Cand, daca nu acum? Cand?

Eh… am facut-o si pe asta… M-am lasat convins sa merg la patinoar. Cu toate ca eram 90 % sigur ca o sa-mi rup gatul, mi-am zis ca pana la urma nu ma costa nimic sa incerc. Desi m-am dat pe role o perioada (pe la 14-15 ani), eram sigur ca au trecut prea multi ani de atunci si ca nu este chiar ca mersul pe bicicleta….

Ei bine, spre totala mea surprindere si a “partenerei de patinaj” (Laura, o buna amica de-a mea), care statea “geana” pe aparat ca sa-mi faca o poza cand cad,🙂 am reusit sa ma dau timp de aproape o ora, fara sa ma prabusesc (nu ma intrebati de cate ori am fost foarte aproape🙂 ). Se pare ca anii de karate, escalada si dat cu BMX-ul si-au pus amprenta si m-au ajutat sa-mi dezvolt un bun echilibru.

Bine… probabil unii dintre voi se vor intreba de ce am proasta impresie ca intereseaza pe cineva ca eu am fost sa ma dau cu patinele. Ideea este cu totul alta.

Am scris, cu ceva vreme in urma, un articol in care (ma) intrebam ce am face daca ni s-ar oferi o ora in plus pe zi… am revenit, insa la realitate, la cele 24 de ore ale unei zi. Mai mult decat atat, am revenit la acea singura viata pe care o avem…

Nu de putine ori mi s-a intamplat si mie (desi am consider o persoana foarte deschisa la experiente noi) sa fiu prea comod- sa mi se propuna sa merg undeva unde nu am mai fost, sa fac ceva ce nu am mai facut si efectiv sa imi fie prea lene sau sa nu am chef. Si cat de mult greseam!

Am facut multe sporturi cat am fost copil, am facut bugee jumping (o versiune mai “blanda”, denumita kingfly) si astept ziua in care o sa am venituri destul de mari incat sa-mi permit sa fac bungee la barajul Vidraru sau la cheile Rasnoavei.

Imi aduc aminte chiar si cand verisorul meu, Inu, m-a luat cu el in muntii Harghitei sa ne dam cu mountain board-ul lui. Desi parea (din masina) ca mersul cu 20-30 km/h pe un drum de munte este o joaca de copii, cand m-am urcat pe board si mi-am simtit picioarele imobilizate, nu mi-a luat mult timp pana sa trag de frana de mana (un sistem de frana de bicileta, cu un cablu pe care il tii in mana) pentru ca simteam ca nu ma mai asculta picioarele.🙂 De atunci, mi-am propus sa-mi achizitionez si eu o “jucarie” din asta si sa mergem sa ne dam impreuna. Adevarul este ca la sporturi extreme intotdeauna am fost deschis.🙂

Sunt sigur ca de multe ori va simtiti foarte obositi dupa o zi de munca si nu aveti nciun chef de nimic. Tot ce vreti este sa ajungeti acasa cat mai repede. Am trecut si eu prin starea asta. Dar…. intr-o seara mi-am dat seama cat de mult te poate destinde, chiar si o plimbare cu un amic/o amica. Da, chiar daca presupune efortul fizic de a te plimba, dupa o zi care simti ca te-a surmenat, in momentul in care ajungi acasa parca iti revine cheful de viata. Si plimbarea era doar un exemplu. Cred ca orice activitate care ne scoate din rutina zilnica poate fi de un adevarat ajutor. Din pacate, prea putini isi dau seama de asta.

Si prea putini isi dau seama cu adevarat ca viata asta este mult prea scurta, ca sa pierzi vremea aiurea in fata televizorului sau a calculatorului (desi unii ar fi tentati sa spuna ca si eu fac asta, din moment ce scriu atata, pe blog🙂 ).

Datorita faptului ca am oarecare dubii in ceea ce priveste a doua viata/viata de dupa (repet, sunt dubii, nu neg si nici nu sustin existenta ei) consider ca ar trebui sa fac cat mai multe in viata asta. Si, mai ales, acum, cat inca sunt tanar (nu am nevoie de un baston ca sa ma misc, vad bine, nu am nevoie de medicamente ca sa ma mentin in forma, etc.). Sunt o grmada de chestii pe care nu mai ai posibilitatea sa le faci mai tarziu. Si nu ma refer la prejudecati aiurea de genul “de la o varsta nu se cade sa faci anumite lucruri”. Chiar nu cred in asa ceva. Si de aceea exista mari sanse ca pe la 40-50 de ani sa mai practic inca sporturi extreme.🙂

Viata asta este un cadou si putini isi dau seama de asta. Faptul ca traim, ca nu suferim de vreo dizabilitate fizica sau psihica este, pentru mine, cel mai frumos cadou pe care mi l-ar fi putut face mama mea. Si consider ca doar descoperind noi oameni, noi locuri, noi experiente, ajung sa traiesc cu adevarat. In momentul in care o sa “schimb prefixul” (fie ca este vorba de 30 de ani, fie ca este vorba de 40, 50 sau chiar mai mult) as vrea sa nu am senzatia urata ca am ajuns la o varsta si, cand ma uit inapoi, sa nu imi vina in minte nimic care sa ma binedispuna. As vrea sa fiu un exemplu de viata pentru copiii, sau chiar nepotii mei.

Oameni buni, acum ca aveti toata viata inainte, nu pierdeti vremea stand aiurea in casa, prin baruri sau mai stiu eu pe unde. Gasiti pe cineva (prieten/prietena, iubit/iubita) si cautati locuri noi, mergeti undeva unde v-ati dorit intotdeauna, dar nu ati avut ocazia; incercati lucruri pe care nu le-ati incercat niciodata. Si inca ceva… incepeti de azi. Pentru ca s-ar putea sa va treziti prea tarziu, cand persoanele dragi nu mai sunt langa voi sau nu mai sunt dispuse sa va insoteasca in tot felul de “aventuri”. Daca nu incerci, nu o sa stii niciodata ce ai pierdut.

p.s. nu recomand, totusi, sa incercati lucruri noi care ar putea avea consecinte negative asupra voastra (de genul drogurilor, tigarilor, combinatii ciudate de alcool, etc.) sau asupra altora.

This entry was posted in de-ale mele... and tagged , , . Bookmark the permalink.

4 Responses to Cand, daca nu acum? Cand?

  1. k0j0n3s says:

    taci ma si hai acasa sa facem din alcool sport extrem :))

  2. Vladi Martinus says:

    vin, Koji, vin!!! Marti sunt prezent la raport. :)))

  3. Mihai says:

    interesant. mobilizator. asa ar trebui sa facem toti, dupa care deschidem calculatorul, televizorul sau ne bagam in pat:) dar lasa ca avem toti experiente extreme, fie in trafic, fie la lucru, fie la coada la taxe… glumesc. te felicit ca ai mers la patinoar. si eu am patinat cand eram mai mic. si de mine s-a tras in sensul asta, anul trecut. am ajuns acolo la patinoar doar ca mi-a pierit curajul si am plecat acasa. mi s-a parut prea miscatoare gheata si am renuntat. dar da, si eu cred ca e bine sa faci cat de multe poti.

  4. Vladi Martinus says:

    Eu zic sa mai incerci o data cu patinoarul, Mihai.🙂 Tot ce poti pati mai rau este sa cazi in fund (desigur, asta in ideea ca stii sa cazi si nu iti dai drumul pe vreo mana sau pe un umar). O sa ai un sentiment foarte placut in momentul in care o sa scapi de frica asta, crede-ma.🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s