Pentru că există cel puțin o persoană care și-a dorit o continuare a recentului articol, am hotărât să mai caut prin „cutia magică” (propriul laptop) 10 piese. Diferența constă în faptul că, de această dată, voi încerca să abordez cât mai multe stiluri muzicale.
Nu uitați ce spuneam și în articolul anterior- acesta NU este un articol pentru ascultători de manele, clubberi, rockeri („metalari”) și alte astfel de „fenomene”.
Voi începe cu stilul rock (psychedelic, acid) și un artist despre care voi spune doar atât: Este considerat a fi cel mai bun chitarist din istoria muzicii (există și unii critici care îl dau pe Eric Clapton ca cel mai bun, dar aceștia reprezintă o minoritate), a făcut senzație la Woodstock în 1969 (în 1994 a ieșit pe piață un album live cu toate piesele de la acea ediție a festivalului, album pe care l-am primit și eu de la fratele meu). Imediat după acel festival, agentul lui Miles Davis aranjase o colaborare între cei doi maeștri ai muzicii, însă acesta a decedat în ziua anterioară întâlnirii cu Davis, din cauze încă necunoscute.
Ca o curiozitate, artistul nostru nu știa să citească notele muzicale (conform spuselor lui Miles Davis, din autobiografia sa). Dacă nu ați ghicit despre cine este vorba, nu știți nimic despre muzică. 
Din piesele înregistrate la Woodstock, am ales-o pe preferata mea – Izabella.
Later edit: Din motive ce țin de drepturile de proprietate, de fiecare dată când cineva pune piesa pe youtube, ea este retrasă pentru că violează „owner rights”. Astfel, am înlocuit piesa „Izabella” cu „Spanish Castle Magic” (dacă îmi aduc bine aminte, era una din preferatele tatălui meu), înregistrată tot la Woodstock. Totuși, vă recomand să ascultați și Izabella, dacă aveți posibilitatea.
A doua piesă se înscrie în stilul electronic- îmi vine foarte greu să definesc exact genul muzical, pentru că muzica sa diferă de la o piesă la alta- unele bat spre alternativ, altele spre dubstep etc. Ceea ce face el este o îmbinare a jazz-ului și rap-ului cu electronica, câteva elemente de techno (chiar și house, din când în când) pe ici pe colo și iese ceva ce sigur nu ai mai auzit până atunci. Alături de Flying Lotus (despre care am mai scris în câteva rânduri) îl consider unul dintre puținii producători care creează muzică. Unele publicații engleze îl consideră un pionier al genului „folktronica”.
Și-a început cariera muzicașă în 1998, a remixat piese aparținând unor producători mai cunoscuți, precum Radiohead, Bonobo, Thom Yorke, Badly Drawn Boy ș.a., dar cea mai importantă parte a carierei sale (zic eu) a fost colaborarea cu Steve Reid (care a cântat alături de marele Miles Davis), împreună cu care a scos un album de muzică… improvizată (personal, am piesele ”Soul Oscillations” și ”Electricity and Drums Will Change Your Mind” de pe albumul respectiv). În 2009 a mai scos un album în colaboare cu Burial (unul din „greii” dubstep-ului)
Găsiți un mix foarte bun de-al său în arhiva Red Bull Music Academy Radio (RBMA Radio)- cel de pe BBC nu cred că mai poate fi ascultat din arhivă, însă sunt sigur că se găsește pe undeva un podcast. 
El este Four Tet, pe numele său adevărat Kieran Hebden. Mai jos, una din piesele care nu pot fi încadrate într-un anume gen muzical.
Următoarea piesă aparține dub-ului și este produsă de Sideshow. Din nou, un englez (Fin Greenall a.k.a. Fink), producătorul din spatele proiectului „Sideshow” (Fink la chitară și producător, Guy Whittaker – bass, tobe/percuție – Tim Thornton, voce – Paul St. Hilaire). Ca o curiozitate, Fink a colaborat și cu Bonobo pe albumul din 2006 (Days to Come), pe piesa ”If You Stayed Over”.
Mai jos, ”If alone”, varianta originală, ce face parte din EP-ul cu același nume (mai conține 5 remix-uri ale piesei).
Următorul este cel pe care îl numeam într-un articol anterior „The Master”- este vorba de Henrik Schwarz, considerat de pasionații de muzică unul din cei mai buni DJ-i din lume în momentul de față. O dovedește și în cazul de față, unde remixează ”Think Twice” (varianta single, din 2009), aparținând The Detroit Experiment (proiect muzical ce implică mai mulți artiști – din muzica jazz, în special- din Detroit). Este preferata mea din cele 10 piese prezentate în articolul de față.
