Probabil multi dintre voi isi amintesc de vremurile din copilarie, sau chiar inceputurile adolescentei, cand mergeam la un “fotbal in curtea scolii” (eu unul, am avut chiar si unele certuri din cauza ca imi luam din timpul de invatat pentru BAC, ca sa merg la fotbal 
). Nu stiu cum era in cazul vostru, dar stiu ca in cartierul unde am crescut eu, in week-end-uri si in timpul vacantelor era curtea plina ochi- 2 terenuri de hanbal pe ciment, inca unul, care putea fi improvizat, tot pe ciment, si inca unul, pe iarba/pamant- si pur si simplu nu aveai loc sa joci, daca nu ieseai la timp din casa .
Ei bine, saptamana trecuta am avut ceva treaba prin zona in care am crescut si, intamplator, am trecut pe langa curtea scolii, altadata plina de “fotbalisti”. Pustiu… nici macar doi oameni care sa bata o minge de fotbal (nu mai zic ca se putea juca si tenis de camp acolo, la o adica), nimic…
Vazand asta, mi-am adus aminte si de imaginea deprimanta a pomilor ale caror fructe stau sa cada pe jos, din cauza ca nu se mai aventureaza nimeni sa se catere prin copaci.
Ce vremuri am putut trai… cand jucam fotbal aproape in fiecare zi, in vacante… cand mergeam in grupuri de cate 5-10 oameni prin zona depoului de trenuri si saream garduri sa mergem sa furam mere/prune/ corcoduse care nici macar nu erau inca destul de coapte cand ne vedeau paznicii si era de-ajuns sa strige vreo injuratura sau “ce cautati acolo?!” ca o rupeam la fuga cu toii, fara sa ne uitam in spate
Astazi, tot noi, cei cu varste peste 20 de ani, ne adunam sa mergem la un fotbal, baschet etc. Unde sunt copiii de altadata…? Cred ca stiu: in casa, jucand WOW (unul din cele mai tampite fenomene ce le-a putut cunoaste lumea asta), Counter Strike sau, pur si simplu, conversand pe messenger, incercand sa para mai maturi decat sunt. Singurii copii care mai practica sport am impresia ca sunt cei care-l practica de performanta.
De ce? Pai, in primul rand, as zice ca e vina parintilor. Imi aduc aminte ca mama mea, daca ma vedea ca la ora 5-6 dupa-amiaza sunt inca in casa, ma “scotea” afara- imi spunea sa ies din casa, sa mai iau si eu niste aer curat, sa-mi gasesc ceva de facut pe afara . Si bine facea! Pentru ca nu e vorba doar de un stil de viata sanatos, ci e vorba ca ajungi sa cunosti mult mai multi oameni decat stand in fata unui calculator (si sa nu aud pe cineva ca zice ca poti cunoaste oameni si prin internet, ca stim cu totii ca nu poti compara comunicarea fata-n fata cu cea virtuala!). Pentru ca- nu-i asa?- oamenii din jurul nostru ne ajuta sa devenim ceea ce suntem.
Sa fie vina inventatorilor de jocuri pe calculator…? Existau jocuri si pe vremea noastra (la vremea respectiva erau foarte spectaculoase) si, intr-adevar, mai pierdeam ore in sir in fata calculatorului (cei care isi permiteau unul), dar aveam o limita si cred ca parintii au jucat un rol important in cazul tuturor.
Nu stiu… stau si ma intreb: ce s-a intamplat, totusi? Cum s-a ajuns aici? De ce nu mai exista acea placere de a sta cu prietenii tai la povesti/ la un joc de carti/ de a juca prinsea/ v-ati ascunselea…? E trist…
multumesc celor care si-au dat cu parerea: