Mai știm să scriem în limba română…?

Notă: M-am hotărât ca, de azi înainte, să scriu toate articolele, folosind literele cu diacritice, acolo unde este cazul (vă veți da seama, citind articolul, care este motivul). Voi proceda la fel cu articolele scrise până acum, chiar dacă îmi va lua destul de mult timp.

Nu îmi place să joc rolul de atotștiutor și nici să fac pe “profesorul” și, de aceea, nu credeam că o să ajung sa scriu un articol pe această temă. Din păcate, însă, în ultimele câteva luni, văd cum unii inventează noi reguli gramaticale și de scriere a limbii române.

Primul lucru care m-a deranjat a fost folosirea greșită a verbelor la timpul mai mult ca perfect, forma plurală (merseră(m), în loc de merseseră(m); fuseră(m), în loc de fuseseră(m), etc. Iată până unde poate merge lenea unora de a mai pronunța și scrie o silabă în plus… folosim perfectul simplu, în loc de mai mult ca perfect. Mai grav mi se pare faptul că am auzit asta chiar și din gura unei persoane care s-a enervat teribil când i-am spus că nu mi se pare corect să spui „ora două” (da, știu că asta este forma acceptată și intrată în uz, dar am eu un fix cu regulile gramaticale, care mă împiedică sa folosesc forma asta), argumentând că „am făcut facultatea de limbi străine, cu cei mai tari profi de română din țară, și mă inveți tu?”. Între noi fie vorba, mama mea a urmat Facultatea de Filologie, la Iași și putea fi profesoară de limba română, dar a ales limba engleză.

Later edit: La sugestia lui Flavius, unul din cei mai buni prieteni ai mei, trebuie să menţionez că folosirea greşită a timpului perfect simplu are legatură cu concordanţa timpurilor: atunci când o acţiune se petrece în trecut , înaintea altei acţiuni trecute (unde se foloseşte perfectul compus/perfectul simplu), se foloseşte mai mult ca perfectul.

Poate cea mai frecventă greșeală, în momentul de față, este aceea de a nu face diferența între adjectivele pronominale relative „care” și „pe care”. Oameni buni, dragi politicieni, ziariști, oameni cu doctorate, este o regulă cât se poate de simplă: atunci când substantivul în cazul acuzativ (cu funcția de complement direct, adică răspunde la întrebările „pe cine?” și „ce?”) este dublat de un pronume personal se adaugă prepoziția „pe” înaintea adjectivului pronominal relativ. Easy as that!

Ca să fie, totuși, pe înțelesul tutror, vom lua exemplul următor: „Pomul pe care l-am plantat acum … zile, nu a prins rădăcini”. Urmând regula expusă anterior, am adăugat prepoziția „pe”, formând astfel, noul adjectiv pronominal relativ, „pe care”. Pentru cei care nu și-au dat seama, pronumele personal este, în cazul de față, ”l-”.

Urmează, în ordinea celor mai grave și mai frecvente erori, adăugarea sau eliminarea unui ”i” la unele verbe, la persoana a 2-a, singular. Până acum câteva săptămâni eram convins că greșeala se face doar în cazul verbului ”a fi” și eram oarecum mai indulgent, gândindu-mă ca trebuie să memorezi toate formele și poate deveni puțin confuz. Cu alte cuvinte, dragilor, când verbul ”a fi” este conjugat la persoana a 2-a, singular, la modurile imperativ și conjunctiv, se scrie întotdeauna cu 2 ”i”. Singura excepție o face forma negativă a verbului, la imperativ, când se scrie ”nu fi…”.

Nu am cum să fiu, însă, indulgent, cu folosirea verbelor ”a zice”, ”a ști” sau ”a veni”, la persoana a 2-a, singular. Mai vorbești cu persoane cunoscute, pe messenger sau îți lasă comentarii pe diverse ”rețele de socializare” și te trezești că ești întrebat „ști filmul X?” , „când mai vi pe la noi?” sau, mai rău, „zii cum a fost…”. De fiecare dată când văd asemenea „neologisme”, îmi vine să îmi pun mâinile în cap și să ma întreb, cât se poate de serios, unde s-a produs ruptura, cu generația tânără… „zi” se scrie intotdeauna cu un singur „i”, „vii”, intodeauna cu 2 „i”, iar ”știi” se scrie cu un singur „i” doar la modul infinitiv.

