Cauți taxi ca să ajungi rapid într-un loc? Caută in altă parte

Ieri seară, pe la ora 21, mă aflam în zona Pieţei Unirii şi căutam un taxi (de preferinţă, cu un tarif cât mai mic), ca să ajung repede în zona staţiei de metrou Nicolae Grigorescu (veţi vedea mai târziu de ce dau aceste detalii)- meciul deja începuse şi vroiam să ajung cât mai repede, ca să prind cât mai mult din el. Fiind sâmbătă seara, ştiam că aveam toate şansele să stau la metrou vreo 10-15 minute până vine unul, urmând să fac încă vreo 15-20 de minute pe drum.

Here comes the tricky part… mă uit pe lângă staţia de tramvai, văd un taxi (de la firma Bageti Star), cu tarif de 1,4 lei/km şi mă urc repede în el.

-Bună seara!

-Bună seara!

-Vreau să ajung la staţia de metrou Grigorescu.

-Acolo, în Sălăjan?

-Da.

-Ah, îmi pare rău, nu merg în direcţia aia. Mă retrag la garaj şi merg spre Rahova. Dacă vroiaţi în direcţia aia, vă duceam.

Oarecum neplăcut surprins, mă dau jos din maşină, mă uit să văd ce firmă este, ca să ştiu să nu mă mai urc vreodată într-un taxi aparţinând firmei, şi merg mai departe.

Traversez pe la zebră, spre zona în care se află şi gura de metrou (partea cu florăria, pentru cei care cunosc) şi îmi mai încerc o dată norocul. Zăresc un taxi, pe a cărei portieră era scris un tarif de 1,4 lei/km. Mă urc repede în el şi, ce să vezi…

-Bună seara!

-Bună seara!

-La staţia de metrou Grigorescu vreau să ajung.

-Nu mai dăm drumul la ceas, nu?

-Şi cam despre ce sumă ar fi vorba?

-17 lei.

Timp de o secundă-două am făcut un calcul: 17 lei, de împărţit la 1,4 lei, înseamnă vreo 10 km, cu pornirea şi opririle la semafoare, incluse…

-Nu, mai bine daţi drumul la ceas.

-10 lei jumate.

-Cum adică 10 lei jumate?

-15 lei.

-Nu, nu. Mai bine dat drumul la ceas.

-Bine, nu mai merg.

Dă înapoi, se bagă la loc în staţia de taxi şi opreşte motorul…

Bine, îmi zic… Cobor din taxi, mă uit la indicativul maşinii, mă uit şi după numărul de telefon al firmei de taxi (maşină 301, aparţinând firmei “Pelicanul”) şi sun la dispecerat. Îi spun dispecerei că m-am urcat în maşină 301, că mi s-a oferit să merg fără ceas şi, în momentul în care am refuzat, taximetristul nu a vrut să mă ducă la destinaţie. Mi-a mulţumit, i-am mulţumit şi eu, în ideea că va luă o măsură.

Resemnat cu ideea de a mai găsi un taxi care să mă ducă la destinaţie, m-am dus la metrou, chiar şi cu riscul de a pierde prima repriză.

Evident, vor fi unele voci care vor spune că “nu aveam dreptul” să reclam respectivul şofer de taxi, din moment ce am fost de acord (tacit) să merg fără ceas. În primul rând, nu am fost de acord, din moment ce am refuzat- da, aş fi fost de acord dacă mi s-ar fi propus 10 lei. În al doilea rând, nu văd nimic rău în faptul că se negociază tariful unui drum- dimpotrivă, mi se pare o idee bună- gândiţi-va că li s-ar impune şoferilor care iau în maşină “autostopişti” să folosească un apărat de taxat şi să dea chitanţă călătorilor. Pe mine nu asta m-a deranjat- este vorba de atitudinea şoferului, care s-a opus dorinţei clientului sau. Sunt client, deci faci cum zic eu, nu cum zici tu.

Această a fost o scurtă descriere a taximetriştilor din Bucureşti. Şi nu o spun cu vreun fel de satisfacţie- chiar îmi pare rău. Îmi pare rău fiindcă am mai făcut, până acum, drumuri cu taxi-ul în Bucureşti şi de multe ori am dat de oameni de treabă, care nu au încercat să mă fure, ocolindu-mă, şoferi care au acceptat şi drumuri de doar 5-6 lei.

