiile poștale și de acolo le trimit către oameni.

– Nu știu, l-au informat pe colegul meu care se ocupă de corespondență, iar el mi-a zis mie.

După 5 minute de căutări (printr-un registru uriaș! Da, în anul 2011 Poșta Română încă nu este informatizată), mă strigă

– Domnu’! Mai sunteți?

– Da!

– Am căutat pe luna iulie și nu am găsit, să știți. Dar nici nu pot căuta calumea acum, că sunt oameni care așteaptă la ghișeu.

– Ok, mulțumesc. La revedere!

Ajung la birou și îmi zic că ar trebui să mai investighez la poșta din Popești-Leordeni. Le trimit pe fax bucata de carton scanată și sun din nou.

– Bună ziua, v-am sunat și de dimineață, în legătură cu un colet venit din SUA. V-am trimis pe fax cartonul de care vă ziceam și la telefon.

– Ah, stați să mă uit. Așteptați puțin.

După un minut…

– Mai sunteți?

– Da.

– Domnule, păi ce mi-ați trimis este o limbă de sac, nu scrie nimic pe ea.

– (Să mori tu!!!) Da, doamnă, v-am zis de azi-dimineață că nu scrie nimic pe ea, decât numele meu și un număr de telefon.

– Păi de unde îl aveți?

– Păi l-a primit colegul meu de la dumneavoastră sau o colegă.

– Nu avea cum, trebuia să fi primit și un aviz.

– Nu a primit, doamnă! V-am explicat.

– Păi și atunci de unde știați că a venit coletul?

– Asta vă întreb eu pe dumneavoastră! De unde știați că a sosit coletul? Înseamnă că avizul se află la dumneavoastră

– Sigur nu știți data în care ați primit hârtiuța?

– Nu, nu mai țin minte, dar puteți încerca din, să zic, 25 iunie până în 10 iulie.

– Bine, haideți că mă uit. Sunați mai târziu.

Sun după vreo oră…

– Bună ziua, am revenit (deja nu mai era necesar să mai spun cine sunt și de ce sun). Ați reușit să găsiți avizul?

– Nu, nu am găsit nimic pe numele dumneavoastră. Sigur ați primit coletul?

– Păi dacă așa mi s-a spus de la oficiul poștal…

– Mai sunați la Banu Manta, poate îl găsesc ei.

Sun din nou la „biroul vamal”/ oficiul 41…

– Bună ziua, am fost azi-dimineață la dumneavoastră pentru coletul din SUA.

– Bună ziua. Să știți că am căutat și pe luna iunie și nu avem nimic pe numele dumneavoastră.

– … Există posibilitatea să fi ajuns altundeva coletul?

– Mai puteți încerca la oficiul 6 și la 67, mai ajung și acolo colete din afară.

Caut pe internet numerele de telefon, sun la oficiul poștal 6. Îi explic doamnei întreaga telenovelă cu coletul, îi dau numele meu și o întreb dacă nu cumva se află la ei.

– Vă rog sunați mâine de dimineață, că sunt oameni la ghișeu acum și e și sfârșit de program.

– Bine, mulțumesc. La revedere!

Sun a doua zi. Între timp, trimisesem e-mail către cei care au trimis CD-ul din SUA și le-am descris pe scurt întreaga telenovelă, concluzionând că la poșta română încă se lucrează cu registre și este plin de incompetenți. Mi-au trimis mail înapoi spunându-mi că nu mă pot ajuta decât cu un o serie de expediție.

– Bună ziua, v-am sunat și ieri în legătură cu coletul din SUA.

– Bună ziua, da. Ca să fie mai ușor de căutat, aveți cumva o serie?

– Da, întâmplarea face că am (ce bine că mi-a dat-o oamenii).

Îi spun seria, se uită prin documente…

– Da, seria este valabilă, adică este din SUA și codul este unul corect. Nu găsesc, însă, nimic aici. Sunteți persoană fizică sau juridică?

– Persoană fizică.

– Ah, păi la noi vin pe persoane juridice. Încercați la oficiul 67.

Sun la oficiul poștal nr. 67, îi explic și doamnei de acolo întreaga „telenovelă”, îi dau numele, seria de expediție a coletului și o rog să caute.

– O sa mă uit. Vă rog reveniți mai târziu, că acum așteaptă câțiva oameni la ghișeu.

Sun peste ceva timp…

– Bună ziua, am revenit pentru coletul din SUA.

