Scurtă incursiune în marketing-ul din România (ep.6)

Iată-ne (sau „iată-ma”) în fața episodului 6 din seria analizelor asupra modului în care se practică marketing-ul în draga noastră țară. De această dată, voi încerca să structurez informațiile în 3 mari părți: marketing à la Sibiu, marketing bancar și marketing de super/hipermarket.

Marketing à la Sibiu

Pentru că Sibiul îmi este un oraș drag (am trăit 19 ani acolo și încă îi spun „acasă”) și am petrecut iarna trecută o lună acolo, mi-a părut rău să observ că, deși oamenii sunt cumsecade și „de treabă”, se fac greșeli serioase în strategiile de marketing („comerciale”, în viziunea lor, cel mai probabil, pentru că termenul de „marketing” sunt convins că le este străin) ale unor… societăți comerciale.

Prima aparține Ministerului Tineretului și Sportului și este dovada pură că statul NU ar trebui să administreze societăți comerciale (deși mulți încă sunt convinși de contrariul). Este vorba de bazinul Olimpia, unde, de curând s-a introdus opțiunea abonamentului care costă 200 RON (150 pentru studenți). Dacă ne gândim că o ședință costă 20 RON și este inclusă și sauna, iar ședința poate dura oricât, în intervalul lor orar (18:30 – 22:00 luni-vineri, 10-16 sâmbăta) am fi tentați să spunem că este convenabil, dacă plănuiești să mergi de 3 ori pe săptămână… Dacă nu, ghinion! nu prea îi interesează pe oameni. Asta nu e tot, însă! Partea cea mai interesantă (ca să fie „meniul complet”) este că abonamentul este valabil doar pe luna în curs. Eu mi-am făcut abonament în jurul datei de 15 decembrie, am fost de vreo 5 ori la bazin, iar la începutul lunii ianuarie, când am vrut să merg din nou, mi s-a spus că abonamentul nu mai este valabil…

Se pare că acest gen de strategii se transmit și la nivel de administrație locală. Cum? Tursib, regia autonomă de transport din Sibiu, aparținând Consiliului Local Sibiu (unic acționar) oferă abonamente pe traseele autobuzelor doar pe luna în curs. Iar prețul nu este deloc unul mic… Trebuie să recunosc că nu am mai întâlnit și nici nu am auzit de astfel de abonamente de transport în comun, în alte orașe din România. Felicit, pe această cale, M.T.S. și Consiliul Local Sibiu pentru strategiile lor falimentare. Cineva ar trebui să le acorde „zmeura de aur” în marketing. Nu sunt foarte surprins, însă- este vorba de 2 monopoluri locale, pe piețe diferite. Unde mai pui că niciuna nu are administrator privat…

Ei bine, în Sibiu se întâmplă și lucruri bune în materie de marketing. Unul din ele îl reprezintă serviciul de taximetrie în sistem „comision”, pe care doar aici l-am întâlnit. Ce presupune, mai exact acest serviciu: suni la firma de taximetrie și spui că vrei să ți se livreze, să zicem, 3 porții de shaorma/kebab de la fast-food-ul Simpatico/Big Mamma la adresa X. Un taximetrist se va deplasa la locația respectivă, va cumpăra ceea ce ai cerut și va porni ceasul în momentul în care pleacă de acolo, urmând să-l oprească în momentul ajungerii la destinație (adică la tine). Tu plătești cursa (și produsele, evident) și, dacă ai un dram de bun simț, îi lași și un bacșiș taximetristului (de cele mai multe ori, ei mizează pe asta). Ce poate fi mai ușor atunci când ești cu prietenii la un pahar (sau mai multe), acasă, și ai rămas fără băutură? Pentru că ai băut și nu poți urca la volan, cel mai simplu este să suni la taxi și ți se livrează produsul la ușă, fără a mai fi nevoie să te deplasezi.

