Despre prieteni(e)

Am auzit nu de puține ori apropiați, cunoscuți, amici povestind despre „prieteni”. „Am un prieten care…”; „un prieten de-al meu…” sunt doar câteva exemple de începuturi de astfel de povești.

Am cunoscut (am fost și colegi de apartament) acum vreo 10 ani un băiat fain, care mi-a spus o vorbă ce mi-a rămas în minte: „Băi Vladi, să știi că prietenii adevărați sunt ăia pe care ți-i faci în copilărie”. Pe unul din prietenii mei îl cunosc de când avea 3 ani, iar eu 5.

Altcineva îmi spunea că este mai importantă iubita decât prietenii. Cei din urmă „vin și se duc”. Este o opinie. Personal, le consider două categorii de persoane total diferite (deci și relațiile cu ei sunt diferite). Fetele/femeile care se așteaptă să fie mai importante decât prietenii sunt fie egoiste fie nu gândesc în profunzime. Iar prietenii care îți cer să renunți la timpul petrecut cu iubita ta în favoarea lor nu sunt prieteni. Veți vedea de ce spun asta.

Prietenii nu mint

Cel mai important principiu este, după mine, acesta. Nu poți clădi o prietenie pe minciună decât dacă ești un adept al falsei prietenii și te complaci în această situație. Un prieten adevărat nu este ipocrit și, dacă are ceva să-ți spună, ți-o spune în față, fără ocolișuri, chiar dacă știe că nu vei fi deloc încântat de ceea ce îți spune. Nu îți spune că nu are bani, ci că nu poate să-ți dea; nu îți spune că nu poate ieși în oraș pentru că e obosit, ci că vrea să iasă cu iubita lui (dacă te superi din asta, înseamnă că nu ești prieten – vei vedea pe parcursul articolului de ce); cu alte cuvinte, nu spune „nu pot” decât chiar atunci când nu poate.

Un alt aspect ar fi, aici, „minciuna gratuită”, fenomen pe care l-am observat cel mai frecvent în cazul fetelor (îmi cer scuze celor care se simt vizate- nu sunt misogin, este un fapt observat și atât): „vai, ce bine îți stă culoarea asta la păr!” sau „vai, ce bine te prinde rochia asta nouă” sunt doar câteva exemple. Dacă nu îți place sau, pur și simplu nu ai o părere anume despre noua înfățișare (noul „look”, cum se spune mai nou) a celei pe care o consideri prietenă, de ce să spui astfel de lucruri doar ca să o faci să se simtă bine? Eu unul cred că i-ar prinde mai bine o părere critică- o va ajuta să arate cu adevărat bine pe viitor.

Prietenii nu fură

Nu cred că are sens să detaliez prea mult aici. Mă voi folosi doar de 1 exemplu personal: pe când aveam 15 ani, în cercul nostru de prieteni era un băiat cu vreo 3 ani mai mare ca noi, el era „jupânul”. De foarte multe ori ne cerea lucruri „împrumut” dar „uita” să le mai și dea înapoi și de fiecare dată găsea scuze. După un timp am decis (eu cu Neluțu, pe atunci) că este cazul să ne separăm de el. A fost un moment dificil, a fost un început de scandal, însă până la urmă s-au liniștit lucrurile. Am rămas buni amici cu el, când ne întâlneam mai povesteam, însă nu mai ieșeam împreună.

Un adevărat prieten îți cere ceva, dacă are nevoie și nu va pofti niciodată la ceva ce știe că este al tău- cel mult își va dori ceva la fel/asemănător și te va întreba cum poate intra în posesia acelui ceva. Pentru că relația de prietenie este mai importantă decât orice obiect, orice fată/băiat (a se citi „prietena prietenului”/„prietenul prietenei”).

