De ce legalizarea drogurilor poate avea efecte benefice

Auzim aproape zilnic, prin mass media, pe la prieteni, poate chiar de la părinţi (ar fi chiar indicat ca părinţii să vorbească despre acest fenomen cu copiii lor) sau pe alte căi, despre droguri: care sunt cauzele consumului, ce efecte au ele asupra noastră, etc. Mă voi rezuma, în cazul de faţă, doar la efectele consumului şi ale legalizării şi, eventual, câteva recomandări.

În primul rând, ar trebui să facem o distincţie clară între drogurile „ușoare” (haşiş, marijuana) şi cele sintetice/ chimicale (ecstasy, LSD, heroină, cocaină şi altele). De ce această distincţie ? Pentru simplul fapt că se vehiculează ideea conform căreia consumul de (orice fel de) droguri ucide. Ei bine, nu-i aşa! Într-adevăr, consumul de droguri „grele” cauzează dependenţa şi, într-un timp destul de scurt, moartea, datorită reacţiilor foarte grave ce le provoacă la nivelul creierului şi al organismului. De aceea am fost şi voi fi totdeauna împotriva acestor droguri! În ceea ce priveşte însă, drogurile uşoare, efectul lor este unul nociv, uneori halucinant (de aceea mai sunt denumite şi droguri „halucinogene”), dar atât. Desigur, consumul în exces de astfel de droguri poate cauza anomalii ale creierului şi, ca şi consumul excesiv de tutun sau alcool, poate cauza leziuni grave, prin distrugerea celulelor de la nivelul creierului (cel puţin aşa au arătat studiile cercetătorilor britanici), însă nu am auzit încă de droguri uşoare care să cauzeze moartea. În plus, drogurile uşoare NU creează dependenţă. Ele conţin o substanţă, denumită THC (e o prescurtare de la un nume foarte lung, în latină🙂 ), substanţă care are un efect nociv, dar nu dă dependenţă. V-o pot spune sigur, fiindcă am o persoană foarte apropiată (ca să zic aşa) care a fost implicată într-un proces de distribuţie de droguri uşoare şi a primit cei 3 ani de închisoare, cu suspendare, tocmai din motiv că aceste droguri nu dau dependenţă.

Bun, acum că am văzut efectele consumului de droguri, să vedem efectele comercializării, în mod legal, a drogurilor uşoare, la nivelul ţării noastre :

În primul rând, din punct de vedere economic, un stat nu are decât de câştigat din legalizarea distribuţiei de astfel de droguri (din câte ştiu, consumul din surse proprii, de astfel de droguri este legal, la noi). Cum aşa ? Păi să vedem: este vorba de o economie subterană care ar ieşi la suprafaţă- să ne gândim la TVA-ul pe care consumatorii de astfel de droguri l-ar plăti la stat, plus marjă de 16% din profitul pe care comercianţii l-ar face din (re)vânzarea lor.

Şi dacă tot vorbeam de comercianţi, să ne gândim că, prin autorizarea unor locaţii să comercializeze aceste droguri, s-ar elimina oligopolul pe care îl deţin câteva persoane, în momentul de faţă (oligopol care, după cum ştim cu toţii, nu poate duce decât la preţuri mai mari decât în condiţiile unei concurenţe pe piaţă, sau chiar la înşelarea consumatorilor, prin oferirea de produse de proastă calitate), eliminare de pe urma căreia ar avea de câştigat un număr destul de mare de consumatori (după propriile calcule, desigur, bazate pe observaţie şi puţină cercetare🙂 ). Nu mai vorbesc de faptul că ies destul de mulţi bani din circuitul economic al ţării, prin faptul ca există mulţi consumatori care iau drumul Olandei pentru a consuma acolo, fără să aibă grija că trebuie să se ascundă tot timpul (cunosc pe cineva care urmează să cheltuie aproximativ 1.000 euro într-o excursie de o săptămână în Olanda🙂 ).

În ceea ce-i priveşte pe consumatori, pentru a le oferi produse de calitate, ar trebui să existe un institut sau o autoritate superioară care să îşi dea acordul cu privire la calitatea produselor, cu scopul de a le standardiza, oarecum.

În al doilea rând, vorbim de efectele la nivelul societăţii- să ne gândim că, în cazul legalizării acestor droguri, poliţia s-ar putea preocupa de delicte cu adevărat grave. Rolul poliţiei ar trebui să fie acela de a proteja membrii unei societăţi, nu? Mie mi se pare că prin arestarea distribuitorilor/ comercianţilor de droguri uşoare nu fac altceva decât să refuze un bine unei părţi a societăţii. În ce priveşte protejarea societăţii, de ce anume să o protejeze? După cum am arătat mai sus, aceste droguri nu dăunează nimănui.

În fine, trebuie să menţionez că NU am consumat niciodată (bine, am avut o tentativă eşuată, prin clasă a 8-a🙂 ), NU consum astfel de droguri, nici nu am de gând şi NU încurajez consumul de droguri uşoare (după cum am spus-o, consumul are efecte negative asupra creierului, în timp). Dar există multe alte persoane care consumă cu plăcere şi în ceea ce mă priveşte, sunt de părere că o fac pe banii şi sănătatea lor. Şi atunci, dacă tot se consumă droguri uşoare, măcar să se facă într-un mod eficient şi statul să aibă de câştigat, nu de pierdut. Gândiţi-vă câţi est- sau central- europeni ar da năvală la noi ca să consume dorguri, şi câţi bani ar cheltui ei aici.

Poate unii se vor gândi că societatea noastră este prea conservatoare (ca să nu zic retrogradă) pentru a se putea legaliza astfel de droguri şi la noi. Ei bine, atât timp cât societatea, din punctul de vedere al celor aleşi să ne reprezinte interesele, este formată majoritar din pensionari sau persoane „trecute de prima tinereţe” (ca să folosesc un termen mai blând), fiţi siguri că ei vor caută să îndeplinească dorinţele acestei părţi din societatea noastră. Încă aştept ziua în care tinerii de la noi se vor trezi la realitate şi îşi vor da seama că, pentru a le fi îndeplinite nevoile sau dorinţele, trebuie să aibă un cuvânt de spus prin participarea la vot. Sunt sigur că altfel vor stă lucrurile atunci când aproximativ 30-40% din electorat va fi format din tineri.

Later edit: Am descoperit de curând cine era autorul unei piese care se potriveşte bine articolului de faţă şi am găsit şi piesa pe youtube:


This entry was posted in economie, viața de zi cu zi and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

63 Responses to De ce legalizarea drogurilor poate avea efecte benefice

  1. cristi says:

    Distinctia e alta: droguri up ( ecstasy, mdma, cocaina) si droguri down ( marijuana, opium , heroina) .
    Intrun recent documentar pe BBC a fost dovedit ca tutunul are efecte mai nocive decat exctasy.
    Alta chestie e ca ficare persoana are reactii diferite la acelasi drog, sunt oameni care pot avea un atac de panica doar avand o cafea tare sau cineva poate sa se simta adormit luand o pastila de ecstasy.
    Si nu in ultimul rand , pentru a putea avea o parere , trebuie sa si incerci. Don’t believe the government/ hype…

  2. storyteller says:

    thc adica tetrahidrocannabinol nu apare in “droguri usoare”, cum spui tu. asa se intelege ca este in toate drogurile usoare. este pur si simplu substanta activa din planta de cannabis.

  3. vladimir martinus says:

    Flavius (storyteller), merci pt corectie. Asa este: doar marijuana contine THC.
    Cristi, e ciudata clasificarea pe care mi-ai dat-o, daca tinem cont de efectele diferite ale marijuanei si heroinei.
    In ceea ce priveste incercarea lor, mi-e foarte bine asa. Scopul principal al articolului nu este de a arata neparat efectele asupra organismului, ci efectul consumului de droguri, la nivelul societatii si cum am putea transforma acest efect intr-unul benefic

  4. ketherius says:

    S-au legalizat si tutunul si alcoolul se moare de cancer pulmonar, de ciroza, sunt dependenti de alcool care dorm prin boscheti si beau alcool etilic, metilic,spir, parfum (da, am vazut cu ochii mei). De ce ar fi mai bine sa legalizam inca un drog care da dependenta? Mai bine impuscam dealerii si fabricantii. Daca ii bagam la puscarie cativa ani, nu se elimina din radacini raul. Ca sa nu mai spun ca nu imi convine ca guvernul sa intretina clinici de reabilitare si sa trateze cancere cauzate de slabiciunea lor cu banii din taxele mele. Prefer ca din banii mei de taxe sa imi asfalteze drumurile, nu sa vindece niste drogati.

  5. vladimir martinus says:

    Ketherius, solutia ta mi se pare una cam radicala-dupa cum spuneai chiar tu, se moare si din tutun sau alcool, deci nu cred ca ar fi o solutie sa impusti dealeri sau fabricanti de droguri. Pana la urma, ei nu obliga pe nimeni sa le cumpere marfa- suntem liberi sa alegem daca vrem sau nu sa consumam droguri (ma refer, aici, la drogurile care nu dau dependenta).
    Nici eu nu sunt de acord ca din banii stransi din taxele contribuabililor sa fie intretinute clinici de abilitare, dar gandeste-te ca, daca ar fi legalizate drogurile, din TVA-ul platit de consumatori si impozitul pe profitul vanzatorilor s-ar putea strange destui bani ca sa fie intretinute astfel de clinici si, astfel, in cele din urma, cei care consuma drogurile si-ar plati singuri reabilitarea. Din pacate, atat timp cat un stat refuza sa faca niste bani de pe urma vanzarii de droguri desigur ca tu, ca si contribuabil, ajungi sa platesti pentru intretinerea unor astfel de clinici.

  6. ketherius says:

    Daca dealerii nu sunt de vina, atunci sa impuscam dependentii! Ideea e sa ca eu nu vreau sa platesc pentru a-i ajuta pe unii care au facut decizii gresite. A fost decizia lor si nu au devenit dependenti din primele 3 doze, deci e o decizie pe care au luat-o in mod repetat. De ce sa platesc eu pentru unii mai slabi de inger au vrut sa fie high?

  7. ketherius says:

    Si inca un detaliu: cum crezi ca va impiedica guvernul accesul minorilor la droguri, cand nu poate impiedica accesul lor la tutun si alcool – asta in conditiile in care exista lege in sensul asta?

  8. wrctheo says:

    Polemici aiurea..

    Nu exista “drog usor” decat in conceptia mass media si a publicului larg. In ochii vigilenti ai legii, exista droguri de mare risc, chiar daca e un mugure de iarba. Ii vedem la TV cum o echipa de la nu-s’ ce directie de politie a urmarit ca-n filmele americane, cu camera ascunsa din boscheti doi prieteni care-si dadeau cate o tigare si bang, arest, puscarie.. bleah..

    In fine, daca ai 5gr. la tine, you do not pass GO, you go directly to jail..

    Apropo de drog usor, uitati-a pe site la politie si urmariti ce inteleg ei prin substanta calificata ca si drog usor. La ei toate dau dependenta.. dar in fine noi suntem in Romania si asta e viata.

    Cei de teapa lui ketherius, cel care zicea sa-i impuscam pe toti, ar trebui sa se mute prin nu-s’ ce tara gen Africa unde domneste dictatura. Apropo, mai baiete mai, check this out. Inclusiv pe vremea lui Ceausescu erau drogati si erau high numai din coca si alte substante “de origine buna” – nu de iarba. Si erau tratati pe la Predeal si pe la Padina cu doze smechere.. platite din banii tai de contribuabil.

    Hmm.. Statul roman.. sa faca bani?:)) Ce gluma proasta. Nimeni din conducerea statului nu-si vede decat interesul. Atat. Se poate face bani si din prostitutie, dar la fel suntem idioti.
    Daca la farmacie s-ar vinde droguri usoare ar fi ok. De altfel, daca ai drum prin farmacii sa iei 2 pastile pentru gagica ta pentru “a doua zi”, s-ar putea sa vezi tineri cu ochii mare si genunchi daramati care cer 2 seringi, se urca grabiti in taxiuri si dispar in noapte.

    Problema nu sunt ei, ca baga bile samd, problema nu sunt dealerii (ca daca era fiu de tigan si stateai prin Ferentari, probabil erai si tu dealer), problema nu sunt fabricantii, problema este interzicerea. Mai precis legalizarea lor.

    Vrem bani din droguri, never ever in scumpa noastra tara.

    D’alde Radio Guerrilla, tacit, este pro legalise. Nu e un caz singular. Viva la revolucione.

    Btw, coca si iarba se consuma de mii de ani, la fel cum si tatuajul a aparut cand noi ca si popor, ne bateam cu pietre. Altii creau arta.. in fine…..polemici..

    *Magare, sa-mi dai un buzz, sa ma cert cu tine, ca sunt nervos cu spume pe tine😉

  9. ketherius says:

    @wrctheo: “mai baiete” sa ii spui unuia cu care te-ai tras de sireturi la gradinita,nu mie.
    Si problema nu o reprezinta banii de castigat, si adictia. Incapacitatea de a renunta in mod voluntar la drog. Si, daca la adictie mai adaugi si faptul ca drogul te distruge mult mai rapid decat tutunul ai sa intelegi. Dar mai intai trebuie sa iesi din transa si sa fii lucid.

