Cum să păcălești contribuabilul român, episodul…

Am promis în ultimul articol de anul trecut că voi reveni cu scrieri pe alte teme, însă evenimentele din ultima vreme de pe scena economică m-au îndemnat să scriu articolul de față. Sper că am făcut o alegere bună.

Vă mai aduceți aminte de discuțiile din campania prezidențială (și nu numai), legate de creșterea cotei unice de impozitare sau a TVA? Cele despre care toată lumea spunea că nu vor crește (unii chiar spuneau că vor scădea)…? Da, desigur că vă amintiți. Ei bine, aș fi tentat să spun că s-au ținut de cuvânt, dacă ar fi să privesc lucrurile dintr-o perspectivă pur teoretică.

Totuși, haideți să vedem cum vor evolua anumite prețuri în 2010. Scumpirile la țigări şi băuturi alcoolice (a.k.a. „taxa pe viciu”) cred că deja le-ați simțit cu toții (personal, nu pot decât să mă bucur că am renunțat la fumat acum vreo 8 ani, când un pachet de Winchester costa 14.000 de lei). O altă scumpire simțită încă din prima zi a anului a fost cea la carburanți (5-7%). Tot la capitolul autoturisme, trebuie să spun că și polițele RCA vor avea un preț cu 40% mai mare decât în 2009.

Scumpirea energiei electrice (4%) o vom simți cu ocazia facturii de consum pe luna ianuarie 2010, iar odată cu această scumpire și cea a carburanților, scumpirile alimentelor devin inerente (distribuitorii trebuie să-și acopere și ei cheltuielile cu transportul, nu?). Nu în ultimul rând, se anunță și scumpiri graduale din partea producătorilor de carne, lapte și pâine. O listă completă cu scumpirile o puteți găsi aici.

Să vedem acum și cele câteva taxe-surpriză: prima pe listă este așa-numita „taxă fast-food”. Ei bine, ca să citez un articol din revista Capital, această taxă „va fi plătită de toate persoanele juridice care produc, importă sau prepară alimente nerecomandate cu conţinut crescut de sare, grăsimi, zahăr şi cu aditivi alimentari, iar în această categorie vor fi incluse produsele tip fast food, produse de patiserie-cofetărie, snacksuri şi chipsuri, precum şi băuturile răcoritoare, cu excepţia apei plate îmbuteliate sau apei minerale îmbuteliate şi a sucurilor naturale proaspete din fructe şi legume”. O listă cu aceste „alimente nerecomandate” va fi aprobată prin hotărâre de guvern.

Desigur, nu pot să nu fiu curios pe ce criterii se va întocmi această listă… adică… dacă se impozitează carnea de vită sau de porc (cea din fast food-uri), ar fi normal să se impoziteze și carnea de mici, slănina… și altele. Nu?? Și ce înțeleg guvernanții (mai precis, ministrul sănătății) prin „sucuri naturale proaspete”…? Ce conținut de fructe ar trebui să aibă aceste sucuri? Nu mai vorbesc de produsele de patiserie sau chips-uri și snacks-uri…

Un alt articol de pe site-ul de știri 9am (îl puteți citi în întregime aici) vorbește despre intenția noului Ministru al Finanțelor de a impozita „averile mari”. Ei bine, cota unica de impozitare începe să devină tot mai puțin o „cotă unică” dacă această idee se va materializa. Sunt curios, totuși, câți dintre parlamentari sau membri ai familiilor lor (este binecunoscut procedeul parlamentarilor noștri de a ascunde averile în declarații, prin trecerea lor în proprietatea unor membri ai familiei) vor fi impozitați conform acestei legi (da, mă refer și la parlamentarii care au dat declarații de avere false).

Deci, strategia a fost în felul următor: „nu mărim TVA, dar lasă că băgăm la accize și mai scoatem un impozit pe „averi” și am rezolvat problema.” Eh, poate că unii dintre voi vor crede că accizele au crescut pentru că așa a fost gândit de anul trecut și că creșterea prețurilor la alimente nu are legătură cu colectarea TVA-ului de către stat- GREȘIT! Dacă aveți impresia că este prima dată când prețurile la alimente cresc ca o consecință a creșterii prețului la craburanți, vă înșelați amarnic. Așadar, ar fi fals să spunem că guvernanții nu știau acest fapt.