Ca și gen muzical, îmi vine greu, din nou, să o încadrez- o combinație de jazz cu electronica- dacă ar exista stilul „jazztronic” sau „electro-jazz”, cred că acolo s-ar încadra.
Luăm o scurtă pauză de la muzica electronică (revenim mai târziu la ea), pentru a asculta un afrobeat clasic, de la cine altcineva decât fondatorul genului, Fela Kuti (despre biografia lui am scris într-un articol acum ceva vreme). O adaptare a unei vorbe celebre ar fi „mare om, mare artist”. Mai jos, Opposite People, una din piesele ce reprezentau o satiră la adresa societății nigeriene din vremurile sale.
Pentru piesa următoare, aparținând genului rap, trebuie să mulțumesc fratelui meu, un adevărat căutător de muzică bună. Este vorba de o piesă de rap old school- ritmat și armonios, fără scratch-uri, fără „scamatorii”, fără agresivitate. Puțini sunt cei care mai abordează rap-ul old school. Onra (pe numele său adevărat Arnaud Bernard) este un producător francez ce a colaborat cu o casă de discuri irlandeză pentru albumul de pe care face parte și ”rock on”. Long Distance este numele albumului și vă recomand să-l ascultați pe tot- toate piesele sună excelent; nu știți ce pierdeți dacă nu-l ascultați!
Cât despre Onra, după cum spune chiar el, „As other producers, I have very wide-range musical tastes but I come from 90′s Hip-Hop (East and West), R’n'B and New Jack. That’s the music I grew up to.”
Mai rămânem puțin în sfera non-electronica, pentru a asculta piesa „The Architect” a celor de la Deus, o trupă belgiană prezentă și la ediția 2008 a festivalului Stufstock de la Vama Veche (nu am fost prezent la festival, știu asta de la Flavius, care a fost acolo cu The Others). Detalii despre trupă… Au debutat la începutul anilor ’90 ca trupă de cover-uri, urmând ca în 1994 să scoată primul album cu piese proprii (”Worst Case Scenario”). În 2007 au pus bazele propriului studio, în care au și înregistrat cel mai recent album al lor, Vantage Point. De pe acesta face parte și piesa „The Architect”. Personal, îl consider un foarte bun album de muzică rock, printre preferatele mele. Spun asta pentru că mai sunt și piese precum ”Eternal Woman”, ”Oh your God”, ”Smokers Reflect” care sună foarte bine.
Nu în ultimul rând, trupa are un site foarte foarte foarte… OK bine pus la punct. Cred că mulți artiști/trupe l-ar putea lua ca exemplu.
Tot despre un ahitect vom vorbi mai departe, doar că este vorba de Architeq. Se pare că, pe cât de undeground sunt cele 10 piese, pe atât sunt și artiștii. Singurele informații pe care le poți găsi despre Acrhiteq (Sam Annand, pe numele său real) pe internet sunt țara lui de origine (Scoția) și că are câteva remixuri de excepție (printre acestea se numără și ”Carry On, Turn Me On”, a celor de la Space). Personal, l-am auzit prima dată, unde altundeva, decât la show-ul lui Mary Anne Hobbs de la BBC Radio 1. Acolo am auzit și piesa ”Birds Of Prey”, preferata mea de pe albumul ”Gold+Green”, scos anul trecut. Spun piesa preferată fiindcă mai sunt și „Sleeping Bear Lament”, „Meteorite Shower”, ”Dark Matter”, ”Into the Cosmos” si altele care sună excelent. Dacă vă place stilul electronica clasic, dub și jazz electronic, sigur o să vă placă și Architeq. Merită menționat că pe majoritatea pieselor sale colaborează cu instrumentiști. În cazul de față (piesa „Birds Of Prey”, pe care am ales-o) este vorba de bateristul Scott Donald.
Am aruncat o privire pe pagina sa de Myspace și, recunosc că la partea de „influences” sunt foarte multe necunoscute pentru mine (sunt în total, câteva zeci de nume). Nu am recunoscut de acolo decât Miles Davis, Radiohead, Alice Coltrane, Fela Kuti, Herbie Hancock, Tony Allen, The Beasty Boys, Jean Michelle Jarre, Kraftwerk și Jimi Hendrix.