Prietenii nu se jignesc

Știm cu toții că între prieteni sunt permise tot felul de glume, mai mult sau mai puțin răutăcioase, mai mult sau mai puțin ofensatoare. Tind să cred că adevărații prieteni au simțul măsurii când vine vorba de glume și evită jignirile și/sau atacurile la persoană (acestea au loc în special în cazul conflictelor de idei). Desigur, mici „înțepături” există și în cercul nostru, de cele mai multe ori legate de porecla fiecăruia sau de un defect acceptat de către cel vizat. Cel mai frumos este că toți ne amuzăm, inclusiv cel vizat.

Prietenii nu se jignesc fiindcă nu se consideră superiori cu nimic unul față de celălalt și nici nu vor să se „dea rotunzi” în fața unor terțe persoane prin accentuarea defectelor prietenilor.

Prietenii sunt lângă tine când ai nevoie

Cel mai frumos și, în același timp, ciudat, este că sunt lângă tine fără să le ceri. Prietenii „simt” când ai o greutate și fac tot posibilul să te ajute. Pentru mine, unul, în cel mai greu moment pe care l-am trăit până acum, a fost de ajuns să ies cu ei la o bere (sau mai multe?) și să povestim tot felul de amintiri de pe la 14-15 ani și să râdem de ce prostii făceam atunci. Faptul că i-am simțit atunci lângă mine m-a ajutat teribil. Le-am mulțumit din suflet atunci, le mai mulțumesc o dată.

Foarte important mai este faptul că un prieten nu-ți va cere niciodată socoteală (nu-ți va „scoate ochii”) pentru ajutorul acordat și nu va aștepta să te revanșezi. Undeva în subconștient (sau în sufletul lui, poate) știe că te vei revanșa. Însă nu de asta te ajută, ci pentru că el se simte bucuros că poate să te ajute. Adevărații prieteni au spirit de sacrificiu, aș zice.

Ca o concluzie

Poate că unii dintre voi se vor întreba: „bine, dar ce sens are toată împărțirea asta? Cu ce îl ajută pe băiatul ăsta și cu ce mă ajută pe mine?” Pe mine m-a ajutat foarte mult să-mi dau seama cine îmi este prieten și cine nu. Este un filtru foarte bun care, de obicei, mă ajută să consum cât mai puțin din timpul meu cu oameni care nu îmi sunt prieteni (au avut ocazia să arate acest lucru). O zicală spune că nu ne alegem noi prietenii, ci ei ne aleg pe noi. Ei bine, pe mine aceste principii (și alte câteva care mi-au scăpat, cel mai probabil) m-au ajutat să-mi aleg prietenii cel puțin în aceeași măsură în care ei m-au ales pe mine. Sunt puțini, vreo 6-7 la număr (cu unul din ei nu am mai vorbit de mult timp, dar îmi este în continuare la fel de drag), dar sunt oameni la care țin foarte mult și știu că, cu oricare din ei aș merge pe o insulă pustie, am petrece o vacanță mai mult decât memorabilă.🙂

p.s. completările cititorilor la cele de mai sus sunt mai mult decât binevenite. Și NU mă întrebați dacă vă numărați printre prieteni; refuz să răspund la această întrebare. Adevărații mei prieteni știu singuri care sunt.

This entry was posted in de-ale mele... and tagged , , , . Bookmark the permalink.

14 Responses to Despre prieteni(e)

  1. maria says:

    E prima oara cand iti citesc blog-ul si tot ce pot sa spun e ca mi-a placut si o sa revin🙂

  2. a.r.d. says:

    bă, dar eu mă număr printre prietenii tăi?

