Pentru cel care a fost…

S-a născut în Sibiu şi şi-a petrecut copilăria pe aleile din parcul Sub Arini. A terminat liceul Octavian Goga, la profil real. Ca student, a preferat să stea flămând şi să-şi cumpere numeroase cărţi, Albert Camus fiind unul din scriitorii săi preferaţi. A terminat Politehnica din Bucureşti şi, la scurt timp, a cunoscut-o pe cea care i-a dăruit 3 băieţi de excepţie şi cu care avea să-şi petreacă 21 de ani din viaţă. Începând cu mijlocul anilor ’90 a ocupat funcţii importante în fabricile de piese auto în care a lucrat (“şef logistică” şi “şef departament producţie” sunt doar 2 dintre ele). Muncitorii spun despre el că era genul de şef care lucra cot la cot cu subordonaţii săi şi nu se ferea niciodată de muncă. A fost apreciat pentru efortul susţinut în activitatea sa, însă asta avea să-i încheie viaţă la vârstă de doar 55 de ani; era genul de om care găsea în muncă refugiul pentru problemele de acasă şi asta l-a costat mult, spre finalul vieţii.

Dacă nu ar fi fost el, nu aş fi avut posibilitatea să scriu articolul de faţă, nu aş fi cunoscut oamenii pe care îi cunosc, nu aş fi trăit în lumea în care trăiesc şi nu aş fi savurat viaţa minunată care mi-a fost dată. A contribuit la naşterea mea şi pentru asta îi voi mulţumi veşnic.

A fost cel care mi-a pus mingea de baschet în mână la vârsta de numai 5 ani, racheta de tenis la 13 ani, cel care a avut mari bătăi de cap timp de câteva săptămâni, încercând să mă înveţe să merg pe bicicletă sau să înot.🙂 El mi-a transmis pasiunea pentru sport şi, din nou, îi mulţumesc.

Nu pot spune că nu mi-a lipsit nimic în copilărie, dar pot spune, cu mâna pe suflet, că am avut o copilărie fericită. Şi asta se datorează în mare parte, lui. Cei apropiaţi au spus mereu că am fost copilul său preferat şi asta s-a văzut.

Nu a fost un tată ideal, dar şi-a dorit tot ce era mai bun pentru copiii săi. Din păcate, aşteptările sale au fost uneori prea ridicate şi a fost dezamăgit. Nu au lipsit, însă, momentele de bucurie şi mândrie în ceea ce-i priveşte pe copii. A avut un mod mai ciudat de a-şi exprima afecţiunea faţă de copii şi asta a stricat relaţia cu fiecare dintre ei, în momentul în care aceştia au ajuns la adolescenţă. Nu a suportat ideea că fiii săi vroiau sa urmeze un cu totul alt traseu în viaţă decât cel pe care îl gândise el. Pe finalul vieţii, însă, a realizat că unele lucruri nu pot fi impuse şi a acceptat drumul ales de fiecare, încercând să ajute, după necesităţile lor şi posibilităţile sale.

De la el am învăţat că expresia “nu pot” nu are ce caută în vocabularul meu; el mi-a dat încredere în sine când, după şedinţele cu părinţii din gimnaziu, în care fruntaşii clasei erau lăudaţi iar copiii-problemă (printre care mă număram şi eu) erau arătaţi cu degetul, obişnuia să spună: “Cu ce crezi că sunt mai speciali colegii tăi care au numai note de 10? Îţi zic eu: cu nimic! eşti la fel de inteligent ca ei, ba poate chiar mai inteligent. Numai că ei nu sunt aşa leneşi ca tine.” Chiar dacă era foarte supărat pe prostiile pe care le făceam, nu a lăsat niciodată pe nimeni să mă judece  mi-a ţinut partea atunci când eram ameninţat cu exmatricularea  transferul la altă școală.

Iubea copiii mici la nebunie şi a apucat să se bucure de 2 nepoței foarte simpatici. Din păcate, a plecat acum câteva zile şi nu a mai apucat să-i vadă pe cei 2 crescând şi nici să-şi cunoască şi ceilalţi viitori nepoţi. A plecat înainte de a avea prezenţi alături, de ziua sa, pe toţi cei 3 băieţi (după foarte multă vreme) şi înainte de a-i vedea realizaţi. A râs de mine acum câteva săptămâni, când i-am zis că voi ajunge cineva mare, dar sunt sigur că va râde de bucurie atunci când va vedea, de acolo de unde este, că am avut dreptate.

A plecat, lăsând în urma lui mai multe întrebări fără răspunsuri…

El a fost Marian Martinus. Acum nu mai este… sufletul său îşi face acum intrarea pe “tărâmul umbrelor”, cum zicea Rahaan în pif-urile pe care ni le citea la culcare, când eram mici.

padre

Acestea fiind zise, ramai cu bine, padre! Si, pentru tine, una din piesele tale preferate all-time.

