si, totusi… ce conteaza cu adevarat…?

Ma trezesc dimineata (desi incep ziua de lucru pe la ora 10, tot imi vine greu sa ma trezesc asa devreme🙂 ), ma imbrac, mananc, etc. Ajung la statia de metrou… Si acolo incepe nebunia. Daca se aude un sunet de metrou, ii vezi pe toti fugind pe scari. Daca ai ghinionul sa trebuiasca sa ajungi mai repede la birou si ajungi la metrou intre 7 si 8:30, esti “fiul ploii”, cum s-ar zice. Tocmai te-ai transformat, fara voia ta, intr-unul din participantii (sau doar spectator, daca nu esti dispus sa iei parte) la diverse concursuri, cum ar fi:

Cum sa intri in metrou, desi nu ai loc (ii impingi pe aia din fata).

Cine se asaza primul pe scaun (daca ai ezitat o clipa, nu mai prinzi locul; si nu intereseaza pe nimeni daca tu te indreptai spre scaun si erai gata sa te asezi).

Cine iese primul din metrou (desi te vad ca stai cu fata spre usa, asteptand in spatele celor care se pregatesc sa coboare la prima statie, fac ei cumva sa treaca de tine, sa ajunga cat mai aproape de usa).

Lista “sporturilor” practicate la metrou ar putea continua, dar nu are sens- se pierde esenta articolului. Mai precizez ca, daca ar fi sa facem un calcul, acesti “sportivi” nu economisesc, in medie, mai mult de 10 minute pe zi (dar senzatia de graba pare ca le confera o placere aparte). Totusi, raman la metrou… Daca esti un om venit din afara, nu poti sa nu observi fetele oamenilor. Pur si simplu iti sar in ochi. Fie au fete de oameni obositi (unii mai si motaie prin metrou, pe scaun), fie de oameni “sugrumati de cotidian” (cum zice un vers al lui Kazi Ploaie). Sunt oameni care au intrat deja in rutina zilnica: trezit dimineata, mers la munca, ajuns acasa, mancat ceva, poate putin timp pe la tv, sa vad ce mai zic astia despre Elodia sau despre Basescu si somn.

“Ah, iar a facut ala micu’/ aia mica vreo boacana pe la scoala? I-am zis de atatea ori sa nu imi faca probleme. Nu am niciun chef sa merg iar la scoala, la sedinta cu parintii si sa fiu aratat cu degetul. Daca nu se potoleste, il/ o pocnesc de nu se vede! Chiar nu intelege ca nu am timp de prostiile lui/ei? Si idiotul ala de sef… se crede el mare smecher…”

“Daca vand asta, imi ies cam atatia bani; mai merg si maine sa ma ocup de chestia aia acolo, mai vin si de acolo ceva bani…”

Cam asta imi dau mie impresia oamenii pe care ii vad zilnic in metrou. Ma uit in stanga, ma uit in dreapta, vad aceleasi fete posomorate si fara niciun chef de viata. Oare chiar nu mai exista un motiv de bucurie pe lumea asta? Nici macar de buna dispozitie…?

