Mulțumim statului român, ministerului culturii și cultelor, precum și Primăriei Sibiu

De curând am avut ocazia să testez pe propria piele cât de bine funcționează birocrația româneasca și cât de mult ne ajută ea în viața de zi cu zi (sic).

Împreună cu cei doi frați, am moștenit un imobil  de la tatăl nostru care, la rândul său, l-a moștenit de la mama sa. Deși este situat în zona centrală a Sibiului, veți vedea că nu este chiar atât de avantajos.

Imobilul a fost achiziționat de către bunica noastră în anul 2000. Cine locuiește în Sibiu, sigur a auzit de cunoscuta lege 112. Pe scurt, ea spune că nu poți vinde un imobil cumpărat de la S.C. Urbana S.A. (un fel de agenție imobiliară a Primăriei Sibiu, ca să fiu succint) mai devreme de 10 ani de la data achiziționării. Din ce mi-au spus părinții, legea a fost promulgată cu scopul de a-i proteja pe sașii „forțați” de sistemul comunist să plece din țară. Cu alte cuvinte, dacă imobilul a aparținut unui sas la un moment dat și el vrea să și-l recupereze acum, în era democrației, Primăria i-l oferă înapoi. Câtă generozitate!

Partea faină este următoarea: Primăria preia abuziv (am mari dubii că vreun sas a văzut bani pe apartamentul său din Sibiu) imobile aparținând unor persoane fizice, pe care, mai apoi, le valorifică (e drept, la sume modice). Iar dacă chiar ai ghinionul ca fostul proprietar să-și revendice locuința, rămâi cu banii dați și fără locuință. Dar rolul Primăriei nu se oprește aici… o să vedeți.

Orice imobil tranzacționat trebuie să fie însoțit de un extras de carte funciară. Această carte funciară costă și ea, evident, 60 RON. Da, 60 RON pentru o foaie A4 pe care sunt trecuți toți proprietarii și date legate de structura imobilului TĂU (al tău, nu al statului). Trebuie să aibă și statul român ce pune pe masă copiilor patriei, nu?

Revenind la legea 112… Dacă ai reușit să achiți în întregime valoarea imobilului (ți se acordă și privilegiul de a plăti în rate-câtă mărinimie din partea lor!) , cu extrasul de carte funciară menționat mai sus, trebuie să te deplasezi la S.C. URBANA S.A, pentru ca imobilul să fie radiat. Adică, așa cum se procedează cu creditele la bancă- când ai terminat de plătit, trebuie să faci o cerere de încheiere a creditului. Această radiere mai costă și ea 22 RON și trebuie să ai toate actele posibile și imposibile – actul de partaj, actul de succesiune, certificat de moștenitor legal etc. Cu alte cuvinte, ca să se asigure că nu cumva extrasul tău de carte funciară (unde sunt trecuți proprietarii și cum au dobândit imobilul) este unul fals, îți mai cer și alte acte.

Ah, și să nu uit: deși programul la dom’ director de la departamentul cadastru este 9-12, ar fi indicat să ajungi până la ora 10, pentru că mai târziu el este „pe teren” (a se citi „la o cafea” sau „acasă”).

După ce am obținut și minunatul aviz de radiere din proprietatea S.C. URBANA S.A., am crezut că am ajuns în punctul terminus și putem încheia un contract final cu cumpărătorul imobilului. Surpriză! Lucrurile erau departe de a fi finalizate.

Fiind situat în centrul istoric al orașului, „băieții deștepți” de la „Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Sibiu, Compartimentul Monumente Istorice și Arheologice” (de departe cel mai tare nume de institut public din lume), din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor (împreună cu Primăria Sibiu) s-au gândit că „ce fain ar fi să clasificăm noi toate imobilele din Piața Mare (și Piața Mică, probabil) ca fiind monumente istorice!” Ceea ce s-a întâmplat și cu corpul B al imobilului moștenit de noi. Fratele meu localizat în Sibiu (celălalt este prin „țările calde”- vezi peisajul din antetul blog-ului) a obținut un aviz care menționează acest fapt și ne-am gândit că este de ajuns. Guess again! În momentul în care am ajuns la notar, acesta ne-a spus că Ministerul Culturii… Direcția Județeană… (numele menționat mai sus) își rezervă un așa-numit „drept de preemțiune”. O să râdeți… acesta le dă lor voie să achiziționeze imobilul de la viitorul proprietar, la același preț la care acesta l-a cumpărat. Cu alte cuvinte, statul (de fapt, Primăria, pentru că, ea are dreptul de preemțiune „final”  și poate intra în posesia imobilului) are grijă ca nu cumva tu să vinzi un monument istoric la un preț de nimic. Cine știe, poate vor să facă un muzeu într-un apartament de o cameră…. De fapt, cineva îmi spunea că stimabilul nostru primar a avut grijă să își „rezerve” câteva imobile din zona istorică și parcă parcă tind să cred. De ce? Simplu: vinzi imobilul în 2010, la „preț de criză”, fără ca tu sau viitorul proprietar să aveți idee de dreptul de preemțiune, iar în 2013, să zicem, când piața imobiliară va fi din nou în creștere, Primăria/Ministerul Culturii va spune că vrea să facă un muzeu din acel imobil, îi va plăti proprietarului mult mai puțin din prețul real al imobilului și îl va vinde altcuiva, într-un final, la „prețul corect”.