Și, pentru că tot am adus vorba despre taxiurile din Sibiu, aș mai adăuga că aproape de fiecare dată când ajung pe acolo rămân surprins de corectitudinea șoferilor: nu o dată mi s-a oferit rest de la 5 RON la o cursă de 4,5 RON. În București, în 80% din cazurile în care am apelat la taxi, dacă ai o cursă de 13-14 RON, nici nu am mai primit rest de la 15… Dacă nu lași „bacșiș” (se consideră și ei chelneri, probabil), se uită destul de lung la tine.

Marketing de super-/hypermarket

Dacă aș scrie doar de Carrefour România, sunt sigur că nu mi-ar ajunge un articol. De această dată, va fi la un loc cu altele. Spun asta pentru că, în ultima vreme, am observat un „trend” în rândul persoanelor de la casa de marcat (pe lângă atenția „deosebită” pe care ți-o oferă): ca să nu-ți mai dea restul (de ordinea zecilor de bani, până în 50) sau ca să te pedepsească pentru că ai avut „nesimțirea” de a aștepta să-ți înapoieze o sumă de bani infimă, îți oferă monede de 5 bani, monede care, pe lângă că sunt foarte mici și uneori se confundă cu cele de 10 bani, nu sunt bune nici măcar pentru automatele de cafea.

O altă practică devenită „la modă” în toate hypermarket-urile (am pățit-o în Carrefour, în Billa, de curând în Real) și chiar și în Mega Image este de a muta produsele la raft, astfel încât ele să ajungă într-un loc care are afișat un preț mai mic. De cele mai multe ori, este vorba de același produs, dar la cantități sau din sortimente diferite (nu poate fi deplasat nici prea mult, pentru că ar ajunge la altă categorie de produse). Duminică eram cu cineva în Real (nu am acordul pentru a-i dezvălui identitatea), care a cumpărat un suc natural la cutie, ce părea să aibă prețul de 7 RON (prețul afișat în locul în care era amplasat produsul). Când a ajuns acasă și s-a uitat pe bon, și-a dat seama că prețul era, de fapt, 12 RON. Now, that’s what I call merchandising! (sic) Desigur, în fiecare hypermarket există aparatele de vizualizare a prețurilor, unde poți verifica dacă prețul văzut de tine este cel corect. Înainte de asta, însă, ar fi bine să te uiți atent la raft, să vezi cărui produs îi este atribuit prețul, pentru că lor le place să se „joace” cu prețurile, mizând pe graba multora dintre noi și dorința arzătoare de a scăpa cât mai repede de aglomerație.

Se întâmplă, după cum spuneam, și în Mega Image. Tot în Mega Image se întâmplă că vrei să scapi de îmbulzeala din hypermarket, dar dai de una și mai mare- deși există 4-5 case de marcat, este aproape imposibil să ajungi mai departe de primele 2; o poți face doar dacă te strecori printre cei care așteaptă la acestea și ei, la rândul lor, trebuie să aibă grijă să se ferească de tine atunci când pleacă de la casă. Este un spațiu incredibil de mic, mă tot întreb cine a avut ideea de a aranja astfel casele… Între timp, a apărut rețeaua de magazine Mic.Ro, un adevărat succes (după mine) în afaceri. marketing-ul a contat foarte mult – deși este un spațiu relativ mic, cu un portofoliu restrâns de produse, ai destul loc să te plimbi pentru a găsi ceea ce cauți. În plus, vânzătorii îți zâmbesc și te întâmpină cu un salut, iar la final îți mulțumesc pentru cumpărături. Ba chiar îți oferă și un cadou (în „sâmbăta mare” am primit un ou de ciocolată). Așa au fost instruiți, pentru că așa este normal într-o economie de piață- nicio afacere nu poate supraviețui fără clienții săi. Mai mult decât atât, managerul proiectului Mic.Ro a avut o idee foarte bună: pentru că oricum trebuie să ai 2 angajați pe zi, în 2 ture, ce ar fi ca fiecare să lucreze la normă întreagă (8 ore pe zi)? Astfel, a venit cu programul 7:00-23:00. Mega Image închide la 22:00. Atenție! magazinul are același program și în week-end. Acest lucru sunt convins că îi va ajuta enorm în dezvoltarea afacerii pe raza orașului Sibiu- în afară de 3-4 magazine non-stop din rețeaua Trans Agape, peste 50% din magazine au program sâmbăta până pe la 17-18, iar peste 90% închid duminica pe la orele 14… Aștept cu interes deschiderea primului Mare.Ro.