Totul tinde sa se reduca la chestiuni materiale. Cum sa scoti mai multi bani, cum sa faci sa iti cumperi si tu “o plasma” sau tot felul de chestii care nu te ajuta cu nimic, pentru ca sunt pur si simplu obiecte. Familia ta a ajuns undeva pe plan indepartat… copiii sunt un motiv de stres- ca si cum nu ti-ar fi de ajuns problemele de la locul de munca, mai vin si ei cu altele. Credeai ca o sa te mandresti cu ei, atunci cand erau mici si draguti, dar acum iti creeaza numai probleme. Sotia/ iubita ta este o persoana cu care stai din obisnuinta. esti constient ca nu o mai iubesti, dar ai ajuns sa te obsinuiesti cu prezenta ei si chiar sa devii dependent. Ti-ai dori o femeie mai buna, dar stii ca nu esti capabil de mai mult, asa ca te impaci cu ideea. Ajungi sa crezi ca dragostea este ceva ce se vede doar in filme si iti cresti si copiii in spiritul asta. Traind cu impresia ca ei ar trebui sa faca ce li se spune (ca, deh, esti parintele lor si ai dreptate intotdeauna), nu-ti dai seama cat de mult gresesti… Ajungi la batranete, copiii tai nu au reusit sa faca prea multe in viata fiindca tu ai fost prea preocupat sa iti cumperi masina, sa iti pui gresie pe jos, in apartament, sa te lauzi vecinilor cu mobilierul, televizorul LCD, sistemul home cinema, etc. si nu ai investit deloc in educatia lor. Inca mai crezi ca ei sunt de vina pentru faptul ca nu mai trec pe la tine, sa te viziteze, ca o fac din rea vointa. Insa, uiti ca ei sunt, de fapt, o reflectie a modului in care i-ai crescut tu si a educatiei pe care le-ai oferit-o (sau a lipsei acesteia). Fiindca in momentul in care te-ai gandit sa faci copii, ai fost egoist, gandindu-te ca o sa aiba cine sa te binedispuna (cand sunt inca mici) si cine sa aiba grija de tine (la batranete). Te uiti, insa, in jurul tau… sotia ta este langa tine, doar fizic. Intre voi nu exista nici o urma de sentiment… Privesti… si vezi ca tot ce ai agonisit intr-o viata se reduce, de fapt, la niste obiecte sau la cei 5 pereti (4+tavanul) care te inconjoara acum, termopanele si gresia pe care calci zilnic.

Ei bine, unii ar zice ca este vina “sistemului capitalist”, ca el ne-a adus aici. Dimpotriva! Capitalismul ne-a facut viata mai usoara. Ne-a dat posibilitatea de a petrece mai mult timp liber, ne-a dat posibilitatea sa fim proprii nostri patroni, ne-a dat posibilitatea de a ne face alte griji decat banii (bine, desigur ca nu este valabil pentru absolut toti oamenii)… Problema sta in faptul ca unii oameni inteleg total gresit capitalismul. Pentru ei, totul se reduce la o goana zilnica dupa bani, dupa obiecte. Nu se gandesc ca in lumea asta exista atatea lucruri frumoase, nemateriale. Eu, unul, sunt un adept convins al acestui sistem economic, dar fac tot posibilul sa ii exploatez  avantajele la maxim. Pentru ca oamenii vor fi intotdeauna mai presus decat obiectele sau banii. Gresia, termopanele, “plasma”… toate acestea nu au sentimente, nu gandesc… nu comunica. Iar daca ajungi sa ai sentimente pentru un obiect sau chiar sa porti discutii cu el, atunci ai o problema grava.

Si mai este o problema la romani… Intotdeauna au tendinta de a arunca ocheade in curtea altora, de a critica pe altii, de a judeca. Oameni buni, aveti o viata proprie. Cu ce va influenteaza voua viata faptul ca “Mihaela” a divortat sau ca vedeta X si-a petrecut vacanta in nu stiu ce loc exotic? Va zic eu- cu absolut nimic. Nu va grabiti sa ii judecati pe cei din jurul vostru. Criticati-i, dar nu ii judecati.

Si, totusi, ce conteaza…? L-as parafraza pe fratele meu mai mare si as zice ca, de fapt, conteaza sa fii impacat cu tine, cu viata ta, sa ai o sotie care te iubeste, sa ai niste copii sanatosi, etc., sa ii lasi pe altii sa isi traiasca viata asa cum cred ei de cuviinta.

Conteaza sa cunosti cat mai multi oameni. Printre ei iti vei gasi cei mai buni prieteni din viata sau chiar jumatatea ta. Conteaza sa lasi la locul de munca toate problemele de acolo, sa te intorci acasa la persoana iubita. Sau, daca nu ai avut inca norocul sa-ti gasesti perechea, sa te intalnesti cu prietenii tai, sa petreci cu ei “quality time”, cum zic englezii, conteaza sa fii tu insuti in fiecare secunda a zilei, sa fii in stare sa iti spui punctul de vedere atunci cand simti ca ti se face o nedreptate, sa ai taria sa treci peste chestiuni minuscule cum ar fi un examen la facultate, o marire de salariu, un coleg de lucru incompetent, etc. Conteaza sa evadezi intr-un loc uitat de lume, atunci cand simti ca se petrec prea multe in capul tau, sa ai cu cine sa vorbesti atunci cand te afli intr-un moment foarte dificil, conteaza sa fii multumit de tine, sa-i faci pe cei din jurul tau sa se simta bine in prezenta ta, conteaza sa poti sa iubesti pe cineva (si daca esti iubit, la randul tau, atunci ai ajuns in punctul maxim🙂 ). Conteaza… sa fii fericit.

This entry was posted in viața de zi cu zi and tagged , , . Bookmark the permalink.

28 Responses to si, totusi… ce conteaza cu adevarat…?

  1. ketherius says:

    Ti-am povestit cu alta ocazie cat de mult timp iti lasa capitalismul si ce calitate a vietii iti ofera si nu o sa ma repet. Ceea ce ii face posomorati pe romani nu este sistemul economic, ci sistemul de guvernare. In capitalismul pe care il lauzi tu, cei care traiesc bine, o fac pentru ca legile ii protejeaza de proprietarii de capital si pentru legile sunt respectate. Aici exista foarte multe procese intentate de angajati impotriva angajatorilor si sunt castigate – asta insemnand ca patronii capitalisti au exploatat angajatii. In rest, nu am nimic de comentat😀

  2. Mihai says:

    Nu stiu exact ce conteaza. Pentru fiecare poate fi altceva. Totusi, cred ca e important mai intai sa inveti regulile jocului si, daca e posibil, sa le intelegi. Dupa ce ai facut asta, poate chiar se poate schimba cate ceva. Schimbari majore nu se pot face la nivel de mentalitati si alte chestii, deci adaptarea si adecvarea la realitati pot fi solutii de succes. Cel putin cred ca de acolo se pleaca. Parerea mea:)

  3. Vladi Martinus says:

    Ketherius, nu cred ca un sistem de guvernare poate produce un impact atat de puternic asupra mentalitatii oamenilor. Da, influenteaza mentalitatea, in sensul ca atat timp cat un guvern nu te poate scooate din saracie, nu poti sa te gandesti decat la cum sa castigi destui bani astfel incat sa-i fie bine faimiliei tale. Dar nu este cazul la noi. Desi pare greu de crezeut (mai ales pentru tine), viata omului de rand s-a imbunatatit in ultimii 8 ani.
    Legile ii protejeaza de proprietarii de capital… sa fim seriosi, ketherius. Proprietarii de capital 1. nu sunt un fel de bau-bau, ca sa fie nevoie de protectie impotriva lor; 2. Sunt perfect constienti ca afacerea lor nu poate deveni prospera decat daca isi trateaza angajatii cum se cuvine. Pentru ca, desi pare greu de crezut (din nou, pentru tine🙂 ), sistemul capitalist ii da angajatului libertatea de a-si alege un loc de munca mai bun daca cel actual nu-i convine.
    Cat despre procesele intentate de angajati… am stat in SUA o vara intreaga si am povestit cu managerii de pe acolo, discutii din care am realizat ca, de fapt, legile il fac pe angajat practic intangibil: nu poti concedia un angajat care nu face nimic, un angajat ineficient, un angajat total neporductiv fiindca risti sa fii dat in judecata pentru te miri ce (hartuire sexuala, discriminare rasiala, etc.) si sunt foarte slabe sanse sa castigi procesul. Si asta datorita legislatiei tampite.

  4. Vladi Martinus says:

    Mihai, sunt perfect de acord ca pentru fiecare conteaza altceva si fiecare are libertatea sa aleaga ceea ce este important pentru el. Incercam doar sa accentuez faptul ca nu chestiunile materiale ar trebui sa conteze. Fiindca obiectele nu au suflete, nu au sentimente, etc. Da, conteaza mult sa fii in stare sa te adaptezi la regulile jocului, altfel ai sanse destul de mici sa supravietuiesti. Da, se pleaca de la adaptarea si adecvarea la realitati, dar intrebarea ar fi: unde se ajunge de acolo?

