Ce fel de criză?

De mai mult de 2 ani cuvântul „criză” a devenit un termen foarte des uzitat în conversațiile de la noi, chiar și în cele de zi cu zi, nu doar de specialitate. Aș putea spune că a devenit mai mult decât un tic verbal, este folosit ca un laitmotiv care să descrie situația actuală. Desigur, este cumva redundant să precizez că  termenul de „criză” este asociat, în 99% dintre cazuri, cu adjective precum „financiară” sau „economică”. Și dacă, totuși, trecem printr-o altfel de criză? Sau… Dacă trecem prin altfel de crize? Surprinzător? Poate. Voi reda mai jos crizele care consider eu că au dus la fenomenul cunoscut drept „criza economică mondială”. O parte din ele le veți întâlni doar la noi, altele au loc și pe plan mondial.

1. Criza morală

De multe ori spiritul capitalist este învinuit pentru decăderea morală a umanității și nu de puține ori politicieni, filosofi, sociologi etc. vorbesc despre o „a treia cale” ca soluție viabilă pentru bunul mers al lucrurilor pe viitor. Puțini, însă, caută operele scrise de filosofi, economiști sau sociologi de orientare liberalistă, ca să își dea seama cât de mult promovează aceștia responsabilitatea și etica. Chiar și Max Weber, în deja faimoasa operă „Etica protestantă și spiritul Capitalismului” vorbește de modul în care protestanții au refuzat să creadă că este de ajuns să se roage la „Cel de sus” pentru a avea o viață lipsită de griji materiale, deci fericită și, în schimb, au ajuns la concluzia că lenea nu este o virtute și că binecuvântarea se va obține doar prin muncă. Totuși, credeau într-o viață de familie (adică nu se „îngropau” în muncă, precum mulți oameni obișnuiesc în zilele noastre), nu aveau ca scop îmbogățirea (lăcomia era considerată și în vremea lor un păcat) și în respectarea semenilor. Prețuiau cele 3 valori fundamentale, binele, adevărul și frumosul.

Astăzi, însă, un procent foarte mic din populație știe care sunt cele 3 valori. Cât despre respectarea lor… Capitalismul a fost preluat în forma sa cea mai rudimentară, interpretat după bunul plac și transformat într-o „armă de îmbogățire în masă”, într-o formă de înrobire a altor oameni. Astăzi, oamenii corecți și sinceri au ajuns să fie luați de fraieri de către cei din jur, considerați „naivi” sau „inadaptați”. Dacă adaptarea înseamna involuția speciei umane, atunci nu mai am cuvinte. A ști să minți a devenit o artă. A-i fura și a-i „săpa” pe cei din jurul tău (uneori chiar colegi sau amici) este un adevărat talent. Să calci pe capetele celor din jur fără să-ți pese, în drumul tău spre îmbogățire este ceva firesc… Să fii tot „un lapte și-o miere” cu clientul tău, iar pe la spate să-l înjuri și să spui lucruri urâte despre el poate fi un succes în afaceri garantat. Să dai drumul pe canale TV reclamelor în care promiți oamenilor fericirea în schimbul consumului produsului tău, false soluții la adevăratele probleme a făcut parte din strategia de marketing de bază a anilor 2000.

Îmi aduc aminte de titlul unei prelegeri, în cadrul unei conferințe de marketing la care am luat parte în luna noiembrie. Îi zicea „Ingredientul secret al unei campanii de succes – bunul simț”. Am avut norocul de a-l avea ca director de departament pe susținătorul prelegerii, timp de 1 an. Îi urez, pe această cale, mult succes în noul său drum și sper să ne mai întâlnim.

2. Criza culturii

Sunt convins că ați auzit de termeni precum „Renaștere” și „Umanism”, precum și de perioada de timp reprezentată de acești termeni. Michelangelo, considerat arhetipul omului renascentist, a fost pictor, sculptor, arhitect, poet și matematician. Sunt sigur că reacția multora dintre voi va fi: „Normal. Aveau timp pe vremea aia, se plictiseau, n-aveau ce face toată ziua.” Sunt convins că aveau mai mult timp liber decât noi, însă nu aveau acces instant la informații, nu găseau cărți de cumpărat „pă net”, nici muzică. Oamenii de știință/filosofii (erau foarte puține științe recunoscute pe atunci) erau avizi de cultură, aveau o pasiune nemaipomenită pentru lectură, pentru artă.