Later edit: Nu este Mare.ro, ci Macro și, între timp, s-a deschis la Brașov.

Marketing bancar

După cum unii dintre voi poate că știu, noua strategie de marketing a băncilor este „creditul la pachet”. Cu alte cuvinte, dacă îți faci mai multe credite la aceeași bancă, îți oferă un „discount” la comisioane (ce ciudat sună termenul… dar, totuși, asta fac). ING a dat tonul, cu o campanie destul de reușită, aș zice eu (personal, consider ING singura bancă din România cu o strategie coerentă și eficientă de marketing). Cel puțin, spot-urile de la radio sunt printre foarte puținele din anul 2011 care mi-au rămas în minte.

Mai sunt cazuri, cum este cel al BCR, când se comunică de dragul advertising-ului- de la o campanie adresată familiilor sau celor care se gândesc să-și întemeieze o familie (poate țineți minte spot-ul TV în care tânărul merge pe trotuar, se întâlnește cu o fată, se împrietenesc, ea îi devine soție, au și un copil iar la final îi vedem intrând într-o unitate BCR) la una în care creditele se acordă așa repede că nu ai timp nici să-ți înșeli nevasta… După cum mulți dintre voi au văzut, noul spot TV înfățișează un bărbat care își înșală soția în intervalul de timp în care aceasta este plecată la bancă, pentru un credit. Desigur, ei au vrut să continue campania „tu cu cine faci banking?” începută anul trecut, au încercat să îi dea o notă haioasă, însă nu prea le-a ieșit. Și, după cum îmi spunea și o colegă, o bancă ar trebui să inspire încredere. Or, soțul din reclamă nu prea face asta…

Cel mai simplu, mai amuzant si mai cool element al mix-ului de marketing (mă raportez la teoria clasică, a celor 4 P – produs, preț, promovare, distribuție/plasare) este, după mine, promovarea- ai o agenție care face toată treaba pentru tine, tu trebuie doar să supervizezi și să coordonezi. Or, pentru unii, chiar și cel mai simplu element se dovedește a fi unul prea dificil… cel mai greu element este și cel pe care băncile îl stăpânesc cel mai greu, și anume produsul (serviciul, în cazul de față). Veți vedea de ce spun asta…

Rămân la BCR, pentru a exemplifica serviciile prestate de băncile care se promovează intens la televizor (și nu numai). Tatăl meu a avut unul sau mai multe credite (nu știu, nu m-a interesat, pentru că era viața lui) la banca ce are cea mai mare cotă de piață (așa țin minte, vă rog corectați-mă dacă greșesc). După moartea sa (creditul era încă în curs de rambursare la acea dată), s-a întâmplat un lucru mai puțin obișnuit- deși avea asigurare de viață făcută în momentul creditării (așa se practică la un credit de nevoi personale, iar rata la asigurare este inclusă în rata creditului), valoarea ei a fost nulă. Vă surprinde…? Pe mine m-a surprins doar în momentul pe care l-am petrecut ca să-mi dau seama că băncile (cel puțin cel de la noi) au ca obiect principal de activitate „stoarcerea clienților de bani”. Cum s-a întâmplat, totuși? Haideți să urmărim „firul poveștii”: tatăl meu a suferit un preinfarct acum mai mulți ani (prin ’98 sau ’99) și, deci, avea antecedent medical și era suspect de infarct/stop cardiac. Ei, după cum unii dintre voi cred că știu, în astfel de cazuri firmele de asigurări fie îți pun o rată de asigurare foarte mare, fie oferă urmașilor tăi o compensație destul de mică. În cazul de față, în polița de asigurare erau specificate cauzele morții pentru care asigurarea acoperea creditul. Vă surprinde că printre acestea NU se număra și stopul cardiac, deși este o cauză frecventă de deces? Mai frecventă decât leucemia și alte boli rare care erau acoperite de poliță. Pe mine m-a surprins și scârbit, deopotrivă.

Și mai scârbit am fost în momentul într-o zi în care am mers la o agenție ca să aflu cât este restanța la credit, iar doamna de la ghișeu m-a întrebat mirată de ce plătim noi, copiii, creditul tatălui, pentru că ar trebui să fie acoperit de asigurare. M-am rezumat doar la a-i spune că asigurarea nu acoperea toate cauzele de deces. Ar fi trebuit să-i spun că banca la care ea lucrează cu dragă inimă și-a băgat știm-noi-ce în asigurarea clientului, din moment ce ea oricum își recuperează banii. Dar are grijă să câștige și compania de asigurări ceva, pentru că, nu-i așa? cu toții trebuie să trăim din ceva. Chiar și din niște comisioane sau discount-uri pe care ni le oferă firma de asigurări. Am toată „stima” din lume pentru Banca Comercială Română și o să am grijă ca nici eu, nici alți membri ai familiei mele să nu contracteze un credit de la ei.

Un alt serviciu cu care se laudă băncile este internet banking-ul. Eu am apelat la acest serviciu de la Banca Transilvania. Primul lucru care m-a lăsat puțin nedumerit a fost interfața total neprietenoasă (non-user-friendly, într-un termen din vocabularul IT). Ca să îți dai seama ce se întâmplă, care sunt comenzile și cum faci plățile trebuie să citești foarte atent manualul de instrucțiuni (are vreo 40 de pagini în varianta pdf). Partea proastă este că, dacă ai trecut greșit un cont, soft-ul nu este capabil să depisteze faptul că tu ai trecut mai multe sau mai puține cifre decât ar trebui să aibă un cont IBAN. Te lasă să efectuezi plata și abia după ce a fost verificat de „back office”, care îl refuză, ți se spune că nu a fost aprobată tranzacția. Nu ți se spune, însă, și care este motivul – merge pe „ghicitelea”…

Stați liniștiți, se poate mai rău de atât. La internet banking-ul BRD, pentru a putea face o tranzacție într-un cont nou, trebuie să suni la call center-ul lor, unde trebuie să le dictezi datele tale personale (ca să fie siguri că ești tu, nu altcineva), după care să dictezi numele persoanei/firmei către care vrei să virezi banii și contul. După cum spunea cineva, te cred atât de handicapat încât nu ai fi capabil să tastezi un nume și o serie de cifre…

Tot la BRD am fost acum câteva săptămâni, cu intenția de a transfera niște bani într-un cont din altă bancă. Domnișoara de la ghișeu m-a întrebat dacă am contul deschis la sucursala respectivă. I-am răspuns că nu, dar am cont la BRD, mirat fiind că îmi pune această întrebare. După 1 minut îmi spune: „îmi pare rău, nu pot face transferul pentru că aveți contul deschis la Sibiu. Doar de acolo puteți face transferul”. Say whaaaat?!!!! „Bine, dar credeam că BRD a trecut în secolul 21, s-a modernizat și are un sistem centralizat de operațiuni. Ce se întâmplă dacă eu trebuie să transfer urgent niște bani? Merg până la Sibiu?”. A repetat placa, îi pare rău, nu mă poate ajuta etc. Am ajuns la un calculator, am găsit numărul de la sugestii/reclamații. Am sunat, i-am spus persoanei de la telefon ce s-a întâmplat la bancă și am întrebat-o și pe ea dacă i se pare normal ca în secolul 21 o bancă să nu își centralizeze operațiunile.