Următoarea gafă de pe listă am sesizat-o citind, în special, comentarii de pe diverse blog-uri, site-uri sau la articole de presă online. Este vorba de despărțirea, total nefondată, a verbelor, prin cratimă. Cele mai frecvente sunt cele la persoana a 2-a plural (de exemplu, „aduce-ți”, „ merge-ți” și altele), dar, spre surpinderea mea (deloc plăcută), am întâlnit si la modul imperativ, forma singulară (de exemplu, „vin-o”). Oameni buni, trecând peste faptul că unele forme, cum sunt cele descrise mai sus, nu există în limba română, sunt chestiuni învățate incă din școala primară- verbului i se adaugă o cratimă doar atunci când este urmat de un pronume și, în aceste cazuri, se scrie diferit față de forma  verbului de sine stătător, cu câteva excepții („trage-ți” și „rupe-ți” sunt singurele care îmi vin în minte acum).

În aceeași categorie se înscriu și „inversiuni” (în ambele sensuri) precum „s-a”/„sa”, „s-au”/„sau”, „i-a”/„ia” etc. Dacă chiar nu știți atâta limbă română încât să vă dați seama cum ar trebui folosite, vă redau o regulă spusă de învățătoarea mea, prin clasa a 2-a: „Copii, când întâlniți cuvinte care se pot scrie și cu cratimă și fără, țineți minte că cele despărțite de cratimă trebuie să fie urmate de un predicat”. Și regula funcționează în peste 95% din cazuri. Easy as that!

Următoare eroare am intâlnit-o de curând, cu ocazia sesiunii de examene, citind diverse suporturi de curs ale unor așa-ziși distinsi profesori. Este vorba de folosirea expresiei „Urmare a”, la început de frază. Un simplu exercițiu de logică ne face să ne dăm seama că această expresie ar trebui să fie precedată de o propoziție ce joacă rolul de efect/consecință a propoziției care o precedă (și care reprezintă cauza). Și atunci… întrebarea mea, cât de poate de firească: ce caută expresia „urmare a”, la începutul unei fraze…? Dar, stati! Cred ca am raspunsul! De fapt, sunt 2 variante: fie, din nou, profesorii de prin partea locului vor să fie mai speciali și să schimbe reguli ale limbii române, fie le este lene să folosească prepoziția „ca” (cum este, probabil, și cazul cu adjectivul pronominal relativ care/pe care). Prepoziție care, alăturată substantivului „urmare”, permite plasarea celor două cuvinte la început de frază.

Sunt mai mult decât dezamăgit când observ că astfel de greșeli se fac la nivel academic. Am scris deja două articole pe această temă (aici și aici) și de atunci, continuu să sesizez tot felul de greșeli. Personal, sunt adeptul teoriei clasice, conform căreia profesorul universitar trebuie să reprezinte un model pentru studenți, din toate punctele de vedere. Din păcate, numărul de astfel de profesori este în continuă scădere.

Vânătoarea continuă: o altă problemă pe care am sesizat-o zilele acestea este folosirea expresiei „într-una”. Acest cuvânt dă mari bătăi de cap unora. Ei sunt convinşi că se scrie mereu despărţit de cratimă, fără să ia în considerare excepţia de la această regulă: atunci când are sensul de mereu/totdeauna/tot timpul, se scrie legat („întruna”).

În fine, ar mai fi de discutat și pe marginea virgulelor (sau lipsa lor, mai exact). Mulți oameni trăiesc cu impresia că virgula se pune doar în cazul enumerărilor din cadrul aceleiași propoziții. Prea puțini au auzit de virgula dinaintea substantivelor în cazul vocativ sau cea care desparte propoziții inversate. Și lista continuă, dar este prea lungă ca s-o scriu aici.