  5. Malina says:

    Si pana la urma ce e fericirea? Cautam clipe trecatoare de fericire, care sunt insotite din pacate de altele de tristete? Sau vrem ceva mai mult? Un echilbru interior si armonie? ….totul depinde de perspectiva (perspectivele) din care privesti lucrurile

  6. Vladi Martinus says:

    Mali(na), tocmai tu ai definit fericirea: un echilibru interior si armonie.
    Si nu cred ca depinde de perspectiva. Toti cautam fericirea. Unii se multumesc chiar si cu acele clipe trecatoare de fericire, fiind fericiti ca au trait acele clipe (daca imi permiti exprimarea); altii cauta fericirea stabila. Si, de cele mai multe ori, cei din urma ajung sa fie cei nefericiti, tocmai fiindca nu stiu sa se multumeasca cu putin sau fiindca sunt prea negativisti- pentru ei conteaza mai mult clipele de tristete care le insotesc pe cele de fericire.
    Off topic: imi pare bine sa te am printre cei care comunica pe acest blog, si te mai astept cu mare placere!🙂

  7. Malina says:

    Tocmai pentru ca suntem intr-o continua cautare a fericirii uitam sa fim constienti de unicitatea fiecarei clipe, uitam sa ne bucuram si sa apreciem simplele momente ale vietii!

  8. Vladi Martinus says:

    Iti dau perfecta dreptate aici… Desi as zice ca depinde (stiu ca iti place cuvantul asta🙂 ) de ce intelege fiecare prin cautarea fericirii. Pentru unii, cautarea fericirii inseamna, pur si simplu sa fie constienti de unicitatea fiecarei clipe si sa fie increzatori ca va veni si fericirea, la un moment dat.

  9. Malina says:

    Cautarea presupune actiune, constientizarea atentie

  10. Vladi Martinus says:

    Vorbim aici despre un termen abstract, Malina. Lucrurile nu sun asa logice cum par la prima vedere. Cautarea poate fi, in acest caz, non-actiune. Ma refeream la cautare, in sensul de a fi tot timpul deschis catre noi experiente, in ideea ca doar asa poti gasi fericirea. Iar in timpul acestor experiente (care pot presupune sau nu, actiune) poti fi constient de unicitatea clipelor pe care le traiesti.
    Nu cred ca ar trebui sa le vezi ca pe doua lucruri distincte.

  11. Malina says:

    Era vorba despre lucrurile simple, despre ce anume ne face fericiti si cum anume reusim sa fim “fericiti”… iar pentru mine fericirea in sensul uzual inseamna a fi constienta …
    p.s. daca poti cauta ceva in mod static sa ma anunti si pe mine.. a cauta daca nu presupune neaparat actiune fizica, implica tot timpul actiune mentala😛

  12. Vladi Martinus says:

    Da, desigur ca nu poti fi fericit fara a fi constient de asta.
    Dar ma vad nevoit sa revin la ce spuneam si in comentariul anterior: nu inteleg de ce vezi cautarea si constientizarea ca pe doua chestiuni distincte. Poti cauta fericirea, dar sa fii constient, in acelasi timp, de unicitatea clipelor pe care le traiesti. Poate suna ciudat, daca te gandesti ca odata ce ai ajuns la fericire (adica esti constient de asta) cautarea ta se opreste. Dar exista momente in care nu constientizezi ca esti fericit- pur si simplu traiesti clipa, fara sa te mai gandesti la nimic.

