Mai știm să vorbim limba română…?

Astăzi, noi nu mai verificăm, nu mai bifăm, noi „check-uim” (EN v. to check).

Astăzi, noi nu mai susținem, nu mai sprijinim, noi „endorse-ăm” (EN v. to endorse).

Tot astăzi, noi nu mai administrăm, nu ne mai ocupăm de lucruri, ci le „manager-uim” (EN v. to manage, s. management)

Nu mai avem sarcini, responsabilități, activități, avem „task-uri” (EN s. task).

Nu mai stimulăm, nu mai încurajăm, ci simplu „incetive-ăm” (EN. s. incentive- nici măcar nu există verbul „to incent/to incentive în engleză).

Noi nu mai facem perechi/împerchem, nu mai potrivim, nu mai asortăm – noi „match-uim” (EN. v. to match; s. match).

Nu mai avem sarcini sau responsabilități, avem „task-uri” (EN. s. task). La fel, nu mai folosim instrumente, unelte (de lucru), ci „tool-uri” (EN. s. tool)

Astăzi, oamenii, lucrurile și toate fenomenele din jurul nostru se împart în 2 categorii: OK și ne-OK. Adică, un om poate fi OK sau poate să nu fie OK. OK a ajuns astăzi chiar un adjectiv ce are și grade de comparație:

grad comparativ: de superioritate – mai OK; de egalitate – la fel de OK; de inferioritate – mai puțin OK/nu chiar așa de OK;

Ei bine, nu vă speriați! puteți folosi- cum o fac mulți alții- adjectivul OK și cu gradul superlativ: relativ- cel mai OK/cel mai puțin OK; absolut- foarte OK.

Poate cel mai bun răspuns pentru întrebarea de mai sus este tot o întrebare: Cât de mult timp mai alocăm lecturii? Sau, cât de greu poate fi să redai un cuvânt (căruia, după cum am văzut mai sus, poți să-i găsești chiar și sinonime) pe care în mod sigur l-ai învățat la școală sau măcar în cărțile pe care (PE care, rețineți!) ai fost nevoit să le citești.

p.s. Pe măsură ce îmi mai vin în minte exemple, le voi adăuga la „neologismele” de mai sus. Dacă știți voi și altele, sunt mai mult decât binevenite- vor apărea și ele în listă.

p.p.s. Dacă ți-a plăcut acest articol, în mod sigur o să-ți placă și „mai știm să scriem în limba română…?”

cuvinte folosite aiurea sau cat de “romana” a ajuns sa fie limba romana

Mi-a venit in minte o situatie oarecum hazlie (in acelasi timp putin trista) de acum vreo 2 ani… Participam la o prezentare despre cariera in domeniul bancar, la casa de Cultura din Cluj sustinuta de o domnisoara angajata pe un post de middle management la o banca din Bucuresti (numele bancii nu este relevant). Pe langa faptul ca 90% din prezentare s-a axat pe promovarea bancii in care lucra (restul de 10 % din timp a povestit cum a ajuns ea sa lucreze acolo), nu am putut sa nu observ cateva expresii cel putin interesante, precum “a se focusa” sau “public target-at”. Daca pana atunci mai auzisem de expresia (pe care nu am suportat niciodata sa o aud) “a se focusa”, trebuie sa recunosc ca era pentru prima data cand auzeam de “public targetat”. Desigur, nu am putut sa nu rad putin cand am auzit expresia respectiva.

Probabil ca domnisoara respectiva, desi originara din alte parti ale tarii, preluase ceva din limbajul de Bucuresti, limbaj care include si pronuntii “speciale” pentru cuvinte de genul “caracter” sau “trafic” (care au ajuns sa aiba accentul pe a doua silaba) si altele.

Nu ma intelegeti gresit: nu ma numar printre sustinatorii “legii Pruteanu”, dar consider ca in fiecare limba exista unele cuvinte care pot fi traduse si altele care nu pot fi. Nu ma astept sa traducem termeni precum “feedback” sau “fast food” in limba romana, cu atat mai putin termeni din domeniul financair precum “factoring” sau diversi termeni folositi cu preponderenta la bursa- este vorba de niste termeni care se folosesc la nivel international, un fel de standarde ale acestui domeniu. La fel, unele cuvinte isi pierd din farmec atunci cand incerci sa le traduci (de exemplu, vin spumant in loc de sampanie).Dar nici sa preluam unele cuvinte din alte limbi, pentru care exista si in limba noastra echivalente, nu mi se pare normal (da, poti spune public “tintit” sau “a se concentra” pe ceva).

Exista, insa, si cazuri amuzante in directia opusa. Inca ma mai distrez cand imi aduc aminte cat am ras la un curs la care un distins profesor ne-a vorbit despre “incrementare” economica sau “co-partasi” (ca echivalent al termenului de “stakeholderi”) si acesta este un motiv pentru care nu am fost niciodata de acord cu faimoasa “lege Pruteanu”.

Desigur, nu puteam sa nu amintesc de folosirea ostentativa a termenului “O.K.” Il folosesc si eu, cateodata cu sensul de “bine” sau “in regula”, atunci cand raspund la o rugaminte sau instructiune. Dar de aici si pana la a spune ca diverse lucruri sunt “o.k.” sau- si mai si- sa spui despre diverse persoane ca sunt “o.k.” este un pas foarte mare. Iar utilizarea ostentativa a acestui termen pentru mine denota un vocabular foarte sarac si o grava lipsa de imaginatie a celui/celei care il foloseste, din moment ce nu poate gasi alt echivalent in limba romana.

Imi plac limbile straine, imi place sa le vorbesc, dar imi place foarte mult si limba romana cu cuvintele si expresiile ei si fac tot posibilul sa le folosesc pe acestea atunci cand port o conversatie sau scriu ceva in limba romana, si cred ca ar trebui sa facem cu totii la fel