Concluzia: sunt mari șanse ca articolul de față să nu schimbe prea multe. Eu, unul, mă simt împăcat din 2 motive: 1. am tras un oarecare semnal de alarmă; 2. Am ajutat și continuu să ajut persoane care vor să scrie nuvele/romane/etc. și care consideră că le-ar prinde bine niște ajutor.

Va urma, cât de curând, un articol care nu va întreba dacă mai știm să scriem în limba română, ci dacă mai știm să vorbim. Veți vedea de ce pun întrebarea asta.

P.S. Dacă termeni precum „complement direct”, „pronume relativ”, caz acuzativ etc. vă sunt străine, atunci cred că ar fi cazul să puneți mâna pe un manual de limba română, pentru gimnaziu.

This entry was posted in de-ale mele..., școală, viața de zi cu zi and tagged , , . Bookmark the permalink.

21 Responses to Mai știm să scriem în limba română…?

  1. Ma gandeam ca ai avut ceva rabdare sa culegi greselile astea. Dar, la cat de frecvente sunt, trebuie sa fi avut spirit de observatie mai degraba. Greaseala cu “îi” in loc de “este” ma calca pe nervi. Este pornita de la moldoveni (cu tot respectul, sa vezi ce o sa-mi sara in cap acum) si propagata prin acea trasatura balcanico-slavona a noastra: lenea.

  2. Nu, nu am avut rabdare.🙂 Pur si simplu le-am intalnit in “jungla virtuala”. Si, crede-ma ca ar mai fi destule de adaugat. Doar ca nu mi-au venit in minte, pe moment.
    Cat desore “îi”, in loc de “este”, m-am distrat cand am citit comment-ul tau. Si eu folosesc, uneori (dar numai in limba vorbita sau cu prietenii, pe messenger) forma asta “balcanico-slavona” a verbului “a fi”.😀 Si asta, pentru ca si ardelenii o folosesc, nu doar moldovenii.
    Parerea mea este ca, atat timp cat o folosesti doar cu prietenii/amicii, si nu in situatii mai oficiale sau “formale”, nu este deranjanta. Nu de alta, dar prietenii mei (chiar si cei din Bucuresti) s-au obisnuit cu asta si nu ii deranjeaza.🙂

  3. flavius says:

    1. “Primul lucru care m-a deranjat a fost folosirea greșită a verbelor la timpul mai mult ca perfect, forma plurală (merseră(m), în loc de merseseră(m); fuseră(m), în loc de fuseseră(m), etc. Iată până unde poate merge lenea unora de a mai pronunța și scrie o silabă în plus… folosim perfectul simplu, în loc de mai mult ca perfect.”

    Si ce e rau in asta? Perfectul simplu este corect. Este cat se poate de corect! Ca nu toti il folosesc, este cu totul altceva. Nu este un simplu regionalism eronat si acceptat ca atare, sau mai stiu eu ce, este o forma corecta. Mai mult de atat, tine de intelegerea plasarii actiunii in timp (merseram este folosit pentru o actiune mai recenta dacat merseseram).

    2. “2. Am ajutat și continuu să ajut persoane care vor să scrie nuvele/romane/etc. și care consideră că le-ar prinde bine niște ajutor.”

    Nu cred ca acest gen de oameni va apela la ajutorul tau. Pentru asta exista corectorii din edituri, editorii etc. Oricum, ti-am mai spus, actul de creatie este ceva dincolo de regulile si conventiile lumesti. Corectura este apoi cosmetizare si adaptare la norme. Nu este o catastrofa. Manuscrisele multor scriitori mari sunt cu siguranta imperfecte. Nu despre asta e vorba.

    Te pup, scumpule!

  4. Vladi Martinus says:

    Flavius, dragul meu…
    1. Cum adica “ce e rau in asta?”?!!!! Este vorba de concordanta timpurilor, Flavius! cand o actiune, in trecut, se petrece inaintea altei actiuni, tot in trecut, se foloseste mai mult ca perfectul. Pe langa asta, tine minte o regula: perfectul simplu nu poate inlocui decat perfectul compus; niciodata mai mult ca perfectul.

