Who is dubstep…?

Ascultând diverse show-uri ale unor diverși DJ-i, pe BBC Radio 1, fiecare axat pe diferite genuri muzicale (dance, breakbeat, rap, jazz, experimental etc.), am ajuns și la Mary Anne Hobbs și show-ul ei, care se axează pe genul muzical denumit “dubstep”. După unele surse, Mary Anne Hobbs este cea care a promovat acest gen muzical la nivel mondial, în cadrul festivalului Sonar din Barcelona (foarte apreciat de către cunoscători), ediția 2007.

La început, mi-a fost greu să-mi dau seama că este, de fapt, vorba de un gen muzical pe care nu-l mai ascultasem. Și asta, probabil, datorită originilor acestuia: dub, drum and bass, grime și garage. Drum and bass ascult foarte mult în ultima vreme și ascultam și prin show-urile găzduite de Annie Nightingale (acolo i-am auzit prima dată pe „The Qemists”, despre care am scris acum ceva vreme), influențe de grime se găsesc pe muzica genială produsă de talentatul DJ și producător danez, Trentemoller, iar despre muzica dub pot spune că am ascultat multă vreme albumul lui Matthew Herbert, „Secondhand Sounds” (2 CD-uri) și sunetele produse de bass-ul întrerupt (syncopated beat, cum îl numesc cei care descriu dubstep-ul) m-au impresionat teribil (încă mai am albumul pe PC🙂 ). Ceea ce m-a impresionat cel mai mult, la momentul respectiv, era modul în care Herbert remixa piese vechi de jazz si blues, adăugând bass-ul întrerupt și mărind pitch-ul, dar reușind să păstreze tema originală a fiecărei piese. Despre genul muzical „garage” nu cunosc prea multe, așa că nu voi detalia. Ce mai au în comun toate aceste genuri de muzică este originea lor: Marea Britanie (mai exact, Londra).

La fel ca drum and bass și grime, dubstep-ul se caracterizează prin numărul ridicat de BPM (140 la număr, ceea ce mă face să afirm că dubstep-ul poate fi considerat, pe undeva, un drum and bass mai lent), în comparație cu celelalte genuri electronice; din dub a preluat practica de a remixa melodii clasice (sau,uneori, mai recente) de jazz, blues sau chiar reggae. La acestea, adaugă ritmul monoton și bass-ul puternic din grime, cu un sound pur electronic. Dacă ar fi să ne luăm după articolul din Wikipedia despre dubstep, am mai adăuga că se diferențiază de muzica house prin introducerea sunetului de tobe pe bătaia a 3-a, dintr-un ritm de 4 bătăi (în muzica house, tobele apar pe bătăile pare – 2 și 4). Un lucru este cert: nu este un gen muzical care să le placă celor care le displace muzica house, pe motiv că este prea monotonă.😛

Ca să nu mă lungesc prea mult, vă las să ascultați 2 dintre producătorii mei preferați de dubstep și încă doi, considerați a fi cei mai buni, pe acest gen muzical.

Primul se numește Joker (găsiți aici profilul său de myspace). A început să mixeze la 14 ani, folosind Fruity Loops (dacă nu primul program de muzică pe calculator inventat vreodată, în mod sigur, printre primele). “As a teenager he watched UK garage implode, seized his moment to combine synths with mental computer game FX to create his own sound.” ( Martin Clark: „Grime/Dubstep”, articol scris pe portalul de muzică Pitchfork) .A început ca DJ, iar la 15 ani deja producea propriu său stil muzical (în momentul de față nu are mai mult de 19 ani). De adăugat că îl puteți vede live, la București, pe 13 noiembrie (eu o să fac tot posibilul să fiu acolo).

Următorul este DJ Zinc. A devenit cunoscut în 1997, când a mixat „Ready or Not” aparținând celor de la The Fugees, pe un ritm nebun de drum and bass (o găsiți pe youtube și sunt sigur că multora le sună cunoscută). În același an, împreună cu DJ Hype și Pascal au pus bazele trio-ului numit „True Playaz”. Într timp, a pus și bazele propriei case de discuri, Bingobeats. Deși muzica produsă de el se încadrează la drum and bass și breakstep, îmi pare foarte apropiat, ca gen, de dubstep (cel puțin piesa „blunt edge”, pe care o găsiți mai jos)- poate din cauză că are la origini două dintre genurile ce se regăsesc și în dubstep: garage și drum and bass. „Drum & Bass clubs have always been busy. New people are always coming in, old ones are dropping off. Only people who don’t go out say that drum & bass is dead” (DJ Zinc, în biografia postată pe site-ul propriu).