Tocmai de aceea, ei au ales această cale de a colecta bani mai mulți la buget, mascate printr-o metodă mai puțin înțeleasă de contribuabilii de rând, dintre care puțini au o educație economică, însă mulți ar fi reacționat negativ la o mărire a TVA-ului sau a cotei unice de impozitare (între noi fie vorba, la creșterea impozitelor, companiile sunt cele care „suferă” mai mult, pe când în cazul taxelor-cum este și TVA- consumatorul final este cel care suportă creșterile, din buzunarul propriu).

Later edit: la sugestia Silviei (a.k.a. „lamya”), trebuie să precizez că accizele sunt prestabilite de către ministerul finanțelor, printr-o formulă ce se aplică la fel, în fiecare an. Singurul element variabil, din formulă a fost, pentru anul 2010, cursul de schimb (mai există și „cota unitară”, ca element variabil în formulă). Cu alte cuvinte, greșeala guvernanților este că (după cum poate vă aduceți aminte), s-au gândit să „demareze” criza politică exact în ziua în care urma ca accizele să fie stabilite pentru anul 2010, iar leul s-a depreciat puternic față de euro din această cauză.

În fine, un alt articol („Finanțele schimbă <<din pix>> creșterea cu 40% a cheltuielilor de personal într-o <<diminuare>>” – Ana Sabiescu, wallstreet.ro, 6 ianuarie 2010) pe care l-am citit în ultima vreme (vă recomand cu toată căldura să-ș citiți și voi, în întregime) spune că, în primele 11 luni din 2009, cheltuielile cu personalul bugetar au crescut, față de aceeași perioadă din 2008, cu 40,3%. Mai distractiv este că, într-un comunicat de presă emis de Ministerul Finanțelor, se precizează că “Cheltuielile de personal pe primele unsprezece luni ale anului in curs inregistreaza o crestere de 4,7% fata de aceeasi perioada a anului precedent. Cu toate acestea, cresterea fiind in principal consecinta majorarilor salariale aprobate in a doua parte a anului 2008, din analiza datelor in termeni comparabili rezulta o diminuare a acestora fata de anul precedent”(Fragment preluat integral din articolul precizat). Mă aștept la comunicate de acest gen și în 2010, odată cu numirea lui Andrei Gheorghe la conducerea departamentului de comunicare din cadrul acestui minister…

În fine, aceste măsuri l-au forțat pe cel pe care eu îl consider „salvatorul economic” al acestei țări, Mugur Isărescu, să relaxeze politica monetară a BNR, scăzând dobânda de referință cu 0,5% într-un moment și context care anunță o inflație mult peste ținta de 3,7% propusă de BNR pentru acest an. Poate părea o decizie periculoasă, care va alimenta și mai mult inflația (relaxarea dobânzii la credite poate însemna stimularea creditelor de consum->creșterea consumului-> creșterea inflației). Ținând cont, însă, de condițiile foarte stricte de creditare impuse de bănci, sunt slabe șanse ca acest lucru să se întâmple. În schimb, vestea a fost primită foarte bine de către investitori (ca dovadă, și aprecierea puternică a leului față de euro care, dacă se menține pe întreg parcursul anului, va avea un efect dezinlfaționist- un leu mai puternic=bunuri din import mai ieftine- dacă nu mă înșel, produsele din România sunt importate în proporție de aproximativ 80%-  => efect dezinflaționist) și sunt foarte mari șanse ca scăderea dobânzii de referință să aducă noi investiții.

Statul român….