  10. vladimir martinus says:

    in primul rand, imi cer scuze ca am intarziat cu replicile. Am fost plecat la mare o saptamana, si nu am avut internet acolo.
    Ketherius, ti-am spus si eu- cred ca masura gandita de tine e totusi una cam prea radicala, si ii dau dreptate lui Theo (a.k.a. varu’🙂 ) in ce priveste modul in care este abordata aceasta problema la noi in tara.
    Este adevarat ca nu era nevoie sa foloseasca tonul pe care l-a folosit, dar s-a simtit ofensat si il inteleg🙂

  11. ketherius says:

    Eu nu sunt impotriva legalizarii, atat timp cat poate fi controlat accesul la drog si utilizarea lui. Dar, intr-un stat in care orice minor poate cumpara alcool si tutun si oricine isi poate permite sa conduca beat sau drogat, nu cred ca este o idee buna sa legalizezi drogurile.

  12. vladimir martinus says:

    Ketherius, la ce te referi, mai exact, cand vorbesti de “accesul controlat” la drog si utilizarea lui? In ceea ce priveste accesul minorilor la tutun si alcool, este extraordinar de greu sa-l controlezi. Sincer, nu vad o masura care sa poata restrictiona acest acces. Insa, daca tot e sa o luam asa, ma indoiesc ca in alte state nu are loc fenomenul asta. In orice caz, daca ar fi sa privim partea plina a paharului, as zice ca mai bine sa fumeze si consume alcool decat sa isi cumpere pistoale si sa se apuce sa impuste pe oricine iese in cale, prin campusuri sau mai stiu eu pe unde

  13. analia says:

    Buna
    Am citit toate replicile voastre, si nu am inteles un lucru!Drogurile usoare sunt legale in Romania?Intreb asta pentru ca saptamana trecuta am vb cu un prieten din Galati, care mi-a povestit ca exista 3 shop-uri de droguri(Spice shop;magazinul are 2m/2m si e deschis de la 5 seara pana la 12 noaptea;vand droguri de toate tipurile, iar pe instructiuni scrie”only ornamental use”.Am ramas cu gura cascata cand am auzit!!!Eu ma intreb cum poate fi legal in Romania comercializarea lor,cum a reusit cineva sa deschida un magazin?cine ii distribuie marfa?
    Sunt ff mirata baieti.Sper sa-mi raspundeti si sa mi elucidati aceste mariiiii intrebari.

  14. Analia,
    este cat se poate de simplu: consumul nu este interzis, dar este interzisa comercializarea. De aceea si in shop-ul respectiv scrie “only for ornamental use”- oamenii au gasit o “portita” in lege si vand drogurile sub forma de seminte de ornament. Bravo lor ca s-au descurcat!

  15. analia says:

    K, merci pentru raspuns. Insa aceste pliculete cu “seminte pt ornament” sunt consumabile, iar lumea chiar cumpara! Si in Bucuresti de exemplu nu exista un astefl de magazin, nici in alt oras din Romania. Asta e motivul pentru care nu inteleg f bine cum l-au putut deschide legal?!
    In fine, poate nu cunosc eu f bine “lucrurile”.

  16. Marian says:

    exista astfel de magazine in mai multe orase cum ar fi Cluj, Brasov etc. si nu sunt droguri – marijuana sau hasis. sunt niste droguri ARTIFICIALE care imita marijuana atat ca forma cat si ca efecte. sunt perfect legale poti sa le fumezi si in fata casei poporului;) DEOCAMDATA

    uite un articol: http://www.mediafax.ro/social/magazin-cu-droguri-legale-in-brasov.html?1688;3969046#comments

  17. Bagator in seama says:

    Am avut un bun prieten care e consumator de hasis.A inceput sa fumeze in urma cu 6 ani.Drogurile l-au adus in cercuri vicioase si in scurt timp a devenit traficant in ideea de a avea mai multi bani pt. a-si cumpara mai multa “iarba”.Drogurile si noul anturaj compus din traficanti si consumatori l-au departat de familie si de adevaratii prieteni.Parintii iubitei lui i-au interzis acesteia sa mai continue relatia cu el dupa ce i-au citit cateva sms-uri din tel. mobil in care el ii cerea bani pt. droguri.Si-a facut dusmani alti traficanti de droguri carora “le fura clientii”.A ajuns in anul patru de facultate si a fost exmatriculat din cauza faptului ca nu platise taxa(cheltuise banii pe droguri) si avea foarte multe examene restante.Avea probleme de memorie si de concentrare,era mereu agitat si devenise foarte violent.Cativa ani mai tarziu a fost prins de D.I.I.C.O.T. si acuzat de trafic si consum de droguri.Intrucat a colaborat si “i-a turnat” pe ceilalti traficanti s-a ales cu o pedeapsa de 2 ani cu suspendare. A fost nevoit sa se mute din orasul natal deoarece traficantii si consumatorii care au fost “turnati” vroiau sa se razbune.La scurt timp iubita l-a parasit motivand ca drogurile il transformasera intr-un om cu grave probleme psihice.Acum sta la tara si traieste din mila parintilor si bunicilor deoarece nu se poate angaja nicaieri cu cazierul pe care-l are si nici nu mai e capabil sa faca ceva.Familia lui banuieste ca a inceput iar sa se drogheze.
    As vrea ca cei care citesc acest mesaj sa se gandeasca de doua ori inainte sa se drogheze sau daca sunt consumatori ocazionali sa isi impuna o limita deoarece consumul pe lunga durata de droguri distruge oameni.In speranta ca am facut un bine impartasind cu dvs. aceasta poveste trista,va multumesc ca ati sacrificat cateva minute din timpul dvs. pt. a o citi.
    Si nu este interzis consumul de droguri ci detinerea in vederea consumului : a se vedea legea 143/2000 !

  18. Marian says:

    pai chiar de aia trebuie legalizat, cel putin consumul de marijuana

  19. Vladi Martinus says:

    @Marian
    Multumesc pentru precizari!
    Si da, sunt si eu de acord cu tine ca macar asta ar trebui sa fie un motiv pentru legalizarea drogurilor.
    @Bagator in seama
    Sper si eu din tot sufletul sa fie cat mai multi oameni care sa citeasca ce ai scris tu. Chiar daca este ceva care se stie deja, o relatare adevarata poate ajuta si mai mult.
    Am avut si eu un prieten care a luat-o pe calea asta, a consumului exagerat de marijuana, fuma ori de cate ori avea ocazia. La un moment dat, mi-au zis alti prieteni, ca era de nerecunoscut: nu putea sa lege doua propozitii logice, avea tot felul de halucinatii, se simtea foarte rau etc. Din fericire, a reusit sa treaca peste. Inca mai consuma, dar o face moderat si a redevenit omul pe care il stiam, un om cu care sa te poti intelege.

  20. Marian says:

    un lucru ff important. ‘drogurile’ astea despre care era vorba ca sunt legale si anume SPICE care este THC artificial, facut in laborator si este fix acelasi lucru cu marijuana, doar ca artificial. acestea au fost interzise in unele tari din Europa, unde in schimb marijuana si hasisul sunt legale (marea britanie, germania, olanda etc). Au fost interzis din motivul ca sunt ARTIFICIALE. oamenii prefera sa fumeze ceva natural(marijuana) decat ceva artificial. si au si dreptate.

