El este…

Am promis, acum ceva vreme, un articol unui om special din viata mea. Asa ca iata-ma in fata ecranului, nestiind de unde sa incep…

Asa ca o sa o iau in ordine cronologica: eram in clasa a 5-a, cand l-am cunoscut. Ajunsesem (in urma testului de limba engleza) la clasa de engleza-intensiv, unde nu mai erau doar colegi pe care ii stiam din clasa a 4-a (in clasa a 4-a am fost mutat la cea care avea sa se dovedeasca cea mai adevarata scoala din Sibiu- Scoala generala nr.4), ci si de la clasa unei alte invatatoare.

Asa… eu, elevul-problema al clasei, eram prieten doar cu colegii pe care ii stiam dinainte. Totusi, la un moment dat, l-am zarit pe acest “paluga” sau “fura-becuri”, cum se zicea pe atunci, undeva in ultima banca, cu cel care avea sa-mi fie coleg de banca toata clasa a 7-a. Imi aduc aminte doar ca avea o freza de “macho” pentru vremea respectiva: avantajat fiind de “vartecusul” de deasupra fruntii, isi invartea partea din fata a parului si o ridica, dandu-i acel aspect ondulat (ia zi: o faceai ca sa pari chipes sau pur si simplu asta era freza obisnuita?).

Bun… prin clasa a 5-a nu l-am remarcat decat la meciurile de fotbal de la orele de educatie fizica si la bataile intre colegi (era un personaj nelipsit din asemenea scene, in scoala generala🙂 ). Evident, nu putea sa scape de porecla (impreuna cu alt coleg, aveam acest “har”, de a gasi porecle tuturor), datorita numelui sau de familie. De la porecla respectiva a derivat si cea actuala, mai “prestigioasa”.🙂

Prin clasa a 6-a am inceput sa comunicam mai mult si am descoperit ca era potrivit pentru “gasca” mea de creat anarhie prin scoala (toti membrii erau colegi de clasa), asa ca incet- incet ne-am imprietenit. Am fost chiar si colegi de banca la un moment dat.

Nu pot uita momentul cand am fost prima data la el acasa. Statea pe atunci cu mama sa (plecata, intre timp, spre o alta lume, din pacate). Stiu ca in momentul in care m-am prezentat, mi-a zis ceva de genul: “aha, deci tu esti golanul ala de Martinus, de care vorbeste toata lumea…”🙂 Dupa care, zice catre personajul principal al acestui articol: “pai ce faci, ma? Il inviti la tine si nu ii dai si lui o bere?” Evident, omul meu s-a conformat si a venit cu cateva sticle de Ursus Pils (pe vremea cand Ursus fabricau si tipul respectiv de bere) si am stat “la o bere”, la indemnul mamei lui. Va dati seama cum m-am simtit: nu doar ca nu am fost respins (parintii au tendinta de a-si feri copiii de “personaje-problema”, cum eram eu la vremea respectiva), ci chiar mi s-a oferit o bere din partea parintelui unui amic (devenit, intre timp, unul din oamenii mei de suflet).

Prin clasa a 7-a am inceput sa iesim tot mai des impreuna. In special, dupa ce si-a facut rost si el de un BMX. Colindam Sibiul de nebuni, pe biciclete, mai saream de pe trotuare si ni se parea adrenalina maxima.😀 Sau, pur si simplu mergeam prin parcuri sau pe bancile de la strada, si stateam la povesti.

Toate nebuniile pe care le faceam pe la scoala, la vremea respectiva, il implicau si pe el. Cand imi bateam joc de vreun “tocilar” (oameni mai cu capul pe umeri decat mine), el era acolo; cand mergeam prin curtea scolii si comenta cate un “bitang” (copil), ma ajuta sa-l prind si il luam la suturi, impreuna.🙂; in clasa a 8-a, cand mergeam la fumat, era si el acolo; cand avea unul dintre noi probleme cu cineva, celalalt era acolo, sa sara in ajutor. El este cel care acum imi aduce aminte de toate tampeniile facute prin scoala generala (sunt prea multe, ca sa le tin minte): “Ba, magar, mai stii cand ne-or confiscat mingea de fotbal si te-ai dus in cancelarie, in timpul orei, si ai recuperat-o?”… Asta este doar un exemplu.🙂

In clasa a 8-a, cand am intrat intr-un alt anturaj, cu adepti ai culturii hip-hop, am inceput sa ascult si eu muzica rap si, dupa ce l-am adus si pe el de cateva ori pe la “Unchiu’ Leo”, a devenit si el un pasionat al muzicii rap (inca este genul de muzica cel mai  apreciat de catre amandoi), in special cel romanesc (ce vremuri… cand scoteau Parazitii ultimul lor album de calitate- “Nici o problema”, “Plus infinit”-ul celor de la R.A.C.L.A., pe care eu inca il consider cel mai bun album din istoria rap-ului romanesc).