Astăzi, creierul nostru procesează doar unde alfa, transmise de informațiile primite de la televizor, presă sau articole online. Undele beta au rămas undeva pierdute și lenevesc. Asta, din cauza comodității oamenilor. Ei preferă să stea în fața unui televizor sau pe rețele de socializare să vadă cine cu cine s-a mai „combinat”, ce poze și-a mai pus Ț etc. Da, este mai comod să stai cu o bere în fața televizorului, să asculți „tocșouri” și să iei informația gata procesată.

Întoarceți-vă puțin la începutul fragmentului, încercați să-i vizualizați pe Michelangelo Buonarroti sau pe Leonardo da Vinci… acum deschideți televizorul pe un canal de știri și încercați să analizați personajele prezentate în reportaje. Ce vedem azi la televizor este ceea ce vrea statul să ne arate (mulțumesc Wikileaks pe această cale) sau ce aduce profit (audiență/share) televiziunii în cauză. De cele mai multe ori este vorba de fenomene precum george becali, maneliști, marinari (știm noi cine), Moni, Iri și alte pseudo-vedete TV. Vocabularul lor de bază numără maxim 100 de cuvinte, iar cel extins undeva pe la 500. Nivelul lor de cultură generală? Aproape de zero. Totuși, oamenii preferă să îi urmărească pe ei, în loc să citească o carte sau un articol științific.

De exemplu, ar fi de ajuns să citească despre experimentele ratate ale FMI din America de Sud, despre efectele benefice ale privatizării unei companii de stat, ca să își dea seama că FMI nu este nici pe departe un „salvator” al României. Ba din contră! La fel de bine, o cultură economică de bază i-ar fi ajutat pe mulți să realizeze că un credit nu reprezintă salvarea de la sărăcie, ci din contră- te afundă mai rău în sărăcie sau te înrobește (cum spunea fostul meu profesor de management financiar, din facultate, „creditul este o formă modernă de sclavie”).

foto: NUAZ (El Cartel) in cadrul expozitiei de arta contemporana

Reproducción, Repetición y Reinvidación – Multiplicidad en el Arte

Un alt exemplu de incultură crasă care îmi vine acum în minte sunt americanii. Îi văzusem pe la televizor, în interviuri luate pe stradă, dar a trebuit să îi cunosc personal ca să mă conving. Uneori mă întreb dacă ultra-specializarea este de vină- dacă este ceva ce mi-a plăcut la ei este faptul că fiecare are un rol aparte la locul de muncă și este angajat pe postul respectiv pentru că asta știe să facă cel mai bine și pentru că eficiența se obține din diviziunea muncii. Totuși, specializarea i-a făcut să nu își dorească să își lărgească aria de cunoștințe. Acest lucru vine, însă, și din comoditate. Iar firmele prezente pe piața americană au avut grijă să le facă viața cât mai comodă, oferindu-le produse și servicii care să le ușureze cât mai mult viața. Tind să cred că poți trăi liniștit doar stând în casă – poți cumpăra aproape orice online, de la mâncare gata preparată până la servicii de spălătorie care vin la ușa ta să îți ia hainele și tot ei ți le aduc înapoi. Un lucru este sigur, însă: sunt mult mult mult mai leneși decât românii.

Mă uit și la subiectele ce se dau la bacalaureat an de an… genul de subiecte pe care noi le primeam la tezele de limba română/istorie de prin clasele a X-a, a XI-a. La examenele din facultăți pretențiile sunt din ce în ce mai scăzute, pentru că așa vin ordinele „de sus”… Nu poți „pica” un student la examen, pentru că el „cotizează” la fondul facultății și nu vrei să rămâi fără sursa de venit…

3. Criza management-ului

A fost nevoie de scăderea fondurilor destinate cheltuielilor pentru ca managerii de la noi să învețe ce înseamnă, de fapt, un management eficient – investiții cu cap, rezultate bune. Până în 2007, principiu de bază în management era „să vină banul”. Nu conta dacă poți asigura o calitate produsului tău (de obicei nu se asigura, acum nici atât), nu conta dacă angajații tăi sunt sau nu motivați (din nou, în vremurile de azi, în care un angajat ar trebui să fie mulțumit că are un loc de muncă, se pune și mai puțin accent pe acest aspect).

Majoritatea teoreticienilor, dar și practicienilor menționează 4 funcții comune ale managementului: coordonarea, organizarea, motivarea-antrenarea și control-evaluarea. Cam câte dintre acestea credeți că se respectau în perioada de „boom economic”? Motivarea se reducea la bonus-uri de performanță, în bani, control nu exista, decât la nivel de bilanț contabil („să iasă profitu`, tată!”). Și dacă cineva îi oferea angajatului tău un salariu mai bun și un bonus de performanță pe măsură (lucru care se întâmpla foarte des, fluctuația de personal era foarte ridicată până în 2008), erau șanse de 90% ca omul să plece. Asta, pentru că managerii nu erau oameni formați în sfera economică, ci de cele mai multe ori erau proprietarii unor afaceri (cu sau fără studii superioare, cu sau fără cultură economică) care prindeau pentru că oamenii consumau atât de mult încât dacă veneai cu o pastă de dinți cu multivitamine, aveai toate șansele să mergi spre o cotă de piață de 5% din primul an. La extremă erau managerii care tratau oamenii ca pe simple resurse și atât (din păcate, procedează la fel și în ziua de azi). Pe ei nu-i interesa o echipă sudată și unită, care să funcționeze „de la sine”. Nu, ei preferă oameni care să-i „perieze” și să le sărute părțile dorsale (scuzați limbajul mai puțin academic), pentru că sunt foarte slabi ca manageri și ei știu asta, însă au nevoie de cineva care să-i mintă frumos. Să-ți contrazici șeful era (și, din păcate, mai este) văzut ca unul din cele mai mari păcate într-o firmă. Asta deoarece managerii erau oameni cu o viziune de tip „faci ca mine sau pleci”/„io-s șefu` și știu mai bine ca tine”. Și-a dovedit de prea multe ori limitele o astfel de viziune…

Iată de ce părerea mea este că orice manager de companie/firmă trebuie să aibă cel puțin cunoștințe de bază în marketing. Sunt convins că unii dintre voi știu, dar o spun pentru cei care nu știu-există marketing extern și marketing intern. Marketing-ul intern se traduce prin a-ți trata angajații ca pe niște clienți. Or, dacă tu nu știi cum ar trebui să-ți tratezi clienții, n-ai de unde să știi cum ar trebui să îți tratezi angajații. La fel stau lucrurile și cu furnizorii, partenerii de afaceri etc. (stakeholder-i).

Fostul meu profesor de microeconomie a spus o mare vorbă la un moment dat (nu știu dacă îi aparține sau a preluat-o, dar oricum nu are importanță) – „resursa cea mai de preț din lume este mintea umană” (este singura resursă inepuizabilă). Dacă tu nu o percepi ca atare, îți va fi foarte greu să-ți motivezi angajații.

4. Criza leadership-ului

Când ați auzit ultima dată de un adevărat lider, cineva care să schimbe lumea cu viziunea și determinarea sa? Nu aș putea spune că sunt un om religios, însă cel mai recent exemplu care îmi vine în minte este Papa Ioan Paul al II-lea. L-am admirat mereu pentru deschiderea sa față de toți creștinii (nu doar catolici), față de lumea modernă și, mai ales, pentru mesajele sale de pace care mai mereu aveau efect, dar și pentru implicarea sa activă în conflictele globale. Înaintea sa… mai încoace de anii `70 nu îmi vine nimeni în minte.

Se spune că există lideri înnăscuți și lideri care pot fi formați. Personal, cred mai mult în prima variantă (există cel puțin o persoană care mă va contrazice). Un lider trebuie să fie vizionar, lucru care este destul de dificil de format. La fel și cu abilitatea de a-i face pe alții să te urmeze. Dacă nu ești o persoană căreia să-i placă să lucreze cu oamenii, nu vei putea face asta niciodată, decât prin metode coercitive.

Un bun lider trebuie să fie, printre altele, un om bun, împăciuitor, dornic să-i ajute pe cei din jurul său, un om deschis la minte și la nou. Pentru a-i putea face pe alții să-l urmeze, trebuie să fie un bun comunicator, să știe să-i motiveze (trebuie să aibă și abilități manageriale, cu alte cuvinte), dar nu material. Într-o lume în care „șmecheria” este încurajată și ridicată la rang de calitate, un mod de a reuși în viață, în care corupția și minciuna sunt considerate lucruri firești, este foarte greu ca un adevărat lider să-și facă loc- el va fi mereu sufocat de invidia și ura celor din jur, iar doctrina socio-politico-economică ce conduce lumea de azi, numită democrație (din păcate, alta mai bună nu s-a descoperit încă) va face mereu ca liderii să se piardă în mulțime. Pentru că, nu-i așa „majoritatea decide”.