Acum, cei doi producători, considerați cei mai „promițători” de către fanii dubstep-ului. Primul este Martyn, care a avut piese și în show-urile lui Benji B și chiar un mini-interviu cu acesta. Este originar din Olanda, unde a atras atenția încă din 2005, cu două single-uri în care integra muzica techno și drum & bass în genul care abia lua naștere, dubstep.

De curând, s-a orientat spre producția de noi genuri muzicale electronice, precum „Broken”, un amestec de dubstep cu techno. Ce spune Martyn despre muzica lui: „I always like to think my stuff is ‘music for a warm but rainy day’. You know, low frequencies do something to your muscles when you listen to them. There have been studies of low frequencies contracting your muscles, and because they contract certain muscles you have the urge to move, you know, to get rid of that itchy feeling in your arms and legs.” (extras dintr-un comunicat de presă legat de albumul din 2009, „Great Lengths”). De adăugat că, de curând, a remixat și piesa „RobertaFlack”, aparținând unui alt talentat tânăr producător, Flying Lotus (o găsiți pe youtube).

În fine, al doilea producător de dubstep lăudat de critici și, mai ales de fani, este Benga. Pe numele său adevărat Beni Uthman, s-a născut în Londra de Est (sau East London), zonă care se spune că și-a pus amprenta pe stilul său muzical („He has been described as an important name in the development of the dubstep style for his fusion of the already existing South London dubstep sound with the newer East London born grime sound” – biografia lui Benga, pe Last FM). A început să facă muzică pe sistemul său PlayStation, după care a trecut la Fruity Loops (în momentul în care părinții i-au achiziționat primul PC). A semnat cu casa de discuri Big Apple, sub numele căreia a scos primul său „vinil”, în 2002, pentru ca anul următor să pună bazele propriei case de discuri, „Benga Beats”. Poate fi considerat unul din „pionierii” acestui gen muzical, ținând cont că era unul din foarte puținii producători, la nivelul anului 2000.

Alte articole care au constituit surse de inspirație pentru articolul de față, în afară de cele menționate deja:

1. Benga Biography – MOG

2. Resident Advisor – Dubstep 101

This entry was posted in muzică and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

18 Responses to Who is dubstep…?

  1. zoli says:

    Dubstep = Skull Disco si Hotflush. IMHO.

    Si ultima saptamana toata lumea vorbea de: http://waxtreatment.de/podcast/001/

    Quality!

  2. Vladi Martinus says:

    Bine te-am regasit, Zoli! Ma bucur ca ne reauzim.😀
    Recunosc ca nu aveam idee ce inseamna Skull Disco sau Hotflush, asa ca am cautat informatii si am descoperit ca este vorba de 2 case de discuri care se ocupa de dubstep (Chiar si Benga are un album scos sub marca Hotflush).
    Cautand pe youtube Skull Disco, am dat de o piesa a lui Applebim (Cheat I). Mi se pare un dubstep cu influente din muzica produsa de Kieran Hebden (a.k.a. Four Tet).
    Cat despre Hotflush, cautand tot pe youtube, am gasit o trupa geniala de “dubstep instrumental” (daca se poate numi asa), numita Red Snapper. Ei sunt un fel de “The Nerve”, varianta dubstep.🙂
    Asteptam sa-mi dai si ceva nume de producatori de dubstep. E greu de spus daca cele doua case de discuri reprezinta dubstep-ul, tinand cont ca au fost fondate undeva, prin 2002-2003 (deci cu cativa ani dupa ce Benga si Martyn produceau primele piese de dubstep).

  3. zoli says:

    Ascult dubstep destul de rar, si dintr-o perspectiva “technoidiana”. Shackletion, Scuba, Applebim etc. Deci raspunsuri nu prea am, insa comentariul meu initial se referea la ce inseamna dubstep in 2009. Pentru mine.