Dupa ce am terminat scoala generala, el a ales sa ramana in acelasi anturaj din care faceam si eu parte si am devenit prieteni (in deplinatatea sensului acestui termen).

In anii de liceu nu ne-am mai vazut si nu am mai iesit asa de des precum in perioada de scoala generala, (m-am apucat de karate si mi-am schimbat stilul de viata, am cunoscut-o pe cea care avea sa fie cea mai iubita fiinta din lume, timp de 6 ani si cu care vroiam sa imi petrec fiecare clipa din viata), dar atunci cand am iesit cu ei, tare bine ne mai distram.

Intre timp am crescut amandoi (cel putin, din punct de vedere biologic🙂 ), eu la Cluj (3 ani) sau la Bucuresti (in momentul de fata), el la Sibiu… muncim amandoi, nu mai sunt vremurile de alta data…

Insa, asta nu inseamna ca nu mai suntem prieteni. Dimpotriva! De fiecare data cand am avut nevoie de un loc unde sa dorm, cand veneam (se potriveste mai bine decat “mergeam”) la Sibiu, s-a oferit, fara nicio ezitare. Am fost cu el la mare (a nu se citi “doar noi”), in vara, si ne-am distrat ca nebunii- sute de poze prin apa, pe tobogan, prin valuri de 1 metru etc.🙂

Cand ajung la Sibiu, il sun dinainte, ca sa stie ca trebuie sa iesim undeva. Chiar daca exista seri in care prefera sa fie pensionar, si sa stea in casa, stie ca nu ma supar si face cumva sa se revanseze🙂 . Daca vrem sa mergem undeva, vara (la “iarba verde”), el ne duce cu masina (se sacrifica si renunta la bere). Si cat de multe ar mai fi de zis….

El este… Kojones, a.k.a. Koji, a.k.a. Ovi, a.k.a. Ovidel, a.k.a. termeni pe care ii folosim doar intre prieteni.🙂 Alaturi de $umu si Nelutu, este principalul motiv pentru care merg intotdeauna cu placere la Sibiu, este un adevarat prieten (unul din oamenii pe care ii pot numara pe degetele unei maini) si o sa ramana in continuare.

Si voi, Nelutu Si $umu, sa nu care cumva sa va treaca prin cap ca nu tin la fel de mult la voi, pentru ca am scris doar despre el- este o promisiune pe care am respectat-o. Imi sunteti toti foarte dragi si, oricat de departe as fi de voi si oricat de mult timp ar trece fara sa ne vedem, o sa aveti intotdeauna un loc special in sufletul meu.

This entry was posted in oameni and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

5 Responses to El este…

  1. radu says:

    Salut,

    Am vazut ca esti open minded in privinta drogurilor usoare…
    De curand am deschis doua magazine spice shop in Bucuresti de genul celor din galati.
    As vrea sa-mi faci un articol despre asta,evident si contra cost daca e cazul.
    Te rog sa ma contactezi pe mail!

    Cu stima,Radu

  2. Vladi Martinus says:

    Salut, Radu!
    Multumesc pentru aprecieri. Apreciez ca ai avut curajul sa-ti deschizi un asemenea magazin in Bucuresti si te respect ca om de afaceri, dar am spus-o in mai multe randuri: blog-ul de fata este dedicat exclusiv comunicarii cu oamenii, si nu voi promova produse sau servicii pe el, nici chiar contra cost.
    Tot ce pot face este sa spun de existenta acestui magazin si unde anume se situeaza. Dar cred ca asta poti face si tu, printr-un comment.
    Numai bine!