Nu vă imaginați că asta ar fi rădăcina crizei leadership-ului. Ea se combină cu indiferența manifestată de cei care ar putea fi lideri și care ar putea face ceva pentru a schimba lumea în bine. Aceștia au ajuns să prefere să se folosească de calitățile lor doar pentru „a se descurca în viață”. Indiferența se combină cu egoism și, astfel, în loc de a contribui la binele tuturor (cred în principiul de management „dacă firmei îi merge bine, și mie îmi merge bine”-pentru asta, trebuie să contribuie fiecare om la binele firmei), se amăgesc cu ideea că poți duce o viață 100% independentă. Nu există așa ceva. Mai devreme sau mai târziu, depinzi de oamenii din jurul tău. Iar dintre dependență și independență varianta ideală de relaționare cu cei din jurul tău este interdependența. M-am convins de acest lucru citind cartea „eficiența în 7 trepte”, a lui Stephen Covey. V-o recomand, este o carte de psiho-socio-filosofie care poate ajuta orice manager, dar nu numai.

Într-o lume în care există oameni cu viziuni formidabile, care pot modela societatea, dar preferă să țină ideile doar pentru ei (eventual, să le discute la o bere cu colegii), liderii nu se vor afirma niciodată.

În fine, o ultimă cauză (nu și ca importanță) a crizei leadership-ului o reprezintă frica. Frica de a nu fi dat afară de la locul de muncă, frica de a te face de râs, frica de a lua decizii importante, frica de a risca, frica de a-ți spune părerea, frica de superiori etc. Nu poți fi lider dacă îți lipsește curajul (a nu se confunda cu „tupeu nesimțit”). Haideți să vedem și de unde vine frica…

5. Criza libertății umane

Când au fost cele mai înfloritoare perioade pentru economia mondială? Mai întâi gândiți-vă ce duce la prosperitate? cumva libertatea oamenilor și absența statului (sau a împăratului) în economie? Acum aduceți-vă aminte de perioada de înflorire a Romei antice și începutul secolului 20, până la Marea Criză. Au fost perioade în care statul/împăratul doar supraveghea bunul mers al lucrurilor și taxele erau la un nivel minim sau nu existau. Nu vi se pare ciudat că, deși în urma Marii Crize statul a intervenit tot mai mult în economie, economia globală nu a mai cunoscut astfel de momente de prosperitate și dezvoltare economica…? Excepția a făcut-o Germania, al cărei premier finanțist a liberalizat prețurile, cursul de schimb și alte componente economice, lucru care a dus la o recuperare economică nemaipomenit de rapidă.

De la Al Doilea Război Mondial încoace societatea civilă (este și o criză a societății civile, dar am scris deja prea mult :P) a început să strige din ce în ce mai încet, ajungând la a șopti câte ceva pe ici, pe colo. Oamenii au devenit atât de interesați de munca lor, de banii lor, încât au permis câtorva oameni (aleși democratic) să le controleze tot mai mult viețile și să le îngrădească libertatea. Am ajuns să ne fie ascultate telefoanele, să ne fie urmărite e-mail-urile, conversațiile online etc. S-a ajuns în punctul în care oamenilor le este frică să vorbească la telefon despre persoane importante, să scrie articole defăimătoare la adresa conducătorilor țării etc.

Libertatea de exprimare este garantată, dar controlată; libertatea de mișcare a oamenilor este garantată, dar cu anumite condiții (vize, perioade de „ședere”), libertatea mișcării de capitalul este garantată, dar numai însoțită de anumite taxe (mai puțin în Uniunea Europeană) și lista poate continua. Toate acestea nu existau până să intervină statul în economie și în viețile noastre. Ne-am lăsat controlați decenii întregi de un sistem tiranic, de o mână de oameni care au reușit să-i convingă și pe alții să se alăture lor. Am trăit o pseudo-revoluție (a se citi „lovitură de stat”) și am ajuns să fim controlați de aceiași oameni. Lor li se alătură FMI și alte organizații supra-statale care pozează în salvatorii lumii și, de fapt, nu fac altceva decât să înăsprească și mai tare înrobirea noastră (și nu numai).

