ce a ramas…

un inceput standard ar fi “au trecut 3 ani de cand am pasit prima data pe treptele facultatii”- expirat!🙂

Voi incepe, insa, prin a ma gandi la ce a insemnat o noua calatorie prin viata, cu un TGV numit facultate. Mi-am dorit, inca de cand eram in scoala generala, sa urmez o facultate, gandindu-ma ca asa imi voi forma educatia completa, si am venit la facultate tocmai cu acest scop: sa invat lucruri noi, sa ma specializez pe ceea ce mi-ar placea sa fac mai departe, in viata. Si acum, printre toate proiectele, examene, licenta, si altele, mi-am pus intrebarea: ce a ramas din acesti 3 ani? Doar o noua etapa in educatia mea?

Au ramas, in primul rand, multe cunostinte de valoare, de la profesori de valoare (de la profesorii fara valoare nu mi-a ramas nimic), cunostinte care ma ajuta sa interpretez cu alti ochi ceea ce se intampla in jurul meu, mai ales in domeniul economic; au ramas multe cursuri si seminarii scrise cate 2-3 intr-un caiet (nu-mi place sa las caietele goale🙂 )- nu pastrez maculatura, si de multe ori imi pare rau ca am aruncat unele chestii care mi-ar fi fost de ajutor🙂

Nu vreau sa dau o nota trista acestui articol, mai ales fiindca pentru mine a fost o noua etapa in viata, care m-a ajutat foarte mult, in special pentru etapa care va urma si care va fi, probabil, una din cele mai importante in viata mea. Si, mai ales, fiindca am cunoscut niste oameni extraordinari.

Si, totusi, au ramas…. amintirile…. amintirile unor vremuri foarte aspre, in anul 1, cand am avut langa mine o persoana pe care o iubeam, persoana care ma iubea la randul ei, si care mi-a fost mai mult decat cel mai bun prieten, cel mai bun sprijin moral, cea mai buna sursa de ajutor pentru facultate (facultate al carei profil nu se prea potrivea cu ce am facut eu la liceu), la un loc😉

au ramas amintirile… zilelor de vara petrecute prin tari straine (printre cele mai frumoase), unele foarte frumoase, altele mai grele…

au ramas amintirile unor zile de distractie maxima cu colegii si colegele mele, prin diverse localitati sau baruri…

Dar, pe langa amintiri au ramas… oamenii. Oameni pe care i-am cunoscut din primul an, oameni pe care i-am cunoscut abia in ultimul an… stand cu ei mi-am dat seama cat de mult regret faptul ca facem doar 3 ani de facultate…

Si nu o sa incep sa o dau acum pe chestiii lacrimogene, cum fac multi, cum ca o sa-mi fie foarte dor de toata lumea, etc. Nu. Dar o sa-mi lipseasca, intr-adevar, cativa oameni [nu gasesc nicicum in winamp melodii care sa se potriveasca cu starea mea!] de care imi va fi foarte dor, oameni cu care in mod cert o sa pastrez legatura, oameni cu care promit ca o sa ma reintalnesc.

profesori… am avut profesori (a se citi cadre didactice) care inca ma mai intreb cum de au ajuns sa aiba tot felul de distinctii si colaborari cu universitati de prestigiu din Europa, din moment ce nu stiu nici macar sa lege 2 fraze in limba engleza. Am avut, in schimb, profesori care nu au niciun fel de distinctie sau titlu onorific si alte bullshit- uri, oameni care se vedea ca isi fac meseria din placere, profesori pregatiti, competenti, care stiu sa comunice cu studentii (cu 2 dintre ei chiar am ramas in relatii de amicitie, si ma bucura mult acest fapt)…. Din pacate, acesti profesori cred ca mi-ar incapea pe degetele unei maini.

Cat despre colegi (a se citi colegi si colege)… credeam ca ma pricep la oameni, ca imi pot da seama de personalitatea lor si modul de a gandi, doar observandu-i. Incepand cu al doilea an, insa, mi-am dat seama ca lucrurile nu stau chiar asa. Si abia in ultimul an am descoperit o mana de oameni cu care am realizat ca ma pot simti foarte bine, oameni care m-au facut sa vad ca nu poti cataloga o persoana fara sa o cunosti, oameni care m-au facut sa ma deschid atat de mult fata de oameni. Nu sunt genul care sa se imprieteneasca cu toata lumea, imi place sa cred ca eu imi aleg prietenii, nu ei pe mine, si asa reusesc sa raman in relatii bune cu oamenii cu care povestesc sau chiar ies in oras sau in drumetii.

Colegii de camera…. nu as fi crezut niciodata ca o sa fiu atat de norocos sa am niste colegi de camera cum au fost cei cu care am stat in ultimul an, oameni unul si unul. Dar mai multe despre ei, intr-un episod viitor (care o sa apara in curand, cand nu o sa fie niciunul in camera, sa nu vada ce scriu🙂 )

3 ani, si multe persoane foarte dragi, amintiri care mai de care mai frumoase…. cam asta a ramas, din punctul meu de vedere. Urmeaza Bucuresti, unde ma asteapta alti oameni foarte dragi, prieteni… cu care abia astept sa povestesc din nou. O sa cunosc noi oameni, o sa leg alte prietenii… dar nu o sa-i uit niciodata pe cei care mi-au ramas atat de dragi, dupa cei 3 ani… sa ne vedem cu bine, si pe viitor!

This entry was posted in școală, oameni and tagged , . Bookmark the permalink.

5 Responses to ce a ramas…

  1. storyteller says:

    si mie imi vei lipsi…astept articolul!

  2. esthetic says:

    esthetic says : I absolutely agree with this !

  3. George-Paul says:

    Nu doar pentru ca i-am promis ca ii voi lasa un comment aici scriu acum, ci si pentru ca Vlady e pentru mine o persoana deosebita, un tip de treaba si un fost coleg de camera ok. Pe Vlady l-am intalnit in octombrie 2006, in ziua cand am hotarat ca nu voi sta cu cei 4 colegi mari si fiorosi de-ai mei de la istorie (facultatea pe care o urmez), ci voi sta cu Paul, un amic de-al meu din Sighisoara, inscris la FSE. Bun, completez actele, indeplinesc formalitatile, vin in camera, nimeni… Dar ce vad pe un pat si intr-un dulap?? Coali A4 scrise de un viitor coleg de-al nostru (ghici cine? :P) cu textul “Ocupat” !!! Problema este ca atunci nu il cunosteam pe Vlady si nici spiritul lui de luptator, dar am presupus ca e un timp mai ofensiv si nu am aruncat foile la gunoi…😀 Dar nu a trecut mult timp si Vlady a venit! :))) Prima oara l-am cunoscut pe Junior ( aka Razvanel/Razvi/Victorash/Azorel [(c) vlady] si lista poate continua, sincer nu cunosc o alta persoana cu atatea porecle, daca voi stiti una sa imi ziceti😀 ), apoi pe Mishu/Mihai si in fine, subiectul acestui comentariu, impozantul Vlady. Acum, cand ma gandesc, imi pare rau ca nu am petrecut mai mult timp in camera, sa-mi cunosc toti colegii mai bine (dar mai ales pe Vlady, daca tot e vorba de el aici), dar aveam nevoie de mult timp pentru lecturi la facultate. Oricum, am petrecut destul timp in camera incat sa pot spune ceva. Despre Vlady se pot spune multe lucruri, dar ceea ce eu vreau sa subliniez sunt lucrurile pe care le voi tine minte in legatura cu el si care m-au impresionat la el: ambitia si constiinciozitatea lui (aici si competitia fff interesanta dintre Vlady si Mishu), seriozitatea dar si umorul, cand ironic, cand accesibil si usor (lucruri simtite de toti colegii de camera), bicicleta lui (noii colegi stiu ceva de ea? :P), Fifa si Poker-ul jucate la computer, dar si Tekken-ul si Street Fighter-ul unde, daca imi amintesc bine Vlady era tatic (oare era? hmmm trebuie sa vorbesc cu baietii), culturile hip-hop (vezi WTC, dar nu World Trade Center, ci Wu Tang Clan), meciurile extraordinare (la propriu) de fotbal dintre el si colegii lui, si multe altele. Pot spune ca am invatat destule de la Vlady, in ceea ce priveste atitudine, seriozitate, socializare, dar mai ales dume😛 :)) Cred ca Vlady este o persoana de nota 9,50. Ii doresc succese si reusite in Bucuresti la master, dar si belele, si caderi, pentru ca se poate invata si din ele!🙂 Ai grija de tine Valdy, te salut!

  4. vladimir martinus says:

    Multumnesc, Paul!
    Ai grija si tu acolo la americani, iti urez sa faci bani cat mai multi si sa continui cu studiile in directia in care iti doresti tu (daca tot stateai si citeai toata ziua🙂 )- cine stie… poate chiar o bursa in strainatate🙂

  5. bianca says:

    daca tot m-am apucat de citit hai sa iti scriu si eu. In anul 1 mi se parea ca esti oersoana rece, despteapta si gata sa inteepi pe orcine cu intrebarile tale incuietoare….insa abua acuma in ultimul am mi-am dat seama ca defapt esti altfel…o persoana cu care se poate glumi, sociabil si cu cate te poti istra la chefuri. ai drpetate 3 ani nu sunt suficienti dar cand te gandesti ca pe om incerci toata viata sa-l cunosti si nu reusiesti mai bine 3 ani in care vezi partile bune la majoritatea colegilor decat mai multi ca sa ajungi sa te certi cu ele sau sa nu mai vorbesti.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s