  3. Olimpicu says:

    Once upon a time in America…

  4. Varu' says:

    Deci, (sa incep cu un cliseu) m-a miscat povestirea ta.
    Sincer, asa sunt si eu cu Razvan Mischie, un personaj care poate il stii sau nu, sunt mult prea intoxicat acum sa ma mai gandesc daca va stiti.
    Nu inteleg cum tii minte anumite chestii din timpul generalei. Adica si io stiu, dar chestii care m-au marcat, nu fizic.. evident.
    Eu v-am vazut prima data pe voi 3 la un bairam la tine, la bloc langa Sumu. Era si o tipa, pitica si blonda pe care vroia si Nelutu si Sumu s-o arda si se “certau” Evident ca varumiu s-a dedat la beri cu varsu mai mare si s-a dus p..lii de suflet tipa respectiva. Oricum era naspa. Bine, sincer, nici cu Nelutu nu stiu daca a urmarit “prada” sau nu in continuare. Atunci, la acel bairam am asculat pentru prima data un rap autentic de negru made in US. “FAIN”😀
    Ulterior din punkareala mea am inceput si eu sa ascult HH si am ajuns sa-mi placa CTC si altii, Nelutu e de “vina” aici. M-a “culturalizat” mult in ceea ce priveste HH-ul. Am avut tangente cu muzica, recte am fost la un moment dat si impresar. :)) Mda.. trecem peste subiect
    Kojones are o inima mult prea blanda pentru zilele astea. I mean, he must be a fuckin’ priest undercover. La fel si frasu’. Un tip deosebit.
    Am vazut si stiu ce inseamna prietenia dar si amicitia. E bine sa se faca distinctia. Am vazut ca tu o faci. Apropo Vlade, concursul ala, cu laptele cu povestea sa stii ca era un head hunting pentru tnuva, am tot uitat sa-ti zic.
    Auzi, da’ hai sa se mai linisteasca treaba nitel si ne urcam in urs si merem la sibiu sa.. ce-o fi. Promit ca merg incet ca deja am vreo 11 puncte. :((
    Va respect pe toti 3, si sper sa ramaneti Prieteni in timp. Stiu ca “ochii care nu se vad, se uita”, dar sa stiti ca e valabil doar intre noi si gaoaze.

    Numa’ bine;)

  5. Vladi Martinus says:

    Varu’, din nou un comment plin de farmec, in stilu-ti carcateristic…
    Am auzit de Razvan Mischie. Nu stiu daca de la tine, nu stiu cu ce ocazie, dar imi suna la ureche numele respectiv.
    Sunt chestii care le tin minte din generala, legate de oameni cu care- vezi si tu- am ramas prieteni. Sunt amintiri de spus copiilor si nepotilor (nu neaparat sa-i incurajezi sa urmeze aceeasi cale😀 ). Sunt chestii pe care eu nu le pot uita. Dar mai presus de atat, cand ai un om, cum este Kojones al nostru, care sa iti relateze intamplari din generala de care tu nu iti amintesti absolut nimic, iti da un sentiment… indescriptibil.
    Fac distinctia intre amicitie si prietenie pentru ca in viata asta (chiar daca am doar 24 de ani) am cunoscut o multime de oameni si am intrat in numeroase cercuri de persoane. Dar dintre sutele de persoane cu care am socializat, au fost o mana de oameni care mi-au fost alaturi intr-unul din cele mai nasoale momente din viata mea. Pentru asta, nu pot sa spun decat ca-i iubesc. Kojones este unul dintre aceia si articolul de fata sta marturie (ca sa folosesc un cliseu).
    Cand vrei sa mergem la Sibiu, nu trebuie decat sa dai un semn. Cat despre condus, nu trebuie sa-ti faci griji- eu am 0 puncte, deci pe langa faptul ca nu risti sa ramai fara permis, iti poti permite sa.. ce-o fi.🙂
    Prieteni vom ramane in timp, asta nu se va schimba. Si da, sunt de parere ca sintagma “ochii care nu se vad, se uita” nu este valabila intre prieteni.
    Cat despre concursul ala cu laptele… este bine de stiut ca unii oameni fac head-hunting cu titlul de “cautam tinere talente, dar trebuie sa le testam mai intai”. Nu vreau sa mai aud de “organizatori”, in special dupa ce mi-a povestit cineva care a primit internship-ul. In orice caz, acum ca mi-ai zis, mi-am dat seama ca totul a fost un mare bullshit. Nu conteaza… noi sa fim sanatosi.
    Cat despre “berbeceala” promisa, de vreo saptamana “bate vantul” prin portofelul meu, dar saptamana care vine o sa-mi aduca niste “fonduri” si vedem noi cum facem.🙂
    Numai bine, varu’!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s