- Da, cunoaștem problema, încercăm să o soluționăm.

- Cum adică încercați să o soluționați? Dacă eu mi-am deschis contul la sucursala dintr-un sat din vârful muntelui și mă aflu în București? Dacă am un frate/o soră care are urgent nevoie de bani, se află într-o situație limită… Vi se pare normal ca eu să fiu nevoit să mă deplasez într-o altă localitate pentru asta?

-Vă înțeleg problema, v-am zis că este în curs de soluționare. Puteți folosi internet banking-ul de la BRD.

- Nu vreau să folosesc internet banking. Să zicem că nu sunt prea școlit și nu știu să lucrez pe un calculator, darămite pe internet. Ce e de făcut?

- ….

- Așa-i că nu sunt nici primul, nici ultimul client care reclamă această problemă?

- Așa este, dar v-am zis, facem tot posibilul să remediem problema

- Bine. Mulțumesc. La revedere!

Mai jos, poza pentru episodul de azi. Mi-am adus aminte cât am mai râs gândindu-mă cât de mult s-o fi chinuit agenția de turism care se promova pe mesh-ul uriaș, agățat de o clădire din Sibiu, să născocească un asemenea mesaj. Până la un punct este amuzant… mai încolo devine trist.

Cauți taxi ca să ajungi rapid într-un loc? Caută in altă parte

Ieri seară, pe la ora 21, mă aflam în zona Pieţei Unirii şi căutam un taxi (de preferinţă, cu un tarif cât mai mic), ca să ajung repede în zona staţiei de metrou Nicolae Grigorescu (veţi vedea mai târziu de ce dau aceste detalii)- meciul deja începuse şi vroiam să ajung cât mai repede, ca să prind cât mai mult din el. Fiind sâmbătă seara, ştiam că aveam toate şansele să stau la metrou vreo 10-15 minute până vine unul, urmând să fac încă vreo 15-20 de minute pe drum.

Here comes the tricky part… mă uit pe lângă staţia de tramvai, văd un taxi (de la firma Bageti Star), cu tarif de 1,4 lei/km şi mă urc repede în el.

-Bună seara!

-Bună seara!

-Vreau să ajung la staţia de metrou Grigorescu.

-Acolo, în Sălăjan?

-Da.

-Ah, îmi pare rău, nu merg în direcţia aia. Mă retrag la garaj şi merg spre Rahova. Dacă vroiaţi în direcţia aia, vă duceam.

Oarecum neplăcut surprins, mă dau jos din maşină, mă uit să văd ce firmă este, ca să ştiu să nu mă mai urc vreodată într-un taxi aparţinând firmei, şi merg mai departe.

Traversez pe la zebră, spre zona în care se află şi gura de metrou (partea cu florăria, pentru cei care cunosc) şi îmi mai încerc o dată norocul. Zăresc un taxi, pe a cărei portieră era scris un tarif de 1,4 lei/km. Mă urc repede în el şi, ce să vezi…

-Bună seara!

-Bună seara!

-La staţia de metrou Grigorescu vreau să ajung.

-Nu mai dăm drumul la ceas, nu?

-Şi cam despre ce sumă ar fi vorba?

-17 lei.

Timp de o secundă-două am făcut un calcul: 17 lei, de împărţit la 1,4 lei, înseamnă vreo 10 km, cu pornirea şi opririle la semafoare, incluse…

-Nu, mai bine daţi drumul la ceas.

-10 lei jumate.

-Cum adică 10 lei jumate?

-15 lei.

-Nu, nu. Mai bine dat drumul la ceas.

-Bine, nu mai merg.

Dă înapoi, se bagă la loc în staţia de taxi şi opreşte motorul…

Bine, îmi zic… Cobor din taxi, mă uit la indicativul maşinii, mă uit şi după numărul de telefon al firmei de taxi (maşină 301, aparţinând firmei “Pelicanul”) şi sun la dispecerat. Îi spun dispecerei că m-am urcat în maşină 301, că mi s-a oferit să merg fără ceas şi, în momentul în care am refuzat, taximetristul nu a vrut să mă ducă la destinaţie. Mi-a mulţumit, i-am mulţumit şi eu, în ideea că va luă o măsură.

