Martin Scorsese și insula Shutter sau despre cum se regizează un film bun

Martin Scorsese dovedește din nou (pentru a câta oara?) că este unul din cei mai buni regizori din lume ai ultimilor 20 de ani (poate și mai mult). Filmul? Genial… absolut genial!

Deși ar fi o legătură între filmul Shutter Island și Antichrist, prin aceea că ambii regizori reușesc să scoată la iveală cele mai ascunse gânduri ale minții umane, deosebirea o face abordarea- Antichrist vorbește despre instinctul criminal al omului, pe când Shutter Island pune în lumină puterea minții umane, abilitatea creierului de a controla informația care se transmite către organism. Două capodopere, însă Scorsese are avantajul că, spre desoebire de Lars Von Trier, a reușit să pătrundă în tainele minții umane, fără scene explicite de sex sau violență și, astfel, filmul său devine automat unul mai accesibil publicului (Antichrist nu a fost difuzat în multe țări nu pentru că a fost interzis, ci pentru că ar fi strâns prea puțin public în cinematografe).

Pe vremea când practicam karate de performanță, senseiul nostru ne spunea că fizic putem suporta greutăți extraordinar de mari, însă creierul este cel care ne oprește (instinctul de autoconservare), transmițând corpului că există o durere, moment în care credem că ne doare (de fapt, se întâmplă că ne convingem pe noi înșine că ne doare)  și cedăm. În film, există o replică memorabilă, pe care o voi și adăuga la secțiunea „cuvintele altora”: „The brain controls the pain, the brain controls fear, empathy, sleep, hunger, anger, everything…” Prin această frază personajul respectiv va sugera că, din moment ce ai control asupra creierului cuiva, îi poți controla toate trăirile. Nu îmi place să povestesc ce se întâmplă în filmele bune, tocmai pentru că își pierd fin farmec, așa că nu vă rămâne decât să-l urmăriți.

Un lucru este sigur (mulțumesc lui Ionuț, care mi-a atras atenția asupra acestui fapt): spre deosebire de un film horror, în care te aștepți să se întâmple ceva teribil în orice moment și că este doar un film, aici te cuprind fiorii gândindu-te că așa ceva chiar este plauzibil și s-ar putea întâmpla în realitate, lucru care te transpune în film.

Și, ca un regizor foarte bun, Scorsese lasă spectatorii să își aleagă singuri finalul filmului (deja am auzit două idei diferite despre final, de la două persoane)

Evident, dacă chiar vă roade curiozitatea, sigur găsiți povestea filmului pe net (imdb.com, cel mai probabil). Dar vă asigur că farmecul filmului nu va mai fi același.

Un rol foarte bun făcut și de Leonardo DiCaprio, ca în toate filmele regizate de Scorsese (deși multă lume are impresia că rolurile din filmele lui Scorsese nu i se potrivesc, pentru simplul fapt că nu are o alură destul de impunătoare), în care a jucat (Aviatorul, Gangs of New York, Cârtița)- Scorsese spunea, la un moment dat, despre el, că este actorul cel mai potrivit pentru filmele sale și cu care a colaborat cel mai bine în toată cariera lui.

Acestea fiind zise, aștept părerile voastre după ce ați urmărit filmul (sau dacă l-ați urmărit deja).

Un film de exceptie

Vorbeam, intr-un articol anterior, scris pe undeva pe la sfarsitul lunii iulie, despre filmele de proasta calitate ce rulau pe micile ecrane, la vremea respectiva. Ei bine, trebuie sa spun ca TVR1 are darul de a ne surprinde in unele week-end-uri cu niste filme extraordinare (asta nu inseamna ca mi-am schimbat parerea in ceea ce priveste privatizarea televiziunii romane- nu are nicio legatura).

Asa s-a intamplat si in seara de ieri spre astazi, adica sambata spre duminica. Este vorba de filmul “Culoarul mortii” (The Green Mile, titlul original), o ecranizare a unui roman al lui Stephen King, cu Tom Hanks in rolul principal (un actor de exceptie, la randul sau).

Ei bine, nu ma voi lungi cu descrierea, ca sigur exista deja numeroase forum-uri/ blog-uri/ site-uri care au facut-o deja. Pe scurt, este vorba de un batran care isi povesteste ultimele zile de lucru, ca gardian, in sectorul penitenciarului Cold Mountain care se ocupa de condamnatii la scaun electric. Avea sa se retraga, impreuna cu colegul sau (personaj jucat de David Morse- a jucat in numeroase filme, dar mie mi-a ramas intiparit in minte dupa ce l-am vazut in “The Negotiator” in rolul comandantului trupelor S.W.A.T.) dupa ce a asistat la o executie (desi asta facea parte din meseria lui).

Actiunea filmului incepe cand un barbat de culoare, de-a dreptul urias, ajunge pe “culoarul mortii”, condamnat ca a violat si ucis doua fetite. Paul Edgecomb, batranul care povesteste si gardianul (personajul jucat de Tom Hanks) in acelasi timp, ramane insa, surprins cand descopera ca acest John Coffey nu parea deloc a fi genul de om care sa ucida- era un om foarte bland si, mai mult decat atat, avea un dar miraculos de a vindeca orice fiinta pe care punea mana.

Pe cine vindeca John? Este executat, sau il salveaza Paul…? va las pe voi sa descoperiti. Nu va recomand, nu va rog, ci pur si simplu insist sa puneti mana pe acest film (DC, torente, inchirieri filme… orice, numai sa il vedeti!) care imbina extraordinar psihologia umana si filosofia despre viata.

p.s. filmul tine aproape 3 ore, dar merita vizionata fiecare secunda