Așadar, Architeq și „Birds Of Prey”, o variantă foarte sugestivă- este un videoclip cu însăși înregistrarea din studio. Spun sugestivă pentru că mă văd nevoit să repet că muzica electronică nu este așa ușor de realizat. Vă veți convinge și din acest clip.
În fine, primul dintre producătorii sau artiștii români despre care scriu pe aces blog (cu excepția The Others, o trupă foarte îndrăgită de mine). Și nu că nu aș aprecia artiștii sau producătorii, însă acesta este primul care a reușit să mă impresioneze cu adevărat. Am luat parte și la o perfromanță live de-a lui, în cadrul Dubstep Police, de acum câteva luni (am mers să-l văd/aud pe Joker, iar ulterior am aflat că era și producătorul român în deschidere). Stilul său muzical… foarte foarte greu de descris. Trece prin ambiental, jazz, experimental, hip hop… are și elemente de muzică clasică (unele piese sunt chiar realizate în colaborare cu orchestre simfonice). Dacă mă întrebați pe mine, aș zice că este cel mai bun producător de muzică electronică (și poate nu numai) de la noi. În CV-ul lui pot fi găsite performanțe live în deschidere la concertele din România ale Faithless, Joker (în cadrul evenimentului menționat mai sus), Amon Tobin, Bonobo și alții.
Unele piese au ajuns pe coloane sonore de la spot-uri publicitare românești, altele pe coloane sonore ale unor campanii de promovare (vorbim aici de clipul de promovare a campaniei „Sibiu, Capitală Culturală Europeană 2007”). A mai mixat și cu ocazia unor alte evenimente culturale, dar și alte genuri (de curând a fost „responsabil cu sonorizarea” la Gala premiilor Effie România 2010).
Despre colaborări… foarte foarte multe. Enumăr doar câteva dintr ele, ale căror rezultate artistice mi-au încântat și mie urechile – CTC (după mine, cea mai bună trupă de rap din România, în momentul de față), Deliric (component al CTC), Maria Radu, Ada Milea, Vlaicu Golcea, Matze, DJ Vasile.
Cea mai grea parte a articolului de față a fost să aleg piesa mea preferată a lui Silent Strike. Pentru că și rap-ul rămâne genul meu muzical preferat, sunt pus în situația de a alege între „Echilibru” (feat. CTC, 2005) și „gloanțe oarbe” (feat. Deliric, 2009, piesă pe care am auzit-o interpretată și live). Am mers pe cea de-a doua variantă, cu un negativ în stil „avant hip-hop” (hip hop avantgardist, am vorbit de el în articolul despre Hudson Mohawke) și ceva mai agresiv.
Așadar, Silent Strike, unul din geniile muzicii românești (părere pur personală, desigur):
Şi, dacă tot am ajuns la partea cu muzică produsă în România, continuu cu o trupă de Drum and Bass (un stil pe care l-am redescoperit acum aproximativ un an, când am cunoscut şi o foarte dragă persoană mie). Originari din Braşov (ca şi The Others, o altă trupă talentată cu o muzică deosebită), oamenii au început să producă muzică prin 1999, cam în aceeaşi perioadă cu Unu’, cu al căror stil trebuie să spun că se aseamănă (a nu se citi “copiază”, pentru că nu mi se pare deloc). Spre deosebire, însă, de Unu’, aici vorbim de o adevărată trupă muzicală (voce, bass, percuţie, chitară).
Din 1999 şi până astăzi au cântat în diverse formule, au bătut la uşile multor case de discuri (de cele mai multe ori, din păcate, au fost refuzaţi- poate de aceea îi şi găsiţi în cadrul acestui articol- ce fac ei nu este deloc comercial) şi au ajuns, în final, să cânte din pură pasiune pentru muzică şi pentru ceea ce fac. Au fost prezenţi la TMBase în 2004 şi au colaborat şi cu DJ Nemo (originar tot din Braşov, am avut onoarea de a fi susţinut de el pe negativ, prin 2003). Mai multe detalii despre trupă şi piese de-ale lor găsiţi pe pagina lor de Myspace, pe care vă recomand călduros să aruncaţi o privire.
Ei sunt Aria Urbană şi îmi face o mare plăcere că i-am descoperit. Felicit şi postul de radio care a făcut posibil acest lucru, difuzând piesa “Doruri”.
mulțumesc celor care și-au exprimat părerea: