Martin Scorsese și insula Shutter sau despre cum se regizează un film bun

Martin Scorsese dovedește din nou (pentru a câta oara?) că este unul din cei mai buni regizori din lume ai ultimilor 20 de ani (poate și mai mult). Filmul? Genial… absolut genial!

Deși ar fi o legătură între filmul Shutter Island și Antichrist, prin aceea că ambii regizori reușesc să scoată la iveală cele mai ascunse gânduri ale minții umane, deosebirea o face abordarea- Antichrist vorbește despre instinctul criminal al omului, pe când Shutter Island pune în lumină puterea minții umane, abilitatea creierului de a controla informația care se transmite către organism. Două capodopere, însă Scorsese are avantajul că, spre desoebire de Lars Von Trier, a reușit să pătrundă în tainele minții umane, fără scene explicite de sex sau violență și, astfel, filmul său devine automat unul mai accesibil publicului (Antichrist nu a fost difuzat în multe țări nu pentru că a fost interzis, ci pentru că ar fi strâns prea puțin public în cinematografe).

Pe vremea când practicam karate de performanță, senseiul nostru ne spunea că fizic putem suporta greutăți extraordinar de mari, însă creierul este cel care ne oprește (instinctul de autoconservare), transmițând corpului că există o durere, moment în care credem că ne doare (de fapt, se întâmplă că ne convingem pe noi înșine că ne doare)  și cedăm. În film, există o replică memorabilă, pe care o voi și adăuga la secțiunea „cuvintele altora”: „The brain controls the pain, the brain controls fear, empathy, sleep, hunger, anger, everything…” Prin această frază personajul respectiv va sugera că, din moment ce ai control asupra creierului cuiva, îi poți controla toate trăirile. Nu îmi place să povestesc ce se întâmplă în filmele bune, tocmai pentru că își pierd fin farmec, așa că nu vă rămâne decât să-l urmăriți.

Un lucru este sigur (mulțumesc lui Ionuț, care mi-a atras atenția asupra acestui fapt): spre deosebire de un film horror, în care te aștepți să se întâmple ceva teribil în orice moment și că este doar un film, aici te cuprind fiorii gândindu-te că așa ceva chiar este plauzibil și s-ar putea întâmpla în realitate, lucru care te transpune în film.

Și, ca un regizor foarte bun, Scorsese lasă spectatorii să își aleagă singuri finalul filmului (deja am auzit două idei diferite despre final, de la două persoane)

Evident, dacă chiar vă roade curiozitatea, sigur găsiți povestea filmului pe net (imdb.com, cel mai probabil). Dar vă asigur că farmecul filmului nu va mai fi același.

Un rol foarte bun făcut și de Leonardo DiCaprio, ca în toate filmele regizate de Scorsese (deși multă lume are impresia că rolurile din filmele lui Scorsese nu i se potrivesc, pentru simplul fapt că nu are o alură destul de impunătoare), în care a jucat (Aviatorul, Gangs of New York, Cârtița)- Scorsese spunea, la un moment dat, despre el, că este actorul cel mai potrivit pentru filmele sale și cu care a colaborat cel mai bine în toată cariera lui.

Acestea fiind zise, aștept părerile voastre după ce ați urmărit filmul (sau dacă l-ați urmărit deja).🙂

This entry was posted in de-ale mele... and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Martin Scorsese și insula Shutter sau despre cum se regizează un film bun

  1. EO says:

    undeva. prin norvegia sau ceva de genul, exista o minuscula comunitate in care oamenilor le lipsesc receptorii de durere. astfel ca, ei, nesimtind durerea, isi tot rup lucruri (maini, picioare etc). apoi se vindeca stramb, oamenii aceia aratand uneori ingrozitor.
    cam asta ar fi despre creier si corp vis-a-vis de durere. acum ramane sa decizi, e vorba de corp sau de creier…

  2. Vladi Martinus says:

    Pai chiar si in cazul receptorilor, este vorba tot de creier.🙂 Receptorii sunt plasati in sistemul nervos, sistem coordonat si controlat de creier. Si nu e nevoie sa iti scoti receptorii ca sa nu simti durerea- este vorba de a-ti obsinui creierul cu traumele fizice pe care le poate suferi corpul tau (imi aduc aminte ca pe vremea in care practicam eu Karate, se faceau “exercitii de de-sensibilizare- unul din ele presupunea sa te lovesti cu o coada de matura peste tibie, din ce in ce mai tare, pana ajungeai sa-ti dai cat poti de tare, fara sa mai simti durere)…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s