  13. Mihai says:

    Sigur ca nici eu nu cred prea mult in valori materiale. Vorbeam in general ceea ce am scris mai sus. Nu era la adresa postului, cu care sunt total de acord. Ideea era ca fiecare e unic si relativ singur si ia viata in plex asa cum poate si o gestioneaza la fel. Si fiecare trebuie sa se adapteze respectiv sa-si intareasca stomacul pentru a supravietui unei lumi tot mai lipsite de valori umane. Oricum pacat ca nu ne-am nascut in Franta, de exemplu🙂

  14. ketherius says:

    @Vladi: Proprietarii de capital sunt cei care investesc in companii – si prin companie nu inteleg o sifonarie de cartier. Investitorii vor cat mai multi bani si pentru asta cer cat mai mult de la angajati, mai mult decat au voie prin lege. Tupeul lor este atat de mare, incat spun angajatilor ca principala lor sarcina este sa faca sa creasca valoarea actiunilor. Li se spune ca acesta este obiectivul lor princnipal si trebuie sa faca toate eforturile in directia asta. Asta suna cam asa: voi stati peste program cate o ora pe zi, ca sa castig eu mai multi bani. Nu ti se pare un tupeu nemarginit?

    Stiu cazuri de persoane care au fost date afara pentru ca au mancat o gogoasa din gestiune, sau au avut minus in casa de marcat 1.25CAD – asta in Canada, la un lant international de cafenele (Tim Horton’s). Stiu cazul unor oameni care lucrau la o statie de benzina si patronul i-a chemat la munca cu 15 minute mai devreme ca sa ia in primire tura si ii tinea 15 minute dupa terminarea turei ca sa predea tura, fara ca sa ii plateasca pentru acea jumatate de ora muncita in plus. Cand lucram la supermarket, am auzit o chestie aproape ca botnitele lui Zaharia Stancu (din Descult): daca se rupe/sparge/crapa un pachet cu ceva de mancare, trebuie sa arunci tot si (subliniat de multe ori) NU AI VOIE sa bagi nimic in gura. Poate sa fie de pe jos, poate sa fie de nevandut, poate sa fie expirat, nu ai voie sa bagi un bob in gura. Asta in conditiile in care aruncam circa 40-50 kg de marfa, peste doua treimi fiind mancare. Camerele de supraveghere functionau si noaptea, cand puneam marfa pe rafturi si totul se inregistra.

    Cam asta este capitalismul pe care il lauzi tu, Vladi. Diferenta este ca aici sunt legi care permit oamenilor sa refuze sa munceasca peste program, care permit oamenilor sa refuze sa lucreze neplatiti, legi care protejeaza angajatii de abuzurile angajatorilor. Stiu ca sunt si in Romania asemenea legi, dar aici ele chiar se aplica. Si acest detaliu, aplicarea legilor, face sa creasca calitatea vietii oamenilor si, de aici, creste si moralul lor.

  15. ketherius says:

    Si inca ceva: candn stii ca, orice ai face, esti la mila patronului si nimeni nu iti face dreptate daca nu ai bani (pe care cei mai multi nu ii au), este normal sa fii stresat si sa ai o viata mizerabila. In schimb, cand stii ca ai drepturi si ca drepturile iti sunt respectate, cand ai siguranta zilei de maine si cand iti poti face planuri de viitor, atunci stai cu capul sus si esti relaxat si fericit. Si diferenta se datoreaza guvernarii care aplica sau nu legile.