Oamenii nu mai au libertatea să realizeze emisiuni sau să spună lucruri împotriva „marelui șef”, pentru că se trezesc amendați de către CNA sau amenințați prin telefoane anonime… Vi se pare normal să fie așa?

Vi se pare normal ca statul să ia peste 60% din munca voastră sub formă de taxe și impozite (contribuții sociale+impozit pe venit+TVA)? Eu sunt un caz fericit, că nu consum produse accizate. Dacă vă numărați printre consumatori, mai adăugați câteva procente.

Dar este mai comod să stai în fața camerelor de filmat și să critici sistemul, să scrii pe blog-uri etc., dar să nu mergi la vot, pe motiv că „oricum o să fure, oricine ar ieși”. Fură pentru că le permiți tu.

Personal, am ajuns la concluzia că pentru mulți este mai comod să-i lase pe alții să le influențeze viețile, să se lase conduși, decât să ia singuri decizii, să își asume riscuri și responsabilități cu prețul libertății.

foto: NUAZ (El Cartel) in cadrul expozitiei de arta contemporana

Reproducción, Repetición y Reinvidación – Multiplicidad en el Arte

În Tunisia și Egipt oamenii s-au săturat să fie mințiți și batjocoriți sistematic, s-au săturat de corupție- au luat din ce în ce mai des contact cu sistemele politice din Vest și au ajuns la concluzia că libertate=prosperitate. Și. din păcate, la ei singura cale pentru a ajunge la libertate a fost revolta. Cum spunea și fratele meu, sunt fericit că trăiesc vremuri în care, pentru prima dată în istorie, poporul arab se revoltă pentru democrație. Sper că sacrificiile umane nu vor fi zadarnice și își vor căpăta libertatea.

Unde nu există libertatea individului, nu există drept de proprietate, piață economică liberă și libertatea schimburilor pe piață. Fără acestea 3 nu poți atinge prosperitatea, ca popor.

Ei bine, am ajuns și la finalul articolului. Ar mai fi fost și alte mini-crize care au dus la criza actuală (nu pot să o numesc „economică”), cum ar fi criza societății civile, dar cred că cel mai bine ar fi să îmi spuneți voi ce alte crize credeți că au dus la situația actuală. Sau poate nu sunteți de acord că cele de mai sus au dus la situația de față.

This entry was posted in economie, oameni, politică, viața de zi cu zi and tagged , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Ce fel de criză?

  1. ketherius says:

    Nu sunt de acord cu descrierea pe care ai dat-o liderului (nici nu te asteptai, nu?). Liderul trebuie sa traga echipa inainte si sa o tina sub control. El trebuie sa fie autoritar, ferm si sa aiba initiativa; asta il deosebeste de manager, care e impaciuritor, modereaza conflicte si gestioneaza resurse.

    Am vazut – nu rareori – echipe in care liderul nu este managerul. Managerul asculta opiniile/initiativele liderului si, in functie de situatie, aproba sau nu aplicarea lor.

  2. Vladi Martinus says:

    Nu, nu ma asteptam. But then again, daca toata lumea ar fi de acord cu mine ar insemna ca scriu degeaba si as putea sterge blog-ul linistit.🙂
    Vezi tu, insa, exista si cateva puncte comune – sunt perfect de acord cu tine ca liderul trebuie sa aiba initiativa, ca este autoritar si ferm si ca se deosebeste de manager (atentie, insa: si un manager trebuie sa fie autoritar, pentru ca altfel risca sa piarda echipa de sub control). Trebuie sa precizez, insa, ca un lider NU “trebuie” sa traga echipa inainte” – el face asta natural, fara sa isi/i se propuna neaparat un asemenea obiectiv. La fel, el nu trebuie sa o tina sub control-acela este rolul managerului (chiar tu spuneai ca managerul este cel impaciuitor si modereza conflicte). Oamenii il urmeaza in mod natural.
    Spre norocul meu, eu am vazut si am facut parte din echipe de ambele feluri – in care liderul era si manager si in care liderul era altul decat managaerul. Nu as putea spune exact care varianta este mai eficienta, insa inclin spre prima.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s