…Cheltuiește banii contribuabililor, în folosul anumitor „personaje” politice (vezi recentele cazuri „Ridzi” si „Udrea”, singurele care au ieșit la suprafață pînă acum- sigur mai sunt și altele; mai vezi și Logan-urile de 50.000 euro; și lista poate continua la nesfârșit)

….Demarează proiecte educaționale prin care să „formeze” studenți la universități de prestigiu din Europa de Vest, pentru a urma o carieră în managementul administrației publice, dar „nu găsește” resursele necesare de a-i finanța pe aceștia pe întreaga perioadă a studiilor, îi lasă baltă, îngropând acest program într-o birocrație excesivă (găsiți detalii în articolul publicat în revista „Capital”- „Bursierii Guvernului României, bursierii nimănui”)

…Sub masca justițiarului suprem, care vrea să elimine evaziunea fiscală, instituie un așa-zis „impozit forfetar” (mai degrabă o taxă) prin care, în loc să  asigure bunul mers al economiei, forțează un număr mare de IMM-uri (adevăratul motor al unei economii care se vrea a fi modernă și, în același timp, cele mai afectate de criza economică) să își suspende activitatea. Efecte garantate: șomaj ridicat (angajații firmelor care și-au suspendat activitatea), încasări la bugetul statului mai mici decât în cazul în care s-ar fi lăsat cota unică de impozitare (care, între timp, a devenit orice altceva decât cotă unică) și, nu în ultimul rând, impresia că angajații Fiscului sunt plătiți degeaba (din moment ce trebuie să intervină statul cu astfel de măsuri, pentru a elimina evaziunea fiscală), din nou, din banii noștri, ai contribuabililor.

… La același capitol (evaziunea fiscală), “închide ochii”/”doarme” atunci când este vorba de a verifica persoanele juridice care nu eliberează documente fiscale pentru marfa (fie că este vorba de produse, fie de servicii) pe care o vând. Pornind de la cluburile care, în loc de bilete de intrare, pun o ștampilă pe mâna clienților, continuând cu tarabele aflate prin diverse stațiuni, care vând souvenir-uri, lista poate continua la nesfârșit. Un articol foarte bun, care dezbate mai pe larg această chestiune, a scris un prieten bun de-al meu, Ștefan Beldie, pe blog-ul lui. Articolul îl găsiți aici.

…De 19 ani, de când a trecut la economia de piață, nu a fost în stare să implementeze un sistem de pensii private care să fie cu adevărat fezabil (fără „piloni”, fără „creșteri graduale” ale contribuțiilor), așa cum a făcut-o Chile, înca din 1980. Mai multe studii arată că nu mai este mult până când în România se va ajunge la situația de a avea un raport contribuabil/ pensionar de 1:2 în ceea ce privește contribuțiile la sistemul public de pensii (cu alte cuvinte, un contribuabil va munci pentru a plăti 2 pensionari).

…Ocupă locuri fruntașe atunci când vine vorba de aspecte negative. Așa stau lucrurile și în cazul raportului emis de Banca Mondială în 2007 (vezi aici articolul pe această temă), care arăta că România se plasează pe poziția 175 (din 178 de state studiate) în ceea ce privește eficiența administrației publice (cu alte cuvinte, locul 4 la capitolul „statul cu cel mai ridicat nivel al birocrației”, un loc foarte apropiat de podium). Îmi amintesc că am dat, săptămâna asta, peste un articol care spunea că în România birocrația este mai ridicată decât în Italia sau Germania (momentan am probleme în a-l găsi pe internet) și că încă suntem printre „fruntași” la acest capitol.