  3. Tania Bud says:

    Buna!
    Foarte intamplator am intrat pe blogul tau. Mi-a atras foarte tare atentia titlul lui, care mi-e oarecum drag. Prima data cand m-am gandit eu cu adevarat la prieteni a fost in a XII-a cand la Limba Romana mi-a dat profa sa analizez textul “Prietenul la nevoie se cunoaste”. I-am scris 30 de pagini. A zis ca e prea mult.😀
    Stii, oamenii in general tind sa para ceva ce ei nu sunt, si poate nici nu ar trebui sa fie,dar fara un prieten adevarat, ei nu ar vedea niciodata diferenta. Noi ne oglindim in imaginea oamenilor cu care ne traim viata, dar lucrul acesta e foarte periculos, de cele mai multe ori. Nu mai intru in amanunte, dar vreau sa stii ca mi-a placut enorm de mult subiectul, mi-am regasit multe din idei in el, si sincer, sper sa mai scrii si despre alte lucruri la fel de profunde si de esentiale.
    Te felicit ca ai aflat care iti sunt prietenii adevarati, si apreciez foarte mult ce ai scris in relatiile cu fetele.Dar asta e o alta poveste care multi n`o inteleg si n`o sa o inteleaga niciodata.
    Na, cam atat am vrut sa spun, asa repede…🙂
    Succes in toate!

  4. Vladi Martinus says:

    @maria
    Nu pot decat sa ma bucur si te astept cu mare placere.

    @a.r.d. (a.k.a. Flavius, vad ca mai nou iti plac pseudonimele)
    Ma mai gandesc :))

    @Tania
    Bine ai venit aici! Ciudat ca abia in clasa a XII-a ati studiat textul. Nu stiu cum ai reusit sa scrii 30 de pagini, dar felicitari!🙂 Da, cred ca sunt prea multe 30 de pagini. Puteam si eu sa scriu mai mult, dar am considerat ca este un subiect mai degraba personal si nu are sens sa dezvolt experientele proprii aici. Da, oamenii tind sa para ce nu sunt. Sau, mai corect spus, tind sa arate ca sunt ceea ce nu sunt, de fapt. Dar nu toti.
    Mi-ar placea sa dezbati putin ideea “noi ne oglindim in imaginea oamenilor cu care ne traim viata, dar lucrul acesta e foarte periculos”. Am o idee cam ce ai vrut sa spui, dar vreau sa fiu sigur ca este vorba despre acel lucru.
    Chiar te rog sa intri in amanunte🙂 blog-ul de fata nu este o publicatie online, nici un website. Este locul in care eu imi expun ideile si incurajez pe ceilalti sa faca la fel (de aici si numele blog-ului), pentru a purta niste conversatii.
    Cat despre povestea cu fetele, poate ii ajuti tu pe cei multi (si eu ma numar printre ei, cred) sa inteleaga. Ar prinde bine.🙂
    Succes si tie si sper sa urmeze replica.
    p.s. pentru subiecte asemanatoare iti recomand sa citesti din categoria “de-ale mele” (din care face parte si articolul de fata)

  5. a.r.d. says:

    Nu ştiu despre cine vorbeşti.

  6. Tania Bud says:

    😀 Eu in a XII-a am descoperit Filosofia, si m-am indragostit de ea, deci tind sa filosofez cam orice lucru din viata…
    In legatura cu ce am vrut sa spun prin oglindirea noastra in cei cu care coexistam, ma refeream la vechea poveste cu anturajul. Dar multi nu realizeaza ca asta pleaca de la familie,scoli, si se contureaza in special in jurul prietenilor, pe care cum ai spus si tu, ni alegem din copilarie,si cam cu aceia ramanem. Omul e ca orice vietate, creste si se formeaza dupa situatii, conujuncturi. Daca am trai singuri, in pustiu, am fi oarecum nedefiniti, nu ar avea cine sa o faca. Daca persoana de langa tine, indiferent ca ti-e prieten, frate, sotie, fiu, alege ceva in viata, si tu il sustii, chiar il sustii, o sa vezi ca o sa se schimbe ceva si in tine, indiferent despre ce e vorba. Si cand sunt lucruri negative, atunci cand ti la cineva, chiar daca nu esti de acord, si nu sustii acel lucru, tot o sa se schimbe ceva in viata ta, respectiv in tine. Pe cand, daca am fi singuri, am fi neschimbati, de nimic.Ne-am adapta,e adevarat, dar nu ne-ar schimba ceva atat de profund, precum o fac actiunile celor dragi noua. Nu vreau sa exagerez, poate sunt pe lumea asta oameni care sunt atat de puternici incat sa spuna, pe mine nu ma schimba nimic, ce gandesc acum, o sa gandesc o viata intreaga, si asa am sa actionez mereu,. ..eu pana acum nu i-am intalnit. Ideea era ca oglinda in care ne uitam noi dimineata ne arata exact ce vrem sa vedem, oamenii adevarati,prietenii adevarati ne arata adevarata noastra fata, cea vesela, cea trista, cea rea sau cea nenorocita. Uneori e periculos pentru ca oamenii au devenit falsi, falsi in vorbe, in opinii,in gandire si mai ales in actiuni…
    Iar in legatura cu fetele si cu femeile…..nu pot sa ma exprim aici….si de fapt niciunde. E o lume condusa de barbati, creata pe conceptii de superioritate a tot ce e masculin, si eu sunt prea mica sa ma pot pronunta. In ceea ce ai scris tu, ai exprimat foarte frumos cum ar trebui sa fie o relatie, sa poti imparti fara suparare timpul alocat prietenilor cu cel pe care il oferi persoanei iubite. E o situatie ideala. Dar eu ma confrunt de foarte mult timp cu problema asta, si ca sa ajung sa invat pe altii, mai intai trebuie sa gasesc solutia optima, sau cel putin sa inteleg care e problema. Asta e mai mult o discutie “intre fete”. Vreau doar sa iti spun ca, in America, la marile facultati este o materie exact despre asta, Studiul despre femei, sau Studiu de gen, care analizeaza in detaliu toate aspectele unei femei in viata sociala. Si nici aia nu au ajuns la concluzia de ce barbatul vrea sa fie intre barbati, cand femeile vor mai mult sa fie cu barbatul decat intre femei……asa ca, nu am inca un raspuns.Si nu cred ca prietenii sunt devina. Poate uneori exagereaza cei fara prietena, si fac remarci aiurea fara sa stie ce inseamna, sau poate unii se simt sufocati si gasesc in iesirile cu prietenii o gura de aer, nu stiu….
    Te-am innebunit cred, cu opiniile mele, dar m-am gandit mult ce inseamna prietenii. La barbati e altfel, ei vor ramane mereu adolescenti, la orice varsta. Pentru o femeie, e cam greu sa mentina, dupa o varsta, aceleasi relatii de prietenie.
    Ar mai fi o gramada de discutat, dar totul se rezuma la un singur lucru, indiferent ca esti baiat sau fata, e bine sa stii sa respecti oamenii de langa tine, chiar daca ii cunosti de azi, chiar daca ii cunosti de 8 ani, atata timp cat ai respect si iti e inapoiat cu aceasi sinceritate, cu siguranta poti gasi cu usurinta prieteni adevarati.
    Ti-am citit si o parte din celelalte subiecte, mi-au placut si m-au interesat foarte mult. Ai niste opinii focalizate pe vremea pe care o traim, si asta e foarte important. Ai putea invata multi tineri care ies acum in lume, cum sa gandeasca si cum sa vada lucrurile.
    Mi-a facut mare placere sa dezbat acest subiect, desi cred ca am scris prea mult din nou🙂
    Tine-o tot asa, abia astept sa mai citesc si alte puncte de vedere in alte privinte sociale!