Cateva lucruri pe care le-am invatat/descoperit de cand el nu mai este:

1. Moartea vine intotdeauna mai repede sau mai tarziu decat iti doresti. In cazul lui, sunt sigur ca a fost mai devreme.

2. Cu sanatatea nu te joci. Oricat de tare ar fi psihicul tau, daca nu ai grija de tine, iti scurtezi singur viata considerabil

3. Stres-ul duce, inevitabil, la o moarte timpurie. Am mai zis-o si ma repet: incercati sa priviti problemele cu cat mai multa detasare (in limita posibilitatilor, desigur- nu poti fi detasat cand pierzi pe cineva drag, de exemplu); si ingroparea in munca NU este o solutie de a-ti rezolva problemele personale.

4. Exista cel putin o persoana care credeam ca-mi este prietena, dar mi-a dovedit contrariul.

5. Una din cele mai idioate intrebari pe care le poti pune unui om care a pierdut pe cineva drag este “cum te simti?” sau “esti bine?”

This entry was posted in de-ale mele..., oameni and tagged . Bookmark the permalink.

9 Responses to Pentru cel care a fost…

  1. ketherius says:

    Dumnezeu sa il ierte! Nu stiu ce altceva s-ar putea spune…

  2. marinela says:

    Condoleante!
    L-am vazut pe tatal tau de 3 ori dar de fiecare data mi-a demonstrat ca este un om extraordinar. As vrea si eu sa fi avut un tata ca al tau. Pacat ca te-ai bucurat de el atat de putin si mai pacat este ca nu va putea sa fie langa tine in momentele importante ce se vor petrece in viata ta.
    Imi pare rau ca s-a intamplat atat de timpuriu….domnul Marian ar fi meritat mai mult….mai mult timp….tu ai fi meritat mai mult…
    Oriunde ar fi. De aici mai departe, voi vorbi la prezent despre tatal tau, pentru ca eu consider ca traieste, consider ca te admira si te sustine. Si, dupa cum il cunosc eu pe domnul Marian, este bucuros ca tu ai scris acest articol in memoria dansului. Eu te apreciez pentru asta si iti transmit cele mai calde ganduri.

  3. Vladi Martinus says:

    Multumesc, Marinela!
    Imi doresc si eu sa stiu ca ne vede de undeva pe toti cei 3 frati, incerc sa mi-l imaginez alaturi de noi.

  4. lamya777 says:

    imi pare tare rau Vladi…chiar nu stiu ce sa zic, stii bine ca si eu am pierdut pe cineva foarte drag de curand… as vrea sa pot vorbi cu tine acum, probabil nu as sti nici atunci ce sa spun dar… in fine, condoleantele mele pentru pierderea ta.
    nu l-am cunoscut pe tatal tau, dar randurile scrise de tine nu pot dovedi decat ca a fost un om deosebit.
    nu ne putem consola decat ca ei sunt acum intr-o lume mai buna, fara durere…

  5. Vladi Martinus says:

    Multumesc, Silvia! Mi-as dori tare mult ca el sa fie in lumea aceea…

  6. ieucumine says:

    Eu nu prea pot sa spun chestia asta.Niciodata nu m-am uitat la tata ca la un om de care as putea fi mandra.Si eu mi-am pierdut tatal,dar asta pentru ca el s-a distrus treptat si pana la urma el singur a ales sa moara.

    Dumnezeu sa il ierte..

  7. cristi says:

    Cand eram mic, de fiecare data cand mergeam la mare ne puneam cearceaful pe nisip iar el pleca imediat sa inoate. Il urmaream fascinat, indepartandu-se treptat, dincolo de balize, dincolo de oricine era in apa in momentul respectiv. Nu inota repede dar cu o cadenta care parea a spune ca asteptase momentul acesta tot anul. Cred ca salvamarii sau nu il remarcau sau erau prea lenesi. Mama imi spunea ca inoata pana la vapoarele din departare iar mie imi era frica doar gandindu-ma la monstrii submarini ce ar putea pluti in ape atat de adanci. Revenea dupa ore si ore, fara sa spuna mare lucru. As fi vrut sa-l intreb ce gasise acolo departe, dincolo de linia orizontului.

  8. Vladi Martinus says:

    Imi amintesc si eu ca inotul era una din pasiunile sale. Din pacate, am fost cu el la mare doar de 2 ori. Prima data, eram prea mic ca sa-mi aduc aminte (aveam vreo 5 ani), iar a doua oara era prea prins de o alta mare pasiune de-a lui- sahul.
    Nu pot sa uit, insa, ce batai de cap a avut cu mine, incercand sa ma invete sa inot, Cred ca a fost mai greu decat cu bicicleta.😀 Si, cand am invatat, au avut grija fratii mei sa ma “bage la fund”.😛

  9. Pingback: Tindem spre perfecțiune… oare? « Blog-ul nimănui

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s