De ce nu mai e cum era…?

Probabil multi dintre voi isi amintesc de vremurile din copilarie, sau chiar inceputurile adolescentei, cand mergeam la un “fotbal in curtea scolii” (eu unul, am avut chiar si unele certuri din cauza ca imi luam din timpul de invatat pentru BAC, ca sa merg la fotbal🙂 ). Nu stiu cum era in cazul vostru, dar stiu ca in cartierul unde am crescut eu, in week-end-uri si in timpul vacantelor era curtea plina ochi- 2 terenuri de hanbal pe ciment, inca unul, care putea fi improvizat, tot pe ciment, si inca unul, pe iarba/pamant- si pur si simplu nu aveai loc sa joci, daca nu ieseai la timp din casa🙂 .

Ei bine, saptamana trecuta am avut ceva treaba prin zona in care am crescut si, intamplator, am trecut pe langa curtea scolii, altadata plina de “fotbalisti”. Pustiu… nici macar doi oameni care sa bata o minge de fotbal (nu mai zic ca se putea juca si tenis de camp acolo, la o adica), nimic…

Vazand asta, mi-am adus aminte si de imaginea deprimanta a pomilor ale caror fructe stau sa cada pe jos, din cauza ca nu se mai aventureaza nimeni sa se catere prin copaci.

Ce vremuri am putut trai… cand jucam fotbal aproape in fiecare zi, in vacante… cand mergeam in grupuri de cate 5-10 oameni prin zona depoului de trenuri si saream garduri sa mergem sa furam mere/prune/ corcoduse care nici macar nu erau inca destul de coapte🙂 cand ne vedeau paznicii si era de-ajuns sa strige vreo injuratura sau “ce cautati acolo?!” ca o rupeam la fuga cu toii, fara sa ne uitam in spate🙂

Astazi, tot noi, cei cu varste peste 20 de ani, ne adunam sa mergem la un fotbal, baschet etc. Unde sunt copiii de altadata…? Cred ca stiu: in casa, jucand WOW (unul din cele mai tampite fenomene ce le-a putut cunoaste lumea asta), Counter Strike sau, pur si simplu, conversand pe messenger, incercand sa para mai maturi decat sunt. Singurii copii care mai practica sport am impresia ca sunt cei care-l practica de performanta.

De ce? Pai, in primul rand, as zice ca e vina parintilor. Imi aduc aminte ca mama mea, daca ma vedea ca la ora 5-6 dupa-amiaza sunt inca in casa, ma “scotea” afara- imi spunea sa ies din casa, sa mai iau si eu niste aer curat, sa-mi gasesc ceva de facut pe afara🙂 . Si bine facea! Pentru ca nu e vorba doar de un stil de viata sanatos, ci e vorba ca ajungi sa cunosti mult mai multi oameni decat stand in fata unui calculator (si sa nu aud pe cineva ca zice ca poti cunoaste oameni si prin internet, ca stim cu totii ca nu poti compara comunicarea fata-n fata cu cea virtuala!). Pentru ca- nu-i asa?- oamenii din jurul nostru ne ajuta sa devenim ceea ce suntem.

Sa fie vina inventatorilor de jocuri pe calculator…? Existau jocuri si pe vremea noastra (la vremea respectiva erau foarte spectaculoase) si, intr-adevar, mai pierdeam ore in sir in fata calculatorului (cei care isi permiteau unul), dar aveam o limita si cred ca parintii au jucat un rol important in cazul tuturor.

Nu stiu… stau si ma intreb: ce s-a intamplat, totusi? Cum s-a ajuns aici? De ce nu mai exista acea placere de a sta cu prietenii tai la povesti/ la un joc de carti/ de a juca prinsea/ v-ati ascunselea…? E trist…

This entry was posted in viața de zi cu zi and tagged , . Bookmark the permalink.

7 Responses to De ce nu mai e cum era…?

  1. Manuela says:

    Da, e trist, intr-adevar! Si am constatat asta si eu: lumea cu care intri in contact in ziua de astazi este cu mult mai serioasa si mai crispata decat cum era inainte. De ce?