…Îți oferă, lunar, 1/2 din pensia (nu din salariu!) pe care părintele decedat ar fi primit-o de la statul român, cu următoarele condiții: să fii înscris la o formă de învățământ (dar să nu ai 25 de ani împliniți, moment până la care ți se oferă „fabuloasa” sumă), părintele să fi fost pe lista celor ce urmează să iasă la pensie (adică să mai aibă cel mult 4 ani până la pensionare) și (aici să va țineți bine!) să NU realizezi venituri lunare mai mari de 1/4 din salariul mediu brut, la nivel național (după calculele mele, undeva la vreo 500 RON, maxim); cu alte cuvinte, statul român este atât de binevoitor, încât îți oferă o sumă de bani (nu contează că aceasta ar putea fi doar vreo 500-600 RON), adăugată la cei maxim 500 de RON pe care tu i-ai câștiga lunar. Asta da formă de a te încuraja să urmezi/continui studiile superioare, din partea statului (sic)! Încă ceva: în cazul unui sistem de pensii private, contribuțiile părintelui decedat la PROPRIUL fond de pensii (înmulțite de către un fond de investiții) ar ajunge ÎN TOTALITATE la familia acestuia (sau membrul familiei indicat de acesta ca unic moștenitor al pensiei lui PRIVATE).

…Se încapățânează să NU privatizeze companiile mari pe care le deține în proprietate (CFR, Tarom și Tractorul Brașov sunt doar câteva exemple). Despre jegul din trenurile CFR, mirosul „îmbietor” de rugină, amestecat cu „mireasma” ce se întinde de la toalete și își face intrarea pe geam nu cred că are sens să mai spun. Despre veniturile pe care le obțin controlorii de bilete (cunoscuți și sub numele de scenă „nașul”) trebuie doar să spun că este vorba de sume foarte mari, bani care nu se impozitează (deci nu contribuie, ca și noi, ăi’ mai proști, la bugetul statului). Eu unul, când ajung acasă după o călătorie cu trenul, simt o nevoie acută de a face un duș prelungit sau măcar să-mi spăl mâinile foarte bine, până la coate, ca să pot scoate mirosul de rugină ce intră în piele. Despre Tarom și tarifele pe care le practică, raportate la calitatea serviciilor…. mă abțin; despre Tractorul Brașov pot spune că avea datorii la bugetul statului, prin 2007, de peste 1 miliard de euro – acele datorii au fost „șterse” (a se citi „aruncate în spinarea contribuabililor”), în ideea de a facilita privatizarea, dar iată că încă este în proprietatea statului.

… Angajează pe postul de minstru al economiei un fost primar, implicat în diverse scandaluri legate de delapidare de fonduri, care nu are nici în clin, nici în mânecă cu economia (l-am urmărit într-un talk-show la Realitatea, care avea ca subiect rezultatele neașteptat de slabe ale indicilor macroeconomici pe primul semestru, deci nu o spun doar ca să mă aflu în treabă), iar pe postul de ministru al finanțelor, un inginer care se încăpățânează să adopte un impozit despre care absolut toți agenții economici (fie ei mai mici sau mai mari) și majoritatea economiștilor îi spun că va avea efecte negative asupra economiei… alte comentarii mi se par de prisos.

În fine, lista va continua, pe măsură ce îmi vin în minte și alte „fapte bune” ale statului român (contribuțiile cititorilor sunt și ele încurajate). Nu este vorba de a da vina pe actuala sau vreuna din fostele guvernări, ci ideea este una cât se poate de simplă: continuați să credeți în socialism, că statul poate lua decizii mai bune decât indivizii, că statul are grijă de cetățenii săi, și lista de mai sus va deveni neîncăpătoare pentru un articol de blog.

Statul roman, mai experimentat ca David Copperfield

V-ati intrebat vreodata cum poate statul roman sa practice iluzionismul, pe banii nostri…? Ei bine, o sa descoperiti raspunsul in articolul de fata
Acum, cu ocazia Jocurilor Olimpice, o buna parte dintre noi le vizionam pe posturile Televiziunii Romane (fie ca e vorba de tvr1, fie ca e vorba de tvr2). Altii, care au si cablu, mai vizioneaza si Eurosport.

Ei bine, ca am adus vorba de televiziunea romana, intr-un articol semnat de Ionut Popescu (fost ministru al economiei, actualmente editorialist- / redactor- sef la revista Capital) am fost foarte uimit sa aflu ca in luna iunie, OTV (zis si 0 tv) a avut audienta zilnica medie mai mare decat TVR (!). Am fost uimit pentru ca, desi stiam ca TVR merge in pierdere de ceva vreme din cauza audientei slabe, nu ma asteptam chiar sa fie asa de grava situatia.