  16. Vladi Martinus says:

    Ketherius, referitor la cazurile de care vorbesti… au fost si vor fi intotdeauna patroni de genul asta. Cand zicceam in articol despre oameni care inteleg gresit capitalismul, ma refeream si al ei (greseala mea, ca nu am precizat). Pentru ei nu exista decat profit, cu orice pret. Nu conteaza daca-si trateaza angajatii ca pe niste gunoaie. Insa, cred ca esti de acord cu mine cand spun ca, daca ne uitam la staistici, vom vedea ca sunt tot mai putini astfel de patroni. Totusi, as zice ca e si vina angajatilor, care nu citesc ocntractul inainte de a-l semna (tind sa cred ca daca respectivul a fost dat afara pentru ca a mancat o gogoasa, asta era specificat in contract).
    Si inca ceva: daca angajatul ramane la locul de munca respectiv, chiar si in asemenea conditii, nu pot trage decat 2 concluzii:
    1. Ii convine locul de munca, chiar daca sunt conditii aspre de lucru.
    2. Este prea comod sa stea la locul de munca actual, in loc sa-si caute altceva.
    Pentru ca sistemul capitalist, pe care eu il laud, iti da aceasta libertate de a alege un loc de munca mai bun, daca cel actual nu-ti convine.
    No offense, dar de clisee de genul “esti la mila patronului” sunt satul.
    Dar da, este vorba de niste drepturi care nu sunt respectate, in unele cazuri (repet, unele cazuri). Perfect de acord aici. Si sunt de acord si ca patronii repsectivi ar trebui amendati drastic.
    Si daca legile care se aplica in Canada (aceleasi legi ca si in Romania, dupa cum spui si tu) nu se aplica si in Romania, este, in primul rand, vina noastra, a celor care acceptam aceasta stare de fapt.

  17. Vladi Martinus says:

    Mihai, cand zici ca este pacat ca nu ne-am nascut in Franta, te referi la sistemul lor de valori? Daca da, de ce si cu ce ti se pare mai deosebit sistemul lor? Te intreb din pura dorinta de a-ti cunoaste punctul de vedere.

  18. Mihai says:

    De ce Franta? Pentru ca gradul de civilizatie e altul. Respectul pentru individ la fel, atat din partea semenilor cat si a institutiilor. Practica lor democratica e mai veche, e de cand lumea, sistemul medical, justitia… tot ce vrei si ce nu vrei. La noi, din punctul meu de vedere, toate dar absolut toate sunt copii palide. Asta nu inseamna ca Romanica nu are farmecul ei. Dar are farmec pentru noi, care slava ne-am nascut aici. Un occidental, desi n-ar recunoaste-o, s-ar lua cu mainile de cap intr-o saptamana🙂 Tocmai de aia faceam apel la adaptarea si plierea si mai mult pe normele realitatii. Tara e cum e, nu cum vrem noi. Realitatea e dominata de “manelisti” si oameni vai de capul lor. E usor de realizat in ce parte inclina balanta. Sigur ca e mult de discutat dar asta e esenta mesajului meu🙂

  19. Mihai, am fost si prin Franta si cunosc romani care au locuit acolo cativa ani (unul din fostii me profesori din facultate, un om extraordinar) sau chiar francezi. Si, crede-ma, nu sunt deloc multumiti de sistemul socialist de acolo. La ei, sindicatele sunt cele care conduc tara, nu guvernul. Nu stiu in ce masura exista un respect pentru individ, tinand cont de gradul destul de ridicat al birocratiei si numarul foarte mare de taxe si impozite pe care le platesc contribuabilii de acolo.
    In fine, am inteles unde bati. Este vorba de un alt grad de civilizatie, si sunt de acord cu tine.
    Tara e cum e, dar ar trebui sa fie cum vrem noi. Si atat timp cat nu facem niciun demers in sensul asta, prea multe nu se vor schimba. Noi incercam sa schimbam ceva prin ceea ce scriem. Din pacate, cei care ne citesc sunt in foarte mare parte cei care se afla pe aceeasi lungime de unda cu noi.
    Dar, vorba ceea… speranta moare ultima.🙂

  20. ketherius says:

    @Vladi: Nu stiu ce statistici ai vazut tu, dar eu nu am vazut statistici care sa arate imbunatatirea situatiei la locul de munca. Probabil te referi la companiile multinationale care activeaza in Romania.

    Cat despre cele doua explicatii ale tale (iti convine locul de munca sau esti prea comod), ele arata ca nu intelegi situatia din lumea reala si aplicii situatiilor reale modele teoretice luate din carti. Hai sa facem un experiment: alege o dugheana mai prafuita din Bucuresti si spune-i vanzatoarei de acolo (care lucreaza pe bani foarte putini) ca ea poate mai mult si ar trebui sa isi dea demisia si sa isi caute un post mai bun. Daca ceea ce spui este adevarat, atunci ar trebui sa faca asa. Eventual, ca sa iti demonstrezi punctul de vedere, poti sa o si ajuti cu un resume sau alte sfaturi. Dar eu cred ca se va uita chioras la tine, isi va face cruce si va zice “urmatorul!”.