    Dupa un ultim studiu al BBC, tutunul este MULT mai daunator ca marijuana. In Olanda de exemplu s-a introdus o lege foarte recent si anume ‘IN COFFE-SHOPS NU AI VOIE SA FUMEZI MARIJUANA COMBINATA CU TUTUN, CI DOAR NATURALA’ …cum ar privi romanii legea asta “vai cat de inconstienti/ignoranti etc sunt olandezii”. Ia ganditi-va mai bine. Si daca tot se vorbeste sa se si documenteze lumea inainte putin sa spuna ceva.

    Dea aia zic, nu trebuie sa faceti confuzia ca ‘aa se droga-fuma iarba si a ajuns o epava’. Asta nu ai cum.Mai mult ca sigur omu ala lua si altceva pe langa. Pe de alta parte, un uz in excces dauneaza in orice. (daca fumezi 20,30,50 de grame de marijuana pe zi = daca fumezi 20,30,50 de grame de tutun pe zi = intr-o luna, doua,trei ajungi sa ai probleme grave la plamani,creier,sistemul respirator etc.)

    Deci faceti diferenta putin. Niciodata 10,100,1000 de grame de iarba nu o sa se compare cu o doza de heroina injectata in vena.! Vorbim de lucruri total diferite !
    Si totodata niciodata 20 de tigari de tutun nu o sa se compare cu 20 de tigari de marijuana!! CLAR cele cu marijuana sunt mult mai sanatoase pentru organism si implica mai putine riscuri.

    Sa stie toata lumea ca nu sunt un drogat, nu obisnuiesc sa ma droghez, dar m-am interesat mult pe tema asta pt ca am avut nevoie pentru un proiect la facultate.

  21. Vladi Martinus says:

    Nu pot sa nu-ti dau dreptate, Marian. Este oarecum logic ca joint-urile/cuiele/etc sunt mai sanatoase decat tigarile: Marijuana nu este tratata chimic, asa cum este tutunul din tigari.
    Confuzia cu “fuma iarba si a ajuns o epava” o fac doar cei care nu ai nici cea mai vaga idee despre marijuana, sau ca THC este o substanta care NU creeaza dependenta.
    Cat despre comparatia dintre “iarba” si heroina, am precizat si eu in articol ca vorbim de doua tipuri de droguri total diferite, pe langa faptul ca heroina creeaza dependenta.
    Iar olandezii sunt o natie de oameni cat se poate de inteligenti si deschisi la minte. Am tot respectul pentru ei si pentru cum au privit situatia cu drogurile usoare.

  22. Luci - Arad says:

    Nu pot numai sa rad cand vad ce scrie acest “ketherius”, cum spune despre ceva ce in mod normal n-ar trebui sa fie catalogat ca si un drog. In sine cuvantul DROG face referire la un produs chimical, sintetic. Precum poate ca stiti, asa zisa “Marijuana”, de fapt vechea canepa pe care bunicii vostrii o cresteau in gradina si habar n-aveau ca acel ceva este un “DROG” “periculos” in mintea unor oameni cu o capacitate de gandire un pic mai redusa.
    Din pacate constat ca, nici acel cineva cine a scris acest blog, nu se pricepe prea bine la subiect, insa felicitari, marea majoritatea a idelor sunt corecte. Acel domn, ketherius care nu-i de acord cu legalizarea canepei si a hasisului (produs natural obtinut din canepa cu efecte similare) din simplu fapt ca dansul considera ca este un drog periculos care ar face oamenii sa ajunga la dezintoxicare, in spitale, si i-ar consuma banii lui pretiosi pe care le platesti la stat prin TAXE. Domnul meu, nu dorim sa fie legalizate produse cum ar fi extazy, cocaina sau produsele opiacee (morfina, heroina) care intr-adevar sunt foarte nocive si aduc o dependenta fizica intr-un timp indelungat, si pana la urma, probabilitatea unui deces din cauza unui asemenea drog este redusa. Dorim doar sa fie legal ceva ce n-ar trebui sa fie ilegal, Canepa.

    PS:

    Va propun sa faceti o analiza: 1 Cati oameni au murit din cauza canepei (marijuana)?
    2 Cati oameni au comis crime datorita consumului de canepa?
    3 Cati oameni au comis crime datorita consumului de alcool?
    4 Cati oameni mor anual datorita consumului de tutun?
    5 Cati oameni mor anual datorita consumului de alcool?

    Raspunsurile ramane sa le dati dvs.

  23. Vladi Martinus says:

    Luci, inteleg argumentele tale si sunt cat se poate de pertinente, insa ma vad nevoit sa fac cateva precizari:
    1. Nu este vorba de canepa pe care o cresteau bunicii tai in spatele casei; este un SOI de canepa, care creste intr-un anumit mediu (anumite regiuni a;e globului- America de Sud este primul si cel mai usor exemplu care imi vine in minte)
    2. Doar floarea-femela (daca o pot numi asa) a soiului respectiv de canepa contine THC (Tetrahydrocannabinol) si poate, deci, sa fie conisderata ca avand un efect nociv.
    Am rugamintea ca, inainte de a-ti da cu parerea despre autorul articolului, sa te informezi mai bine.

  24. Steffy_T says:

    Oameni buni,sa zicem ca legalizam consumul de droguri…bun,castiga si statul,asfaltam si strazile,merg bani si la snatate si mai stiu eu in ce buzunare ,asta daca ajung din taxa de viciu,din cea de productie si comercializare,dar nu asta e problema. Ganditiva la noua generatie post comunista ,creatie a manualului alternativ,indobitociti saracii de filmele americane ,la pustanii care de la 14 ani fumeaza ca…de,e la moda iar mai tarziu regreta cu toate ca de fumat tot nu s-au lasat. Ei sunt si in momentul de fata cele mai sigure victime ale drogurilor,care,dintr-o prostie ajung sa se drogheze fara a realiza riscurile la care se expun. Una e sa iei aceasta decizie dupa majorat cand esti constient total de faptele tale si stii la ce pericole te expui,caci,in final si cel mai usor drog in cantitati mari poate dauna grav sanatatii,daca nu intr-un timp scurt,pe termen lung. Sa incercat fara succes interzicerea vanzarii de tutun si alchool minorilor,dar acestia tot au fumat,iar barurile din apropierea scolilor tot de pe urma minorilor au prosperat,desigur ajutand astfel si economia tarii.Astea fiind zise,veti crede oare ca statul va putea impiedica consumul de droguri de catre minori? Eu zic ca nu.Si…. asa va avea romania in viitor un popor de drogati ,de parca asta ne-ar mai fi lipsit,in rest le avem pe toate. Daca voi vreti sa ziceti ca incurajand consumul de droguri economia statului va avea de castigat,ganditi-va, ca nu veti face altceva decat sa distrugeti vieti,cat despre banii din taxe ,m-ar mira sa fie folositi in folosul poporului,cat mai degraba ,sa ajute la bunastarea mai-marilor de la Bucuresti. Nu sunt impotriva consumului de droguri,ci doar a legalizarii lor.

