mentalitate, antrenor sau psiholog…?

Uitandu-ma ieri la niste probe de atletism de la JO 2008 pe Eurosport, am acultat o conversatie foarte interesanta intre cei doi comentatori pe tema nevoii unui psiholog pentru un sportiv de performanta. Desigur, cei doi corelau slabele performante ale unor sportivi/ echipe sportive romanesti de la care se astepta foarte mult si au dat chix, cum s-ar zice.

Ei bine, unul dintre comentatori spunea ca, inca din 1995 (!) Carl Lewis avea dupa el un intreg “staff”: de la antrenor, maseur, la nutritionist, sau chiar… psiholog. Va dati seama ca in 1995, la noi cred ca inca nu exista in C.O.R. (clasificarea ocupatiilor din Romania) denumirea de psiholog🙂

Din ce am auzit si citit de cand a inceput Olimpiada, cam orice sportiv de performanta are alaturi de el un psiholog, care sa-l insoteasca la competitiile internationale. Cat de benefic este ajutorul unui psiholog? Eu zic ca foarte benefic, in special in situatia in care exista presiunea rezultatelor bune asupra ta (cum a fost, de exemplu, cazul Cameliei Potec, la inot- campioana olimpica in 2004). In asemenea momente, eu unul sunt de parere ca unii sportivi sunt mai labili psihic (si ei sunt oameni, ca si noi, nu?) si pot ceda din cauza presiunii sau pur si simplu intra intr-o stare de spirit negativa, din care nu mai poate iesi, si in cazul acesta, motivatia de a castiga este serios zdruncinata (cum a fost cazul fetelor noastre, la handbal, dupa meciul cu Norvegia). In astfel de momente, ca sportiv, ai nevoie de cineva care sa-ti ridice moralul, sa-ti spuna ca nu este un capat de lume ca ai pierdut un meci/ o proba de concurs sau ca ai ratat o medalie pe care ti-ai dorit-o atat de mult.

Desigur, exista si sportivi cu o ambitie si vointa de fier, optimisti, care sunt capabili sa se auto-motiveze foarte bine atunci cand sufera o infrangere si isi revin imediat, cu gandul ca data viitoare va fi mai bine si ca vor face tot ce le sta in putinta ca sa fie asa.

Totusi, in cazul celor mai labili psihic (a NU se citi cu probleme de personalitate, psihopati sau mai stiu eu ce alte prostii) nu doar psihologul poate fi cel care sa ii scoata din starea de nervozitate, suparare, etc., sa-i incurajeze sau sa-i faca sa se bucure atunci cand castiga o medalie/ o competitie. Sunt de parere ca si un antrenor poate face asta foarte bine, fara sa aiba vreun studiu de specialitate.

Cum poate fi un antrenor un bun psiholog, se vor intreba unii. Foarte simplu. In loc sa pui pe cineva sa se ocupe de elevul tau, poti sa fii tu cel care sa il incurajezi tu atunci cand are nevoie, poti sa-l ajuti tu sa-si revina atunci cand este deprimat, etc. Desigur, in cazul sporturilor de echipa este foarte greu sa fii atent la fiecare dintre componenti si sa fii alaturi de fiecare. In aceasta situatie as recomanda un psiholog, nu doar din motivul enuntat inainte, ci si pentru a evita interpretari de genul: “X sau Y este favorizat de antrenor” (doar pentru ca X sau Y au o capacitate de auto- motivare mai redusa si antrenorul le acorda mai multa atentie). Un exemplu cat se poate de elocvent de antrenor foarte bun psiholog este antrenorul Alinei Dumitru- imi amintesc ca, imediat dupa victoria din finala, a ridicat mainile in sus si a inceput sa strige de bucurie. Printre cuvintele de bucurie s-a auzit si un “Bravo, piti!” (“piti” fiind porecla data de antrenor, probabil). Iar faptul ca primul lucru pe care l-a facut Alina dupa victorie a fost sa mearga sa-si imbratiseze antrenorul demonstreaza ca cei doi au o relatie elev-antrenor de exceptie. Nu in ultimul rand, imi aduc aminte ca insusi antrenorul avea lacrimi in ochi si ramasese fara cuvinte, de bucurie, in momentul in care cei de la TVR au incercat sa-i ia un interviu, la scurt timp dupa victoria Alinei.

La polul opus se afla antrenorii din asa-zisa “scoala veche” (scoala sovietica, dupa cum o numesc unii), antrenori care au in lot sportivi foarte buni pe care nu fac decat sa-i critice si sa le arate unde au gresit, iar antrenamentele sunt un chin. Acest tip de antrenori merg pe ideea ca, pentru a evolua, unui sportiv trebuie sa i se arate intruna unde a gresit si trebuie sa munceasca foarte mult. Un bun exemplu de astfel de antrenor este Gheorghe Tadici, despre ale carui metode de antrenament si management de echipa (daca imi dati voie sa-l numesc asa) am aflat, citind un articol, ca sunt aproape barbare. Si o spun componentele echipei, nu altcineva.

Imi aduc aminte ca aveam si eu un antrenor la karate foarte sever si foarte dur la antrenamente. In afara salii era un om nu prea de incredere (mergea pe principiul ca, daca el este tratat urat de altii, de ce sa nu trateze, la randul lui, urat, pe altii?). Insa ca antrenor, am avut si o sa am tot respectul pentru el. Da, metodele de antrenament erau foarte dure (vorbim de karate full- contact, totusi), dar aveau un scop anume; da, striga la noi si ne spunea ca nu ne descurcam (totusi, nu imi aduc aminte sa ne fi injurat vreodata sau sa ne jigneasca, folosind cuvinte ca “idiot”, “cretin” sau altele) si ca suntem slabi. Dar astea erau doar ca sa ne faca sa devenim mai ambitiosi. Stia foarte bine ca intr-un asemenea sport nu pot rezista decat cei cu vointa de fier si cu ambitie; totusi, era constient ca mai e nevoie si de cuvinte de incurajare, din cand in cand, si asta te facea sa realizezi ca esti pe drumul cel bun. In cantonamente faceam chiar si cate 3 antrenamente pe zi, dar chiar si-asa, seara mai ieseam prin oras, in unele zile, in grup. In rest, nu ne interzicea sa mergem in oras, atat timp cat eram inapoi la timp, pentru antrenament.

De ce e nevoie de un psiholog sau de un bun antrenor, care sa tina si loc de psiholog? Pentru ca ei sunt cei care pot forma mentalitatea de invingator, o mmentalitate care, din ce am vazut in ultima vreme, sportivilor romani le lipseste cu desavarsire. Chiar am fost socat sa citesc o declaratie a lui Piturca, inainte de meciul cu Letonia, ca Romania are 3 meciuri dificile anul acesta (cu Lituania, Bosnia, parca, si Franta). Pai, cum poti tu, ca antrenor de echipa nationala cu pretentii de calificare la CM 2010 sa spui ca meciul cu Letonia este unul dificil????? Si, deloc surprinzator, ai nostri au jucat in ton cu declaratiile lui Piturca, castigand meciul cu o echipa a carei unice calificari la CE 2004 a fost o performanta istorica, cu un gol din penalty (nu mai mentionez bara letonilor de prin minutul 70, care putea fi foarte usor gol). Unde sunt meciurile in care echipa nationala batea astfel de echipe, “de mana a doua”, la diferente de peste 4 goluri?… Nu! nu jucatorii sunt cauza! componenti “generatiei de aur” aveau aproximativ aceeasi valoare cu cei de azi. Este vorba de MENTALITATE. Ei nu declarau, cum a facut-o Lobont, dupa un astfel de meci, ca nu conteaza jocul, ci cele 3 puncte puse in joc.

Sportul romanesc duce lipsa cronica de oameni cu MENTALITATE de invingatori (bine, pe langa infrastructura si conditii de antrenament- ele nu tin de domeniul psihologic). Iar fara astfel de oameni, se va duce de rapa, incet- incet.

This entry was posted in sport and tagged , , , . Bookmark the permalink.

3 Responses to mentalitate, antrenor sau psiholog…?

  1. ketherius says:

    Antrenamentele de performanta sunt extrem de dificile.Daca esti invingator, treci peste tot singur, nu depinzi de nimeni.Daca nu, nu meriti sa castigi. Altfel, e ca si cum te-ai dopa.

  2. vladimir martinus says:

    Asa e, ketherius. Daca esti invingator, treci singur peste orice. Dar totusi, si un invingator poate avea unele momente de slabiciune, cum a avut, sa zic, Camelia Potec- a avut performante foarte bune, chiar si dupa olimpiada de la Atena, dar iata ca aici nu a prins nici macar podiumul, la niciuna dintre probe.
    Da, antrenamentele de performanta sunt dificile, si pot spune ca am trait asemenea antrenamente- kimono-uri rupte, buze sparte, deget rupt etc. Totusi, sunt momente in care ai nevoie de cineva care sa te incurajeze. Acesta poate fi, dupa cum am spus, fie un psiholog, fie un antrenor.
    Chiar si marii invingatori au un psiholog, ketherius. Inclusiv Michael Phelps, ceea ce demonstreaza ca este nevoie si de asemenea specialisti😉

  3. ketherius says:

    Nu am zis ca nu au. Am spus ca, avand un psiholog, nu mai sunt sigur ca sunt asa mari campioni. In sport, cea mai grea parte e antrenamentul, nu competitia. Si nu e usor deloc sa treci prin antrenamente zilnice, sa simti durerea, oboseala, epuizarea, nesiguranta, disperarea, sa ai certitudinea ca si maine e la fel de rau, poate mai rau, ca o sa ai de concurat cu niste campioni si ca ai mari sanse sa te faci de ras si ca acum te dor toti muschii, ca nu mai vezi bine si vrei sa cazi si sa adormi si sa auzi antrenorul tipand la tine ca nu esti bun de nimic si ca muncesti de pomana si risipesti timpul si increderea celor care se bazeaza pe tine etc.

    Ca sa nu mai spun de faptul ca puterea mentala este mai importanta decat forta muschilor – tu ar trebui sa stii asta. Nu este evident, in acest caz, ca forta psihica este extrem de importanta si psihologul devine un fel de dopaj? Adica unul care nu poate trece prin antrenamente de unul singur si se teme de competitie merita vreo medalie si titlul de campion? Nu cred.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s