Muzica si… noi

Unul din primele lucruri pe care le observi atunci cand ajungi in Bucuresti il reprezinta oamenii din metrou, majoritatea cu casti in urechi, ascultand muzica.

Desigur, nu am putut sa nu ma intreb care este motivul pentru care asa multa lume asculta muzica, in comparatie cu orasele in care am mai locuit pana acum sau in care am fost in vizite de cateva zile (iti trebuie o perioada de timp ca sa observi obiceiurile oamenilor dintr-un anumit oras). Primul motiv care mi-a venit in minte (unul oarecum evident) a fost incercarea de a mai reduce din stresul cotidian (prezent intr-un grad destul de mare, in “minunata” noastra capitala).

Oarecum, ma numar si eu printre cei care vad in muzica o modalitate de a scapa de stres. Dar nu numai…

Totusi, ce altceva poate reprezenta pentru oameni muzica, daca nu un mod de a scapa de stres? Sunt foarte multe variante aici:

Pentru majoritatea oamenilor (ascultatorii) muzica reprezinta o stare de bine. Pentru unii dintre acestia, muzica este acel zgomot produs pe fundal cand se afla in club cu prietenii/prietenele ca sa se distreze. Altora le place enorm de mult sa danseze, fie ca danseaza bine, fie ca danseaza foarte prost (eu unul, sunt anti-talent la dans, asa ca nu ma prea “aventurez”🙂 ). Pentru acestia, deci, muzica este ceva care iti da energie.

Tot printre ascultatori se numara cei pentru care muzica este ceva foarte profund. Acestia sunt, in mare parte, critici muzicali. Restul se multumesc sa asculte ceea ce le place, sa se informeze despre artistii preferati, sa fie la curent cu activitatea acestora.

Nu in ultimul rand, vorbim, desigur, despre creatorii de muzica. Si cand zic creatori de muzica nu ma refer la cei care intra in studio, pun niste sample-uri muzicale ultra-uzitate pe negativ sau, pur si simplu fura negative (sunt nenumarate cazuri, in muzica noastra. Cred ca cel mai elocvent exemplu sunt cei de la Voltaj); nu ma refer la cei ale caror albume fac furori cand apar pe piata, dar in concerte live nu sunt capabili nici macar sa mimeze vocea, in timp ce fac playback sau daca scot pe gura un vers live, te fac sa te gandesti: “cat de mult influenteaza tehnologia domeniul muzicii…” Acesti creatori de muzica se impart in doua categorii (doar atatea imi vin in minte, pe moment): cei care traiesc din muzica (ei vor deveni, mai devreme sau mai tarziu, “comerciali”) si cei pentru care muzica este o pasiune (ei sunt cei care, chiar daca raman underground, au un public select si ajung sa fie respectati de catre adevaratii cunoscatori). Desigur, si in cadrul acestei ultime categorii ma refer tot la artistii adevarati. Desi, ca sa rezisti in muzica underground, trebuie sa fii cu adevarat artist. Altfel, mai devreme sau mai tarziu, te vei vedea nevoit sa te lasi de muzica.

Revin la ceea ce reprezinta pentru mine muzica… As zice ca depinde de dispozitie (poate sa imi ridice moralul atunci cand am nevoie, imi da energie, atunci cand sunt intr-o dispozitie buna, etc.); depinde, de asemenea, si de genul muzical. Nu o sa insir aici toate genurile muzicale pe care le apreciez fiindca ar fi prea multe (sa zicem doar, ca ascult de la chill out sau jazz pana la industrial sau hard rock (combinat cu rap, cateodata, cum ar fi cazul RATM). Consider ca un om care apreciaza muzica cu adevarat, apreciaza cam toate genurile (bine… exceptand, desigur, manelele, muzica Pop sau asa-zisul “gangsta rap”). Nu mai vorbesc de faptul ca, in ziua de azi, genurile muzicale s-au impartit in foarte multe sub-genuri (vezi exemplul muzicii house, impartita in “tech house”, “deep house”, “progressive house” si altele). De ce depinde de genul muzical? Pentru ca sunt genuri de muzica sau artisti/formatii pe care le ascult fiindca imi place foarte mult cum suna. Sunt, in schimb, genuri, artisti/formatii care ma fac sa “simt” muzica (cum zice si un vers al piesei produse de DJ Shadow- building steam with a grain of salt: “it’s like the music’s going through me”).

Am incercat, o vreme, sa fiu un adept al culturii hip-hop (as face o precizare, aici, pentru cei care confunda “rap” cu “hip-hop”- hip-hop-ul este o cultura ale carei elemente sunt: DJ si MC- care, impreuna formeaza muzica rap-, Breakdance si Grafitti) dar mi-am dat seama ca pentru a fi un adevarat hip-hopper  nu este de ajuns sa porti haine largi, si sa canti muzica rap. Totusi, am ramas fidel acestui gen de muzica. Dupa mine, este singurul gen de muzica ce contine un mesaj (dupa altii, ar mai fi si rock-ul, dar as zice ca muzica rock si-a cam pierdut din mesaj, devenind tot mai comerciala, in ultimii 10 ani). Iar mesajele sunt foarte diversificate: de la cele legate de religie, familie, prieteni, pana la cele legate de societate.