– Bună ziua. Am căutat, să știți. La noi nu există. Se poate să fie și din cauză că acum s-a mutat o parte din oficiul 41 la noi.

– Păi am fost și la oficiul 41 și nu îl aveau nici acolo.

– Păi și atunci de unde știa oficiul poștal din Popești-Leordeni că v-a sosit un colet?

– Nu știu. Asta mă tot întreb și eu…

Și asta m-am tot întrebat de atunci… Cred că acest colet se afla undeva într-o lume paralelă, altfel nu îmi explic… Magia s-a întâmplat: acum o săptămână, adică după 2 luni de la expedierea coletului, am primit… un aviz de la poșta română!! culmea, era vorba de coletul din SUA. Au făcut o scamatorie și a apărut avizul-minune. N-o să vă vină să credeți, am ridicat chiar și coletul – se afla la oficiul poștal 67 și acolo m-am reîntâlnit cu doamna care a căutat prin registru după coletul meu atunci când am fost la oficiul 41.

Ah, și astăzi am primit un nou aviz, pentru același colet. Să fie vorba de o lege a compensației…? În orice caz, dacă vreodată comandați ceva din afara țării, vă recomand să specificați în momentul plasării comenzii să NU se trimită prin Poșta Română. Nu-mi vine să cred că în deceniul 2 al secolului 21 încă se mai folosește arhiva „tip registru”…

De ce să facem lucrurile până la capăt dacă se poate pe jumătate?

În fine, cel mai recent exemplu de „românism” (din spațiul public, desigur) îl constituie „gazonul buclucaș” de pe super-mega-hiper-ultra-arena națională din București. S-au plătit foarte mulți bani pentru ridicarea arenei, am înțeles că arată foarte bine, oferă niște condiții cu adevărat moderne și am văzut că și spectatorii s-au simțit bine. Înainte de meciul cu Franța a avut loc o adevărata festivitate, cu (pseudo-) artiști invitați să cânte etc. Totul a fost pus la punct, mai puțin cel mai important detaliu: suprafața de joc. Mă uitam, la televizor, la reluări și nu-mi venea să cred cum sar bucăți întregi de pământ cu iarbă…Am citit în presă că s-a ocupat aceeași firmă care a creat și „plaja” de la meciul cu Danemarca, din 2003, când mai mult de jumătate din teren era acoperit cu zgură.

România mea?

Din punctul meu de vedere, aceasta nu este România mea. Nu este fiindcă toate cele enunțate mai sus au loc în spațiul public, unde se angajează toți incompetenții și se fac cele mai mari „combinații”, unde corupția este la ea acasă, cum s-ar zice. În mediul profesional privat foarte rar poți vedea asemenea exemple de incapacitate, incompetență și lipsă de profesionalism. Vă propun să reveniți la acest articol la 3-4 ani după privatizarea Poștei Române și a SNCFR. Asta, în cazul în care se va întâmpla vreodată…

This entry was posted in de-ale mele..., politică, viața de zi cu zi. Bookmark the permalink.

One Response to România mea…?

  1. 1. De parca nu te-ai invatat cum lucreaza firmele a-la dorel cand e vorba de construit drumuri si autostrazi, ca doar de chinuie de cati ani sa termine autostrada soarelui. Si se caca pe ei pentru ultimii 10 km.

    2. Posta Romana… De curiozitate, ai stat sa te uiti la bombele care lucreaza acolo? cine e pe la ghiseu, hai sa zicem, ca le mai duce capu’ la calculator, dar alea din spate, care se ocupa cu coletele, habar n-au sa deschida un calculator. Si tu ai pretentii de genu’ sa dispara registrul. Sa vezi atunci ‘distractie’.
    Mama lucreaza la CN Posta Romana, unde, acu cativa ani, se lucra cu mandate postale de carton si hartie, cartate manual pe luni, sectoare etc. S-au hotarat directorii sa treaca tot pe calculator ca sa le mearga mai repede. Noroc cu copiii ei, ca altfel nu s-ar fi descurcat. De-abia stia sa deschida un calculator, ce sa mai vorbim de lucrat in word si excel. Si au fost o gramada de oameni in situatia ei, nu stiu daca toti au avut bafta sa aiba ‘profesori’ acasa. Imagineaza-ti cretinismul din depozitele cu colete dand mana cu tehnologia. Sa fugi, nu alta!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s