    Motivele, cred eu, sunt mai multe: educatia venita din partea parintilor, influenta anturajului (daca ai prieteni carora le place mai mult calculatorul decat sportul, trebuie sa te supui si tu, nu?), mentalitatea fiecaruia in parte (unii considera ca de la o anumita varsta trebuie sa te comporti altfel, cu mai multa “maturitate”), etc.

    Sau poate ca dorinta de a avea foarte multi bani, multa putere, ideea de a fi cat mai repede posibil pe “propriile picioare” iti “deviaza” comportamentul…

    Ceea ce e cert este concluzia ta, Vladi: E trist!

  2. vladimir martinus says:

    Manuela, e trist cand ajungi sa te lasi influentat de anturaj, chiar si atunci cand e vorba doar de petrecerea timpului liber. Eu, unul, am schimbat mai multe anturaje la viata mea, incercand totdeauna sa gasesc niste prieteni care sa se muleze pe conceptiile mele, si nu sa incerc sa ma adaptez eu la principiile lor. But then again, este la fel de adevarat ca fiecare dintre noi are o personalitate diferita de a celorlalti.
    Mai trist este cand chiar se intampla ce spuneai tu, cu dorinta de a fi cat mai repede pe propriile picioare. Este adevarat ca unii exagereaza si incep sa lucreze la varste la care altii inca bat mingea in curtea scolii, doar din dorinta de “a se afirma”. Din pacate, in unele cazuri, ei sunt fortati de situatia materiala precara😦 Si, din nou, ajungem la parinti, si situatia pe care ei le-o ofera copiilor

  3. Olimpicu says:

    Nu stiu cum sa raspund la intrebarea pe care o ridici in acest articol: De ce? O sa ma mai gandesc si daca imi vine o solutie in minte o sa revin cu un alt comment. Alimentatia nesanatoasa si sedentarismul sunt un factor de risc deloc neglijabil in ceea ce priveste viitorul tinerei generatii. Si asta e un fenomen sesizabil peste tot in asa zisa societate post-industriala.
    Pot totusi sesiza un anumit aspect. Revolutia tehnica isi are originile in increderea omului in propria capacitate de a transforma si gestiona mediul inconjurator prin metode stiintifice. Reversul neintentionat al acestei medalii este faptul ca actiunea umana nu are ca rezultat doar transformarea habitatului, ci si a esentei umane.Asemenea unui bumerang, inventia scapa intr-o anumita masura din mainile inventatorului; nu ramane la stadiul unui apendice cu calitate strict utilitara, ci este integrata intransul, devine o parte din noi, fara de care nu suntem definibili prin prisma valorilor sociale printre care innotam.
    Tehnica elibereaza omul, dar in acelasi timp il constrange. Il elibereaza ptr ca ii permite sa infaptuiasca, si ma refer aici in primul rand la infaptuirea de nou, darul nepretuit al inventiei, dar il si limiteaza, caci il constrange sa faca neincetat uz de ea, sa perceapa, sa inteleaga si sa interactioneze cu obiectele pornind de la aceasta.
    Indraznesc a spune ca astazi suntem “limitati” sa navigam pe internet, sa ne deplasam in masini, sa ajungem in orice colt al planetei in doar cateva ore, sa aflam tot ce se intampla in timp real, fiind martorii fascinati ai bucuriilor si suferintilor umane. Trebuie sa precizez ca prin folosirea termenului limitare nu imi propun sa realizez o evaluare axiologica acestui fenomen. Incerc doar sa explic ceea ce poate fi constatat, fara sa spun despre aceste transformari ca ar fi bune sau rele. Prin limitare inteleg mai degraba acea proprietate de a defini contururi, a trasa liniile de demarcatie, care dau forma cuvenita oricarui concept, delimitandu-l astfel de celelelate forme de manifestare ale fiintarii.
    “Jucariile” omului isi au originea in acesta, apoi omul incepe sa isi aiba originea in ele. Caci atunci cand muncesti, te distrezi, vb cu prietenii, poate chiar te indragostesti pe calculator, inseamna ca multe din trairile tale origineaza in calculator. Calculatorul “izvorat” din om in lume devine astfel un “izvor” de lume, sau mai degraba un fluviu umpland oceanul senzatiilor noastre (senzatii la mana a doua, cum l-am auzit numindu-le pe unul din formatorii de opinie de vaza din presa romaneasca. Nu stiu daca are neaparat dreptate, dar mi se pare o figura de stil foarte reusita).
    De aproape 150 de ani mintile luminate, sau cine stie, poate intunecate, mentin aprinsa disputa drepturilor de paternitate asupra omului intre teoria evolutionista si cea creationista, scapandu-le din vedere tocmai inutilitatea dezbaterii lor. Mai mult ca niciodata originea omului trebuie numita astazi mecanicista. Este o greseala incercarea de a gandi OMUL fara a lua in consideratie obiectele prin care plamadeste pe sine. Cred e mai putin relevant daca omul a fost creat de D-zeu sau de jocul arbitrar genelor decat faptul ca omul foloseste calculatorul.
    Oamenii care vor calatorii peste ani in spatiu pentru a coloniza alte planete, desi poate se vor recunoaste unii pe alti pornind de la acest apelativ, in foarte multe privinte nu vor mai fi oameni, prin comparatie nu noi, copii prezentului, la fel cum contemporanii epocii de piatra nu au fost din multe puncte de vedere oameni, desi erau lipsiti de pene, aveau unghii plate si se deplasau pe doua picioare(definitie data de Platon). Nu suntem ceea au fost inaintasii nostri si nici ceea ce vor fi copiii nostri (si ne tot miram de asa zisul conflict intre generatii). Iata ca pe parcursul micii mele dizertatii cred ca am reusit sa intuiesc un raspuns intrebarii despre care spuneam la inceput ca ma depaseste. Asadar: DE CE NU MAI E CUM ERA?
    Astept cu nerabdare parerea ta.

  4. vladimir martinus says:

    Olimpicu, trebuie sa recunosc ca am facut un efort supraomenesc ca sa citesc tot ce ai scris🙂
    O observatie: vor calatori (cu un singur “i” )
    Parerea mea… ca ai scris in vreo 700-800 de cuvinte ceea ce puteai scrie in vreo 20: ca societatea actuala a devenit asa datorita tehnologiei, ca tehnologia este cea care duce la sedentarism etc. si ca tehnologia, desi credem ca ne ajuta, ea ne constrange.
    Ei bine, nu pot fi de acord cu tine, Olimpicu, Dupa cum o ziceam si in lucrarea mea de licenta (si tu erai de acord), publicitatea nu te poate forta sa achizitionezi un anume obiect. La fel, nici tehnologia nu ne constrange cu absolut nimic. Este cat se poate de simplu: trebuie sa stii sa folosesti cu cap ceea ce ti se ofera. Esti constrans, doar atat timp cat te “lasi” tu constrans, daca imi permiti sa folosesc metafora asta. Probabil crezi ca nu putem trai fara tehnologie, ca suntem dependenti de ea. Ei bine, am putut sta o saptamana fara internet, fara calculator; cunosc oameni care refuza sa foloseasca telefonul mobil… si exemplele pot continua.
    Da, societatea evolueaza, noi evoluam… dar trebuie sa avem grija CUM evoluam

  5. Olimpicu says:

    Imi pare rau daca articolul ti s-a parut prea lung si a fost obositor pentru tine ca sa il citesti. Dimensiunile textului se datoreaza incercarii mele de a fi cat mai explicit, de a face ideile exprimate mai usor de inteles. Se pare insa ca, din pacate, am esuat, asa cum reiese din replica pe care ai postat-o.
    Prima mea reactie a fost sa incerc sa reformulez argumentele, dar ma tem ca am intra intr-o alta discutie de genul celebrei dispute “credinta vs necredinta”.

  6. vladimir martinus says:

    nu-i bai, Olimpicu🙂
    Doar ca atunci cand incerci sa fii prea explicit, te pierzi un pic in detalii si mi-e greu sa inteleg ideea pe car vrei s-o expui.
    Poti reformula argumentele si vedem noi daca intram in vreo disputa🙂 chiar si-asa, sunt sigur ca iti lipsesc binecunoscutele polemici din camera 139🙂

  7. Olimpicu says:

    Iui iui iui. Si inca cum

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s