ONG-urile și finanțarea publică – un punct de vedere personal

Recunosc, eram tentat să cad în mirajul opoziției-oricine-ar-urma. Opoziția actualului sistem de guvernare, împreună cu cei care se află „la butoane” (un termen preluat din blaturile fotbalului autohton, devenit clișeu).

De ce? Pentru că, așa cum am scris încă de când au ajuns la guvernare, în 2008 (blog-ul de față a fost creat în 2007, recomand să căutați articole în arhiva categoriilor „economie” și „politică”), deciziile de natură economică au fost nu doar neinspirate, ci chiar ineficiente și dezavantajoase pentru locuitorii acestei țări. Prins în vâltoarea evenimentelor din ultima vreme, dar și a relatărilor din media (TV sau online), am ajuns să cred că cei care vor veni „după” vor fi o soluție mai bună.

Astăzi, însă, mi-am adus aminte de ce sunt apolitic, de ce nu am intrat și nu voi intra niciodată în politică. Citind presa, am dat de un articol în România Liberă (da, se poate crede că este „vândut” puterii, însă depinde de fiecare dintre noi să procesăm informațiile pe care le primim zilnic prin filtrul propriei gândiri și nu să le luăm ca atare) în care era publicată o scrisoare adresată de liderii USL ONG-urilor din România.

Ei bine, două dintre ideile menționate în acea scrisoare mi-au atras atenția. Și le voi cita mai jos:

1. ”Asigurarea condițiilor funcționarii unei democrații participative reale [...] prin asigurarea finanțării publice a sectorului asociativ…”

2. ”Asigurarea unui grad ridicat de independență sectorului asociativ prin finanțarea sa publică…”

Mi se pare mie sau este vorba, aici, de o contradicție în termeni? Ce treabă are sectorul asociativ cu ONG-urile…? Nu cumva ONG-uri sunt Organizații NON-Guvernamentale? Nu cumva finanțarea publică se face de către stat (GUVERN)? Ba da! Și atunci am zis: „mi se pare mie sau miroase a mită electorală?”

Mi-am exprimat această idee și în alt loc, iar tânărul liberal (politic, nu neapărat și economic) Olimpicu a ținut să mă lămurească în legătură cu acest aspect. Ce urmează în acest articol reprezintă, în mare parte, discuția (chiar polemică, de dragul vremurilor din camera 139) avută cu el pe marginea subiectului.

Argumentul 1: ”Ordonanța nr. 26/2000 din 30/01/2000 Versiune actualizată la data de 22/12/2008″

Această ordonanță prevede, printre altele, următoarele: crearea cadrului pentru: d) facilitarea accesului asociațiilor și fundațiilor la resurse private și publice;….Apoi la Capitolul VII: Art. 46. – (1) Veniturile asociațiilor sau federațiilor provin din: f) resurse obținute de la bugetul de stat sau de la bugetele locale. „Câtă vreme această finanțare se realizează uniform, nediscreționar, nu cred că poate fi vorba de vreo mituire. La nivel conceptual problema finanțării publice poate fi dezbătută cu argumente pro și contra. Un argument pro important este posibilitatea asociațiilor (care sunt organizații private, voluntare), de a cheltui banii mult mai bine/eficient decât funcționarii statului.” (Olimpicu)

Nu pot decât să fiu de acord cu eficiența mult mai mare a cheltuirii banilor de către organizații private, comparativ cu funcționarii statului. Nu doar că au spus-o toți economiștii, ci s-a adeverit acest lucru cu nenumărate ocazii. A folosi, însă, acest argument pentru a susține direcționarea banilor publici către instituții private este cel puțin deplasat. Organizațiile non-guvernamentale au fost create ca alternativă la instituțiile statului, pentru a direcționa bani privați către binele unei comunități/categorii sociale (fie că este vorba de persoane cu deficiențe fizice sau psihice, copii abandonați, familii sărace sau altele). Atenție! bani privați.  În momentul în care finanțarea devine publică, orice organizație încetează să fie non-guvernamentală. Pentru simplul fapt că există această ordonanță nu înseamna că PD(mai puțin)L, US(mai puțin)L sau orice altă formațiune politică aflată la guvernare ar trebui să direcționeze banii publici către aceste ONG-uri.

Argumentul 2: „USL, ca formațiune politică democratică are obligația să se conformeze opiniilor majoritare…

…bineînțeles, necenzurând ca alte opțiuni să intre în spațiul dezbaterii publice și, eventual, să schimbe atitudinile vizavi de stat/politică.” (Olimpicu)

Ei bine, USL (sau altă formațiune politică democratică) NU are niciun fel de obligație față de nimeni. Că ei vor să facă acest lucru, asta-i altceva… Până la urmă, așa cum au spus-o chiar și economiștii (ai naibii materialiști și economiștii ăștia!), orice partid/guvern are ca scop câștigarea unei majorități a electoratului, pentru a fi (re)ales. Că acest scop ascunde sau nu intenții de a obține foloase necuvenite nu face obiectul articolului de față.

Argumentul 3: există linii de finanțare din fonduri europene care au ca beneficiari eligibili ONG-urile

„Este și asta o formă de mită electorală?” mă întreba Olimpicu. Nu, nu este, din simplul motiv că fondurile europene (bani publici) au ca destinație ameliorarea anumitor sectoare economice sau creșterea productivității (agricultura – PAC/CAP; infrastructura – POR; dezvoltarea resurselor umane – POSDRU etc.). ONG-urile accesează acești bani în calitate de intermediari, nu de beneficiari finali.

Argumentul 4: ONG-urile au ca scop binele unei comunități

Da, la nivel teoretic așa este: scopul unui ONG este acela de a găsi o cale alternativă de a face mai bună viața unor oameni. Ce se întâmplă, însă, dacă Vladimir Mărtinuș înființează mâine un ONG și are ca scop declarat salvarea pădurilor virgine, iar ca scop real câștigul de bani necuveniți? Merge la Olimpicu, bun amic de-al lui și personaj important în Guvernul României, și îi spune să pună o vorbă bună la comisia care direcționează acești bani către ONG-uri astfel încât să ajungă și la el vreo 10.000 Euro (Vladimir nu este chiar așa lacom precum credeați)? Să falsifice niște documente n-o fi așa greu; la „prețul corect” se poate face și asta. Ei bine, Olimpicu pune o vorbă bună și Vladimir se alege cu 10.000 Euro, bani care ar fi putut ajunge la fundații de ajutorare a copiilor bolnavi de cancer sau de ajutorare a copiilor orfani. Pentru că banii sunt o resursă limitată- ei nu se „produc”, ci se redistribuie (mai există și cazurile foarte rare când Băncile Centrale tipăresc bani, însă s-a întâmplat foarte rar în ultimele decenii, de frica inflației).

Argumentul 5: Proiectele private îmbunătățesc condițiile de trai ale comunității

Adam Smith (și nu este singurul) spunea că, fiecare dintre noi, urmărindu-și interesul particular, promovează interesul general, chiar mai mult decât ar intenționa. Nu intru în detalii aici, o pot face în zona de comentarii dacă doriți.

Da, fiecare individ poate acționa (fără să-și dea seama) în interesul societății în timp ce urmărește interesul personal (atâta vreme cât acesta se încadreaza în limitele legii). Atenție! este vorba de individ, nu de grup. Da, grupul este format din indivizi, însă afirmația nu poate fi extinsă – este ca și cum am spune că o societate comercială are ca scop binele unei comunități.

Cât despre ONG-uri, așa cum spuneam și mai spre începutul articolului, pot sau nu să aibă ca scop binele unei comunități. Dacă îmi aduc bine aminte, citeam prin 2010 un articol care arăta că doar vreo 50% din ONG-urile din România au direcționat banii către anumite cauze sociale, restul fiind „căpușe”. Să considerăm, totuși, că orice ONG are ca scop (atât declarat, cât și nedeclarat) binele unei anumite comunități. Acesta nu poate fi, însă, considerat a fi același lucru cu interesul public – interesul public înseamnă interesul întregii populații a unei țări (sau a unei federații, în alte cazuri)- comunitatea este doar o parte din public, iar interesul unei comunități nu poate fi interesul public.

„Interesul public nu este niciodată unitar”, spune, în replică, Olimpicu. Păi tocmai din acest motiv un ONG nu poate direcționa banii în interesul întregului public, așa cum nici statul nu o poate face (dar continuă să ne spună asta, iar noi „mușcăm momeala”). Există doar interesul majorității, nu interesul „public”.

Argumentul 6: ONG-urile se pot autofinanța din bani europeni

Am primit de la Olimpicu un link (click aici) către un articol ce spune că orice ONG poate accesa fonduri europene pentru a se dota cu echipamente IT – calculatoare în valoare de maxim 2500 RON sau laptop-uri în valoare de 3100 RON. Condițiile de accesare a fondurilor sunt atât de lesne de îndeplinit încât acum chiar mă gândesc serios să-mi „deschid” și eu un ONG și să-mi cumpăr vreo 20 de computere (eu aș suporta doar 10% din cheltuieli) și să le vând… aș face un profit bun, nu?

Vedeți voi… tocmai acesta este motivul pentru care consider că nici acest argument nu stă în picioare. Doar pentru că UE cheltuie banii contribuabililor europeni într-un mod ineficient (se pare că aceștia sunt de acord, din moment ce i-au votat pe cei care au luat aceste decizii la nivelul Uniunii Europene) nu înseamnă că trebuie ca noi să procedăm la fel.

Ar trebui să nu mai acceptăm fonduri europene?

Dacă așa puneți problema sau așa credeți că o pun eu, greșiți. NU sunt împotriva fondurilor europene, la fel cum nu sunt împotriva ONG-urilor. Este vorba de libertatea de a alege: așa cum noi alegem ca cei 2% din impozitul pe salariu să fie direcționați către ONG-ul pe care NOI îl alegem (nu „statul”), orice alți bani publici care se duc către fonduri private ar trebui să respecte același principiu. De aici a pornit și întreaga dezbatere pe marginea proiectului de schimbare a legii sănătății. Da, este un sistem birocrat, învechit și corupt și da, sunt de acord cu privatizarea. Cu o condiție: să aleg EU compania privată către care doresc să direcționez banii mei. Asta, desigur, după ce mi-au fost puse la dispoziție toate informațiile despre societatea respectivă (cine o conduce, câți angajați are, de câți ani funcționează, bilanțul contabil de la înființare până în prezent etc.).

Cred că același lucru ar trebui să se întâmple și cu ONG-urile: sunt de acord ca banii mei să fie direcționați către un ONG, sunt convins că îi va administra mult mai bine decât un minister/funcționari care au prea puține tangențe cu economia. Singurul lucru pe care îl cer este să direcționez banii către acel ONG pe care îl aleg EU, nu pe care îl aleg EI, în condițiile în care am acces la toate informațiile legate de acel ONG.

Dezamăgire, revoltă, resemnare… mărturia unui șofer român

Notă: textul de mai jos aparține în exclusivitate lui Dragoș Militaru, colegul meu (și, în același timp, directorul nostru de departament) care a petrecut ieri 12 ore în mașină, prins sub nămețile de pe DN1, în încercarea de a se deplasa de la birou/lucru/serviciu către casă. Textul l-am primit sub forma de e-mail, azi-dimineață.

DEZAMĂGIRE…trecea timpul, înaintam lent prin Bucureşti, pe străzi necurăţate, îndreptându-mă către DN1 şi realizând că, deşi plecasem pe la 17.40 de la Fabryo Corporation (Popești-Leordeni), nu reuşisem să ajung în 2 ore nici măcar la Otopeni…deşi străzile nu erau degajate, se putea circula decent în capitală…dezamăgirea era că nu voi ajunge măcar la 20:00 acasă să îi trag pe copii cu sania, ştiind cât de mult îşi doresc ei asta şi cum am aşteaptă privind pe geam să mă vadă când vin.

REVOLTA….m-a cuprins când am ajuns, în jurul orei 21:00, aproape de ieşirea din Otopeni. Pe contrasens (direcţia de intrare în Bucureşti ) se circula lejer, zăpada pe carosabil nu depăşea 3-4 cm şi totuşi, coloana de 5-10 km de maşini de pe sensul meu nu se mişca. Am văzut zeci de oameni disperaţi, alergând cu valizele târâte prin zăpada, printre maşini (trotuare impracticabile) cu speranţa că vor ajunge la timp la aeroport să prindă cursa. Nu aveau cum să ştie că s-au anulat zborurile pentru că, evident, autorităţile au comis din nou o mică eroare de comunicare. Revolta mea venea din faptul că mă deplasam pe DN1!!! Cel mai important coridor rutier din România ! Nu am văzut până la ora 4:00 dimineaţa vreun poliţist sau utilaj de dezapezire nici în Bucureşti, pe marile artere şi nici pe DN1!!! Pentru ce oare plătim vignetă, accize şi TVA de 24% la combustibil, impozit şi alte taxe auto dacă toţi aceşti bani se evaporă şi nu se intorce nimic către cetăţean…cum să nu te revolti când îl auzi pe PM (n.red. Primul Ministru) cum declară după “comitetul de iarnă” că situaţia e sub control şi vezi în jur mii de maşini blocate, oameni disperaţi, cisterne şi camioane răsturnate pe câmp, în timp ce poliţia nu există, Ministerul Transporturilor nu apare să deblocheze drumul… evident, autorităţile statului au alte priorităţi…REVOLTĂTOR…statul există doar atunci când trebuie să colecteze >60% din veniturile realizate de noi toţi, trăieşte că o paria pe spinarea noastră şi nu vrea să fie deranjat de nevoile noastre.

RESEMNARE …evident nimeni nu mai aştepta nimic de la EI. Pentru EI situaţia era sub control, aşa cum declara boc. Pentru NOI însă, important era să găsim singuri o soluţie, deşi EI sunt plătiţi de NOI să facă asta. Oamenii doreau şi se mobilizau să degajeze ei DN1, în ciuda viscolului năpraznic. Cu mâinile goale, unii în haine sumare, fără lopeţi sau alte mijloace, oamenii încercau să se mobilizeze, să împingă pe rând fiecare maşină, să îşi împartă apa sau orice alt ajutor. Resemnaţi lăsau maşinile blocate şi plecau pe jos, prin ger năpraznic, 5-10 km către case…nu aveam apă şi nici mâncare, în benzinăria OMV din apropiere se refugiaseră peste 200 persoane, evident autorităţile statului nu existau şi eu eram ud şi îngheţat la picioare după ce încercasem ore întregi să mă degajez ca să mai înaintez 1-2m. Epuizat şi resemnat am adormit. La 2:20 m-am trezit şi am constatat că nu mai merg ştergătoarele şi nici nu pot deschide portiera. Eram troienit până aproape de geam. În jur, maşinile se răriseră: cine avea 4×4 sau SUV se putea deplasa, restul rămăseserăm blocaţi peste tot: pe câmp, pe şosea, acoperiţi cu zăpadă…etc. oamenii s-au resemnat, nimeni nu aşteaptă ceva de la autorităţile statului care există doar virtual. Soţia mea nu a cedat. Deşi nu dispune de resursele statului a convocat un vecin şi a împrumutat un SUV, a lăsat copiii dormind şi au venit cu o lopată, schimburi uscate şi bune intenţii să mă deblocheze. Era 4:40 şi a simţit că m-am resemnat. Eram epuizat fizic. Între timp au apărut primele autorităţi: 2 poliţişti şi câteva utilaje care se împingeau reciproc. Incompetenţa şi nepăsarea statului sunt evidente.
Pe la ora 6 am ieşit din DN1 şi am avut prima revelaţie în Corbeanca: drumul era curăţat şi avea material anti derapant. Se circula fără mari probleme la doar 50 m distanţă de infernalul DN1. Acelaşi viscol, aceeaşi zăpada, dar, evident, cineva îşi făcuse treabă pentru că îi păsa de cetăţeni. A 2-a revelaţie a fost când am intrat în cartierul meu. Portarii mi-au zâmbit şi, evident, zăpada era curăţată parţial (suficient ca să circuli fără riscuri) pe toate străzile din cartier. Evident, administratorul complexului şi-a făcut şi el treaba…acelaşi viscol, aceeaşi zăpadă…
Dacă un antreprenor independent a putut construi 18 km de şosele private şi administatorul complexului le poate curăţa cu minim de resurse doar pentru că e responsabil şi funcţionează în sistem privat, iar statul nu o poate face măcar de la Otopeni la Tâncăbești, sistemul respectiv e inutil.
Avem nevoie de un stat minimalist care să nu ne mai pună bariere şi să ne colecteze banii pentru interesele lor. Primarul din Corbeanca sau administratorul complexului ar fi putut degaja şi o porţiune din DN1 dar nu au autoritate…

Am scris ce am simţit în cele 12 ore ca să refulez. Îmi cer scuze dacă e un text mai lung. E posibil să fiu nevoit să lucrez şi mâine de acasă.

O nouă mineriadă…?

Nu pot să nu-mi pun această întrebare din câteva motive. Ce am văzut azi îmi aduce aminte de scenele pe care le-am văzut la televizor în documentarele despre mineriade. Atunci, minerii au fost aduși de Ion Iliescu. Acum, lucrurile stau puțin altfel. Scenariul este același, actorii se schimbă: Ion Iliescu a devenit Traian Băsescu (indirect, prin cei cărora le-a ordonat), minerii au devenit huligani.

Așadar:

1. Televiziunile știau încă de la ora amiezii că în protestele din Piața Universității vor veni și animalele violente, cunoscute sub numele de „ultrași”. De ce jandarmeria nu a știut aceste lucruri? Este normal ca o televiziune să aibă informații pe care jandarmeria (ministerul de interne) să nu le aibă?

2. CINE i-a chemat pe acești nenorociți la proteste? Sunt convinși că nu a venit din proprie inițiativă. Să fi fost cumva mituiți anumiți lideri de grupuri infracționale (fie că sunt galerii ale echipelor de fotbal, fie că sunt altele) pentru a sădi sămânța de scandal?

3. Când acești ratați au început să arunce cu diverse obiecte, se vedea la televizor cum mulțimea pașnică s-a delimitat de ei. Minute în șir animalele au aruncat cu obiecte – erau atât de greu ca jandarmii (în număr mult mai mare decât animalele) să-i înconjoare și să-i izoleze?

4. Când, într-un final, au reușit să gonească animalele din Piața Universității, aceștia s-au grupat toți în Piața Unirii și au stat multă vreme acolo. Era atât de greu ca jandarmii să se organizeze în grupuri și să-i înconjoare din toate părțile? Escurarul din Piața Unirii este un spațiu deschis și ar fi fost ușor să-i prindă pe toți.

5. De ce nu li s-a dat voie studenților să meargă în Piața Universității? De ce jandarmii au făcut barieră în fața lor, în loc să își ajute colegii din Piața Unirii? Erau prea pașnici studenții și ar fi făcut notă discordantă cu animalele?

6. De ce, chiar și în această situație scăpată de sub control, nici președintele nici premierul nu au ieșit în public pentru a încerca să calmeze spiritele?!!! Cumva așteaptă (au grijă, de fapt) ca lucrurile să degenereze mai tare, pentru a decreta stare de urgență?

Senzația mea este că cineva a chemat intenționat acești huligani, pentru a decredibiliza protestele din Piața Universității, iar jandarmii sunt dezinformați și folosiți ca simpli pioni.

Cum îmi spunea o persoană care a fost prinsă în revoltele din timpul Mineriadei din 1990, „Diversiunea a început!”

“București, unde ești?” România tânără, unde ești?

„București, unde ești?” este doar una din lozincile care s-au strigat astăzi în Piața Universității (unde m-am aflat și eu, timp de o oră-două, pentru „a lua pulsul”), alături de altele (mai mult sau mai puțin ofensatoare la adresa președintelui-jucător).

România, unde ești? aș întreba eu, întrebare venită după ce luni întregi am observat un fenomen social care, chiar și în timpul protestelor de la această oră, continuă să se manifeste. Este vorba de „petițiile online” și „dă like pentru a salva…”.

Sunt convins că vă sunt familiare aceste fenomene și că o parte dintre cei care citesc acest articol au dat like paginii „salvează SMURD” (sau cum îi zice) sau au „semnat” cel puțin o petiție online (nu-mi dau seama cum poți semna o asemenea petiție). Nu de puține ori și nu puținor persoane le-am semnalat faptul că a semna o petiție online sau a plăcea (a da like) o pagină de facebook nu rezolvă absolut nimic. Pentru că acest lucru nu schimbă absolut nimic din ceea ce se întâmplă în viața reală sau în administrația politico-economică a țării. Însă a sta în casă și a semna petiții online este cel mai simplu, nu?

Și iată că, într-un final, oamenii au luat atitudine cu adevărat. Și nu este vorba de a-l susține pe doctorul Raed Arafat fiindcă, vă pot spune din ceea ce am văzut și auzit personal, protestatarii au renunțat astăzi la a scanda pro-SMURD sau pro-Arafat și toate nemulțumirile lor sunt legate de președintele-jucător. Și eu cred că oamenii nu au ieșit, așa cum se spune la televizor, în urma unor inițiative pe Facebook. Spun asta fiindcă am fost printre ei și 80-90% erau oameni trecuți de 40 de ani. Și am mari dubii că oamenii pe care i-am văzut în această după-amiază în Piața Universității sunt utilizatori de internet, ca să nu mai vorbesc de a utiliza Facebook-ul. Erau oameni simpli, mai degrabă din clasa mai puțin înstărită („clasa de jos” mi se pare un termen ofensator), ale căror principale nemulțumiri erau legate de nivelul lor de trai.

Ceea ce m-a dezamăgit și continuă să mă dezamăgească este absența tinerilor la aceste manifestări. Nu exagerez când spun că sub 10% din cei prezenți astăzi, în Piața Universității, aveau sub 30 de ani. Cu alte cuvinte, tinerii sunt absolut impasibili la ceea ce ar putea reprezenta viitorul lor, iar cei în vârstă sunt cei preocupați de prezentul lor. Probabil mall-urile, barurile, cluburile sau programele TV sunt mai tentante…

De ce la mineriadele din ’90 sau ’91 studenții au fost cei care au inițiat protestele, iar acum ei reprezintă sub 10% din numărul protestatri? Diferența este că atunci ei au protestat în virtutea unor principii în care ei credeau cu tărie, acum prea puțini sunt interesasți de democrație, libertate sau principii. Oamenii au ieșit acum în stradă pentru că nu au locuri de muncă, cei care au un loc de munca au salarii prea mici pentru a-și întreține familiile etc.

Nu pun în discuție principii poltice sau economice (le-am enunțat în alte articole scrise pe acest blog), ci lipsa atitudinii din partea celor care reprezintă viitorul țării în care eu și ei locuim. Nu am nimic împotriva celor care inițiază proiecte online (fie că este vorba de blog-uri, fie că este vorba de rețele de socializare), însă aș vrea să-i văd măcar pe jumătate din cei care aderă la aceste proiecte online că iau cu adevărat atitudine. Cei mai în vârstă ca noi au luat inițiativa și ne-au oferit nouă, generației tinere, șansa de a ne schimba viitorul. Ce vom face…?

Un lucru este sigur: ca să parafrazez o veche zicală, cu o petiție online nu se face primăvară….