Revenind la dreptul de preemțiune (am făcut o paranteză cam lungă)… Pentru ca Ministerul și Primăria să-și elimine acest drept, trebuie să te prezinți cu o serie de documente la Direcția Județeană…. Monumente Istorice (care are program cu publicul 3 zile pe săptămână, 3 ore pe zi)… Printre ele se numără și un plan al imobilului monument istoric cu marcarea suprafețelor care fac obiectul vânzării, vizat de către OCPI (Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară). Acest plan trebuie întocmit de către un expert cadastral – 250 RON, un preț mai mult decât convenabil pe această „piață” a experților cadastrali (am senzația că este mai greu să devii un astfel de expert chiar decât notar). Trebuie să mănânce și oamenii ăștia, nu? Săracii de ei…

Deoarece la OCPI se lucrează din greu (3-4 ore pe zi, program cu publicul) și oamenii sunt foarte extenuați, au un termen de 30 de zile pentru a-și pune viza pe planul imobilului realizat de către expert, pentru care trebuie să mai și plătești 200 RON… SAU… ți se oferă varianta unei taxe de urgență- o sumă de „doar” 800 RON (pe lângă cei 200)- pentru a obține viza în termen de 10 zile calendaristice.

Odată primit planul imobilului vizat, trebuie să te deplasezi cu el la Ministerul… Direcția…Monumente…, împreună cu alte câteva documente și chiar și poze cu imobilul + interior. Mă mir că le acceptă și în format digital… După ce Direcția Județeană… îți dă o hârtie prin care renunță la dreptul de preemțiune (îl salut pe d-ul Ovidu,și îi mulțumesc, pe această cale, pentru bunăvoință și ajutor-primul astfel de funcționar public din câți am întâlnit în viața mea).

Credeați că s-a terminat…? Nicidecum. Primăria are ultimul cuvânt de spus (după cum spuneam mai sus, dreptul de preemțiune se transferă de la Monumente Istorice la Primăria Sibiu- știm noi de ce ;)). Primăria are 30 de zile la dispoziție să-și exercite sau nu acest drept de preemțiune și să te înștiințeze. Pentru asta, trebuie să scrii o cerere de mână și să depui copii după absolut toate actele legate de imobil, care trebuie să ajungă la departamentul juridic. Cu alte cuvinte, Primăria trebuie să îți spună că nu dorește să cumpere înapoi un imobil pe care tot ea l-a vândut anterior… Ciudat? Nu foarte…

Nota de calcul: Bani cheltuiți pentru a vinde un imobil monument istoric aflat în proprietate personală și intrat sub incidența legii 112- fără număr.

Sentimentul prilejuit de Plimbările la OCPI, Direcția…., S.C. URBANA, Primăria Sibiu și birocrația din România-NEPREȚUITE.

De aceea, împreună cu frații mei, am dori să mulțumim statului român, ministerului culturii și cultelor, dar mai ales primăriei Municipiului Sibiu, care au avut grijă să nu mă plictisesc prea tare în vacanța de iarnă. Sunteți de vis!

This entry was posted in viața de zi cu zi and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Mulțumim statului român, ministerului culturii și cultelor, precum și Primăriei Sibiu

  1. Robert Gruia says:

    Singura parte buna a Legii 112 este ca dupa ce ai terminat cu ea, poti sa “apelezi legea” pentru a te reface sau… ma rog, depinde intre ce pereti albi ajungi.

  2. Olimpicu says:

    Si pe mine ma omoara birocratia…daca in ceea ce priveste statul roman e o constanta fara de care cu greu ni l-am putea imagina e mult mai trist cand gasesti acelasi lucru in domeniul privat. Cel putin in domeniul bancar birocratia atinge deseori absurdul (stiu ce vorbesc ptr ca ma ocup de intermediri financiare de un an de zile).
    Ciudat este ca mai toate bancile si institutiile de credit din Romania sunt straine; cu toate acestea vin aici si aplica metote de management “romanesti”, in loc sa vina cu metodele occidentale.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s