  21. Vladi Martinus says:

    NU aplic niciun model, Ketherius. Sunt si eu angajat, la randul meu, si imi permit sa spun ca inteleg fenomenul. Nu este vorba de nicio carte aici.
    Cat despre vanzatoarea respectiva, o sa-ti dau un exemplu cat se poate de simplu: am fost prin anul 1 de facultate la un seminar despre marketing, organizat de o agentie de advertising, din Cluj. Ei bine, omul care intre timp a ajuns HR Manager la agentia respectiva. Ideea de baza este ca omul a fost muncitor pe santier inainte sa ajunga in advertising. Nu avea nicio facultate, dar ambitia l-a facut sa ajunga acolo. Pentru ca si-a dorit. Si asta am impresia ca nu vrei nicium sa intelegi: daca chiar iti doresti ceva, se poate realiza. Daca tu vrei sa fii mai mult decat o vanzatoare la ghiseu (desi mi se pare cam neinspirat exemplul, pentru discutia in cauza), atunci faci tot posibilul sa ajungi mai sus. Daca nu vrei sa ajungi undeva mai bine, inseamna ca iti convine locul in care esti. It’s as simple as that!
    Si am impresia ca mai este o chestie pe care nu vrei s-o intelegi: fiecare dintre noi este si ar trebui sa fie responsabil pentru actiunile sale. Nu sa astepti sa fii tratat regeste de catre patronul tau, nici sa astepti tot felul de ajutoare de la stat.

  22. ketherius says:

    @Vladi: Eu uneori nu stiu daca tu chiar nu intelegi viata reala sau faci misto de noi. Tu compari cazul individual al unui om care s-a realizat cu cazul general al oamenilor cu o educatie (adica scoala) redusa. Poti tu sa afirmi cu mana pe inima ca exista posturi de HR Manager pentru toti muncitorii de pe santiere? Poti tu sa spui cu mana pe inima ca TOTI cei cu serviciu prost platit au disponibile joburi mult mai bune pe care nu le vor din comoditate si/sau masochism?

    Sa presupunem ca toti cei cu salarii mici si joburi proaste ar dori si incerca sa obtina un job foarte-foarte bun. Exista asemenea joburi pentru toti? Exista un job de manager pentru fiecare persoana care doreste asemenea post? Daca da, atunci spune-ne unde si cum se gasesc, ca ma intorc si eu in Romania. Daca nu, inseamna ca exemplul tau nu se aplica si HR Managerul cunoscut de tine e doar praf in ochi ca sa deviezi discutia. Ce solutie ai tu pentru cei care nu pot obtine un semenea job? Ce solutie, in afara de a continua sa munceasca acolo unde sunt acum, pentru a-si plati chiria/ipoteca, mancarea, hainele, pentru a-si hrani si scoli copiii?

    Tu chiar nu realizezi ca vorbesti in teorii generale, ca citezi din carti savante, dar ca nu intelegi prea bine viata reala? Nu pot fi toti invingatori, nu pot fi toti sefi, nu pot fi toti fericiti, nu pot fi toti absolventi de facultate si MBA. Pur si simplu “life’s not fair”. Si unii chiar vor, incearca, se traduiesc din rasputeri, dar NU reusesc.

