10 piese necomerciale (I)

Înainte de a trece la articol, aș vrea să fac cunoscut faptul că Jojo Mayer (omul care a pus bazele drum and bass-ului instrumental, considerat de mulți critici- și nu numai- unul din cei mai buni toboșari din lume, la ora actuală) va concerta în București, pe 18 martie. Mai multe detalii găsiți pe site-ul No.3

Pentru că descopăr frecvent noi artiști și melodii care sună foarte bine, iar timpul nu îmi permite să scriu așa des (de fapt, asta cu timpul este doar o scuză „standard”- nu prea mai găsesc nici energia necesară pentru a scrie așa des, chiar dacă am în minte o mulțime de subiecte; unde mai pui că nu stau prea bine nici cu internetul- mă tot chinui să „fur” wireless necodat, de prin vecini), m-am gândit să fac o surpriză (sper eu, plăcută) cititorilor și să le ofer o delectare muzicală cu ceea ce am numit eu piese necomerciale.

AVERTISMENT: aceste piese vor fi foarte foarte greu de digerat de clubberi și ascultători de manele (termenul de „manelist” a început să capete tot mai multe conotații).

Prima piesă aparține trupei care poartă numele de Carolina Chocolate Drops- Carolina vine de la numele statului american, nu este numele cuiva. Ca scurtă biografie (o puteți găsi în totalitate pe site-ul lor oficial), este vorba de 3 tineri studenți care în vara și toamna lui 2005 au hotărât să viziteze în fiecare săptămână pe scripcarul Joe Thompson (un muzician care provenea dintr-o familie de muzicieni și care învățase să cânte la mai multe instrumente, exersând în fiecare zi pe veranda casei sale și care acum transmitea cunoștințele sale generației tinere) pentru un „jam session”. În momentul în care au hotărât să pună bazele trupei, planul lor era să facă auzită muzica octogenarului Joe Thompson, împreună cu care au concertat în câteva locații. De acolo, lucrurile au evoluat, iar trio-ul a început să se facă tot mai cunoscut, printr-un sound aparte, pe care ei îl văd  ca fiind o adaptare modernă a muzicii tradiționale.

Piesa se numește „Hit’em up style” și este una foarte ritmată, numai bună de ascultat la drum lung, în mașină, aș zice eu.

A doua piesă aparține lui Ruben González (1919-2003), un pianist cubanez care a făcut parte și din „generația de aur” a ultra-cunoscutului grup Buena Vista Social Club (alături de Compay Segundo, Ibrahim Ferrer Eliades Ochoa și alții), dar a și colaborat cu alți artiști de seamă, precum Manu Chao. Nu în ultimul rând, trebuie menționat că el a fost, în anii ’60, pianistul lui Enrique Jorrin, omul care se consideră că a inventat Cha Cha Cha-ul. L-a acompaniat pe acesta timp de 25 de ani.

Piesa se numește Cumbanchero (dacă nu mă înșel, este înregistrată chiar cu Buena Vista Social Club) și face parte din primul său album, ”Introducing… Ruben González”, apărut abia în 1997. Sound-ul este unul… cum altfel, decat cubanez. 🙂

Al treilea artist de pe listă ar trebui să vă fie familiar – a devenit cunoscut mulțumită piesei  ”7 seconds”, la care a colaborat cu Nenneh Cherry (personal, prefer varianta cu Dido în locul lui Nenneh Cherry)- o piesă care a cam „spart” topurile muzicale la vremea ei. Da, ați ghicit, este vorba de Youssou N’Dour. Nu cred că are rost să mai dau alte detalii despre el- sunt sigur că internetul este plin de informații biografice sau discografice. Trebuie să spun că am fost surprins să aud destul de multe piese de-ale lui în ultima vreme- aveam impresia că s-a retras de pe scena muzicală.

Piesa se numește Moor Ndaje (Mr. Everywhere) și a fost înregistrată la casa de discuri Nonesuch Records (veți vedea mai târziu de ce am dat acest detaliu).

Ei bine, iată că a venit și momentul ca pe blog-ul nimănui să-și facă apariția și o trupă muzicală românească. Nu, nu este o trupă rap, nici rock, nici de muzică populară. Este vorba de Taraful Haiducilor (cunoscuți sub numele de Taraf de Haidouks), una din cele mai prolifice trupe românești de după ’89. Aceasta își are „sediul” în Clejani și este formată din 12 membri, cu vârste cuprinse între 20 și 85 de ani. Printre realizările lor se numără o colaborare cu Kronos Quartet (din care fac parte, printre alții, cunoscuții producători Clint Mansell – auzi coloana sonoră a filmului Requiem for a Dream- sau Damon Albarn (a produs muzica trupei Blur și acum produce pentru Gorillaz) și 5 piese pentru coloana sonoră a filmului „The man who cried” (în care apar Johnny Depp și Christina Ricci). Vă recomand cu toată căldura să citiți biografia integrală pe profilul lor de myspace. Până atunci, vă las să vă delectați cu „Dumbala Dumba”.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=QQ6fGjK3YLQ]

Următoarea piesă aparține trupei Buckwheat Zydeco, condusă de Stanley “Buckwheat” Dural jr., acordeonist și cântăreț de Zydeco (un gen muzical ce își are originile în folk-ul populației de creoli americani din Louisiana începutului de secol 19- mai multe detalii găsiți cu ajutorul magnificului Google). Muzica sa este apreciată de numeroase publicații americane (USA Today, New York Times sunt doar 2 exemple), dar și de artiști (dovadă stau colaborările cu Eric Clapton sau U2). În ceea ce privește „aparițiile publice” trebuie spus că a cântat în cadrul ceremoniei de deschidere la Olimpiada de la Atlanta din 1996, la cele două ceremonii de investire a lui Bill Clinton în funcția de președinte (în cele două începuturi de mandate) și a fost invitat la diverse televiziuni americane. Melodia pe care am găsit-o eu este „Cryin’ in the streets”.

