Asumarea riscurilor NU dauneaza grav sanatatii

“Nu risti, nu castigi”, zice o vorba inteleapta (cel putin, dupa mine) “din popor”…

Personal, asumarea de riscuri este un fel de hobby al meu. Imi place sa imi asum riscuri, sa fac lucruri pe care altii le considera nebunesti (poate de aceea se numara si sporturile extreme printre principalele mele pasiuni). Vorba “ce plictisita ar fi lumea daca totul ar fi perfect” imi place sa o transform in “ce plictisitoare ar fi viata fara riscuri” sau “What’s life without risks?!”.

Desigur, unii vor spune ca este vorba de anii tineretii, in care cei de varsta mea au tendinta de a fi idealisti, de a avea senzatia ca pot “muta muntii”, etc. Ei bine, nu sunt de acord- am intalnit persoane trecute de 30 de ani care isi traiesc viata al intensitate maxima; tatal unui bun prieten de-al meu a practicat bungee jumping, in jurul varstei de 45 de ani (nu stiu exact ce varsta are, dar voi reveni cu un later edit, de indata ce aflu); am intalnit si persoane de 20-25 de ani, insa, foarte putin dispuse sa-si asume riscuri, si asta mi se pare cel mai trist.

De ce? In primul rand, daca nu iti asumi riscuri, in mod cert nu vei realiza prea multe in viata asta. In cel mai bun caz ajungi sa lucrezi intr-un loc in care rutina este la ordinea zilei.

In al doilea rand, cred ca varsta asta este momentul ideal sa-ti asumi riscuri. Ai toata viata inainte. Daca risti si pierzi, consecintele sunt minore. Iar timpul necesar pentru a o lua de la capat este mult mai scurt. De asemenea, este varsta ideala fiindca nu ai responsabilitati, iar consecintele greselilor tale se vor rasfrange numai si numai asupra ta (desigur, ma refer, aici, la persoane care nu sunt casatorite, nu au o familie, nu au pe nimeni in intretinere- parinti sau copii).

Desigur, poate unii se vor gandi (nu o vor spune) ca le este frica sa nu isi dezamageasca parintii. Eu unul, consider ca daca un parinte intr-adevar te iubeste, va fi alaturi de tine in momentul in care vei suferi un esec, iar dragostea sa nu va fi niciodata conditionata de reusitele tale scolare sau profesionale.

Ai un sef/ o sefa care iti reproseaza ca faci lucrurile superficial, chiar daca tu iti dai toata silinta? Ai crezut ca ti-ai gasit job-ul ideal, dar ti-ai dat seama ca te-ai inselat? Nu esti tratat la adevarata ta valoare, la locul de munca? Da-ti demisia! Mai exista atatea alte locuri de munca si in mod cert poti gasi unul in care sa te simti implinit. Intr-o piata concurentiala, angajatorii inteligenti si rationali vor cauta intotdeauna sa ofere conditii cat mai bune de lucru oamenilor de valoare. Totul este sa ai curajul de a risca sa renunti la un loc SIGUR de munca, ce iti ofera un venit sigur si stabil, pentru un POSIBIL loc de munca mai bun.

Chiar si asa, sunt de parere ca trebuie sa stii si cand sa risti; sa risti “cu cap”, ca sa zic asa. A risca, pentru mine, nu inseamna sa te arunci in fata unei masini, sa vezi daca te calca; nu inseamna a avea o atitudine de revolta fata de orice se intampla in jurul tau. Pentru ca trebuie sa stii si CAND sa risti. Iar pentru asta ai nevoie de rabdare. Nu degeaba samuraii o considerau ca a doua cea mai de pret virtute (intelepciunea era prima).

La varsta asta rabdarea te poate ajuta foarte mult. Dupa cum spuneam si mai sus, ai o viata intreaga inainte si iti permiti sa astepti (totusi, as recomanda ca asteptarea sa nu fie prea lunga). Rabdarea te poate ajuta in multe cazuri: gasirea unui loc de munca, alegerea unei facultati, poate chiar gasirea adevaratei iubiri (cine stie…)

Asumarea riscurilor este, totusi, mai mult legata de vointa si de incredere in sine, decat de rabdare.

Increderea in tine te poate ajuta foarte mult in momentele dificile din viata. Nu iti gasesti un loc de munca, nu iti gasesti “perechea”, etc.- acestea sunt momentele cheie in care trebuie sa eviti, pe cat posibil, sa iti spui ca este vina ta, ca nu esti bun(a) de nimic, ca viata ta este un dezastru, etc. Sunt momente in care trebuie sa te gandesti ca este doar o perioada mai proasta, o perioada care va trece si ca esti destul de tare incat sa treci peste. Trebuie sa te gandesti ca o sa ajungi acolo unde iti doresti sa ajungi, ca o sa iti indeplinesti visul. Totul este sa crezi in asta si sa ai o vointa puternica.

Am trecut prin momente dificile, la randul meu, in viata asta. Dar de fiecare data mi-am revenit si am incercat sa vad partea plina a paharului.

Voi da doar un exemplu: acum 4 ani am trait una din cele mai mari dezamagiri ale mele: visam sa intru la facultatea de psihologie, din cadrul UniBuc. Imi doream foarte mult sa urmez o facultate de psihologie si facusem meditatii toata clasa a 12-a. M-am inscris si la Cluj, asa ca varianta de rezerva. Sincer, nu aveam niciun dubiu ca o sa intru la Bucuresti. Ghinion, insa… nu invatasem din cartea/ cartile care trebuia (adica nu era manualul/ suportul de curs scris de decanul facultatii) si am fost respins. la Cluj, nu am avut nicio sansa, fiind concurs de dosare, iar media mea generala pe anii de liceu nu era tocmai stralucita. A fost o perioada in care m-am simtit pur si simplu distrus. Am luat o palma (ideologica, desigur) extrem de usturatoare. Si, totusi, mi-am revenit, luand-o ca pe o adevarata lectie de viata (“orice sut in fund este un pas inainte”, zicea cineva). M-am inscris la Spiru Haret (tot psihologie), fiind ultima varianta disponibila in acel moment. Mi-am dat seama ca Spiru Haret este cea mai mare gluma in materie de educatie, asa ca anul urmator am renuntat si m-am inscris la o facultate cu profil economic, din Cluj. Ei bine, cred ca decizia respectiva a fost una din cele mai bune decizii pe care le-am luat in viata mea.🙂 Iar eu vad asta ca pe un rezultat al vointei si al increderii.

Desigur, pentru a fi dispus sa risti, iti trebuie si o doza de noroc, si recunosc ca nu am dus lipsa de asa ceva. Chiar si asa, sunt de acord cu cei care afirma ca “norocul ti-l faci singur”. Daca nu indraznesti, norocul nu sare din vreo palarie magica si nici nu il gasesti de vanzare pe la vreun hypermarket😉

This entry was posted in viața de zi cu zi and tagged , , . Bookmark the permalink.

10 Responses to Asumarea riscurilor NU dauneaza grav sanatatii

  1. ketherius says:

    Numai cine nu risca, nu castiga, nu? Pe de alta parte, nu trebuie sa iti asumi riscuri inutile si nici riscuri in care sansa de a nu pierde este infima. Trebuie sa existe un echilibru, pana la urma, nu?

  2. Vladi Martinus says:

    Categoric, nu trebuie sa iti asumi riscuri inutile. Un lucru pe care l-am invatat de la cursurile de microeconomie din facultate: intotdeauna trebuie sa calculezi costul de oportunitate si sa-l compari cu potentialul beneficiu.🙂

  3. Mihai says:

    cred, vladi, ca e bine ca indemni oamenii sa-si asume riscuri. cresc sansele de succes in viata. e bine totusi sa fie riscuri calculate pana la un punct. acum vad mai sus, ca s-a mai comentat asta:) mai cred insa ca nu toata lumea e pregatita sa faca fata provocarilor. unii oameni sunt pur si simplu facuti/construiti sa mearga pe carari batute deja. lor le e mai greu sa-si asume riscuri. tine cred si de constructia genetica. caci nu toata lumea e factuta sa fie patroni sau manageri. dar da, cine nu risca, nu castiga iar omul trebuie sa incerce.