  25. Vladi Martinus says:

    Steffy,
    Scuza-ma ca-ti zic, dar esti total absurd, din mai multe motive:
    1. Legalizarea drogurilor nu inseamna ca este permis sa vinzi produsul catre minori. Ca si tigarile, comercializarea lor ar fi interzisa catre minori. Chiar si asa, asta nu inseamna ca minorii nu vor avea acces la ele. Pentru ca statul de care vorbeai tu, care nu ar putea opri accesul la droguri minorilor, nu poate opri nici accesul la tigari. Ceea ce ma duce la argumentul urmator:
    2. Chiar crezi ca, in momentul de fata, drogurile nu sunt accesibile minorilor???? Daca raspunsul este da, te inseli amarnic. Cele mai profitabile locatii pentru dealerii de droguri sunt liceele, unde majoritatea clientilor sunt minori.
    3. Capacitatea de a fi constient de consecintele actiunilor tale nu are legatura cu majoratul. Exista multe studii psihologice care arata ca varsta biologica nu coincide cu cea psihologica. In plus, faptul ca legea a hotarat ca la 18 ani sa fii responsabil pentru faptele tale a fost pentru ca trebuia sa existe o varsta. Dar are prea putina relevanta in ceea ce spui tu, legat de a lua decizii pe cont propriu.
    4. Faptul ca tinerii se apuca de fumat sau de droguri se datoreaza, in mare parte, parintilor, care nu sunt capabili/interesati sa le explice copiilor despre efectele negative ale acestora.
    5. Dupa cum o spunea cineva, intr-unul din comentarii, dorgurile usoare (marijuana, hasis), despre care este vorba si in articolul de fata, sunt mai putin daunatoare decat tigarile. Si, tocmai pentru ca statul a incercat sa interzica consumul de tigari sau alcool, esuand din plin, ar trebui sa le dea de gandit daca merita sa interzica ceva care face mai putin rau decat tigarile.
    P.s. Nu inteleg cum poti fi impotriva legalizarii, dar nu si a consumului. Asta inseamna ca esti un infractor (incalci legea, consumand droguri) si te simti bine cu statutul asta.

  26. Florin says:

    Pro Legalizati Iarba!

  27. Drogby says:

    Daca sar legaliza drogurile – s-ar diminua traficul de droguri
    – am avea multi mai multi turisti
    – locuri de munca
    – magazine

  28. Vladi Martinus says:

    da, Drogby… si multe alte avantaje. Din pacate, nu tine de noi sa legalizam drogurile.

  29. cristi says:

    de ce nu facem o petitie??? sa se legalizeze si la noi macar in propriile locuintze…:| si ba da Vladi Martinus tine….:|

  30. Vladi Martinus says:

    Sunt de acord cu propunerea ta, cristi. Astept sa vii cu ceva concret: de unde incepem, de cate semnaturi avem nevoie etc.
    Nu am inteles ce ai vrut sa zici prin “ba da Vladi Martinus tine”- am senzatia ca lipseste o virgula de pe undeva si, in plus nu inteleg semnificatia (in cazul de fata) a termenului “tine”. Poate ma lamuresti…

  31. Alex says:

    Dumnezeule mare, ce se intampla pe acest blog? Salut miscarea si crearea acestei polemici, felicitari Vlad. Cu ceea ce nu sunt deacord este ca fiecare baga ce argumente a auzit si el, ce a mai vazut si el in stanga si in dreapta (stanga si dreapta = Romania) din filme si argumente de-ale “mosilor” lui Ceasca de la RomTV.
    Control? pur si simplu cuvantul asta este o ofensa adusa cetateanului roman. Adica fa-l marioneta ca el este inapt sa hotarasca? Pai poate educatia si nu controlul este rezolutia.
    Impuscati? Din cauza unor oameni ca tine a existat holocaustul si alte atrocitati din Istorie – libertatea omului este cea mai pretioasa avere, libertatea de a te exprima, de a actiona, de a consuma, de a gandi,de a crede, de a trai cum vrei tu.
    Am mai spus-o nociv societatii este poate si industria credintei cum o numesc eu, adica religa, dar daca exista oameni pentru ea, cine sunt eu sa fiu mai marele destept. Nocive sunt multe chestii despre care nu are rost sa polemizez eu cu proprile-mi pareri umile.
    Acestea fiind spuse va implor pe toti sa cercetati umpic acest subiect mai in amanunt despre istoria sa, de ce a fost ilegalizat din start, ce reprezinta si cum ilegalizarea marijuanei,doar un exemplu, este un impediment in progresul medicinei; si multe altele.
    Voi posta data viitoare cateva documentare, despre partea chimica, partea politica, economica. si etc a subiectului. Inca nu am apucat sa le fac subtitrare, dar cand o voi face voi ridica un site si sper sa am sprijinul lui Vlad pentru a face subiectul corect cunoscut.

    Copiii drogati? Groaznic, este cel mai penibil argument aruncat, sunt psiholog de profesie, mama este cadru didactic, sunt familiarizat cu acest subiect, motiv pentru care consider ca o informare corecta asupra lui, mai ales ca este disputat in asa fel, ar fi un pas foarte bun pentru tot romanul.
    “Liberatea ta se intinde pana la granita libertatii mele”

  32. Alex says:

    V-am pacalit!

  33. Alex says:

    Grass – The history of Marijuana
    Waiting to inhale
    Sunt cred baza pentru aceasta polemica.

    Emperor of Hemp
    The Magic Weed – History
    sunt de asemenea bune.

    As dori sa mai punctez un lucru, pentru a nu fi inteles gresit. Oricare ar fi legea, ea trebuie respectata. Legea si discutia este una de ordin preferential nu tine de supravietuirea sau absolut buna starea unui stat, chiar daca alta situatie ar aduce beneficii. Deocamdata Romania are alte probleme mult mai grave si mai prioritare de rezolvat.
    Dar vorba aia nu e nimic rau in a fi educat si in aceasta problema.

  34. Vladi Martinus says:

    Alex,
    1. Multumesc pentru aprecierile la adresa articolului si pentru informatiile aditionale (documentarele mentionate de tine).
    2. In masura in care site-ul pe care vrei sa il pui pe picioare promoveaza legalizarea drogurilor usoare pe baza unor argumente care se potrivesc cu principiile mele, vei avea toata sustinerea mea.
    3. Nu am inteles pe cine ai pacalit si cu ce anume…
    Numai bine!
    p.s. as prefera sa imi spui Vladi, daca tot vrei sa folosesti prescurtarea prenumelui.

