Despre patrioti(sm)

Citind, acum ceva vreme, un articol dintr-un număr al revistei Dilema Veche despre cercetătorii români (îl găsiţi aici), am hotărât să scriu articolul pe care îl aveam în minte de mult timp…

Am auzit, deseori, vorbindu-se despre patriotism sau despre lipsa lui. De prea puţine ori, însă, s-au dat şi explicaţii cu privire la acest termen. Dacă ar fi să urmărim manualele de istorie (cel puţin cele din vremea în care eram eu elev de gimnaziu), patrioţi au fost toţi cei care şi-au dat viaţa pentru ţara lor, de cele mai multe ori, în războaie.

Ei bine, nemaifiind vorba de războaie în ziua de azi (cel puţin, nu în Europa şi, cu atât mai puţin în România), cum se identifică patrioţii şi patriotismul? Să fie vorba de naţionalism dus la extrema xenofobă (vezi cazul celor 2 “creştini şi patrioţi care vor scăpa ţara de hoţi”)? În niciun caz. Să fii patriot nu înseamnă să respingi persoanele străine. Dimpotrivă- aş zice că un patriot adevărat ar face tot posibilul să integreze persoanele dornice să adopte cultura şi obiceiurile locale sau să îndrume străinii către adoptarea acestora. Pentru că un patriot îşi cunoaşte ţara foarte bine şi ştie cum să-i promoveze calităţile.

Să fie vorba de a apărea într-o emisiune TV sau la radio prin care să critici pe cei care fac rău ţării, în special demnitari? Poate că da. Dar în mod sigur nu poate fi vorba de patriotism atunci când aduci aceste acuzaţii dar, în acelaşi timp, încurajezi absenteismul la vot. De ce? se vor întreba unii. Păi cum de ce?! Pentru că este vorba de o fugă de responsabilitate, chiar ipocrizie pe undeva. Într-un cuvânt, pseudo-patriotism. Adică, eu, prin absenţa de la vot, îmi dau acordul implicit că alţii să aleagă, şi pentru mine, cine să conducă ţara, dar după aceea mă apuc şi critic că demnitarul Q este corupt, că din cauza lui şi a altora ca el se duce ţara de râpă.

Să fie lipsă de patriotism faptul că îţi părăseşti ţara, ca să îţi găseşti un loc de muncă plătit mai bine, unde eşti apreciat şi ai oportunităţi mult mai mari? Aş zice că nu are legătură cu patriotismul. Atât timp cât nu negi orice legătură cu ţara din care ai plecat, nu văd nimic rău în asta. Dacă, pe lângă asta, plănuieşti să revii în ţara din care ai plecat, cu gândul de a contribui la dezvoltarea acesteia (prin aplicarea cunoştinţelor sau expertizei dobândite într-o ţara care oferă o pregătire mai bună decât în cea natală sau prin investiţii în diverse domenii economice), renunţând la bunăstarea pe care ţi-o oferea locul din care ai plecat, atunci te poţi considera un patriot. Dacă, însă, eşti unul din românii care vorbesc limba locală atunci când se află în altă ţara şi încearcă să ascundă faptul că sunt români, de ruşine, în mod sigur nu eşti patriot.

Dacă eşti un cercetător şi ai refuzat ocazia de a pleca spre ţări mai civilizate, bani mai mulţi, carieră profesională pe merit, etc., în momentul ăsta îţi dai pumni în cap gândindu-te ce prost ai fost. Sau nu…? Poate că ai preferat să rămâi aici fiindcă iubeşti ţara ta şi oamenii care o locuiesc, aşa cum este şi aşa cum sunt. Ei bine, în acest al doilea caz, te poţi numi patriot.

Poate că eşti un suporter înfocat al echipei/echipelor naţionale de fotbal/orice sport. Sau poate că te uiţi doar pentru că joacă echipa ţării tale, fără să te pricepi prea mult la sport. În ambele cazuri, ai trăit momente de dezamăgire maximă atunci când echipa naţională s-a făcut de râs. Dacă te-ai apucat să înjuri şi să îi faci în toate felurile pe jucători şi ţi-ai promis că nu o să te mai uiţi niciodată la vreun meci al echipei naţionale, îmi pare rău să ţi-o zic… dar nu poţi fi numit patriot; dacă, în schimb, ai încercat să te gândeşti ce ar putea fi îmbunătăţit la jocul echipei, ce ar trebui să se schimbe şi chiar ai luat atitudine (ai scris pe blog-ul/site-ul personal/al altora sau ai scris un articol în ziarul la care eşti angajat), atunci ai o doză de patriotism în tine.

Nu în ultimul rând, a fi patriot înseamnă să îţi chiar pese de ţara în locuieşti şi, mai ales, de modul în care arată ea. Dacă nu faci altceva decât să dai din gură despre cum se fură în ţara ta, ce nivel ridicat de corupţie este, că sunt oameni nesimţiţi etc., dar tu eşti cel care aruncă diverse ambalaje, mucuri de ţigaretă pe jos (ca şi cum ar exista un coş de gunoi în asfalt), sau pachetul de ţigarete abia terminat, pe geamul maşinii şi îţi laşi câinele să îşi facă nevoile în mijlocul trotuarului (şi lista poate continua la infinit), nu eşti nici mai mult, nici mai puţin decât un ipocrit. Nu te mai da patriot, că nu eşti.

În fine, am enumerat câteva calităţi (care mi-au venit în minte în momentul scrierii articolului) pe care un patriot cred eu că le are şi care definesc oarecum patriotismul. Alte propuneri sunt mai mult decât binevenite.

Ca o concluzie, cred că, din când în când, ar fi bine să ne mai aducem aminte de ce zicea regretatul John F. Kennedy: “ask not what your country can do for you – ask what you can do for your country”.

This entry was posted in oameni, viața de zi cu zi and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s