  4. lamya777 says:

    riscul nu tine doar de a ajunge manager sau patron, este vorba de a risca in general, asa cum a spus si el in post, chiar si in dragoste trebuie sa risti. incerc si eu sa fac acelasi lucru cu prietenii mei, sa le arat beneficiile indirecte ale riscului, dar nu se poate asa de simplu,multi dintre ei sunt mult prea conservatori sau doar “pensionari” cum imi place mie sa le spun…

  5. Vladi Martinus says:

    Mihai, sunt de parere cu tine ca unii oameni sunt construiti sa mearga pe carari batute deja. N-o sa uit niciodata o intamplare de acum cativa ani: ma plimbam cu iubita mea de atunci printr-un parc si cativa muncitori sapau niste santuri ca sa inlocuiasca ceva tevi. M-am uitat, de curiozitate, catre ei. La un moment dat, unul dintre ei intoarce capul catre mine si spune, zambind: “trebuie sa faca cineva si asta”. I-am zambit inapoi, dandu-i de inteles ca nu-l consider cu nimic mai prejos pentru faptul ca sapa santuri. In acelasi timp, mi-am dat seama cata incarcatura filosofica a avut propozitia rostita de el…
    Totusi, sunt de acord cu lamya ca a risca nu tine doar de a fi manager sau patron. Da, lamya, tine chiar si de dragoste. Am riscat si eu la un moment dat si mult timp dupa aceea am regretat enorm. Acum imi dau seama ca a fost o decizie cu efecte mai mult decat pozitive, pe termen lung.
    By the way, si mie imi place sa-i numesc “pensionari” pe oamenii de genul celor pe care i-ai mentionat.🙂

  6. indis says:

    “Ai un sef/ o sefa care iti reproseaza ca faci lucrurile superficial, chiar daca tu iti dai toata silinta?
    Ai crezut ca ti-ai gasit job-ul ideal, dar ti-ai dat seama ca te-ai inselat?
    Nu esti tratat la adevarata ta valoare, la locul de munca?
    Da-ti demisia!”..prima chestia care mi’a trecut prin minte(probabil si singura) a fost dorinta de a “canta” vorbele’ti de mai sus..si cum anume..poi..uite un exemplu mai jos:
    “Ai un post de conducere bine platit si esti praf?
    Ai interese personale si tragi din banii publici ?
    Te pupa lumea-n p**a ca ai bani si esti un taran cu 4 clase?
    Primesti bani ca sa difuzezi muzica de proasta calitate?
    Ai supt p**a ca sa scoti album ?
    Iti lingi in c*r seful ca sa-jungi un sef mai mic?
    Da-te-n gatu` matii!”
    :))))nu vreau s par rautacioasa..sau mai stiu eu cum,da’ sincer..eu vad o asemanare f mare(te rog s tii cont si de faptul k am nevoie de ochelari)..asemanare in sensul k…in ambele cazuri exista un sir de intrebari..iar finalul(concluzia) este unul foarte precis!!foarte pronuntat!!..in rest,no comment mai vlad.nu k nu as avea ce(dimpotriva :))) doar k riscam sa dam(din nou) in fel si fel de polemici..iar eu..nu vreau asta..din prea multa lene..comoditate..prostie..cam atat p ziua d azi..voi reveni,nu iti fa probleme in privinta asta🙂..o zi faina sa ai!salve😉