  35. vio says:

    ba fratilor, hai ku legalizarea .. draq atatea vorbe, stie lumea despre ce e vorb .. numa k noh .. unii is mai batuti in kap .. :)) .. si mno … vai dak fumezi marijuna mori .. laso balta, fumeaza .. macar odata .. si ai sa vezi k o sa faci singur kampanie PRO.
    pace si ha`i ku legalize .

  36. KiLLaH says:

    Canepa nu a devenit ilegala din cauza marijuanei. Marijuana a devenit ilegala din cauza canepei!
    Nu sunt 100% pro legalizare, dar sunt 500% pro decriminalizare, nu vreau sa fumeze toti dar nici sa nu primesti ani grei pentru consum.

  37. Droghist ba says:

    Cel care are de consumat droguri nu se uita , nu citeste , nu-l intereseaza in nici un caz ceea ce , unul ca “Bagator in seama” scrie . Mai bine s ar legaliza deoarece in nici caz nu ar fi ceva rau daca ar fi sub control , dar din cate am auzit cei de la weed nu au numai legale , deci nu se multumesc cu atat , precum ” Black Weed “.Nu cred ca statul are ceva de castigat deoarece , in tara asta se fura fratilor . Romania = Sacul fara fund . Nu ai ce face in tara asta , se indreapta spre auto-distrugere. Nu am cuvinte…

  38. Membru PLM says:

    Felicitari pentru post, ai un punct de vedere interesat . Tetrahydrocannabinol is the key !🙂

  39. Droghist ba says:

    :))

  40. Droghist ba says:

    pe bune dar asa e .

  41. golanpemiculecran says:

    salut.iarba e iarba si bagatu in vena e alta …ca bei sau ca fumezi iarba tot asa t distrugi parerea mea si pe propia experinta fiecare face ce considera ca e mai bn pt el😉

  42. golanpemiculecran says:

    articolul e foarte frumos imi plake ideea ta si cred ca ar fi foarte bn sa se intample legalizarea lor:0frumos articol bv succes mai departe

  43. Vladi Martinus says:

    Multumesc pentru aprecieri si pentru incurajari, “golanpemiculecran”. Cred ca deja ai sesizat ca sunt de aceeasi parere cu tine, ca fiecare alege ce face cu sanatatea lui si ca exista si alte practici daunatoare sanatatii (fumat, consum de alcool etc.), in afara drogurilor usoare.

  44. adi says:

    ketherius tu esti cel mai prost om peste care am dat, mai bine taci din gura daca esti prost informat vorbesti si tu de plictiseala cred. prostule nu ti-ai dat seama ca platesti pt ca in puscarii stau baieti care au fost prinsi cu un joint la ei si asta se considera o infractiune? las ca ii mai bine sa ii dea cu suspendare cu ala care dupa ce o baut alcool ti-a infipt cutitu in coaste bou dracu ce esti taci. vezi-ti de treaba ta tzarane. nu stiu cati ani ai dar eu cred ca ar trebui sa te casatoresti sa iti faci doar un copil sa nu te chinui prea mult cu el exact asa cum te-a crescut mata ca vad ca nu stii ce ii aia distractie esti prost de puti

  45. adi says:

    fumez de 10 ani si stiu cum ii, numa disperatii nu au fumat niciodata ca li frica ca nu se mai pot lasa +)))

  46. adi says:

    eu zic sa ne strangem si sa le legalizam odata. veniti la miting in mai si o sa reusim

  47. Vladi Martinus says:

    @adi
    In primul rand, iti tinteleg supararea legata de subiectul tratat in articolul de fata, dar am rugamintea sa nu recurgi la jigniri (de tipul “tarane”, “boule” etc.) sau atacuri la persoana- fiecare dintre cititorii acestui blog isi exprima propria opinie, pe care o respect si as vrea ca aceste opinii sa fie respectate si de ceilalti cititori. Iti multumesc pentru intelegere.🙂
    Cat despre miting-ul din mai de care vorbesti, poate dai si niste detalii…

  48. nouzer says:

    am vazut din start ca nu ai incercat nimik….si nushtiu cum de ai curajul sa te exprimi la un astfel de subiect…legalizarea nu se va face ca asa vrea romania ea se va face pt ca asa a spus UE….kkt astea legale sun bune pt obijnuirea oamenilor de drog legal in societate si scaderea toxicomanilor de coca si hero…:)intodeauna ce a fost prost a fost legal mai ales la noi in tzara…ce e legal nu pui pret ce e ilegal te atrage concluzie oricum ar fi intodeauna voor exista probeleme si asa mai bine so accepttam si sa facem o educatie asupra lor:)ci nu cu NU FUMATI….fumati doar….cu cat vb mai mult de negatia lor cu atat omul e mai curios:)fiti mai concretzi…din partea mea leas legaliza pe toate:)ar fi cea mai buna cheste…nimeni nu ar mai baga atat si cine ar baga ar fi ca alcolisti in ziua de astazi pe care iam tolerat so neam obijnuit de parca am veedea un om absolut normal si doar fiind legal am constentizat defapt ce inseamnah:)

  49. Vladi Martinus says:

    @nouzer
    Nu inteleg de ce ar fi nevoie de curaj ca sa ma exprim “la un astfel de subiect”… Poate ma lamuresti tu.
    Cat despre legalizare, eu sunt convins ca ea se poate realiza si fara sa “spuna” UE. Altii au facut-o, inaintea noastra. Singura problema este ca nu exista destule voci in cadrul societatii civile (daca putem vorbi de “societate civila” in Romania de azi) care sa ceara acest lucru guvernantilor.
    Si da, sunt de acord cu teoria ta cu lucrurile interzise care au fost si vor fi totdeauna mai tentante si ca atitudinea de gen “nu e voie”/”interzis” nu rezolva nimic. Nu a rezolvat nici in perioada prohibitiei alcoolului in SUA si nu o sa rezolve niciodata.
    Totusi, as zice ca e cam periculos sa legalizezi drogurile “grele”. Dupa mine, le-as pastra interzise, incercand in acelasi timp sa educ oamenii cu privire la efectele negative pe care le au asupra organismului.

  50. AuthenticD says:

    Interesanta discutie aveti voi aici…vreau sa zic ca si eu sunt de acord cu legalizarea drogurilor “usoare” pentru ca in primul rand, numarul consumatorilor va scadea din simplul fapt ca ei nu vor mai avea acel “fruct interzis” care sa ii atraga. Omule de cand e merge pe principiul ca ce e interzis e de fapt o strigare catre o noua experienta asa ca multi se vor plictisi repede si nu vor mai consuma cine stie cat.
    Un singur lucru vreau sa mai adaug…totusi marijuana, consumata in catitati mari in perioade scurte de timp poate provoca o usoara stare de sevraj si aici nu ma refer la dureri insuportabile sau mai stiu eu ce. Unii oameni pot simti dureri musculare sau pot avea migrene puternice in urma consumului acestor droguri, stari care trec relativ repede, dar care de obicei sunt foarte enervante.