    Cateodata categorizarea si “analiza” labelurilor e mai consistenta, decat daca ne uitam doar la artisti. Si in continuare recomand Wax Treatment Podcast 001🙂

  4. zoli says:

    Shackleton, fara i. scuze.

  5. Vladi Martinus says:

    Am ascultat podcast-ul, am uitat sa mentionez.🙂 Suna foarte bine si este potrivit ca si muzica de seara- are un tempo mai lent. Pentru zi, insa, prefer ceva mai “agitat”.🙂

  6. Nume says:

    cele mai proaste exemple de producatori si piese dubstep..

  7. Vladi Martinus says:

    “nume”, in caz ca nu te-ai prins pana acum, toate articolele din categoria “muzica” reprezinta producatori/artisti care imi plac mie, deci este vorba de o parere pur personala. Daca ai o problema cu asta, nu pot spune decat “ghinion!”.
    Cat despre calitatea producatorilor de dubstep, daca tot nu esti de acord cu gusturile mele, poate iti argumentezi si ideea… poate vii chiar cu cateva exemple mai bune, cine stie…?
    Numai bine

  8. plescois says:

    Skream – care e deja ultra faimos, dar nah, merita mentionat

    Joy Orbison – newcomer of 2009

    Guido – parte din tridentul Purple

    Darkstar – http://www.youtube.com/watch?v=ie5y3M5mgmA

    Si, finally, the king of all. Cel mai artist dintre toti, adulat de critica si cu 10 milioane de playuri pe last.fm: Burial. Two-step garage and whatnot, people still call him a dustep artist.

  9. Vladi Martinus says:

    @plescois
    Burial este absolut magnific… nu am cuvinte pentru el. La vremea cand scriam articolul, nu auzisem inca de el. Fostercare, pe mine unul, ma transpune in alta lume…🙂
    Joy Orbisson, la fel- Hyph (mngo) este absolut sublima…
    De dark star, skream si Guido nu am auzit inca, dar promit ca o sa le dau o ascultare.🙂
    Multumesc pentru recomandari!

  10. Vladi Martinus says:

    Imi place Dark Star, Guido nu suna rau, iar skream imi pare cam monoton- are ceva din stilul Benga, doar ca “the afro warrior” are un sound mai ritmat si asincronic, care imi place.🙂
    Inca o recomandare pentru tine, daca esti fan dubstep: Zomby – Tarantula. O gasesti pe youtube.

  11. Vladi Martinus says:

    @corbul
    Merci pentru recomandari!
    Rusko este foarte bun si apreciat si de catre DJ-i (Mary Anne Hobbs se numara printre ei) si critici. Caspa nu mi se pare a avea ceva original, un stil aparte (parere pur subiectiva).

  12. Hash Love Drugs xD says:
  13. Vladi Martinus says:

    Merci pentru link-uri!
    Bar 9 imi suna binisor, Datsik este un pic prea “hardcore” pentru gusturile mele🙂 dar nu suna rau nici el. Jakes & Joker mi se pare cam slabut – ma asteptam la ceva mai mult de la Joker (am fost si la show-ul lui de la Bucuresti din 2010).
    Daca iti plac chestii mai agresive, iti propun sa incerci Emalkay – Crusader si Skream – I (Loefah remix) si Rockwell – Noir (atat originalul, cat si Ulterior motive remix)

  14. BitterSweet says:

    Felicitari pentru articol !
    Nu ascult de mult timp dubstep ,dar trebuie sa recunosc ,mi se pare genial !
    Un artist pe care l-am descoperit recent e Gemini .
    poate va plac piesele :



    sau

  15. LightEvil says:

    Ai ascultat Borgore???:D inceraca…. Doctor P , Point.Blank sau 12 th planet…..si sa nu uitam de Borgore(preferatul meu)…cred ca o sa iti placa….

  16. Vladi Martinus says:

    @LightEvil
    Poate imi dai si niste nume de piese, mi-ar fi mai usor…🙂

  17. Pingback: 10 piese necomerciale (IX) | Blog-ul nimănui

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s