  7. Vladi Martinus says:

    Indis, nu vreau sa par rautacios, dar aveam senzatia ca ai trecut peste perioada de “adolescenta rebela” in care ascultai B.U.G. Mafia sau La Familia (cunoscuti si sub numele de Şişu si Puya). Eu unul, nu am fost niciodata fanul acestor pseudo- trupe sau altora de genul asta. Iar daca este vorba de Parazitii, parerea este aceeasi. Nu am de gand sa iti dau explicatii legate de sirul de intrebari pe care le-am pus fiindca nu vad rostul.
    Oricum, faptul ca stii versurile astea pe dinafara spune multe despre tine…
    In mod normal, as fi sters comment-ul fiindca accept orice, pana la injuraturi, pe blog-ul de fata. But then again, ai fi inceput sa faci fete-fete si te-ai fi plans altora (de fapt, unei persoane anume) cat sunt de nesimtit sau ca incerc sa ma ascund de ceva.
    Legat de riscul de a ploemiza… dupa cum spuneam si in articol, riscurile sunt un hobby de-al meu. Totusi, in cazul de fata riscul este doar aparent- a polemiza cu cineva inseamna sa ai un conflict de idei. In ce ai spus tu, nu vad altceva decat o refulare a frustrarilor si/ sau complexelor tale.
    O zi splendida si tie si te mai astept cu mare drag!😉

  8. indis says:

    dragul meu drag..nu sunt adepta hipi hopului..nu asc parazitii..versurile sunt copy paste d p un site..simplu..adolescenta rebela??hmm..poate k mai sunt..si sper s mai fiu..incercam s fiu funny..oricum..poate ar trebui s le stergi..sau sigur..nu poate…anyway..cum sunt e problema mea..k m plang sau nu..e deasemenea probl mea..desi..nu am facut asta ptr k nu sunt o copila d 13 ani..sau mai stiu eu ce retard mintal..ptr simplu fapt k detii acest “blog”..nu inseamna k “ejti vreo diva ceva..si noi stim”…iar dak ai o parte dedicata commenturilor..d c nu le accepti??e nasol cand vezi oameni care n accepta critici..dragul meu,nu exista supra”omi”…nu e nimeni mai presus decat nimeni..asa k incearca sa te exprimi fara aerul de superioritate,fara sa jignesti..etc…dak primul comment ti s’a parut o jignire..imi pare rau….poate k ar trebui sa privesti mai larg…nu s iei totul mot-a-mot…si te rog s nu iti mai da cu parerea in ceea ce priveste pers mea!!!..ptr k dak e asa..pot incepe si eu f usor..doar k..nu m pretez l asa ceva!

  9. Vladi Martinus says:

    Indis:
    Faptul ca detin acest blog nu ma face vreo diva, dar ma face special din simplul fapt ca am curajul de a imi expune ideile si de a accepta critici la adresa lor.
    Din moment ce commentariul tau a aparut pe blog, nu inteleg de unde chestia cu “nu accepti critici”.
    Nu exista supra “omi”, dar in mod cert exista oameni mai valorosi si oameni mai putin valorosi (din orice punct de vedere), exista oameni mai inteligenti si oameni mai putin inteligenti… si lista poate continua. Din pacate, va trebui sa te impaci cu ideea, si sa treci peste clisee de genul “toti suntem egali”, “avem acelasi sange”, etc.
    Cat despre persoana mea… chiar te rog sa iti dai cu parerea (just for the record, cred ca nu cunosti nici macar 10 % din persoana mea)- sunt sigur ca cititorii blog-ului ar fi mai mult decat incantati sa ma cunoasca mai bine😉

  10. indis says:

    scumpule..nu te cunosc..si nici n ma intereseaza lucru’ asta…si sunt sigura k “cititorii” stau cu sufletul la gura!!!le creste tensiunea,inima bate incendiar de repede!!!este o nebunie curata!!!..da’ sincer..eu prefer sa ascult “mafia” frate!..si alte chestii de genu’..ptr k sunt axata mai mult pe chestiile “da cartier”..decat pe cele “da cultura”..stii tu…oameni mai putin intelegenti..nu ai ce sa le ceri..si na..eu fac parte din categoria aia😉..asa k eu te las…ma pun s asc un pic de uzzi..e incendiar omu’..buh bye now

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s