    2. Ma refeream la persoane care scriu online, in primul rand. In al doilea rand, nu ma astept ca cineva sa apeleze la ajutorul meu- stiu, la fel de bine ca tine, ca exista corectori in edituri. Eu am fost cel care s-a oferit sa ajute, nu am asteptat sa apeleze nimeni la mine.
    Cat despre actul de creatie… da, este ceva transcedental si stii bine care este parerea mea despre arta si artistic. Dar asta nu inseamna ca nu ar trebui sa urmeze niste reguli de baza. Da, exista licente poetice, care se accepta in anumite cazuri. Dar sunt convins ca actului de creatie nu i se “starpeste” din frumusete absolut deloc, daca se urmeaza anumite reguli de scriere.

  5. flavius says:

    1. “cand o actiune, in trecut, se petrece inaintea altei actiuni, tot in trecut, se foloseste mai mult ca perfectul.”

    Din textul tau nu reiese ca pui problema asa. Argumenteaza corect acel paragraf. ““Primul lucru care m-a deranjat a fost folosirea greșită a verbelor la timpul mai mult ca perfect, forma plurală (merseră(m), în loc de merseseră(m); fuseră(m), în loc de fuseseră(m), etc. Iată până unde poate merge lenea unora de a mai pronunța și scrie o silabă în plus… folosim perfectul simplu, în loc de mai mult ca perfect.” Nu pui problema situarii temporale a actiunii. Corect? Corect.

    2. Nu e vorba de licente poetice. Nu la aia ma refeream. Actul de creatie este ceva, mestesugul literar este altceva. Merg mana in mana, dar au izvoare diferite si algoritmul este un altul.

  6. Vladi Martinus says:

    Nu, Flavius, nu am pus problema. Am gresit aici, nementionand acest aspect. In acelasi timp, cand am sesizat greseala asta, mi-am spus ca cine va citi articolul de fata va intelege ca este vorba de folosirea GRESITA a acestei forme, adica intr-o actiune care are loc in trecut, inaintea unei alte actiuni din trecut.
    Pentru ca mi-esti mult prea drag si nu vad sensul unei polemici intre noi, o sa pun un “later edit”, ca sa fie clar, asa cum ai mentionat si tu. Tinand cont ca articolul se adreseaza in special celor care nu cunosc aceste reguli, ar fi trebuit sa fac asta de la inceput. My bad!🙂

  7. flavius says:

    De ce sa intri in polemici cu mine, daca ti-am semnalat ca nu te-ai exprimat corect? Ai luat foc degeaba! Mandrule!

    Hai sa te pup!

  8. Vladi Martinus says:

    hahahaha! Greu, greu mai gasesti asa oameni ca tine, ma!🙂 Sper sa apucam, totusi, sa ne vedem pe undeva, vara asta.
    p.s. nu am luat foc, merge bine aerul conditionat aici.🙂

  9. Olimpicu says:

    UAU!!!! Polemica intre Vladi si Flavius!!! Asta e cel maui interesant lucru care s-a intamplat pe blogul asta

  10. Vladi Martinus says:

    hahaha! Ce amuzant esti tu, Olimpcicule!🙂

  11. ketherius says:

    Deunazi l-am vazut pe autointitulatul “mogul online” Buddha scriind “organizarea acestui trip a fost”. Ce parere ai, amestecarea cuvintelor din diferite limbi este o greseala sau doar stil/licenta stilistica?

  12. Vladi Martinus says:

    Nu sunt un fan al “mariei sale, mogulul online” si nici al celuilalt “mogul”, cu nume ce incepe cu “Zo” si, deci nu-i urmaresc.
    In situatia pe care mi-o descrii tu, nu este niciun fel de licenta. Este “americanizarea” limbii romane care incepe, din pacate, sa se extinda tot mai mult. As numi-o saracie a vocabularului, prea putine carti citite in limba romana si altele.
    Insa, dupa cum spuneam si in articol, va urma un episod pe aceasta tema.

