dedicație…

Am cunoscut-o prima dată când am deschis ochii.🙂 Am crescut cu ea și am învățat foarte mult(e) de la ea…

Am învățat că oamenii nu se nasc răi, ei devin așa datorită unor diverși factori (endogeni sau exogeni) și că nu este ceva rău să ai încredere în oameni. Ea a avut mereu încredere în cei 3 băieți ai ei și nu cred să fi încercat vreodată să verifice cele spuse de noi. Unii ar spune că este naivitate, eu spun că este vorba de a oferi libertate, „la pachet” cu responsabilitatea. Poate că dacă nu ar fi făcut acest lucru (deși a trecut prin numeroase certuri cu tatăl meu pe tema asta), niciunul dintre noi nu ar fi putut să-și dezvolte propria personalitate și nu ar fi ajuns să aprecieze cele 3 valori universale. Tot ea, însă, este cea care urăște minciuna și, dacă ai mințit-o o dată, șansele de a-i recăpăta încrederea sunt aproape nule.

Pe când eram la creșă și în primii ani de grădiniță, obișnuia să facă naveta Turnu Roșu-Sibiu (a lucrat câțiva ani la casa de copii de la Turnu Roșu, ca educatoare) și, deși nu petrecea mai mult de 8 ore pe zi acasă, avea grijă ca noi să avem hainele curate și, pentru ca noi să avem ce mânca, ea se hrănea cu ce nu ne plăcea nouă sau cu ce rămânea… Au fost niște ani teribil de grei pentru ea, dar nu s-a dat bătută o clipă.

Mai apoi am crescut, iar ea a avut grijă să ne transmită tot ce știa și învățase în anii de facultate (mă refer la limba română și limbi străine, în special, pentru că filologia a fost profilul pe care l-a urmat). Dacă nu ar fi fost ajutorul ei, poate că astăzi nu aș fi fost capabil să scriu corect limba română, iar acest blog nu ar fi existat. Pentru că de la ea am moștenit pasiunea pentru citit (ea mi-a sugerat să citesc „cel mai iubit dintre pământeni” și romanele lui Dostoievski) și, mai apoi, pentru scris. De fiecare dată când citeam un roman, discutam împreună despre acțiune și personaje – dacă nu ar fi fost aceste discuții, cu siguranță nu aș fi depășit limita de cuvinte la subiectul de la bac, în care l-am descris pe Ilie Moromote🙂 Mereu m-a încurajat să-mi urmez visele, oricare ar fi fost acestea, considerând că în viață trebuie să pui pasiune în ceea ce faci, altfel nu are sens – atunci când i-am spus că vreau să urmez psihologia pentru că îmi place, nu și-a pus nicio clipă problema cum mă va ajuta asta pe plan profesional. La fel a fost când am renunțat la psihologie. Ea, la rândul ei, a fost o profesoară minunată (mi-au spus-o oameni care i-au fost elevi) și mereu a avut plăcerea de a-i învăța pe copii lucruri noi.

Tot ea mi-a spus într-o zi: „dacă ar fi să aleg între a suferi din dragoste și a nu iubi deloc, aș alege oricând prima variantă”. Mi-a dat puțin de gândit, dar am ajuns la aceeași concluzie…

Când eram la Cluj și abia aveam bani să-mi iau de mâncare, mi-a trimis bani din pensia ei foarte mică. S-a pensionat ca profesoară la gimnaziu – putea oricând să profeseze și la liceu sau facultate, dar și-a dedicat viața creșterii copiilor, nu profesiei. Din păcate, o anumită persoană (plecată, între timp spre o altă lume) a înțeles greșit acest lucru (pe lângă multe altele) și o căsnicie presărată cu momente frumoase avea să se destrame… Ea a fost tare și a trecut și peste aceste 2 momente grele.

De ani buni duce cu ea o afecțiune cardiacă destul de serioasă, personal am fost cu ea de vreo 3-4 ori la urgențe. Nu s-a dat bătută nicio clipă. A spus că vrea să-și mai vadă băiatul cel mare (plecat prin alte țări) o dată, după care poate muri liniștită. Între timp, a apărut un nepot pentru care și-a luat responsabilitatea de a-l îngriji și crește. Rezultatul: are doar 3 ani și câteva luni, dar este foarte inteligent- știe să numere până la 20, știe literele alfabetului  și poate rosti propoziții cu înțeles și deja pune întrebări (pe lângă faptul că recunoaște de la distanță majoritatea mărcilor de mașini). Trăim cu speranța că nu se va da încă bătută- urmează o nepoțică peste câteva luni și eu îmi doresc din suflet să o cunoască și copilul meu/copiii mei.

Este anti-talent la afaceri (are încredere prea mare în oameni) și tehnologie (am învățat-o, totuși, să scrie e-mail-uri :)), dar are cel mai mare suflet din lume. Cât despre a o răsplăti pentru tot ce a făcut pentru noi, nu ne-ar fi de ajuns viața asta…

Ea este mama și pe 17 mai (peste câteva zeci de minute) împlinește frumoasa vârstă de 60 de ani. La mulți ani, mama! Te iubim!

Un cadou virtual: simfonia unuia din compozitorii tăi preferați, dirijată de preferatul tău din toate timpurile, maestrul Karajan-aria care te reprezintă.

This entry was posted in de-ale mele.... Bookmark the permalink.

6 Responses to dedicație…

  1. flavius says:

    La multi ani!

  2. Vladi Martinus says:

    Multumesc (in numele mamei) pentru urare!

  3. Cristina says:

    La multi ani (imi cer scuze pentru intarziere,Vladutz)
    P.S.: Minunata poveste, ma inchin cu respect.

  4. Olimpicu says:

    Cu asa baiat cred ca orice mama ar fi foarte mandra…Un adevarat pui de zmeu, nu alta🙂

  5. the last uzurpator says:

    Oamenii nu se nasc nici buni, nici rai. Se nasc curiosi. Din pacate toate ideologiile din ultimele secole s-au axat pe aceasta ipoteza. E mai usor sa controlezi atunci cand imparti. Pe undeva poate mi-ar fi placut sa continui cu facultatea de psihologie…

  6. hopequeen19 says:

    Esti binecuvantat🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s