Avem o economie… ce facem cu ea?

De fapt, avem un deficit bugetar. Ce facem cu el?

Varianta 1: Creștem TVA până la 25% și cota unică la 20%. Ne dăm seama că într-un timp foarte scurt jumătate din economia de „la suprafață” ar intra în subteran, iar consumul ar scădea drastic. Renunțăm la idee.

Varianta 2: Scădem pensiile cu 15% și salariile bugetarilor, cu 25%- atenție mare, însă! Nu încadrăm aici bugetarii cu cele mai mari salarii: demnitari, magistrați, armata și poliția (doar nu vrem să stricăm relațiile de prietenie cu „serviciile”). La scurt timp, aceștia organizează miting-uri și amenință cu greva generală. Hopa! Stai, că nu merge nici așa… Încercăm…

Varianta 3: Impozităm tot ce se poate: bonuri de masă, dobânzi la depozite bancare, căștiguri din investiții de portofoliu (acțiuni și obligațiuni) etc. și tăiem aproape cu totul contribuția la pilonul II de pensii private (pe care, oricum, am tergiversat-o prea mult fiindcă ne era frică să facem o trecere directă, cum a făcut Chile)- ce mai contează că riscăm să băgăm în faliment peste 50% dintre fondurile de pensii private prezente la noi în țară?! Pare a fi cea mai la îndemâna soluție- mediul privat oricum nu va ieși în stradă, iar alegătorii din rândul acestora reprezintă undeva sub 25% (n.b. observații proprii) din totalul celor care merg la vot. Vorbim cu FMI, le spunem de planul nostru „măreț” și așteptăm să „înghită gogoașa”.

Ei bine, din păcate FMI nu prea înghite astfel de „gogoși” și forțează guvernul să crească TVA-ul și cota unică de impozitare (cea mai mare iubire a lui FMI sunt taxele și impozitele- dar, schhhh…. nu mai spuneți nimănui), pentru a fi siguri că, într-adevăr, deficitul bugetar va fi acoperit de undeva.

Din păcate, nici FMI, nici statul român nu vor să țină cont de un principiu de bază din microeconomie: este mai eficientă impozitarea într-un procent mai mic, dar asupra unei baze mai mari, decât impozitarea unei baze mai reduse, într-un procent mai mare. Este ca la magazin: ca patron/director/manager ai mari șanse ca încasările sa-ți crească dacă reduci prețul produsului care se vinde slab (din considerente ce țin strict de preț), pentru că el se va vinde în cantități mai mari și, astfel, pierderea din prețul unitar va fi mai mult decât acoperită de cantitățile mai mari din produsul vândut. Unde mai pui că omul. de când lumea, fuge cât poate de impozite. Iar românii sunt recunoscuți pentru ingeniozitatea de care dau dovadă când vine vorba de astfel de „sporturi”. Era să uit- o cotă unică de impozitare mai mică ar atrage și investitori străini, care ar crea locuri de muncă (chiar și pentru bugetari disponibilizați!)

Mai avem o variantă fezabilă (nu și din punctul de vedere al guvernanților, evident): statul își vinde participațiile deținute la toate companiile și obține, astfel, în jur de 15 miliarde euro, dacă ar fi să ne luăm după spusele lui Dinu Patriciu (informație recepționată via Olimpicu). Să zicem că poate exagerează (deși, sincer să fiu, nu îi stă în fire, când vine vorba de subiecte economice) și veniturile ar fi undeva pe la 10-12 miliarde euro. Ei bine, cu 10 miliarde euro, statul poate plăti înapoi banii primiți până acum de la FMI+Comisia Europeană (prima tranșă)- doar nu vă imaginați că împrumutul „se va plăti de la sine”, cineva (a se citi „contribuabilii”) trebuie să-l returneze-, acoperă o parte din deficitul bugetar, iar restul ar fi acoperit din banii obținuți sub formă de impozite de la noii proprietari ai companiilor. Unde mai pui că statul (de fapt, noi, contribuabilii umili) nu ar mai fi nevoit să suporte pierderi de sute de milioane (poate chiar miliarde, nu am date concrete) de euro anual ale acestor companii (CFR este exemplul-etalon, dacă îmi permiteți exprimarea, cu 260 milioane lei în 2008 și 250 milioane în 2009), ai căror angajați mai și beneficiază de diverse sporuri, ca răsplată pentru performanțele lor „deosebite”.

Cum să privatizăm companiile de stat? Cum să vindem toate participațiile statului la companiile din România?? Ești nebun???!!!! Noi cu ce mai dăm „țepe”/„tunuri”, cu cine mai facem șmenuri? De unde să mai furăm noi? Cu ce mai facem noi licitații aranjate? De la privat nu avem cum să furăm, decât prin impozite. Și ăștia se prind, că nu-s așa fraieri precum ne place nouă să credem. Și Tolontan ăla, în loc să-și vadă de gazeta lui, își tot bagă nasul unde nu-i fierbe oala (sic).

Pur și simplu nu mai am cuvinte pentru a exprima greața pe care mi-o provocați voi, cei desmenați să conducă această țară (miniștri și premier). Sunteți o gașcă de golani, șmecherași ordinari. Pentru că cineva îmi spunea că este bine să ai țeluri cât mai înalte în viață, trăiesc și eu cu speranța că, într-o bună zi veți ajunge la pușcărie, toți aceia care vă regăsiți în penultimul paragraf al articolului de față. Restul, angajați în companii private, pe post de femeie de serviciu, deși nu aveți competența necesară nici măcar pentru acest post.

