(Poate) adevaratul motiv al unui refuz

Cred ca fiecare dintre noi a trecut, cel putin o data in viata, prin ipostaza de a ruga un coleg/ o colega sa-l ajute sa copieze, sa-i dea tema la vreo materie ca sa o copieze sau sa fie chiar el in ipostaza respectiva. Eu unul, am trecut prin ambele situatii: cand eram in scoala generala, nu eram prieten prea bun cu cartea, ca sa zic asa, si obisnuiam, deseori, cand aveam neaparat nevoie de o tema sau de o nota mare la vreo materie (de obicei, ca sa nu raman corigent) sa cer ajutor de la vreun coleg/ vreo colega. Nu de putine ori mi s-a intamplat sa fiu refuzat de “tocilari” (pe care oricum nu i-am avut niciodata la suflet si, in continuare, nu ii plac deloc) si atunci ma enervam, considerand ca sunt egoisti, zgarciti sau altele.

In fine, ajuns la liceu, am realizat (cu ajutorul unei persoane foarte dragi mie) ca ar fi cazul sa mai pun mana pe carte, ca sa fac si eu ceva cu viata mea. Am inceput sa invat, si am ajuns, de data asta, sa fiu eu cel rugat sa ajut (a nu se intelege ca e vreun fel de lauda), de diverse colege sau diversi colegi. Trebuie sa spun ca pe colegi (erau doar 3 la numar :>) ii ajutam, mai ales fiindca eram oarecum amici (unul din ei mi-a ramas prieten bun). Ii ajutam fiindca ma gandeam cum era cand eu ceream ajutorul altora si nu mi se oferea, si mi-am zis ca nu are rost sa fiu si eu zgarcit.

Bun… La facultate, fiind concurenta foarte mare pentru locuri la buget sau burse, eram foarte sceptic in privinta ajutorului dat altora (aveam norocul sa mai aflu subiecte ce se dadeau in anii anteriori la diverse examene, dar nu ziceam nimanui) din simplul motiv ca nu vroiam ca cineva sa ia medie mai mare ca mine, cu atat mai putin, datorita ajutorului meu. Am ajuns, insa, acum, ca nu mai trag pentru o bursa (nu mai stau asa rau din punct de vedere financiar), sa-mi dau seama care este adevaratul motiv pentru care, nu doar ca nu e bine sa oferi ajutorul, dar nici nu mi se pare corect sa consideri ajutorul altora ca un dat.

Ca sa fiu mai clar, o sa dau un exemplu dintr-o situatie petrecuta acum cateva saptamani: aveam de facut un proiect pentru scoala, iar unul dintre membri echipei nu prea da pe la scoala, si nu am reusit nicicum sa luam legatura cu el. Era noaptea, ora 3, in ziua predarii proiectului. Eu terminasem partea mea de lucru de vreo jumatate de ora si inca mai eram pe messenger… La un moment dat, intra cineva si ma saluta. Mi-am dat seama ca era omul care ar fi trebuit sa lucreze cu noi la proiect. M-a intrebat cum stam cu proiectul, ce are el de facut etc. Putin perplex, i-am raspuns ca proiectul e gata si ca urmeaza sa-l predam peste cateva ore. M-a intrebat daca nu mai e nimic de facut pentru el; i-am raspuns ca nu, ca am facut noi si partea lui. De unde el a inteles ca nu mai e nevoie sa faca nimic, si va fi punctat la fel ca noi pentru proiectul respectiv. I-am spus ca nu e cazul, pentru ca nu l-am vazut sa contribuie cu ceva la proiect. A incercat sa-mi spuna ca ne intelegem noi cumva sa fie si el trecut pe proiect. I-am spus de vreo 3-4 ori ca nu va fi inclus in proiect, pana sa-l fac sa inteleaga, si i-am spus sa ia legatura cu colega care se ocupa de redactarea finala a proiectului si sa o intrebe pe ea daca mai poate face ceva. Pana la urma, a facut o mica parte a proiectului (nici partea respectiva nu a facut-o cum trebuia), iar eu i-am spus colegei ca, in momentul in care inmaneaza asistentei de la seminar proiectul, sa specifice care a fost contributia colegului fiindca eu nu am pierdut 3 nopti la calculator pentru ca el sa ia aceeasi nota ca si mine, fara sa fi contribuit cu aproape nimic. Si sunt singur ca acesta nu este un caz unic

Ce am vrut sa spun prin asta? Am vrut sa imi exprim ideea conform careia, atunci cand refuz ajutorul cuiva in legatura cu scoala, sau in alte situatii, nu o fac nici din egoism, nici din zgarcenie, nici pentru a avea note mai mari, ci pentru ca nu mi se pare absolut deloc corect ca cineva sa aiba parte de aceeasi recompensa ca si mine, “pe spinarea mea”. Este vorba de principiu: nu mi se pare normal ca cineva care nu a depus nici un fel de efort, sa aiba parte de aceeasi recompensa (uneori, chiar mai mare) ca si mine, care am muncit pentru a obtine recompensa respectiva, fie ca e vorba despre o nota la scoala, fie ca e vorba de un salariu.

In sfarsit, i-as sfatui pe cei care cer ajutorul colegilor si se intampla sa fie refuzati, sa se gandeasca de doua ori inainte sa traga concluzii in ce priveste motivele pentru care au fost refuzati. Consider ca, intr-un mediu in care se asigura egalitatea sanselor, fiecare trebuie sa traga pentru a obtine rezultate. Nu ma intelegeti gresit: nu spun sa nu-i ajutati pe altii la scoala sau in alte circumstante: eu i-am ajutat pe cei care m-au ajutat si pe cei pe care i-am considerat/ ii consider prieteni. Fiecare este liber sa ajute pe cine vrea. Eu vreau sa subliniez aici motivul refuzului unui ajutor, ajutor considerat de unii normal si incerc sa-i fac sa vada dincolo de aparente.

This entry was posted in școală. Bookmark the permalink.

4 Responses to (Poate) adevaratul motiv al unui refuz

  1. Razvan says:

    Ma gandesc ca la mine (din nefericire) situatia sta exact invers fata de a ta. Obisnuit sa invat bine in liceu, sa am note mari, nu mi-a pasat niciodata daca cineva imi cerea ajutorul. Adica, mi-a pasat, in sensul ca nu ezitam niciodata sa ajut pe cineva. Nu doar pe colegi, pana si pe vecinii care nu stiau limba engleza sau franceza si care sperau si ei sa impresioneze (si reuseau) profesorii cu cate o lucrare mai buna. Lucrare facuta, fireste, de mine. A nu se crede ca ma laud.
    Ideea de subliniat e ca aici, in Cluj, nu mai am nimic care sa ma stimuleze. Nu mai invat, ajuns la facultate, si ma vad in situatia de a cere jumatate din cursuri si seminarii de la colegele care frecventeaza facultatea. Ma vad nevoit sa cer ajutorul lor pentru a-mi explica cum sta treaba cu contabilitatea sau ce e ala rabatul britanic. Si, pana acum, din mare fericire, nu am fost refuzat. Cu toate astea, stiu ca nu e corect din partea mea sa le cer sa faca o munca pentru care ele nu sunt platite si pentru care profesorii si seminaristii sunt platiti.
    Datorita faptului ca reusesc usor sa-mi fac amici si sa castig simpatia oamenilor, ei ma ajuta. Insa, stiindu-mi adevaratul potential, mi se pare nesimtire sa apelez la colegele mele, cand eu as fi putut face singur toata treaba aia. Poate daca eram prost, in adevaratul sens al cuvantului, nu mi-ar fi pasat si ar fi fost singurul lucru demn, acela de a ma milogi pe la colege, pentru a lua si eu o nota oarecare. Dar asa…imi dau seama de diferenta dintre a ajuta si a fi ajutat. Si, vorba ta, imi dau seama ca nu e drept fata de fete, cu toate ca ele ma ajuta din suflet.
    Poate ca facultatea si invatamantul si-au pierdut insemnatatea pentru multi, poate nici pentru mine nu mai e ce era. Dar si daca stai degeaba si nu incerci sa asimilezi, desi stii ca o poti face usor, te simti…MIC. Te simti inferior si chiar dat la o parte.
    E foarte drept sa spui ca doar prietenii trebuie ajutati, cu atat mai mult cu cat altii decat prietenii, odata ajutati, se poate sa nici nu fie recunoscatori, iar tu sa ai de pierdut din mai multe puncte de vedere.
    Daca poti sa te ajuti si nu o faci…esti “degeaba”. La fel de bine, daca poti sa ajuti pe cineva, care la randul lui/ei te-ar ajuta, si nu o faci…esti “degeaba”.