Caetano Veloso, considerat de unii ca fiind Bob Dylan al Braziliei, de alții ca cel mai bun compozitor al tuturor timpurilor, este un artist, compozitor, scriitor si activist politic brazilian. Orientarea sa politică este exprimată și în piesa pe care o veți asculta mai jos, inspirată din cele întâmășate la baza americană de la Guantanamo. Ea se numește chiar „A base de Guantánamo”.

De filmul animat Happy Feet probabil că ați auzit mulți dintre voi și dacă încerci să cauți pe youtube expresia în cauză, toate rezultatele trimit către film. Ei bine, există și o melodie cu această denumire, aparținând lui Paolo Conte, un pianist, cântăreț și avocat italian. Ce ciudat… pe lumea asta există și oameni care își câștigă banii din alte surse, iar muzica este o pasiune pentru ei (de aici și tipul de melodii pe care le cântă – necomerciale, cum zice și titlul articolului). Stilul său (cel puțin, în această melodie) pare a fi o compilație între Jaques Bruel, Leonard Cohen (dar puțin mai vesel :)) și Buena Vista Social Club.

Următorul cuplu este unul foarte foarte simpatic (dacă urmăriți clipurile de pe youtube cu fragmente din concertele lor, o să vă convingeți și voi de asta). Amadou & Mariam provin din Mali, dar sunt deja cunoscuți în toată lumea, mai ales după ce au concertat la ceremonia de acordare a premiului Nobel pentru Pace din 2009. Dar, stați! Asta nu-i nimic- cuplul a fost abordat ăn 2003 de către Manu Chao, cu care au realizat albumul din 2004 Dimanche à Bamako; În 2006, au colaborat cu Herbert Grönenmeier la compunerea imnului oficial pentru CM de Fotbal din 2006; în 2009, au concertat împreună cu Blur și au acompaniat trupa Coldplay în turneul „Viva la Vida”. Pe lângă acestea, au primit numeroase premii din partea unor diverse publicații sau radiouri. Faptul că cei doi sunt nevăzători mă face să apreciez și mai mult arta lor. Mai jos, găsiți piesa care dă titlul celui mai recent album al cuplului: Welcome to Mali.

RJD2 este un producător, artist și cântăreț american, ce și-a început cariera în 1993, însă doar după anii 2000 a devenit cunoscut, în special cu ajutorul single-ului care îmi place și mie foarte mult și pe care l-am ales pentru acest articol – 1976. El mai are, însă, un videclip interesant pentru piesa „Work it Out”, în care actorul principal este un tânăr ale cărui picioare nu pot căra greutatea corpului, așa că este nevoit să se deplaseze cu ajutorul cârjelor. Restul poveștii îl puteți citi urmărind respectivul clip. 1976 este o piesă foarte ritmată, numai bună de ascultat dimineața, în drum spre birou. 🙂

Despre Heliocentrics se pot spune foarte multe- că muzica lor este influențată de Sun Ra, James Brown și alți artiști mai vechi… Că stilul lor amestecă Hip Hop, Funk, Jazz, Afro și multe alte genuri muzicale… După cum bine spune și site-ul casei lor de discuri, ”Good luck trying to categorize their music”. 🙂 Mai trebuie doar să adaug că unul din membrii trupei a colaborat cu Madlib și Yesterday’s New Quintet (un proiect de-al lui Madlib), iar trupa a colaborat cu DJ Shadow pentru una din piesele sale. Mai multe detalii găsiți pe site-ul oficial al casei de discuri Stonethrow sau pe pagina lor de myspace. Ceea ce au reușit să scoată împreună cu cântărețul etiopian Mulatu Astatke (cunoscut ca fondatorul ethio-jazz-ului și pentru colaborări cu artiști de jazz cunoscuți, precum Duke Ellington) este ceva… absolut sublim. Este o muzică ce te transpune într-o altă lume, un gen muzical ce chiar nu poate fi clasificat. Albumul Insipiration Information l-aș clasifica la „albume ce nu trebuie ratate”, care te fac să le asculți piesă cu piesă, la nesfârșit. Am pus aici piesa mea preferată de pe album, Addis Black Widow. Enjoy!

p.s. După cum spuneam, revin cu detalii legate de casa de discuri Nonesuch Records- ea face parte dintr-un proiect mai amplu, care cuprinde și postul de radio online, Nonesuch Radio. Aici am auzit multe din piesele de mai sus și, dacă v-au plăcut, vă recomand să-i dați o ascultare.