Despre (unii) oameni…

Vi s-a întâmplat vreodată să fiți abordat(ă) pe messenger de către o cunoștință (cu care nu ați mai vorbit de multă vreme), care să vă întrebe ce mai faceți, cum merge treaba etc., pentru ca, în final, să vă ceară ajutorul? Sunt convins.

Vi s-a întâmplat vreodată să intrați în contact cu persoane cărora le place să „se bage în seamă”, doar de dragul de a se auzi vorbind? Din nou, sunt convins.

Personal, nu am agreat și probabil nu voi agrea nici de acum încolo astfel de comportamente (nu mă înțelegeți greșit- nu am nimic cu oamenii). În primul caz, am apreciat întotdeauna oamenii care nu mi-au subestimat inteligența și nici nu m-au făcut să pierd timpul citind tot felul de întrebări la care, de fapt, ei nici nu așteaptă răspuns. La fel se întâmplă și la telefon sau chiar față-n față, nu doar în scris. Chiar și în afaceri, am observat că, de cele mai multe ori, se merge pe o astfel de abordare, în special în relația furnizor-client (ceea ce este, pe undeva normal- clientul trebuie să se simtă cât mai apreciat-, însă în 90% din cazuri se întâmplă doar la primul/primele contacte). Dar nu numai (și aici începe adevărata discuție)! Se întâmplă chiar și între colegi… nu spuneți că nu vi s-a întâmplat niciodată să fiți întrebat(ă) de sănătate, pentru ca în momentul următor subiectul să se schimbe „la 180 de grade” (ești întrebat(ă) ce-ai rezolvat cu o anumită sarcină de lucru, în ce stadiu te afli cu un anumit proiect etc.)… Rețineți ideea, vom reveni asupra ei.🙂

În ceea ce privește cazul 2, este vorba de persoane care fie îmi provoacă silă, fie milă. Sila mi-o provoacă cei 90% care dau dovadă de ipocrizie în astfel de momente, iar mila cei 10% care pur și simplu nu au o viață și încearcă să-și creeze una imaginară din discuțiile cu cei din jur.

Bun, acum că am detaliat cele 2 exemple, revin la ideea cu introducerile de „periaj” în discuțiile dintre colegi. Ei bine, ce se întâmplă în momentul în care oamenii vechi se așteaptă de la cei noi să procedeze la fel? Ce faci dacă ți se spune că nu „socializezi” destul? Variantele sunt doar două (din păcate): te conformezi, deși poate că este contrar firii tale (nu că ai fi o fire antisocială- dimpotrivă, chiar îți place să conversezi cu oamenii, când îi prinzi liberi în vreo pauză de masă sau „de țigară” – dar nu vrei să fii fals și să porți conversații cu oameni cu care nu ai avut deloc contact, doar de dragul de a conversa). A doua variantă ar fi să nu dai atenție acestor reproșuri/sfaturi și să nu îți schimbi firea. Desigur, a doua variantă ar însemna să „te pui rău” cu oamenii și doar tu ai avea de pierdut din asta. Așadar, un om cu capul pe umeri fiind, care știe să pună în balanță costurile și beneficiile, vei opta pentru prima variantă.

Ei bine, mai important (pentru mine) nu este faptul că iei o decizie sau alta, ci să-mi dau seama de ce oamenii au astfel de reacții. De ce îți cer să fii ceea ce nu ești? Pentru simplul fapt că ești nou (a se citi „intrus”) și trebuie să te înclini în fața „veteranilor”? Pentru că au proasta impresie că, dacă nu vorbești cu ei (deși îi saluți și le vorbești respectuos de fiecare dată când interacționezi cu ei), nu îți place de ei? Sau, pur și simplu, au crescut și s-au format într-un mediu în care vechimea era principalul criteriu al competenței? Ar mai fi multe alte motive, mai mult sau mai puțin evidente.

Totuși, nu-mi dau seama de ce unele persoane nu realizează că fiecare om  are firea lui, personalitatea lui și, în loc să-l accepte așa cum este, îi „caută nod în papură” și fac tot posibilul să îl modeleze după tiparul grupului. Chiar nu cred că are nimeni de câștigat din asta- noul membru al grupului se vede nevoit să cedeze la „peer pressure” pentru a putea fi integrat în grup și ajunge să adopte un mod de gândire standard. Astfel, dezvoltarea sa personală și profesională se va desfășura (dacă va fi cazul) într-un ritm mult mai lent decât cel normal. De cealaltă parte, cei mai vechi își „refuză” șansa de a profita de un „suflu nou”, un aer proaspăt care, în mod normal (dacă recrutarea a fost făcută corespunzător), aduce plusvaloare firmei, deci și lor (și ei fac parte din firmă). Ca o părere pur personală, aș zice că cei mai în vârstă/mai vechi au la fel de multe de învățat de la cei mai tineri/mai noi, pe cât au și aceștia din urmă de învățat de la ei. Acest ultim aspect va fi dezbătut mai pe larg, într-un articol viitor.

This entry was posted in oameni and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s