  23. Nu, Ketherius, nu inteleg viata reala. Sunt doar un pusti care abia a invatat sa-si stearga nasul si acum s-a gandit sa-si faca blog(sic).
    Ca sa fie mai pe intelesul tau, ketehrius… era doar un exemplu pur ceea ce ti-am zis. Ieri am mai stat de vorba cu un cunoscut, care lucreaza intr-un post foarte bun in domeniul industriei, la noi. Insa nu castiga bine. Si, total spre surprinderea ta, si el mi-a spus ca este vina lui ca a ramas la locul respectiv de munca, ca a fost prea comod.
    Life’s tough, Ketherius. Doar ca unii o iau asa cum este si au ambitia de a face ceva in viata. Nu am avut o copilarie stralucita, nu am avut parintii ideali, nu am crescut in puf, cum s-ar zice. Si imagineaza-ti ca am avut inca 2 frati. Dar pentru asta nu m-am plafonat, pe ideea ca “asta-i viata”, am luat o gramada de suturi si am inghitit in sec de multe ori. But then again, poate sunt eu vreun fenomen al naturii si nu stiu. Si, crede-ma cand zic ca daca intr-adevar incerci din rasputeri reusesti.
    Si nu, nu exista posturi de HR manageri pentru toti muncitorii de santier. Dar nici nu o sa existe, daca nu cumva vrem sa ne intoarcem la sistemul comunist.
    Iti zic eu o solutie pentru cei care muncesc unde muncesc si nu au bani pentru a-si plati chirie, manacare, whatever. Una ar fi sa continue sa lucreze acolo, dar in acelasi timp sa isi caute ceva mai bun de lucru. A doua (si cea mai buna) ar fi ca inainte sa-si intemeieze o familie sa se gandeasca daca ii ajung banii pentru a o intretine. Desigur, vei zice ca asa nu se vor mai naste deloc copii si populatia o sa devina tot mai mica. Prefer sa scada populatia decat sa vad copii care cersesc, cazati la orfelinate sau case de copii, doar pentru ca parintii lor si-au batut joc de ei.

  24. ketherius says:

    Imi pare rau ca o iei asa personal. Gandeste-te la un lucru: daca stii ca nu exista joburi bune pentru toata lumea, nu crezi ca e cinism sa propui o solutie care stii ca nu va functiona decat pentru un mic procent din cei care au acea problema (job prost)? E ca si cum guvernul ar spune: in Romania sunt salarii foarte mari si se traieste foarte bine, luand ca exemplu doar 3% din populatia tarii.

    Inainte de a le spune sa se zbata si sa incerce, mai intai trebuie sa ii cresti intr-o asemenea mentalitate. Oamenii peste 40 de ani sunt, in proportie covarsitoare, irecuperabili in sensul asta. Poate generatiile urmatoare, cei nascuti dupa 2000, sa creasca in alta atmosfera si sa reuseasca sa schimbe ceva.

  25. Ale(: says:

    Eu nu circul cu metroul fiindca in Arad asa ceva nu exista, dar circul cu tramvaiul si acolo se intampla la fel : toti se ridica de pe scaune cu mult inainte ca tramvaiul sa ajunga in statie, toti au fete de workoholics. Eu cred ca de vina e societatea, ea e cea ce ne impinge spre o astfel de viata. Si desigur mai exista acea mentalitate a omului care crede ca a face bani gramada il va face mai fericit, cand de fapt il face din ce in ce mai mizerabil din punct de vedere emotional.

  26. Vladi Martinus says:

    Ale, trebuie sa recunosc ca sunt putin surprins. Credeam ca fenomenul asta se intampla doar in Bucuresti.
    Nu inteleg ce vrei sa spui prin “de vina este societatea, ea e cea care ne impinge spre o astfel de viata”.
    Din pacate, unii inteleg gresit fericirea si deseori o confunda cu implinirea de sine/autorealizare/etc.

  27. Ale(: says:

    Prin asta am vrut sa spun ca societatea a creat un anumit tipar dupa care toti [sunt cateva exceptii] cred ca ar trebui sa ne luam, gen “Daca am bani inseamna ca sunt cineva, inseamna ca sunt fericit si voi avea o viata cat se poate de buna”. Not! Si cum ai spus si tu unii [majoritatea] inteleg gresit fericirea.

  28. Nu cred ca societatea a creat acest tipar. Cred ca noi, oamenii ne-am creat singuri tiparul ala in mintea noastra. Iar daca chiar exista acest tipar, cei care se incadreaza in el (sau in orice alt tipar) sunt fiinte umane, nu oameni. Parerea mea…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s