Cât de superior este învățământul superior din România

O să încep cu „magnifica” Academie de Studii Economice (cunoscută drept ASE). Deși este al 4-lea articol în care scriu despre această așa-numită instituție de învățământ superior, încă mai am lucruri de spus…

În primul rând, mi-am dat seama că din toate discuțiile pe care le-am avut cu oameni care au absolvit o formă de facultate sau un master la ASE, nu am auzit pe absolut nimeni să se declare mulțumit de facultate sau să se arate mândru că a urmat cursurile ei. Nici măcar să spună „Bă, chiar am învățat ceva aici. Am rămas cu ceva cunoștințe…” Nu. Ba, dimpotrivă, multora le vine greu să spună că au absolvit la ASE (nici eu, unul, nu sunt deloc încântat de ideea că am urmat master-ul aici- motivele pentru care l-am ales sunt de cu totul altă natură decât îmbogățirea cunoștințelor în domeniul marketing-ului- cu atât mai puțin aprofundarea lor- deh, doar îi zice „master de aprofundare”; dacă vreți să aflați motivele, o să vi le spun într-un comentariu). De ce? Pentru că sunt conștienți de calitatea învățământului de aici. Sincer, nici nu mă mir, din moment ce există profesori/conferențiari/lectori din ASE care susțin cu tărie că, „până la urmă, rolul nostru este de a vă forma un mod de gândire, nu să vă ajutăm să deprindeți cunoștințe practice.” Încercați acest discurs la orice facultate din Europa Occidentală și vă asigur că sunt mari șanse ca în ziua următoare să vă spună decanul că a primit numeroase plângeri din partea studenților și, poate, chiar să nu vă mai lase să predați la acea facultate. Ei bine, spun „orice facultate din Europa Occidentală, fiindcă ASE nu este singurul institut de învățământ superior din România, care merge pe această idee… Personal, cred că prima universitate de la noi care va intra în top 500 cele mai bune universități din lume va fi ori „Babeș-Bolyai”, din Cluj Napoca, ori „Alexandru Ioan Cuza”, din Iași. În momentul de față, eu le consider a fi cele mai performante din România, în ceea ce privește calitatea actului de învățare.

La ASE, examenele încă se mai dau ca pe vremea anilor ’90- fiecare profesor fixează o dată de examen, când are el/ea chef, la ce oră se găsește o sală liberă (bine, nici să nu fie prea de dimineață sau spre seară-când ar putea veni fără probleme și cei care lucrează- ca să nu se trezească prea devreme și nici să nu-și ocupe seara cu fleacuri, cum sunt examenele)… Aloooo! Mai sunt și studenți pe lumea asta- au și ei o viață profesională (după estimări pur personale, aș zice că aproximativ 70% dintre masteranzi sunt angajați), o capacitate cerebrală limitată etc. Nu poți avea 2 săptămâni de sesiune, în care să pui 4 examene în prima dintre ele- luni, miercuri, vineri, sâmbătă- și să lași un examen pentru a doua săptămână…

Desigur, aici intervine și rolul pe care ar trebui să-l aibă șeful de an (așa-zisul reprezentant al studenților), acela de a fixa datele examenelor în așa fel încât să fie cât mai ușor pentru toată lumea (îmi amintesc ce negocieri „la sânge” ducea șefa noastră de an din facultate cu profesorii, pentru a stabili un program de examene cât mai lejer pentru noi, studenții). Unde mai pui că, la facultatea pe care eu am absolvit-o, spre deosebire de master-ul pe care îl urmez, profesorii aveau bunul simț să întrebe la cursuri ce date de examen (două la număr! ca să fie cât mai convenabil pentru toți studenții) ar prefera. În funcție de acestea, se căutau săli disponibile și intervalul orar în care acestea erau libere.

Am senzația că, pe undeva, există o înțelegere tacită între studenți si profesori- studenții nu au niciodată un cuvânt de spus în deciziile luate de profesori în ceea ce-i privește, în ideea că profesorul poate să facă ce vrea el, cu condiția de a-i da studentului un amărât de 5 la examen. Nici nu mă mai miră că într-un clasament întocmit acum ceva vreme de revista Capital, ASE era pe locul 5, la profilul economic, chiar și în urma Universității Lucian Blaga din Sibiu (Menționez că articolul- pe care îl puteți citi în întregime aici- are la bază un studiu de cercetare realizată în rândul anagajatorilor din România, care nici nu menționează ASE ca institut de învățământ superior care să inspire încredere în pachetul de cunoștințe al absolventului). Asta mă duce cu gândul la faptul că mulți studenți aleg ASE-ul datorită reputației sale (printre studenți) de universitate de unde cam oricine poate obține o diplomă. Și, atât timp cât diploma este pe o specializare economică, studenții au impresia (total greșită!) că asta le va garanta un loc de muncă într-una din cele mai bine plătite ramuri de activitate din România.

Ei bine, iată că lucrurile nu mai stau chiar așa- ca dovadă faptul că angajatorii au început să excludă ASE din lista universităților de top… Acest fapt îmi aduce aminte de o discuție avută cu profesorul meu de microeconomie (directorul CISED- găsiți site-ul și la blogroll), un profesor de o calitate remarcabilă (părere pur personală, desigur) și chiar un bun prieten, mi-aș permite să zic:

Învățasem de la el că sistemul privat funcționează mai bine decât cel public în orice domeniu. Chiar și în cel educațional (vezi cazurile Harvard, Yale, Princeton University și multe altele)… La un moment dat, însă, în pauza unui seminar de microeconomie, îl întreb: „Dom’ profesor, ne-ați tot zis că privatizarea funcționează bine în orice domeniu… cum se face că, la noi, invățământul superior privat este o bătaie de joc? Cum se face că nu funcționează?” (Veneam după un an pierdut la Spiru Haret, Facultatea de Psihologie-Sociologie) Răspunsul a venit imediat (încerc să reproduc cât mai exact): „Da, așa este. O să-ți zic și de ce nu funcționează- pentru că, atât timp cât pe angajatori nu îi interesează decât ca angajații lor să aibă o diplomă de studii superioare, aceștia vor urmări să obțină diploma respectivă cât mai simplu cu putință. Iar Spiru Haret nu face decât să ofere un  serviciu pentru care există o cerere pe piață, la un preț mai scăzut. În momentul în care angajatorii o să fie cu adevărat interesați de competențele absolvenților, și nu doar de o hârtie, lucrurile se vor schimba.”

Și bine zicea… Iată că, într-adevăr lucrurile încep să se schimbe. Spiru Haret își cam trăiește deja ultimele zile, ca să zic așa, iar rolul său, din discuția cu profesorul meu, a fost luat de ASE, la un moment dat. Dar iată că, în prezent, nici ASE nu mai reprezintă pentru angajatori o garanție a calității studiilor…

Zilele trecute, la un examen, profesorul spunea că au existat 2 proiecte care au avut părți plagiate de pe un site de referate și că acele părți nu au fost punctate. Mai interesantă a fost adăugarea domnului profesor, în care spuna că s-a luat hotărârea, în cadrul „Consiliului Extraordinar ASE” (nu cred că acesta era termenul, dar suna la fel de pompos) de a adopta ultimele directive europene referitoare la plagiere, prin a exmatricula, fără drept de reînmatriculare la ASE, pe studenții care se vor prezenta la licență sau dizertație cu lucrări plagiate. Că, până acum, ei erau doar picați și trebuiau să repete procesul. Stai puțin… Trebuia să vină UE să-ți spună ceva ce ar trebui să fie firesc? Nu mai vorbesc de faptul că până și proiectele plagiate ar trebui să ducă la măsuri mai drastice. În facultate, dacă erai prins cu un proiect plagiat, aveai mari șanse să nu intri în examenele unor profesori. Alții, desigur, erau mai indulgenți și îți dădeau 0 puncte pe proiect sau chiar pe seminar.

Am mari dubii, însă, că această hotărâre va fi pusă în practică prea curând. O să vă spun și de ce: Anul trecut, regulamentul programelor de master prevedea un număr minim de 50 de credite, la sfârșit de an universitar (după sesiunea de reexaminări din vară)- asta însemna că puteai să ai maxim o restanță rămasă pentru anul 2. Ei bine, needless to say, spre surprinderea… nimănui, în ultima ședință a Senatului ASE din anul universitar 2008-2009 s-a hotărât ca această prevedere să fie eliminată/schimbată (nu m-a prea interesat care a rămas forma finală). De ce? Haideți, că știți… gândiți-vă că erau destul de mulți masteranzi care aveau mai mult de o restanță. Desigur, vorbim de masteranzi plătitori de taxă…

Din păcate, ASE nu este singurul institut de învățământ superior de la noi care procedează pe sistemul „trecem cât mai mulți studenți la examene, ca să avem și pe viitor studenți” (sau „învățământ la grămadă”, cum o numesc eu). Este o logică bazată pe ideea că, dacă studenții nu trec examenele, vor sfătui pe alții să se orienteze spre alte facultăți pentru a obține o diplomă fără eforturi substanțiale și, astfel, „clientela” (atât cea potențială, cât și cea prezentă) a facultății scade considerabil. Și, dacă vă grăbiți să vă aruncați în afirmații de genul „banii universităților sunt alocați de către ministerul educației (cum încerca să ne păcălească, în facultate, decanul ISE/FSEGA), vă recomand călduros să citiți un articol foarte interesant, numit „Rectorii de la stat mulg cu spor taxa de studii” (dați click pe titlu, pentru a citi varianta online) -autor: Viorica Ana Chișu (tot dânsei îi aparține articolul cu topul universităților, de care vorbeam mai sus), articol publicat în revista Capital, pe 24 decembrie 2009. Personal, îl consider cel mai bun articol citit până acum, pe tema finanțării universităților din România.

Greșeala pe care o fac majoritatea decanilor de facultăți este că nu fac altceva decât să reacționeze la condițiile actuale ale „pieței” studenților, crezând că a satisface cerința studenților de a obține o hârtie (este trist, dar cam asta reprezintă, în momentul de față, majoritatea diplomelor pe care le acordă facultățile din România) le va aduce în continuare succesul. Un decan inteligent este cel care va avea o atitudine proactivă, încercând să anticipeze ceea ce se va cere peste câțiva ani. Acest lucru poate fi făcut foarte simplu- nu este nevoie decât să iei contact cu manageri de companii/organizații care activează în domenii în care facultatea condusă de tine oferă studii. Sau, mai bine, mai vizitezi/iei contact cu universități din Europa de Vest, afli condițiile de studiu de acolo, principiile didacticii etc.

În fine, am încercat să fac o scurtă radiografie (știu că am scris mult, dar mai sunt foarte multe de spus) a învățământului superior de la noi, dintr-o perspectivă pur personală. Nu cred că va trage vreun semnal de alarmă articolul de față, dar poate dacă vor exista și alte voci care să exprime idei similare cu ale mele, generațiile viitoare vor avea de câștigat.

P.S. Unul din visurile mele este să înființez o facultate privată, în cadrul căreia să adun cei mai buni profesori în domeniu (cel mai probabil, va fi în domeniul economic), din țară.

Ce masterat vreau să urmez?

Notă: Prin acest articol urmăresc să strâng cât mai multe impresii/păreri despre diverse programe de masterat, atât de la noi, cât și din alte părți ale lumii. Scopul NU este acela de a crea un trafic cât mai ridicat; acest blog NU va face reclamă niciunui produs/serviciu (am spus-o deja în câteva rânduri), el fiind destinat exclusiv comunicării.

Pentru că se apropie perioada de înscrieri la programele de masterat de aprofundare, am hotărât să scriu articolul de față, pentru ca viitorii candidați să-și poată face o idee despre programul de masterat pe care vor să-l aleagă. Pentru asta, desigur că am nevoie de cât mai multe contribuții din partea oamenilor care au parcurs un an de masterat de aprofundare. Masteratul pe care îl urmez, în momentul de față, se cheama „managementul marketing-ului”, în cadrul A.S.E.

Încep cu examenul de admitere: ca și anul acesta (din câte am văzut pe „magnificul” site al ASE), „tematica de concurs” (desigur că este o chestiune „de ochii lumii”- trebuie să înveți fiecare pagină din cele indicate la „bibliografie”) este cam aceeași ca anul trecut, iar bibliografia, absolut identică, pagină cu pagină (oare de ce nu mă mir…?).

Legat de bibliografie, nu am putut să nu mă întreb (pe moment, desigur) de ce există două cărți, una de marketing și una de cercetări de marketing pentru fiecare din specializări… Poate mă înșel eu, dar mi s-ar părea normal să fie cea de marketing pentru specializarea „managementul marketing-ului” și cea de cercetări, pentru specializarea „cercetări de marketing”. But then again, cineva trebuie să încaseze niște bani din vânzarea de cărți (și credeți-mă pe cuvânt când spun că nu sunt deloc ieftine). Tocmai din acest motiv, le voi oferi, în mod absolut gratuit, unui viitor candidat (lăsați o adresă de e-mail validă când postați comentariul și vă voi contacta eu) care nu și le-a procurat încă. Asta, până cel târziu luni (27 iulie) seara.

Au fost 2 persoane care m-au întrebat despre mediile de intrare. Sincer să fiu, chiar nu-mi aduc aminte. Dacă ar fi să aproximez, aș zice că ultima medie cu care s-a intrat la buget a fost undeva în jur de 7,3-7,5. Dacă citește cineva care știe exact, rog să mă ajute. Cât despre ultima medie de intrare, aproximez (din nou) undeva pe la 6,7-6,8. Sunt absolut convins, însă, că gradul de relevanță este unul foarte scăzut- admiterea depinde de cu totul alți factori decât media de intrare din anii trecuți.

Nu știu care este metodologia examenului în acest an, dar anul trecut era vorba de un examen scris, constând în 35 de întrebări grilă (o singură variantă de răspuns), fiecare a câte 0,2 puncte. La acestea se adăuga o pondere de 20% din media generală pe toți anii din facultate și încă 10%, nota de la licență.

Later edit: am aflat, acum câteva minute, de existența unei cărți cu întrebări grilă, ce a stat la baza celor din cadrul examenului de admitere. Este vorba de „Marketing-teste grilă”, Virgil Balaure, ed. Uranus.

Acum, despre masterat in sine… Cine a terminat facultatea de marketing, din cardul A.S.E., să se aștepte la cam aceleași materii (mi-au spus-o colegi/colege care au absolvit respectiva facultate- eu nu aveam de unde să știu) și aceiași profesori. Termenul de „master de aprofundare” vă sugereză cumva ideea de specializare foarte îngustă…? Ei bine, nu și în cazul acestui master. Ca și în multe dintre facultăți (și poate și mastere), există unii profesori care, chiar dacă predau materii ce nu au nicio legătură cu specializarea, trebuie „să-și câștige existența” cumva… săracii de ei (sic).

Nu voi fi ipocrit: am frecventat prea puțin cursurile și seminariile ca să-mi pot forma o opinie despre actul de predare, în sine. M-a deranjat, însă, faptul că unii profesori consideră masteratul de aprofundare ca fiind o a doua facultate. Deși erau perfect conștienți că peste 80% dintre masteranzi lucrează, cursurile și seminariile (5 la număr, în fiecare semestru) au fost fixate undeva în jurul amiezii sau dimineața, după ora 10. Pe lângă faptul că orarul a fost făcut în așa fel încât să convină doar celor implicați în actul de predare. Și nu doar atât… am auzit în mai multe rânduri replica „Dacă nu poți ajunge la școală, ce cauți la învățământ la zi?” Păi, în primul rând, se consideră că masteratul este o formă de specializare, nicidecum o a doua facultate. Asta ar însemna, în primul rând, mai puține cursuri și seminarii. În al doilea rând, s-ar traduce prin chestiuni mult mai practice decât sute de pagini de teorie aruncate într-un suport de curs sau care se găsesc in diverse articole online. Cu alte cuvinte, accentul ar trebui pus mult mai mult pe realizarea de proiecte și prezentarea lor decât pe „prezența activă” la seminarii sau chiar la cursuri (!) Pe lângă asta, dacă tot pretinzi că ești o facultate de marketing, respectă-ți „clienții” și, în special, programul lor.

Legat de examene… venind de la Cluj, unde eram obișnuit cu două date pentru fiecare examen din sesiune, stabilite de comun acord cu profesorul, am fost neplăcut surprins să aflu că aici „profesorii fac legea”, cum s-ar zice. Cu alte cuvinte, există o singură dată de examen, COMUNICATĂ (nu stabilită de comun acord) masteranzilor. Cât despre restanțe, la ASE nu există o primă re-examinare gratuită (aveam impresia că „prima restanță gratuită” este o regulă universal valabilă în toate facultățile din țară). În schimb, restanțele costă doar „40 RON/buc”.

În rest, eu am rămas cu o impresie de lipsă totală de organizare. Site-ul ASE, din câte am înțeles, este neschimbat de vreo 4-5 ani. Același format total nepractic, informații prea puține pentru studenți etc. Personal, mi se pare inadmisibil ca pe site-ul facultății să nu fie afișat orarul cursurilor și seminariilor. Ar mai fi și restanțele: nu există o sesiune de iarnă, imediat după sesiunea de examene, dar, în schimb, a fost fixată o sesiune pentru toate examenele, vara, la o săptămână după sesiunea de examene. Deci, dacă aveai mai mult de 2 restanțe, erau șanse mari să nu ai timp să înveți pentru toate. Un plus, totuși, pentru posibilitatea de a-ți plăti taxele de școlarizare și restanțele prin bancă, pentru a evita cozile interminabile de la casieriile facultății.

În fine, îmi aduc aminte ce spunea una din profesoarele pe care le-am avut în primul semestru (și unul din foarte puținii profesori care mi-au plăcut), care făcea parte din echipa de coordonare a auditului intern de calitate: „Știm că nivelul de acum este destul de scăzut, dar veți vedea voi că de anul viitor se vor schimba multe- nu va mai promova oricine, nu vor mai fi așa mulți studenți…” Și, pentru o perioadă scurtă de timp, am crezut-o: în „regulamentul de ordine interioară” al programului de master era precizat faptul că sunt necesare 50 de credite (cu alte cuvinte, nu poți pica 2 examene) pentru a promova anul. Ei bine, am spus „perioadă scurtă de timp” fiindcă acest articol a fost modificat în ultima întâlnire a senatului facultății din acest an universitar, iar numărul a fost redus la 30 (dacă îmi aduc bine aminte).

Un lucru este sigur: dacă m-aș fi prezentat la Studii Europene așa cum m-am prezentat în cele două sesiuni la A.S.E., aș fi avut toate șansele să nu îndeplinesc numărul de credite necesare promovării anului. Cam aceasta este, pentru mine, diferența. But then again, nu am de ce să mint: nu am venit la A.S.E. pentru a învăța ceva, fiindcă știam despre nivelu de aici, de la alții.

Acestea fiind zise, voi încerca să răspund întrebărilor, în măsura în care voi avea timp, un calculator și o conexiune de internet. Ținând cont că-n săptămâna care urmează voi fi plecat (nu știu exact pe unde, nu avem nimic planificat) în mult-așteptatul concediu, șansele sunt destul de slabe.

Revin la nota de început a articolului: prin împărtășirea experiențelor pe care le-ați avut la masteratul pe care îl urmați în momentul de față, îi puteți ajuta foarte mult pe cei care nu s-au decis încă (și, poate, chiar și pe cei care s-au decis).