  2. Dorina says:

    (poate) sunt si (poate) nu sunt de acord cu tine vladimir….mai exact, iti respect principiul si cred ca stiu si la cine se refera povestioara din categoria “pilde din popor”…insa sunt si recompense mai faine decat o nota la scoala sau un salariu…recunostinta celorlalti si multumirea de sine de exemplu….mai exact, atunci cand ajuti un prieten, o faci evident din prietenie…dar cand ajuti o alta persoana, o faci pentru tine, pentru ca esti mai bun decat altii…
    cat despre liceu…nu stiu in ce clasa de tocilari ai fost tu, insa noi am fost doar fete si ne scoteam ochii din orice, dar cand venea vorba de teme, carti etc. bunul samaritean iesea la iveala din fiecare…

  3. oana says:

    buna, ti-am citit cu atentie expunerea. sincer eu consider ca esti rautacios si nu prea esti pregatit sa “iesi in lume”. Ai sa te lovesti de multe situatii cand altii o sa isi atribuie niste merite din munca ta si invata sa treci peste pentru ca viata nu e CORECTA. Asta este…..nu putem schimba nimic.Ai sa te porti in cariera cum te-ai purtat la scoala si nu o sa iti fie bine. Mai invata sa lasi de la tine. Si eu am ajutat si am fost ajutata. Pe cei pe care i-am ajutat mi-au ramas prieteni si imi poarta respect si recunostinta. Celor carora le-am cerut ajutorul le-am platit cu alte favoruri.Crezi ca niste note conteaza???? Poate pentru multumirea de sine si a apropiatilor dar pentru restul lumii nu mai inseamna nimic. nu o sa te intrebe nimeni ce note ai avut ci toata lumea o sa te intrebe ce poti sa faci. Si ce poti sa faci? Doar niste proiecte pentru la scoala.🙂 Pana ai sa ajungi dupa terminarea facultati sa poti sa faci ceva profesional o sa mai treaca timp iar notele o sa ramana o amintire de la scoala si nu au si nu o sa mai aiba nici o importanta.singura nota care o sa te reprezinte , partial este cea de pe diploma de licenta in rest…..

  4. vladimir martinus says:

    buna, oana! ma bucura mult faptul ca lasi comentarii pe blog.
    se pare ca am lasat mai multor oameni gresita impresie ca nu sunt pregatit “sa ies in lume”.
    Sunt de multe ori rau, nu doar rautacios, si asta sunt eu, De ce? poate tocmai pentru ce m-am lovit deja de situatiile in care altii si-au atribuit meritele pentru eforturile mele sau pentru eforturile fostei mele iubite, si asta m-a enervat foarte tare. Cat despre corectitudinea vietii… nu ai zis nimic nou- scuze daca sunt rau-, dar de schimbat putem schimba foarte mult- nu e nevoie decat de un cadrul legal adecvat si de o atitudine (mai exact tarie de caracter) pentru asta. Si eu am ajutat multi prieteni la viata mea, si am facut-o cu cea mai mare placere; si eu am fost ajutat de altii si le-am rasplatit favorurile, pentru ca apreciez mukt cand cineva ma ajuta. Din pacate, am impresia ca nu ai prins ideea articolului- nu e vorba de niste note sau de o lucrare de licenta, ci de o atitudine care pe mine ma deranjeaza. Poate o comparatie o sa te lamureasca: atunci cand un prieten mi-a “tras teapa” cu niste bani, nu m-a deranjat ca am pierdut banii respectivi- personal, niciodata nu m-am uitat la bani cand m-a rugat cineva sa-l/ sa o ajut cu bani, si nici cand fac un cadou unei persoane dragi nu ma uit la bani.
    Cat despre ce pot eu sa fac, as spune ca nu ma cunosti destul de bine incat sa stii ce capacitati si abilitati posed, iar proiectele “pentru la scoala” reprezinta o pierdere de vreme, in mare parte, pentru mine fiindca majoritatea sunt pe domenii care nu ma intereseaza. Si te asigur ca imediat dupa terminarea faculatii o sa “fac ceva profesional”.
    In plus, nici nota de la licenta poate ca nu o sa ma reprezinte (fie ea si una de 10), ci mai degraba media dintre nota pe care mi-o dau eu si cea pe care mi-o dau cei din jur, daca intelegi ce vreau sa zic.
    Sper sa ne mai auzim!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s