  51. nu conteaza says:

    Ziceati ceva de o intalnire????

  52. Vladi Martinus says:

    @nu conteaza
    Da, am vazut ca la un moment dat cineva punea in discutie o intalnire, chiar in luna mai. Eu unul, sunt mai mult decat de acord cu o astfel de intalnire, atat timp cat este ceva organizat si se discuta chestiuni concrete. Mai ramane sa si organizeze cineva aceasta intalnire…

  53. eek says:

    Frumos articol, bine documentat, dar cred ca unii uita un lucru… drepturile omului se refera si la ceea ce consumam. din punctul meu de vedere, absolut toate drogurile ar trebui legalizate, pentru ca decizia fiecarui om daca va consuma sau nu. sigur ca sunt oameni iresponsabili care nu se documenteaza inainte sa consume ceva si asa ajung sa se distruga, si sa distruga comunitatea in care traiesc. Educatia ar fi cel mai important factor in acest caz; din moment ce, sa presupunem ca toate drogurile ar fi legalizate, fiecare persoana ar trebui educaa despre natura substantelor si despre efectele lor secundare intr-un mod obiectiv. De asemenea, prin legalizarea stupefiantelor, halucinogenelor, canabinoizilor, opiatelor (?), etc., ar putea fi puse sub protectia consumatorilor, ceea ce inseamna ca, consumatorii nu se vor intalni cu substante “laced” (ceea ce se vinde sub numele oficial de drog,dar care este combinat cu alte chimicale ori substante care dau un plus de volum ori greutate, facand astfel sa creasca pretul, majoritatea substantelor folosite in acest scop fiind otravitoare si pot cauza moarte, de exemplu praful de plumb, bicarbonat de sodiu, etc.) si prin urmare, ar scadea numarul mortilor din cauza consumului de substante necunoscute. In plus, ar trebui, normal, impusa o taxa de viciu (?), astfel aducand profit si statului, in cazul in care acest profit este folosit in beneficiul tarii. Legalizarea, de asemenea, ar scapa fortele politie de finantarea raziilor anti-drog, razboiului impotriva drogurilor, procesele numeroase, si de costurile incarcerarii celor care au fost acuzati de consum ori trafic de droguri.
    Ceea ce ne bagam in corp este alegerea noastra, nu a statului. Mi se pare ca oamenii uita acest lucru, cum uita ca conducerile ne incalca drepturile umane.
    Miting din mai, as fi prezenta.

  54. Vladi Martinus says:

    Multumesc pentru aprecieri, eek. As putea spune ca si comentariul tau este unul foarte bine argumentat si cat se poate de pertinent. Da, sunt perfect de acord cu tine cand spui ca “ceea ce ne bagam in corp este alegerea noastra, nu a statului”. Acest principiu s-ar aplica in multe alte domenii. Din pacate, insa, pentru majoritatea oamenilor a devenit mai comod sa hotarasca altii in locul lor si sa faca alegeri in locul lor- de asta a si luat nastere socialismul.
    Despre legalizarea TUTUROR drogurilor, cred ca ar fi o masura dusa putin la extrem- ar fi echivalent cu legalizarea port-armelor pentru toata lumea (cu deosebirea ca in cazul discutiei de fata, te ucizi singur consumand droguri “grele”).
    Cat despre educatie… intr-o tara in care nu se face nici macar educatie sexuala, nu crezi ca este cam greu sa te astepti la o educatie in privinta drogurilor usoare.
    Miting in luna mai… cred ca pentru inceput ar fi mai potrivita o dezbatere publica. In situatia in care timpul imi permite si exista un numar destul de mare de oameni care sa confirme prezenta, ma bate gandul sa initiez o astfel de dezbatere. Ramane de vazut…

  55. eek says:

    Mda, cred ca asta ar fi numai o utopie imposibila momentan. Dar omu’ poate sa spere, nu?
    In orice caz, sustine legalizarea tuturor drogurilor, pentru ca, daca legalizam drogurile “usoare”, nu e mare lucru, in principiu sa legalizam restul… Desi asta e posibil doar in cazul unei educatii si constientizari intrei… oarecum. Dar in societatea noasra… imposibil, iti dau dreptate.
    In privinta marsului, este unul programat in Chisinau, pe 1 sau pe 8 mai, si se aud zvonuri cum va avea loc unul in acelasi timp la Targu Mures sau ceva asemanator… Dar pentru a realiza acest proiect, am avea nevoie de sustinere atat din aprtea comunitatii internaute, cat si a mass-mediei si a unor personaje din lumea politica. (Remus Cernea? ;;) ) Cred.
    In legatura cu portul armerol, pai, ele sunt periculoase in adevaratul sens al cuvantului, pentru ca ele ucid in mod direct si fara judecata, iar drogurile, pai ele in mod normal necesita un anumit grad de judecata, pe care pacat ca multi dependenti nu il au in totalitate. De asemenea, armele fac parte dintr-o categorie total diferita, cred: ele sunt produse ca sa ucida, pe cand drogurile ori sunt naturale, ori produse pentru placerea noastra.🙂
    Numai bine!

  56. eek says:

    sustin* legalizarea (…) vreau sa spun.🙂

  57. Avramel says:

    toata faza cu etnobotanicile a fost o mare abureala… cu o saptamana inainte, nimeni nu stia de existenta lor si, deodata, toti s-au trezit ca sunt rele si ca-ti distrug viata… analizele toxicologile pentru ala care a murit nici acum nu au iesit la iveala…

  58. Vladi Martinus says:

    @eek
    Armele nu cred ca sunt facute sa ucida, ci sunt o forma de auto-aparare (cam extrema, este adevarat). In plus, si ele presupun un anumit grad de judecata.
    Legat de sustinerea unor persoane publice, eu cred ca as avea sustinerea unei persoane din lumea academica, un profesor care are cateva articole publicate si in revista Capital. De asta am zis ca trebuie sa fie ceva organizat, fiindca nu as apela la el pentru un miting/mars sau chestii de acest gen.
    @Avramel
    Ai pus bine accentul pe analizele toxicologice si sunt de acord cu tine. Insa, am intrebat oameni care au consumat astfel de droguri si le-au putut compara cu marijuana, iar raspunsul a fost ca primele afecteaza destul de serios sanatatea (dureri de cap, de stomac etc. care tineau chiar si cateva zile).

  59. ioana maria says:

    buna,
    vladi martinus am vazut ca esti la curent cu problema asta a legalizarii drogurilor , ai putea sa imi spui si mie mai multe despre problema asta pentru ca am de facut un referat despre tema asta si sincer am cautat pe internet dar am gasit foarte putin, s au poate imi spui site uri unde stii ca se vorbeste despre problema asta (asta e valabil pentru toti care intra si scriu aici daca ma puteti ajuta astept.)Multumesc mult

  60. rebeljoint says:

    Situatia e mai delicata intrucat o legalizare brusca a drogurilor ”usoare” sau ”grele” poate lua si o intorsatura neplacuta in societate.Ramanand fara bani narcomanii pot apela la acte de violenta, talharie etc. intrucat nu toti se pot controla in perioada de revenire. Din ce am sudiat dependentii de heroina , coca etc sunt in stare sa faca orice pt asi lua doza.
    Nu sunt impotriva legalizarii dar consider ca aceasta ar trebui facuta treptat. Consumatorul sa cunoasca foarte bine efectele drogului si alte detalii cum ar fi locurile unde se pot duce daca are nevoie de ajutor in cazul in care vor sa se lase. Si nu este vorba de ca va castiga statul de pe urma drogurilor pt ca asta ar insemna sa ne exploateze. Menirea statului este de a imbunatati viata cetateanului, de a ajuta populatia sa prospere prin o buna gestionare a resurselor, scolilor, terenurilor etc. ceea ce lasa de dorit la noi in tara. Sa nu va asteptati ca odata cu legalizarea drogurilor romanii sa traiasca viata de lux si toata lumea o sa fie fericita, pt ca in aceasta industrie vor intra persoane care deja sunt in bransa, mafioti si in general scursuri ale societatii care nu se supun sistemului si asa o sa ne trezim cum vand tiganii la tarebe si pe la colturi jointuri.
    In mare parerea mea este:
    -Consumul de droguri poate avea efecte benefice( dezinhibare , abilitatea de a socializa mai usor, relaxare) atata timp cat cunosti efectele pozitive si negative ale acestuia
    -varsta legala de consum ar trebui sa fie dupa 21-22 de ani intrucat atunci este perioada in care corpul termina ciclul hormonal de crestere, dupa aceasta varsta traumele genetice si pshihice fiind mult mai mici
    -sa nu se promoveze prin reclame radio tv etc
    -sa fie consumate numai in locuri special amenajate( si indicat ar fii sa nu iesi de acolo pana nu ii trece efectul).
    -statul sa controleze scolile si alte locuri unde s-ar putea consuma sub limita de varsta.
    -initial ar fii indicat sa se creeze spatii adecvate(chiar orase) ceva de genul peninsula party in care sa fie controlate mai usor persoanele ce intra.
    -mai am multe de ziz si voi continua altadata

    Ps: La noi in tara sunt alte probleme fratilor, asa ca invata iati o calificare buna si dunga in alta tara ca e mai bine. Apropo vedeti ca in olanda e scumpa cazarea🙂

    Numa bine.

  61. Vladi Martinus says:

    @rebeljoint
    Imi place punctul tau de vedere- unul argumentat si destul de explicit.🙂
    imi vine greu sa ma pronunt in privinta actelor de violenta pe care le-ar comite narcomanii, insa un lucru este sigur: ei platesc pentru droguri si in momentul de fata, deci aceleasi acte de violenta, daca ar fi sa urmam ideea ta, le comit si acum. Si da, dependentii de cocaina sau heroina tind sa recurga la astfel de gesturi daca nu isi iau doza. Dar, ia aminte: vorbim de DEPENDENTI de droguri. Or, dupa cum spuneam si in articol (si poti gasi si in articole stiintifice), drogurile “usoare” nu creeaza dependenta.
    In ceea ce priveste educatia consumatorilor, am fost, sunt si voi fi intotdeauna de aceeasi parere cu tine: ei trebuie sa stie si riscurile la care se expun in cazul consumului excesiv de droguri usoare (prin excesiv, inteleg o doza de tetrahydrocanabinol peste nivelul de “absorbtie” al creierului).
    Despre stat… se considera (corecteaza-ma daca gresesc) ca el asigura un trai bun, prosperitate, buna gestionare a resurselor cu ajutorul banilor pe care ii primeste de la contribuabili. Se mai considera (din nou, corecteaza-ma, te rog, daca gresesc) ca acesti bani stransi de la contribuabili reprezinta taxele (directe – impozite- sau indirecte – TVA, accize) suportate de acestia. Urmand firul logic, as zice ca impozitul pe profit platit de catre comerciantii/producatorii de droguri usoare si TVA-ul platit de consumatori ar contribui la o crestere a bugetului de la stat si, cel mai important, ar scoate “la suprafata” o parte a economiei subterane.
    Sunt de acord cu conditiile expuse de tine pentru legalizarea drogurilor, cu exceptia a 2 dintre ele:
    1. varsta legala de consum – consider ca ar trebui sa fie tot 18 ani, ca si in cazul tigarilor sau alcoolului- dupa cum am expus si in cadrul articolului, afectiunile de ordin fizic (la ele te referi cand zici de traume “genetice” – cred ca vroiai sa zici “fizice”, pentru ca genetic inseamna innascut) sunt mult mai reduse; cat despre cele de natura psihica, daca se face o educatie potrivita, nu cred ca ar fi probleme. In plus, la 18 ani o persoana devine responsabila de propriile actiuni si isi asuma consecintele lor.
    2. Sa fie consumate numai in locuri special amenajate (indicat ar fi sa nu iesi de acolo pana nu trece efectul) – din cate stiu eu (sper sa nu ma insele memoria), in Olanda exista astfel de locuri, insa nu te tine nimeni acolo dupa ce ai consumat. Nu cred ca ar trebui sa obligi omul sa stea intr-un singur loc. Dupa cum spuneai chiar tu, consumul de droguri ajuta oamenii sa socializeze.

  62. Vladi Martinus says:

    @ioana maria
    Sunt la curent fiindca am cautat si eu in diverse surse, am intrebat oamenii din jur, am citit carti despre libertate economica etc.
    Pe internet nici eu nu cred ca vei gasi prea multe, insa iti recomand cu caldura site-ul enciclopediei Britannica (www.britannica.com), cea mai completa enciclopedie din lume, dupa mine (cel mai recomandat ar fi sa achizitionezi online enciclopedia in format digital, care contine mult mai multe informatii decat varianta online). Cred ca te va ajuta intr-o buna masura.

  63. Andrei says:

    Daca luam in calcul faptul ca sunt putini cei ce se drogheaza (ca aurolacii) m’as bucura sa stiu tara “curatita de impuritati”. Sunt cunoscuti mai mult ca si “clasa inferioara a evolutiei”, fapt pentru care nu merita decat impinsi pe strada in fata masinilor.(o paine in plus la magazin)
    Detest consumul de droguri, sau calea prin care unii isi exprima durerea, pt ei in special ar trebui sa se legalizeze “ruleta ruseasca”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s