În fine, întâmplările relatate mai sus mă duc cu gândul la 2 situaţii total opuse, trăite în trecut, tot cu taximetrişti:

Prima a avut loc acum vreo 4 ani în Bucureşti. Eram în zona Pieţei Romane şi mama mea se simţea foarte rău. Ca să nu stăm o oră, până vine ambulanţa, am zis să luăm un taxi până la spitalul Floreasca. Pe mama am lăsat-o în casă, iar eu m-am dus să caut un taxi care să ne ducă până la spital. M-am dus în staţie şi m-am rugat de vreo 3 taximetrişti să ne ducă până la spitalul Floreasca, pentru că mama mea se simte rău şi trebuie să ajungă la urgenţe. Am fost refuzat de fiecare, pe motiv că este prea scurtă cursa.

A doua situaţie: acum 2 săptămâni am fost în vizită la un om special- Flavius, fostul meu coleg de cameră şi bunul meu prieten, în Braşov. Am fost cu el la repetiţiile trupei The Others şi, pe drum înapoi spre casa lui, am luat un taxi. Nu am reţinut nici firma, nici indicativul maşinii. Seara, când am vrut să ieşim într-o cafenea, mi-am dat seama că îmi lipsea aparatul foto (îl aveam în buzunarul de la haină). M-am gândit că l-am lăsat în locul unde au avut loc repetiţiile şi urma să se uite Victor a două zi, dimineaţă, după el. Când am venit, seara, din oraş, am sunat, totuşi la firmele de taxi. Nu am putut găsi ajutor, neştiind decât locul de plecare şi destinaţia cursei. Mi s-a spus că ar fi trebuit să sun imediat după aceea şi, pe bună dreptate. M-am resemnat cu ideea că mi-am pierdut aparatul… Luni dimineaţă, totuşi, primesc un mesaj offline de la Flavius, care îmi spune că taximetristul a venit la uşă şi i-a adus aparatul- ţinuse minte blocul la care s-a terminat cursa şi, având nişte poze cu membrii trupei pe apărat, a întrebat vecinii dacă vreuna din persoane locuieşte acolo. O vecină l-a recunoscut pe Flavius, i-a spus unde locuieşte şi şoferul a sunat la uşă, i-a dat aparatul şi a plecat imediat, refuzând orice fel de recompensă.

O zi in … cum ii zice?

Dimineata, 21 ianuarie 2009… Ma indrept spre statia de autobuz, ca sa ajung la examen.

La un moment dat, aud o voce care rosteste toate injuraturile posibile: de mama, de sfinti, etc. Indrept privirea spre locul din care se auzea vocea si vad un om pe la 70-80 de ani (ulterior am aflat ca avea 84) pe punctul de a se lua la bataie cu un barbat care ii putea fi nepot (avea undeva pe la 30 de ani, sa zic). Din ce am inteles, motivul certii era faptul ca soferul a fost la jumatate de metru de a da peste el (pietonul avea prioritate, in situatia de fata). Ei bine, tanarul nostru, desi nu a sarit la bataie (asta nu inseamna ca a incercat sa o evite), si-a permis sa foloseasca un ton zeflemitor si sa evite pronumele de politete atunci cand se i adresa celui cu vreo 50 de ani mai in varsta ca el. Intr-un final, dupa amenintari cu politia si cu “ai noroc ca sunt batran, ca te bateam de te nenoroceam”, varstnicul nostru s-a lasat convins sa isi vada de drum.

Seara… am iesit de la birou, ajung prin zona Carrefour Unirii. Dintr-o data, o bubuitura… ma uit spre strada, vad un “om al strazii” in fata unui microbuz de marfa, strigand la cei dinauntru. Acestia, la randul lor, deschid usa si incep sa-l injure. Omul nostru se incapataneaza si striga in continuare… dintr-o data o ia la fuga; cei doi indivizi din microbuz alearga dupa el, scuipand ceva injuraturi. De curiozitate, ma uit sa vad ce se intampla… un om care circula pe trotuar si care nu avea de unde sa stie care este motivul certii, il prinde pe “omul strazii” pentru ca ceilalti doi sa ii aplice corectia necesara. Soferul a avut bunul-simt (daca putem spune asa) sa nu-l loveasca la fata- i-a aplicat o directa de dreapta in stomac si un genunchi in acelasi loc (moment in care ma pregateam sa-l opresc, ca exagera), dupa care cel de-al patrulea participant (in ordinea aparitiei) i-a dat un sut in fund si l-a trimis la plimbare. Nu am inteles care a fost motivul “corectiei”, singura legatura pe care am facut-o fiind cea dintre bubuitura, o piatra aruncata undeva pe jos si injuraturile…