  13. ieucumine says:

    :))
    sa ma simt???

  14. adina says:

    Foarte bun articolul..desi nu s-a plans nimeni de gramatica mea, sunt momente in care ma intreb daca respect gramatica limbii romane sau de ce scriu folosind un ,,i”/doi de ,,i”(mess-ul asta ;)) )acum, daca voi mai avea indoieli, o sa accesez blog-ul tau..si daca tot esti atat de pregatit, te rog frumos lamureste-ma si pe mine cu ceva: cum se spune corect :persoane dragi sau persoane drage? adica..persoana e de feminin..deci normal ar fi persoane drage..dar suna atat de aiurea…

  15. Vladi Martinus says:

    Multumesc pentru aprecieri, Adina, si ma bucur ca ti-am putut fi de folos.🙂
    Cat despre nelamurirea ta, oricat de ciudat ar suna (la vocativ se foloseste “dragele” pentru feminin si “dragii” pentru masculin), adjectivul “dragi” se foloseste atat pentru pluralul masculin, cat si pentru cel feminin.

  16. Roxana says:

    “Ma refeream la persoane care scriu online, in primul rand. In al doilea rand, nu ma astept ca cineva sa apeleze la ajutorul meu- stiu, la fel de bine ca tine, ca exista corectori in edituri. Eu am fost cel care m-am oferit sa ajut, nu am asteptat sa apeleze nimeni la mine.”

    Nu cred ca te-ai supara daca ai afla ca nu spunem: “Eu am fost cel care m-am oferit sa ajut”. Corect este: “Eu am fost cel care s-a oferit sa ajute”😉.

  17. Vladi Martinus says:

    Nu, nu am de ce sa ma supar, Roxana. In primul rand, pentru ca nu “aflu” acum asta si in al doilea rand pentru ca, in general, nu ma supar atunci cand mi se aduc critici argumentate.🙂 Imi scapa si mie unele greseli, atunci cand scriu in graba. Inclin sa cred ca ele se datoreaza doar neatentiei, nu lipsei de cunostinte. Apreciez vigilenta ta si iti multumesc pentru sesizare. Voi corecta greseala.😉

  18. Roxana says:

    Dupa ce am citit cateva dintre articolele pe care le-ai postat si eu inclin sa cred ca nu se datoreaza lipsei de cunostine. Cred ca am vrut doar sa gasesc o greseala. Oamenii sunt rai… ;))

  19. Vladi Martinus says:

    Mai am si eu tendinte de acest gen si mi-am dat seama ca asta urmareai, de prima data.🙂
    Unii zic ca oamenii se nasc cu instinctul criminal… eu sunt de parere ca oamenii sunt buni, dar anumite imprejurari ii fac sa devina rai.

  20. Sandee says:

    Salut. Nu am apucat să citesc decât acest articol, dar a fost pe gustul meu, așa că voi continua.
    Mă bucură faptul că mi-ai lărgit câmpul de greșeli strigătoare la cer. Spun „lărgit” pentru că tu ai alți pitici. Împreună, probabil avem mai mulți decât cei pe care trebuia să-i cumpere americanul din reclamă.
    Un mic amendament am, însă: „oficial”, din cunoștințele mele care se dovedesc a fi perisabile, nu admite comparație.
    (Și nu, în cazul în care am făcut și eu greșeli, nu sunt conștientă de ele.🙂 )
    Regards.

  21. Vladi Martinus says:

    Salut, Sandee
    Mi-a placut poanta cu americanul.😀
    Nu am înțeles la ce te referi cu „amendamentul” respectiv. Era o adăugare la cele spuse de mine sau am „strecurat” eu greșeala respectivă undeva în articol? Nu de alta, dar am citit articolul de 2 ori și nu am reușit să găsesc fraza în care folosesc „oficial”, cu termen de comparație.
    Numai bine!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s