  7. Vladi Martinus says:

    Da, cu adevarat un comentariu cuprinzator.🙂 O sa iti raspund pe rand:
    1. anturajul si cum ne defineste el – se spune ca omul este o fiinta nio-psiho-socio-culturala. Partea “socio” include, printre (multe altele) si anturajul. Realitatea este ca in fiecare anturaj exista un lider, maxim 2 (in functie de marime) si “urmaritori”. Liderul este, de obicei, cel cu personalitatea cea mai puternica si va influenta si restul grupului prin opiniile sale. Deci, putem spune ca urmaritorii vor fi niste oameni influentati de anturaj, pe cand liderul nu prea. Cred ca cea mai mare provocare pentru liderul unui grup de prieteni este sa accepte parerile celorlalti si sa ii lase sa se exprime liber, pentru a-si putea forma si ei personalitatea proprie
    2. cum ne raportam la oamenii din jur – as reduce tot ce ai spus la o simpla observatie: orice om din lume se apreciaza pe sine raportandu-se (constient sau inconstient) la cei din jurul sau. Pentru a ne putea aprecia pe noi insine, ne vom compara mereu cu cei din jurul nostru.
    3. e o lume condusa de barbati- da-mi voie sa am rezervele mele. Am cunoscut, cunosc si probabil voi cunoaste destui barbati condusi (manipulati, daca vrei) de femei. Femeile sunt puternice, dar nu ocupa asa multe pozitii importante precum barbatii – sa zicem ca “actioneaza din umbra”.🙂 Interesanta ideea de a studia o asemenea stiinta in facultate, dar nu pot sa nu ma intreb de ce nu se studiaza si comportamentul barbatilor in societate… asta apropos de importanta care se acorda femeilor.🙂

  8. Povestind din proprie experienta, iubita/iubitul trebuie sa-ti fie prieten, altfel nu merge relatia. Sotul meu este cel mai bun prieten al meu. Daca reusesti sa gasesti asa ceva, bafta ta! Nu vei fi nevoit sa iti imparti iesirile in ‘dates’ si ‘iesire cu prietenii’. It will be one and the same.

  9. Vladi Martinus says:

    Este o parere… Eu raman la ideea ca iubitul/iubita iti este mai mult decat prieten(a). Poate fi prieten(a), dar nu se rezuma la atat.

  10. Andra Lupse says:

    Draga Vladi, ai ramas acelasi om minunat care SPUNE ceva atunci cand vorbeste…am citit cu mare placere articolul de mai sus ( si nu numai ). “Prietenul(a) adevarat(a)” este din ce in ce mai rar intalnit, din pacate. As adauga ceva la cele spuse de tine, desi ma doare tare sa recunosc..e mult mai usor sa gasesti un prieten adevarat printre barbati decat printre femei. Am o singura prietena adevarata care nu ezita sa-mi spuna adevarul in cel mai critic mod atunci cand este cazul si care ma iubeste in cel mai pur mod posibil. Restul prietenilor mei adevarati sunt baieti. Incerc de foarte multa vreme sa gasesc o fata pe care sa o transform in a doua “prietena adevarata” ( pt ca cealalta locuieste, invata si munceste in Bruxelles si ne intalnim foarte rar, dar vorbim zilnic) insa nu reusesc. Da, am multe “prietene” insa niciuna dintre ele nu poate fi incadrata in categoria pusa in discutie.
    In legatura cu anturajul, bunica imi spunea in continuu cand eram mai mica “spune-mi cu cine te insotesti ca sa iti spun cine esti”….si cata dreptate avea…batranii nostri stiau multe..
    Ma bucur ca mai exista oameni ca tine…Tine-o tot asa….

  11. Andra Lupse says:

    Aaaaaaa…..am uitat sa-ti urez Sarbatori frumoase !!!

  12. Vladi Martinus says:

    Multumesc pentru aprecieri, Andra! Recunosc ca sunt surprins de faptul ca este mai usor pentru o fata sa-si gaseasca un adevarat prieten mai degraba in persoana unui baiat, dar nu-mi dau seama care este motivul… Din ce spui tu, tind sa cred ca este vorba de a spune adevarul in fata, o caracteristica mai degraba a barbatilor. Ar fi (doar) acesta sau (si) altele?
    Sarbatori minunate si tie si un an nou asa cum ti-l doresti!🙂

  13. livia says:

    foarte frumos…..

  14. Vladi Martinus says:

    Multumesc, Livia

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s