De ce e grav? Pai pentru ca radioteleviziunea romana (cunoscuta si sub numele de societatea romana de radiodifuziune), fiind o societate de stat, ghiciti din banii cui se finanteaza! Ati ghicit! Din banii fraierilor aia care platesc taxe si impozite, cunoscuti si sub numele de contribuabili, si chiar si din banii persoanelor juridice. Poate unii vor ridica din spranceana, gandindu-se ca, din punctul lor de vedere, renteaza sa plateasca acea taxa radio-tv (apropos de aceasta taxa, “rasfoind” paginile de internet, am aflat ca este obligatorie, chiar daca nu detii radio sau tv, iar pentru societatile comerciale, dupa cum am gasit pe una din paginile web ale celor de la Electrica, este chiar mai ridicata- ). Desigur, este vorba despre un numar foarte mic de persoane care, cel mai probabil nu au televiziune prin cablu, si prefera programele televiziunii romane in locul “stirilor de la ora 5″ sau alte programe de slaba calitate de la pro tv sau antena 1 (sau chiar si de la B1 TV, pentru cei care prind doar cu antena). Din cauza acestei audiente foarte scazute, televiziunea romana se vede nevoita sa negocieze altfel (adica sa mai scada din pret) contractele cu agentii de publicitate care vor sa difuzeze reclame pe posturile televiziunii, ceea ce duce la venituri mai scazute. Aceste venituri deja sunt mult sub cheltuieli. O buna amica de-a mea ce lucreaza la TVR mi-a spus ca situatia financiara este cel putin sumbra, daca nu chiar grava.

Concluzia? “Fraierii” despre care vorbeam mai sus, impreuna cu societatile comerciale, platesc aceasta taxa radio- tv unei companii care, dupa parerea mea, nu a mai avut profit de ani buni. Nu doar atat, ci chiar merge in pierdere. Cui ii convine sa dea bani pentru ceva de care nu are nevoie? Sunt sigur ca nimanui.

Si exemplele de gestionare proasta din partea statului nu se opresc aici. Cred ca, deja de prin luna iunie, CFR-ul a tinut neaparat (daca mai era nevoie) sa ne arate ce “convenabil” poate fi sa calatoresti cu trenul: de fiecare data cand am circulat cu trenul, am ajuns cu o intarziere de minim jumatate de ora, la destinatie (chiar si cu tren Intercity)- motivele difera de la caz la caz: sinele sunt incinse din cauza caldurii, au fost inundatii si s-au deteriorat sinele, sau din cauza ca un tren are intarziere, decaleaza orarul a inca vreo 3-4 trenuri cu care, fie se intersecteaza pe drum, fie are legatura; pretul la un bilet pentru tren accelerat, cu reducere pentru studenti (doar cu legitimatia de transport) sau elevi este cam la acelasi nivel cu cel la un bilet de autocar (cu aceeasi destinatie, desigur). Doar ca “luxul” din vagoanele trenurilor de calatori CFR (cu o vechime de peste 30 de ani, cred) nu se compara cu conditiile de calatorie dintr-un autocar.

Nu mai vorbesc de Posta Romana, CEC, Tarom sau altele. Daca nu ma insel, televiziunea romana si posta romana (nu stiu exact in care ordine) conduc detasat intr-un top al societatilor (atat private, cat si publice) cu cei mai multi angajati, din Romania.

Exemplele pot continua la nesfarsit. Intr-un alt articol, publicat in 2007 (nu scrie exact data), statisticile spun ca la acea vreme statul roman detinea in proprietate 114 (!) societati sau companii…

Draga statule roman (voi, cei 469 de parlamentari), am o sugestie pentru tine: listeaza naibii toate companiile de stat la bursa si lasa-i pe altii, care chiar se pricep, sa gestioneze!

p.s. cu multumiri lui Roby (cunoscut si sub numele de “fratica”) pentru ajutorul acordat in alegerea titlului