Tot in cursul zilei de azi, o cunostinta de-a mea imi relata o experienta traita de ea: iesise de la lucru si alerga sa prinda un tramvai. Un animal (nu pot sa-l numesc altfel) de sex masculin alerga in spatele ei. O ajunge din urma, o opreste si ii pune mana in maxilar, incercand sa o sarute; ea isi intoarce capul, iar el ii da un sut in fund si pleaca. Precizez ca aceasta intamplare a avut loc in statia de tramvai din Piata Unirii. Va las pe voi sa va ganditi cam cati oameni au asistat la scena si nu au miscat un deget… imbecili.

Seara, merg sa iau o paine de la magazin. In magazin, se plimba in voie cainele proprietarilor, fara botnita…

Eh… cam asa arata o zi obisnuita in “orasul minunat”… Si cel mai grav este ca oamenii s-au obsinuit cu aceasta realitate si o iau ca pe ceva normal.

[Will it ever change...?]

povestiri din “underground-ul” bucurestean

Sa mergi cu metroul in Bucuresti poate fi palpitant, interesant, enervant, dar in mod sigur niciodata plictisitor

Trecand peste faptul ca niciodata nu vine la timp, atunci cand ai nevoie de el si ca, de multe ori, in timpul orelor de varf circula mult prea greu, raportat la traficul persoanelor care intentioneaza sa circule cu metroul, sunt cateva chestiuni care, personal, mi-au atras atentia.

Prima chiar mi-a starnit curiozitatea: de ce, pe panoul care arata timpul scurs de la plecarea metroului anterior, cronometrarea se face doar din 5 in 5 secunde…? partea panoului digital care arata secundele nu poate arata decat cifrele 0 si 5?

A doua cehstiune este legata de doamna/ domnisoara a carei voce anunta urmatoarea statie: “urmeaza statia Piata Unirii, cu peronul pe partea stanga. Corespondenta cu magistrala 1 si 3.” Oare pe tanti respectiva si pe cei de la Metrorex nu i-a invatat nimeni la scoala cum se face acordul, ca se spune fie “magistralele 1 si 3″, fie “magistrala 1 si magistrala 3″…? Sa fie, oare, cunoscuta “boala” a bucurestenilor, de a scurta toate cuvintele? Inclin sa cred ca da, ca sa compenseze faptul ca lungesc aproape fiecare propozitie/ fraza cu “frate” sau “fata”/”fato”.

O a treia chestiune, care mi-a atras atentia in mod special este legata de “canalul TV” intitulat Zoom TV (pentru cei care nu stiu, este vorba de un canal de stiri si aspecte legate de metrou si zona metroului, ce se difuzeaza pe niste monitoare LCD instalate in statiile de metrou- nu sunt sigur daca in TOATE statiile de metrou): din cand in cand, in timpul pauzelor dintre stiri, se difuzeaza imagini de la metrou. Ei bine, in aceste imagini nu doar ca apar oameni care circula cu metroul, dar li se si “pun vorbe in gura”. De exemplu, o tanara priveste intr-o parte si deasupra ei este inserat un “conversation bubble” (imi scapa denumirea in limba romana- daca o stie cineva, rog sa ma ajute) care zice ceva de genul: “Harca naibii! Ce picioare lungi si subtiri are. Mi-as dori si eu picioare asa frumoase si sa nu am talie”; intr-o alta imagine, apare din nou o tanara, care spune: “iar am uitat s-o sun pe mama, desi i-am promis. Trebuie sa o sun, chiar daca o sa ma tina iar ore intregi la telefon.”

Persoanele din imagini nu sunt imaginare, nu sunt fictive. Intrebarea mea este: dat fiind faptul ca nu sunt persoane publice, le-a cerut cineva acordul ca sa apara in aceste imagini? Cel mai probabil, nu. Nu mai vorbesc de faptul ca le deterioreaza imaginea, prin sugerarea de atitudini/ limbaje nu tocmai potrivite. Si nu este vorba de 2-3 imagini, ci de cel putin vreo 10 (am impresia ca in fiecare saptamana sunt schimbate/ suplimentate cu alte 5 imagini). Personal, daca m-as vedea intr-una din imagini, n-as sta pe ganduri: i-as da imediat in judecata pe cei de la Metrorex.