Criza economica si… coalitia

Vorbeam acum ceva vreme despre “fantastica coalitie” (cacofonia este intentionata, deci nu va grabiti sa imi atrageti atentia ) si despre cum ar putea cele doua doctrine politice (si economice) total opuse sa se impace. Concluzia partiala pe care am tras-o atunci a fost ca nu este vorba de nicio doctrina. Deciziile luate in ultima vreme, la nivel politic, au transformat concluzia partiala intr-una finala. De ce? Sa vedem…

In primul rand, este vorba de modul in care guvernantii au ales sa contracareze criza economica. Pentru ei, rezolvarea vine, nu prin stimualrea economiei, ci prin impovararea sa. Ma refer, in primul rand, la contributiile obligatorii la bugetul de stat. Una din putinele masuri laudabile luate de guvernul Tariceanu a fost aceea de a scadea, treptat aceste contributii (daca imi aduc bine aminte, se vorbea de o scadere cu vreo 2 %, in fiecare an). Ei bine, datorita unei “gauri” la bugetul de pensii, de cateva sute de milioane de euro, s-au gandit ca de unde altundeva sa gaseasca bani, decat de la populatia activa a tarii? Chiar mai mult decat atat, cresterea de 0,5% la pilonul 2 al sistemului de pensii private, prevazuta pe anul acesta, a fost anulata. Din ce citeam intr-un articol din Capital, aceasta masura va avea efecte negative nu doar la nivelul fondurilor de investitii care administreaza pensiile private, ci (cel mai important!) chiar si la nivelul contribuabilului. Dupa calculele celor de la revista Capital, anularea cresterii de 0,5% se traduce prin privarea unui angajat cu salariul mediu brut (1693 de lei) de 100 de lei pe anul 2009. Mai departe, aceasta masura ar duce la pierderea unei sume de 2000 de lei pe intreaga perioada de cotizare, pentru un contribuabil (dupa estimarile Asociatiei Pensiilor Administrate Privat din Romania). Cu alte cuvinte, in loc ca statul sa se imprumute de la contribuabili (prin emisiunea de titluri de stat, care ar fi cumparate de fondurile de investitii), el fura banii de la acesta, obligandu-l sa contribuie, in continuare, la bugetul de stat, cu 0,5% din salariul sau brut. O rog pe Andrada sa ma ajute cu detalii, in ceea ce priveste acest aspect, tinand cont ca lucrarea ei de licenta are ca tema sistemul de pensii private.

Bun… sa vedem acum rezultatul la nivelul patronatului: cui i-ar conveni sa plateasca inca 3,5% pentru un angajat? Va zic eu: nimanui. La nivelul unei companii mai mari, asta poate insemna o crestere a cheltuielilor cu sute de mii sau chiar milioane de lei. Tinand cont ca ne aflam in plina criza economica, companiile nu isi pot permite asemenea cheltuieli si sunt nevoite sa concedieze din angajati. La nivelul unei IMM, nu trebuie sa fii economist ca sa-ti dai seama ca patronul va alege sa intre intr-o zona “underground” a economiei, fiindca doar asa afacerea sa ar putea supravietui.

Privind situatia per ansamblu, nu este greu sa ne dam seama ca “masurile anti-criza” nu fac altceva decat sa agraveze si mai tare o economie afectata de criza: disponibilizarile in masa vor duce la cresterea cheltuielilor sociale (cheltuielile cu somerii, mai exact); angajatorii gasesc tot mai multe cai de a “fenta” legea fiscala (transformarea angajatilor in persoane fizice autorizate, in colaboratori, transformarea salariului in “venituri din drepturi de autor”, nedeclararea salariilor totale castigate de acestia etc.) si, evident, contributiile la bugetul de stat nu doar ca nu vor creste, ci este foarte probabil sa vedem o scadere a acestora.

Pe langa toate acestea, cine credeti ca este fortat sa isi plateasca datoriile la termen, in caz contrar, fiind penalizat? Evident, firmele mici. Si asta nu o spun doar dintr-un articol pe care l-am citit recent, ci am un bun amic (patron de IMM) caruia zilele trecute i-au fost blocate conturile, din cauza ca nu si-a platit contributiile la stat. Cum se face ca CFR, o companie cu datorii istorice la bugetul de stat, nu a fost penalizata? Cred ca stiti raspunsul… Chiar daca in articolul mentionat se argumenta ca firmele mari nu pot fi penalizate, din cauza sindicatelor, in alta parte citeam ca Polonia a hotarat sa scoata la vanzare o parte din companiile ce apartin statului, pentru a obtine fonduri suplimentare la bugetul de stat. De ce nu se privatizeaza CEC, CFR, Tarom sau celelalte sute de companii apartinand statului roman? Eh…

Nu pot sa nu-mi aduc aminte de promisiunile guvernului, de la sfarsitul anului trecut, cum ar fi eliminarea impozitului pe dividende sau scutirea de impozit a profitului reinvestit, pe langa multe altele. Ghiciti ce s-a intamplat cu aceste promisiuni: evident, masurile de incurajare a investitiilor au fost amanate pentru 2010.

In fine, poate diploma mea de licentiat in economie minte, dar unul din lucrurile pe care le-am invatat in scoala este acela ca, daca vrei sa stimulezi investitiile (o adevarata “mana cereasca”, in perioada de criza) sau contributiile la bugetul de stat, ideal ar fi sa acorzi facilitati fiscale, nu sa impovarezi agentii economici cu cresterea taxelor sau impozitelor. Poate ma insel…