In fine, pentru mine, muzica nu se reduce la a asculta niste sunete sau a dansa pe un anumit ritm (asta nu inseamna ca nu mi-as dori sa invat stiluri de dans clasice🙂 ). Sa asculti muzica inseamna sa poti deosebi un gen muzical de altul, sa recunosti un artist atunci cand auzi o melodie (sau chiar melodia, in sine). Sau, de ce nu, sa poti spune ce stil de dans se potriveste unei melodii, atunci cand o asculti pentru prima data. Inseamna sa ai o cultura muzicala.

Recunosc ca am avut norocul sa am un frate mai mare, caruia ii datorez peste jumatate din cultura mea muzicala. Datorita lui, cand la noi manelele (2001-2002) erau inca in floare, eu ascultam DJ consacrati in muzica house (John Digweed si Sasha) sau, in anul 2000, cand prea putini stiau cine sunt Rammstein, eu ascultam maxi-single-urile “Du riechst so gut” si “Das Model” in original. Nu mai vorbesc de anul 1995 cand, la o “seara distractiva”, unde se asculta doar Fun Factory si Kelly Family (cam toata lumea asculta asa ceva, pe atunci), am pus in casetofon “Music for the Jilted Generation”, albumul celor de la The Prodigy (considerat de multi experti ca cel mai bun album dance din istorie), lasand “masca” pe toata lumea, inclusiv pe invatatoarea mea, care nu intelegea ce era cu zgomotele alea din casetofon. Cei de la The Prodigy au ramas, de atunci, formatia mea preferata.

In fine, as exagera daca m-as lansa in clisee de genul “nu as putea trai fara muzica”. Dar pot spune ca muzica a jucat si joaca in continuare un rol important in viata mea. Ca un exemplu, pot spune ca uneori, muzica pe care o asculta oamenii ma ajuta sa imi formez o parere despre ei, inainte de a-i cunoaste.

Totusi, sunt curios…. pentru tine, cititorule… pentru tine, ce reprezinta muzica? Ce simti cand asculti muzica? Cum iti influenteaza viata (daca ti-o influenteaza)?

Aveti ma jos, una din piesele mele preferate de rap, ascultata live, acum 2 saptamani, si una care contine, impreuna cu videoclipul, un un mesaj foarte puternic.

This entry was posted in muzică, viața de zi cu zi and tagged , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Muzica si… noi

  1. Buna Vladi,
    imi voi aduce contributia la acest articol atingand un singur aspect al textului, si anume paragraful despre creatorii de muzica si despre ceea ce iti trebuie pentru a rezista in underground. Nu voi raspunde la intrebarea lansata de tine, despre ce inseamna muzica pentru mine. Muzica este arta, pentru mine, o persoana care a cochetat mai mult sau mai putin si cu pictura si cu literatura, as spune ca este chiar arta suprema. Nu imi imaginez sa existe ceva mai intens decat o nota muzicala, care sa se muleze minunat pe sentimentul tau de moment. Exista stari in sufletul unui om, care nu pot fi egalate in exterior decat de muzica. Asa ca fiind arta, este ceva personal si individual, nu are sens sa spun ce inseamna.
    Referitor la scena underground: pot spune ca este un spatiu extraordinar de dificil si sensibil, cu mult mai pretentios decat zona comerciala, in care artistul este o marfa supusa modei momentului. Publicul din underground este mai pretentios si mai incisiv, sanctionand cu mai multa usurinta abaterile. Aici am vorbit insa despre publicul din underground ideal, un model. La noi in tara cultura muzicii underground este prea firava, nu a avut spatiul, timpul si libertatea necesara sa se dezvolte, ba eu as adauga ca nu au avut nici exponentii necesari intr-un numar ridicat. Dupa 4 + 3 ani de facut muzica in underground [cu ultimii 2 insa cu un relativ succes in underground, ca unul dintre putinii artisti de funk din undergoundul romanesc] cred ca pot sa imi dau cu parerea spre caracterul aproape patologic al publicului despre care vorbim. Posibil voi atrage critici, dar stiu despre ce vorbesc. Publicul de underground este unul local, regional, adunat in forumuri, care consuma mult din concertele oferite, la gramada. Selectia se face la nivel de masura mare, de genul: underground vs. scena comerciala, si prea putin in cadrul scenei “sub pamant”.Pozitia in care se gaseste trupetzul de underground este de slava astazi, ignoranta totala maine. In fuga publicul avizat si rafinat dupa multe trupe de valoare, pentru a dovedi ca exista asa ceva si in tara asta, uita sa faca ceva esential: sa ofere ragaz, sa aiba rabdare si sa cultive increderea in timp. Cantaretul de undergound depune un efort intelectual si artistic enorm deseori, plateste din buzunarul propriu, doarme prin gari, face compromisuri si sacrificii, isi dedica jumatate de viata acestei scene, pentru ca in acest ritm se petrec lucrurile acolo, se imbata cu sloganuri de genul “arta de dragul artei”, pentru a ajunge la inca un club, prost condus, cu patron care crede ca simpla existenta a unei trupe acolo ii vinde bautura, fara sa se gandeasca la un sistem de sonorizare, daca nu performant macar existent, cu prea multi jurnalisti, care nu au rabdare sa vada concertele in intregime, dar sa grabesc sa umple pagini cu articole bune sau rele, cu public, care in marea majoritate a cazurilor, sa intreaba de ce trebuie sa fie un concert pe bani, daca trupa este din underground etc. Ei bine trupa se va trezi deseori in situatia de a canta in fata a catorva mii de oameni la festivaluri, apoi sa umple astazi un club pana la refuz, apoi data viitoare sa absenteze cu nonsalanta, pentru ca apoi o urmatoarea data sa revina in forta ca si cand te-au sprijinit mereu si sa arunce cuvinte de genul “revelatii” si “mici genii” in spatiul virtual, fara sa se gandeasca la faptul ca trupa poseda atata inteligenta incat sa ia ca pe o palma inconsecventa lor. Ar fi cazul insa sa ma opresc aici. Da, artistul face muzica de dragul muzicii, pentru ca in clipa in care este la instrument, are impresia ca lumea poate fi mai buna si mai frumoasa in jurul lui. Publicul intelege si el cum poate toata mascarada. Ambele parti sunt fericite ca exista, ca si in tara noastra se poate face lucru de calitate cu un public de calitate, insa…ceva este putred in underground, cum ar fi zis Sheikspir daca ar fi iesit de la un concert de club.

  2. Vladi Martinus says:

    In primul rand, iti multumesc pentru contribuite, Flavius. Imi doream si asteptam parerea ta, legata de subiect.
    Legat de public… intr-adevar, la noi nu exista rabdare. Toata lumea are pretentia sa fii consecvent, sa prinzi bine la public, etc. Si putini inteleg fenomenul muzicii underground. Pentru ei exista muzica de club, si cam atat. Nu mai vorbesc de persoanele care, cand le spun de formatia The Others, care canta funk, se uita la mine de parca as asculta manele.
    Iar in ceea ce priveste concertele, o sa dau doar 2 exemple:
    1. In general, la concertele de rap (cum a fost si cazul concertului Dilated Peoples, de acum 2 saptamani) exista cativa oameni care se plictisesc teribil duminica seara si, cu un apetit ridicat pentru scandal, merg la concerte rap fara sa aiba nici cea mai vaga idee despre acest gen de muzica.
    2. Tind sa cred ca asta se intampla, in general, doar la concertele din Bucuresti: am fost la un concert De Phazz, o trupa foarte buna, dupa mine, care suna chiar mai bine live decat in studio. Lumea nu intelege ca la un concert organizat intr-o sala (nu un amfiteatru sau un club unde,in general se sta in picioare), ideea este sa simti muzica, nu sa incepi sa te bâțâi in toate partile, incercand sa impresionezi. Muzica adevarata a fost si va fi intotdeauna impotriva egoismului.
    Tot legat de concerte, dupa cum spuneai si tu, oamenii nu inteleg ca si formatiile underground trebuie sa manance, sa isi plateasca drumul, sa doarma intr-un loc cat de cat confortabil, etc.
    La fel, in momentul in care vine o trupa cum este Dilated Peoples si iti pun pret pe bilet de 50 RON (!), oamenii au impresia ca respectivii fac asta ca sa isi vanda cat mai multe bilete. Ei bine, nu este deloc asa. Pretul scazut la bilet reflecta faptul ca oamenii aia se gandesc la adevaratii lor fani, care nu si-ar permite un pret mai ridicat. La fel si cu EP-ul lui Evidence (membru Dilated Peoples) care se vinde cu 7(!) dolari. Si, sincer, m-a cuprins emotia in momentul in care oamenii aia au zis ca s-au trezit dimineata (erau in Timisoara si urmau sa vina la Bucuresti) si au vazut atata zapada s-au speriat, dar si-au zis ca nu au batut atat drum, taman din SUA, ca sa renunte la concert. Asa ca au venit. Din pacate, nici pe ei publicul nu i-a primit cum se cuvine.
    Concluzia mea este ca la noi exista trupe underground, insa, dupa cum ziceai si tu, Flavius, nu exista un public adecvat, la noi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s