Resemnat cu ideea de a mai găsi un taxi care să mă ducă la destinaţie, m-am dus la metrou, chiar şi cu riscul de a pierde prima repriză.

Evident, vor fi unele voci care vor spune că “nu aveam dreptul” să reclam respectivul şofer de taxi, din moment ce am fost de acord (tacit) să merg fără ceas. În primul rând, nu am fost de acord, din moment ce am refuzat- da, aş fi fost de acord dacă mi s-ar fi propus 10 lei. În al doilea rând, nu văd nimic rău în faptul că se negociază tariful unui drum- dimpotrivă, mi se pare o idee bună- gândiţi-va că li s-ar impune şoferilor care iau în maşină “autostopişti” să folosească un apărat de taxat şi să dea chitanţă călătorilor. Pe mine nu asta m-a deranjat- este vorba de atitudinea şoferului, care s-a opus dorinţei clientului sau. Sunt client, deci faci cum zic eu, nu cum zici tu.

Această a fost o scurtă descriere a taximetriştilor din Bucureşti. Şi nu o spun cu vreun fel de satisfacţie- chiar îmi pare rău. Îmi pare rău fiindcă am mai făcut, până acum, drumuri cu taxi-ul în Bucureşti şi de multe ori am dat de oameni de treabă, care nu au încercat să mă fure, ocolindu-mă, şoferi care au acceptat şi drumuri de doar 5-6 lei.

În fine, întâmplările relatate mai sus mă duc cu gândul la 2 situaţii total opuse, trăite în trecut, tot cu taximetrişti:

Prima a avut loc acum vreo 4 ani în Bucureşti. Eram în zona Pieţei Romane şi mama mea se simţea foarte rău. Ca să nu stăm o oră, până vine ambulanţa, am zis să luăm un taxi până la spitalul Floreasca. Pe mama am lăsat-o în casă, iar eu m-am dus să caut un taxi care să ne ducă până la spital. M-am dus în staţie şi m-am rugat de vreo 3 taximetrişti să ne ducă până la spitalul Floreasca, pentru că mama mea se simte rău şi trebuie să ajungă la urgenţe. Am fost refuzat de fiecare, pe motiv că este prea scurtă cursa.

A doua situaţie: acum 2 săptămâni am fost în vizită la un om special- Flavius, fostul meu coleg de cameră şi bunul meu prieten, în Braşov. Am fost cu el la repetiţiile trupei The Others şi, pe drum înapoi spre casa lui, am luat un taxi. Nu am reţinut nici firma, nici indicativul maşinii. Seara, când am vrut să ieşim într-o cafenea, mi-am dat seama că îmi lipsea aparatul foto (îl aveam în buzunarul de la haină). M-am gândit că l-am lăsat în locul unde au avut loc repetiţiile şi urma să se uite Victor a două zi, dimineaţă, după el. Când am venit, seara, din oraş, am sunat, totuşi la firmele de taxi. Nu am putut găsi ajutor, neştiind decât locul de plecare şi destinaţia cursei. Mi s-a spus că ar fi trebuit să sun imediat după aceea şi, pe bună dreptate. M-am resemnat cu ideea că mi-am pierdut aparatul… Luni dimineaţă, totuşi, primesc un mesaj offline de la Flavius, care îmi spune că taximetristul a venit la uşă şi i-a adus aparatul- ţinuse minte blocul la care s-a terminat cursa şi, având nişte poze cu membrii trupei pe apărat, a întrebat vecinii dacă vreuna din persoane locuieşte acolo. O vecină l-a recunoscut pe Flavius, i-a spus unde locuieşte şi şoferul a sunat la uşă, i-a dat aparatul şi a plecat imediat, refuzând orice fel de recompensă.

“Firme” sau “firma” de taxi…?

Mergand, ieri, de la magnificul concert (si nu este nicio ironie sau gluma, cand zic “maginfic”) The Others, cu doi oameni abia cunoscuti, in cautarea unei statii de taxi, am ajuns in zona Universitatii. Acolo ne-am urcat fiecare in cate un taxi (fiecare mergea in alta directie), iar eu am avut norocul sa dau de un taximetrist mai vorbaret si sa nu ma plictisesc pe drum.

Ei bine, am fost bucuros sa aflu ca omul era mandru ca lucreaza cu carte de munca, cu orar fix, cu zile de concediu de odihna si de sarbatori (cu alte cuvinte, legal). A fost, insa, o parte in discutia noastra, care m-a cam pus pe ganduri. Vorbeam despre firme de taxi, si nu imi aduc aminte cum, la un moment dat am pus in discutie tarifele.

- Tu te chinui sa lucrezi corect si legal, si vine unul cu tarif de 1,4 lei/km.

- Pai, si de ce va deranjeaza ?

- Intre toate firmele mai mari de taxi exista o intelegere ca sa nu aiba nimeni tarif sub 1,9 lei, si vin ei cu 1,4 lei pe kilometru si fac concurenta neloiala.

Nu l-am intrebat daca stie ce inseamna concurenta neloiala fiindca era evident raspunsul. Oarecum frapat de “intelegerea” de care imi spusese (atunci mi-am dat seama si de ce nu gaseam niciun taxi cu tarif sub 1,9 lei/km, in statia de taxiuri) am continuat discutia…

- Vreti sa spuneti ca nu isi acopera costurile, cu tariful asta ? » (ma gandeam la dumping, evident, desi mi se parea foarte putin probabil, chiar si la 1,4 lei/km)

- Nu, nu e vorba de costuri, dar ne iau noua clientii si nu e corect.

- Dom’le, dar dumneavoastra stiti ca intelgerea de care vorbiti este ilegala ? Vorbim de oligopol aici.

Si atunci a inceput sa-mi explice ca in Occident (in tarile nordice, mai exact) exista tarif unic la taxiuri, stabilit prin lege si ca exista chiar si o intelgere ca, intr-o statie de taxiuri, cel care pleaca primul este cel din fata. Iar daca clientul vrea sa se urce in alta masina, este poftit sa mearga cu masina situata cel mai in fata, in statia de taxiuri. Nu stiu cat este de adevarat ce mi-a zis, dar i-am explicat ca trebuie sa priveasca lucrurile si din perspectiva clientului. Ca eu, ca si consumator, trebuie sa am posibilitatea de a alege tariful cel mai convenabil. Lucru nerealizabil, in cazul unui oligopol. I-am explicat ca pentru buzunarul meu este mai convenabil sa apara o firma care  “nu respecta intelegerile” (atat timp cat practica un tarif mai mic, evident).

In fine, desi discutia noastra a deviat pana la taxa pe viciu si cat este de bine sa fumezi, am ramas cu senzatia ca omul a reusit sa vada lucrurile si din perspectiva clientului, nu doar a firmei.

Pe langa asta, insa, am ramas cu un gus tamar, gandindu-ma la “intelegerea” despre care vorbea soferul nostru. Din pacate, nu este prima de care aud, si nu cred ca o sa fie nici ultima. Imi aduc aminte ca si in Sibiu era o firma de taxi (Pro Mode parca ii zicea) care practica un tarif incredibil de mic, in comparatie cu celelalte firme (masinile erau toate Tico si mergeau pe GPL). Firma, insa, s-a “evaporat” brusc si nu a mai auzit nimeni nimic de ea.

In fine, oarecum pe aceeasi tema, puteti gasi un articol mult mai interesat si mai bine elaborat aici (sectiunea “arhiva”, articolul intitulat “Consiliul Local protejează cartelul din industria taximetriei”) .